(continuare de aici)

Ciudat, toată situația semăna leit cu ipostaza lui Neo dintr-un film pe care îl văzuse ziua trecută. Cum așa? se întrebă el, în timp ce păși ezitant spre ușă, cu gândul, evident, la salvarea omenirii din ghearele nazismului.

Îndată ce trecu pragul, simți o adiere plăcută, răcoroasă, ca și cum ar fi intrat brusc într-un câmp cu flori și iarbă verde. Trase cu putere aerul magic al dimineții în piept, dar asta nu-l salvă de vocea de lângă el:

- Alege: ori mergi cu tac'tu să repare tractoru', ori spargi lemnele din curte! Da' zi mai repede, să nu steie după tine. Și scoală-te odată, că mintenaș îi amiaza!

Își plimbă, întrebător, ochii de pe chipul maică-si pe tavan, apoi pe fereastra larg deschisă, apoi pe soarele de afară. Brusc, își băgă speriat mâna în pantaloni, după care un rânjet fericit i se intipări pe față:

- Azi mă duc în sat!

(urmarea aici)