…sunt a filei două feţe

De la dialog-ul anterior s-a scurs o săptămână (cum zboară timpul!) şi iată că particip, a doua oară, la concursul (sună tare, nu? :)) Blog Power. Săptămâna aceasta tonul este dat de Psi:

Trecut vs. viitor. Judeci prin prisma a ce va fi sau a ce a fost? Ești atras mai degrabă de ieri decât de mâine? Din oglindă îți zâmbește cel care ai fost sau cel care vei fi?

Înainte de a trece la a despica firu-n patru până crapă piatra-n ... ăăă nu, scuzaţi, aia era pentru concursul de dicţie. Revenind. Înainte de a trece la subiect, nu pot să nu remarc că au fetele un fetiş al lor cu oglinzile. :D Şi pentru că eu sunt băiat, o să încerc o abordare pe segmente, aplicând principiul didive et impera.

Planul exterior, social.

Aici ar fi multe de spus dar au fost alţii care le-au spus mai devreme. Şi ce altceva ar sintetiza lucrurile mai bine decât:

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Motiv pentru care Eminescu este actual şi astăzi.

Planul obiectiv, tehnologic.

Cum puteţi bănui, mă refer la invenţii, ştiinţă, tehnologie. Şi dacă în ce priveşte societatea lucrurile sunt neschimbate de mii de ani, aici se pare că timpul e un agent de transformare. Ieri de exemplu venind acasă am trecut pe lângă o copilă de circa 8-9 ani care se juca cu un telefon mobil. Şi din câte reţin vag aşa, când aveam eu 8-9 ani mă jucam cu pistoale de plastic. Oare cu ce se vor juca copiii noştri? Deci iată, lucrurile evoluează în bine aici. But then again... îmi aduc aminte că Einstein a fost întrebat la un moment dat cum crede el că va fi al treilea război mondial. Iar răspunsul a fost că nu ştie cum va fi al treilea, dar e convins că al patrulea va fi cu arcul şi săgeţile... Poate că tehnologia asta nu se poate susţine doar prin ea însăşi.

Planul interior, subiectiv.

Adică planul care contează, pentru că mai presus de toate, timpul este subiectiv. Ce sens are timpul pentru pietre? Nici unul. Noi suntem singurii care ne preocupăm de timp. Şi o facem cam din tinereţe. Când ne proiectăm în viitor, cu visele şi cu dorinţele noastre. Cu speranţe. Cu planuri. Şi pentru acel viitor facem totul. Pentru acel viitor lucrăm 8 ore pe zi, pentru acel viitor ne sacrificăm timpul liber, pentru acel viitor construim. Însă niciodată nu putem spune că am obţinut tot ceea ce am vrut. Întotdeauna apare altceva, întotdeauna vrem mai mult... Şi trec anii, până când, încet, devenim bătrâni... şi nu mai privim spre viitor. În primul rând pentru că ştim că nu se poate. Ne uităm zâmbind la tinerii care vor să schimbe lumea: ştim, am fost şi noi ca ei. Am trecut şi noi prin asta. Am vrut şi noi odată. Şi în al doilea rând pentru că viitorul este acum sumbru. Ce ne poate aştepta acolo, altceva decât sfârşitul? În schimb, spre deosebire de tineri, noi avem un trecut. Şi începem să trăim în el. Tinerii au speranţe; bătrânii au amintiri.

Problema este că nici viitorul şi nici trecutul nu ne aparţin cu adevărat. Trecutul este doar o iluzie, un film la cinema: a fost, s-a dus, nu mai putem face nimic. Iar viitorul este prin definiţie imposibil de controlat. Imprevizibil. Altfel nu ar mai fi viitor. Ceea ce avem însă, şi ratăm în tot acest timp, este prezentul. Singurul lucru pe care îl putem trăi fără să ne amăgim dar din care fugim, pendulând permanent între cei doi poli pe care nu îi putem atinge: trecut şi viitor...

Înainte însă de a fi bătrâni (trăind în trecut) şi înainte de a fi tineri (trăind în viitor), a fost o scurtă perioadă din viaţa noastră când am fost copii. Ţin minte că îmi spuneau oamenii mari: "Să creşti mare!" Şi nu prea îmi surâdea ideea. De ce să cresc mare? Voiam să rămân aşa cum sunt. Ce grijă aveam eu cu viitorul? Ce planuri? Oare de ce crede un adult că spunându-i acest lucru unui copil, îl va face fericit? Copiii, spre deosebire de toate celelalte "vieţuitoare umane", trăiesc în prezent. Singurii. Aşa că, oricât de clişeic ar suna, ceea ce îmi doresc este să nu-mi pierd legătura cu starea de copil. E-adevărat, bătrân nu sunt. Tot adevărat, 15 ani nu mai am. Dar copil sper să nu încetez să fiu vreodată.

Pe final mai precizez că voiam să fac o caracterizare a celorlalţi concurenţi pe baza articolelor scrise de ei :D dar nu mai am timp căci este deja târziu şi trebuie să introduc articolul.

13 comentarii

  1. “Problema este că nici viitorul şi nici trecutul nu ne aparţin cu adevărat. Trecutul este doar o iluzie, un film la cinema: a fost, s-a dus, nu mai putem face nimic. Iar viitorul este prin definiţie imposibil de controlat. Imprevizibil. Altfel nu ar mai fi viitor. Ceea ce avem însă, şi ratăm în tot acest timp, este prezentul. Singurul lucru pe care îl putem trăi fără să ne amăgim dar din care fugim, pendulând permanent între cei doi poli pe care nu îi putem atinge: trecut şi viitor…” – Mare adevar ai spus… ai ilustrat in aceste randuri un principiu de viata indispensabil pentru sanatatea sufleteasca. As putea spune ca ai pictat in “Culoarea” mea, fapt care ma incanta! Felicitari… si chiar daca poate nu are atata valoare acum… Ai votul meu! :)

  2. Da…banuiam (oarecum) ca esti barbat :)
    Dupa al doilea comm la mine, am stiut sigur.
    Si esti unul care are curajul opiniilor. Uneori prea mult :)) (am gasit o disputa cu o tipa la un articol…absolut intamplator…si m-am amuzat).
    Asa…Am citit articolul. N-as zice ca urmeaza chiar tema, dar care reuseste?
    Nu mai comentez, doar am sa-ti re-postez ceea ce am comentat la votul BP-18 de asta-seara.
    “Unul dintre articolele care puteau deveni “trecut”, aici pe BP nu a mai reusit sa fie inscris depasind ora publicarii. Dar vreau sa mentionez acest articol ca fiind unul deosebit, scris alert, cu condei, si care m-ar fi pus, daca era participant intr-o situatie ciudata, ca o dilema intre 4 alegeri… Sa-l intrebam pe Emil cum o botezam :)”
    Cred ca e suficient.
    Da, mi-a placut. Mi-era teama… :))

  3. cum le zici tu ca un om mare si batran si cu barba alba, pupa-te-ar mama sa te pupe … :))

    acum lasand gluma de-o parte, fac urmatoarele precizari:
    ” Judeci prin prisma a ce va fi sau a ce a fost”
    cum ai putea judeca prin prisma a ce va fi? mi se pare aberanta antiteza asta. ca sa judeci ceva trebuie sa cunosti “subiectul”. ori daca nu esti clar-vazator cum naiba ai putea sa judeci prin pisma a ceea ce va fi?!

    urmatoarele idei, si anume: ” Ești atras mai degrabă de ieri decât de mâine? Din oglindă îți zâmbește cel care ai fost sau cel care vei fi?” pot fi usor transpuse in viitor, fara a parea in niciun fel ilogic sau anormal.

    1. Chiar dacă formularea poate nu-i cea mai fericită, să zicem că tema în mare este timpul, cu specificarea aspectelor de trecut şi viitor. (I-a scăpat prezentul.) În rest, “Judeci prin prisma a ce va fi” poate fi interpretată ca acţionând cu focalizare pe viitor, făcându-ţi planuri – deci un viitor sperat şi anticipat, pentru care depui eforturi, nu neapărat unul cunoscut.

      Din ce am observat eu nu s-a ţinut cont ca la un examen de “răspunsul la cerinţele explicite ale problemei”, grupul fiind unul mai degajat şi nepunând accent pe formă. Că altfel, da, ai dreptate…

  4. asa vezi!am dreptate ! i rest my case !
    :)) glumesc :P
    inteleg ce vrei sa spui si tu. doar ca mie mi-a sarit in ochi treaba asta si am disecat-o in 5….atata tot :)

    1. e păi no, io-ţi dau dreptate că-s mai diplomat aşa, da pentru aia nu trebuie să crezi că ţi-am dat dreptate… :)))))))

Leave a Reply