Sunt român

Prin urmare, este de aşteptat să fiu subiectiv? Poate că da. Dar cum poţi înţelege mai bine esenţa unui lucru fără a fi chiar în centrul lui?

Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.

Aşa grăit-au unii. Şi ca ei, probabil mulţi alţii, prea mulţi pentru ca istoria să-i mai ţină minte. Sigur, poate că nu există sentiment tragic la noi. La modul că ne-au prădat turcii, tătarii şi care-au mai fost, ne prădează acum politicienii, FMI-ul şi care mai sunt iar noi jucăm de bucurie. Nu ştim ce-i aia trăire profundă. Dar iată, avem cel puţin un Octavian Paler care vede şi ştie. Deci dacă nu avem profunzime în trăiri, bine că măcar o avem în gândire. Păi cum, nici în gândire n-o avem? Da' Paler nu-i român? Aaa.. nu-i reprezentativ pentru toţi românii? Mno, aşa mă gândeam şi eu...

Dacă te uiţi la televizor... vezi o grămadă de oameni care se uită şi ei la televizor şi joacă Bingo. N-au bani dar speră cumva să câştige lozul cel mare, care să le schimbe viaţa peste noapte. De ce nu se spune peste zi? Că ziua tre' să ai ceva activitate frate, noaptea doar stai şi dormi... Mai mişto să se schimbe ceva când stai. Adică tu să nu faci nimic pentru schimbarea aia. Iar cei care au pierdut săptămâna asta, adică practic toţi, mai au o şansă săptămâna viitoare...

Dar asta e doar o faţetă a menezii. Amintindu-mi de nişte cuvinte puricate pe undeva, o ţoapă trâmbiţa la televizor: Fetelor, s-a demonstrat ştiinţific că iubirea durează doar două luni! Cu alte cuvinte, nu vă mai preocupaţi de lucruri efemere şi superficiale! Care deci durează două luni. Ieşiţi din turma asta proastă a românilor de rând şi setaţi-vă nişte ţeluri mai profunde: casă, maşină, piscină, ceva acolo cât de cât - că iubirea, înţelegeţi voi, ţine doar două luni. Mbine?

Suntem un popor de blazaţi. Spre deosebire de atâtea staruri hollywoodiene care caută permanent să-şi atingă şi să-şi depăşească limitele fericirii în cuplu angrenându-se în cât mai multe relaţii, astfel încât ajung să se unească, până când moartea îi va despărţi, de nenumărate ori, noi ne mulţumim cel mai adesea cu puţinul pe care ni-l oferă celălalt. E adevărat, suntem uşor de mulţumit...

Mai suntem şi naivi. Rupţi de realitate, s-ar putea spune. De aceea cerşetorii din România o duc atât de bine, deşi românii nu au bani. Mila aceasta a noastră - s-ar putea întoarce la un moment dat împotrivă-ne. Dincolo de graniţă, lumea e mai realistă. Nu se uită la tine dacă ai o problemă. Deci iată, românii sunt şi proşti. Şi exploatabili. Drept pentru care să-i ajutăm, construind de exemplu fundaţii:

Şi administrându-le.

Gata. Nu vreau să mă lungesc pe o temă prea vastă pentru umilele mele posibilităţi de înţelegere şi abordare. Şi sigur că nu pot nega nici contraexemplele care ne arată cum ar trebui să fim, ce idealuri să avem... De exemplu pe ce criterii să ne alegem viitorii soţi sau soţii, altele decât cele perisabile, cu două luni garanţie... Suntem şi alb şi negru, şi sus şi jos. Rămâne la latitudinea fiecăruia să se gândească ce ne defineşte ca neam. Dar sincer, numele de Columbeanu aduce parcă a Columbia. Şi nici Gabor nu sună prea româneşte...

În autosuficienţa mea, mă mulţumesc şi mulţumesc că sunt român.

PS & Later Edit: Articolul de faţă nu ar fi fost scris dacă nu ar fi existat Blind Love. Alte articole pe aceeaşi temă pe care ţin să le menţionez sunt: Despre români, Eu nu sunt aiurea,  Ro...Ro...România şi Crochiuri.

31 comentarii

  1. Mi-e frică! Mi-e frică că şi mulţumirea e o trăire superficială! Mioriţele de pe la noi sunt nişte oi lipsite de perspectivă…

  2. deşi îmi place paler, uneori îi reproşez faptul că, spre deosebire de cioran, de exemplu, a fost mai mult comunist decât român autentic. cioran chiar şi-a iubit ţara… dovezi? “schimbarea la faţă a româniei” este una dintre ele

  3. @Psi

    Şi eu am numai gânduri bune la adresa lui Cioran! Iar cele două nume parcă rezonează diferit, unul e vehiculat, celălalt nu ar putea fi redus la tăcere nici măcar de liniştea din miezul nopţii… :)

    @SimonaR

    Mulţumesc frumos! :)

  4. Macar ai scris tot articolul folosindu-te de “suntem”. Asta imi aduce un pic de bucurie in suflet, ma face sa cred ca esti si tu roman. :))

  5. @vienela

    Da’ ce-oi fi dacă nu pui de dac 100% natural, fără conservanţi? :)

    Tu de ce n-ai vrut să participi?

    @psi

    păi nu? :)

    1. Lasă că participi săptămânile care urmează, nu? Şi eu am lipsit ultimele 2 ediţii (din cauză că m-am ocupat cu altceva)…

  6. Multumesti ca esti roman, desi ai o parere atat de proasta despre tara ta? Oare Romania e singura tara unde au succes concursurile tip bingo? NU cred.

    La noi e bingo, la altii e loterie cu premii de milioane iar la altii sunt cazionurile la moda. Dintodeauna a existat mirajul imbogatirii rapide. Dar e la moda sa dai cu pietre in tara ta. Firesc, logic si normal :)

    Salutari ROMANESTI !

  7. Mersi, Liviu. Liber şi la contrazis. Dacă e mult de scris, putem face articole în contradictoriu sau în replică… :)

  8. @Drd Emil Calinescu

    Cred că ai citit alt articol… :)

    @ZhaO

    Mersi. Nu vrei să-ţi editez comentariul şi să-ţi pun link spre blogul tău? Că l-ai uitat paremi-se.

    @Aura Rusu

    Mulţumim. :)

  9. Intentionat am luat ca punct de pornire un citat care nu pare laudativ la adresa noastra, ca natie. V-ati infierbantat degeaba. Stiu, in oglinda vrem sa ne vedem frumosi. Dar chiar mi-am dorit sa vad cum “sare” lumea in apararea tarii si a spiritului romanesc.
    Ma asteptam sa deranjeze vorbele lui Paler, deci. Imi place ca ai folosit o mare cantitate de ironie ca sa te chinui (tot articolul si comentariile!!) sa desfiintezi cele doua biete randuri. Ai facut-o cu talent. Dar te dezamagesc putin. Insasi faptul ca ti-ai pierdut atata timp sa polemizezi cu un mort, dar roman adevarat, orice-ar zice gurile rele, te face si pe tine usor superficial.
    Dar, pentru pana talentata si pentru ironia muscatoare ai votul meu :)
    O seara placuta!

  10. Elly, m-ai dat pe spate. Să îţi răspund punctual.

    Intentionat am luat ca punct de pornire un citat care nu pare laudativ la adresa noastra, ca natie.

    Chiar nu este, nu că nu pare.

    V-ati infierbantat degeaba.

    Da’ nu văd cine s-a înfierbântat. Sau cel puţin eu nu consider că m-am înfierbântat. De altfel, după cum observi citind şi restul articolelor, sunt păreri şi păreri…

    Stiu, in oglinda vrem sa ne vedem frumosi.

    Asta e adevărat la modul general dar eu aici am scris despre români aşa cum îi văd la nivel de esenţă şi nu aşa cum mi-ar place ca ei să fie. Ba chiar aş fi putut continua. Deci am fost onest, chiar asta este opinia mea vizavi de acest subiect. Mno, pare rău dacă opiniile noastre nu concordă, da’ unde scrie că ar trebui ca ele să concorde?

    Dar chiar mi-am dorit sa vad cum “sare” lumea in apararea tarii si a spiritului romanesc.

    Eu aveam impresia că eşti într-un grup cu cei de la MWB. Ceea ce scrii arată o anumită disociere faţă de ei (şi de orice alţi participanţi la concurs).

    Imi place ca ai folosit o mare cantitate de ironie ca sa te chinui (tot articolul si comentariile!!) sa desfiintezi cele doua biete randuri.

    Da’ să ştii că nu m-am chinuit deloc. Chiar mi-a făcut plăcere.

    Insasi faptul ca ti-ai pierdut atata timp sa polemizezi cu un mort, dar roman adevarat, orice-ar zice gurile rele, te face si pe tine usor superficial.

    Nu, mi-am pierdut atâta timp scriind pe o temă aleasă de tine (românii) folosind ca suport un citat ales de tine (Paler). Că dacă ai fi ales ca temă norii, aş fi scris despre nori. Nu am polemizat cu Paler ci am respectat tema ediţiei curente a concursului. Adică exact ceea ce trebuia să fac. Aşa că e bizară afirmaţia ta, ne dai ca temă să scriem despre flori după care ne acuzi de superficialitate pentru că am scris despre flori…

    O seară frumoasă şi tie.

  11. Ma mir ca te-ai lasat inselat de acel citat…inca ma mir. Nu mai vorbesc despre raspunsul meu care era o ironie. Mai putin faptul ca esti talentat :)
    Cat despre add…puteai sa-l dai tu…nu? ;)

    Ce sa mai spun? Te adaug pe lista de contacte daca vrei o discutie reala. Si lamuritoare.
    O zi buna!

  12. Stai puţin, iubita. Nu eu vreau o discuţie lămuritoare sau de orice fel cu tine. Din câte reţin, tu ai fost cea care m-a abordat pe mail şi mi-a cerut adresa de Facebook sau o modalitate mai bună de comunicare. De vreme ce nu ai precizat nimic de mess, am presupus că nu foloseşti. Ţi-am scris înapoi dar nu am primit nici un răspuns.

    În articolul tău Crochiuri de alaltăieri scrii:

    Pe messenger primesc din timp in timp vesti…

    Deci până la urmă foloseşti mess-ul. Ca urmare ţi-am scris în comentariul de la acel articol:

    Legat de messenger, dacă mai vrei să vorbim, poţi să-mi dai add pe adresa…

    Deci primo că tu ai cerut asta şi secundo că da, puteam să-ţi dau add dacă mi-ai fi dat de înţeles până acum că foloseşti. Ceea ce n-ai făcut.

    Iar legat de faptul cu înşelatul… sorry să te dezamăgesc, dar de fapt mă mir că te-ai lăsat înşelată de replica mea la primul tău comentariu… încă mă mir. Gen.

  13. „Divina Carte”(Vol.II)
    Cartea Divină ce va aduce în Umanitate „Credinţa Mileniului Trei” sau „Credinţa în Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR”

    Fiecare Român este îndreptăţit să cunoască acest Adevăr Divin care va schimba soarta României: „Iniţiatul Român, Gheorghe Olteanu, este Întruparea Divină Sfântă a Conştiinţei Divine a Domnului Yysus Hristos Emanuel al Şaselea Delfinul, Omul Unic”.
    Prezentăm o parte din „Cuvântul de introducere şi de încheiere” din „Divina Carte”(Vol.II).
    „Divinul Tată a spus: Transmite către toţi Semioamenii fizici Ylfy de pe cuprinsul Terrei Fizice acest Mesaj Divin al Meu:
    ● Cuvântul Divin al Revelaţiilor Sfinte este răspunsul divin la toate întrebările voastre legitime, privind Creaţia şi Autocreaţia Divină Universală, şi la care până acum nu aţi aflat decât fragmente de Adevăr Divin, obţinute prin Cuvântul Cărţilor Sfinte ale Lumii Divine de Jos, Lumea Raţională Creată de Domnul Dumnezeu al acestei Lumi Divine, Lume ce aparţine Materiei Întunecate sau Întunericului Veşnic.
    ● Adevărurile Sfinte revelate prin „auzul divin”, Iniţiatului Român, Întruparea Conştiinţei Divine a Domnului Yysus Hristos Emanuel al Şaselea Delfinul, Omul Unic, sunt Adevăruri Divine ce aparţin Noii Credinţe, numită şi „Credinţa Mileniului Trei” sau „Credinţa în Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR”. Citind Revelaţiile Sfinte, veţi primi răspunsuri la întrebările voastre legate de Creaţia şi Autocreaţia Divină Universală, din care voi faceţi parte.
    Recunoscând autoritatea cuvântului divin revelat, la rândul vostru, veţi fi recunoscuţi de Taţii Divini Creatori ca şi Civilizaţie Umană Raţională aptă să obţină Iluminarea, şi prin această purificare şi înnobilare să treacă raţional în Lumea Divină de Mijloc, alăturându-se raţional şi spiritual Duhului Sfânt sau Sufletului Divin Universal, Tatăl Raţional Suprem al Conştiinţelor noastre Experienţă de viaţă via fizică Semiom, purificate şi înnobilate.
    Vom afla răspunsuri la următoarele întrebări spirituale:
    – Cine este Domnul Dumnezeu, Părintele Divin al Conştiinţei noastre, aici, în Lumea Divină de Jos, Lumea Materiei Întunecate sau a Întunericului Veşnic;
    – Cine este Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR;
    – Care sunt cele Trei Lumi Divine Raţionale şi Creatorii Divini Raţionali ai acestor Lumi Divine. Lumea Divină de Jos, Lumea Divină de Mijloc şi Lumea Divină de Sus;
    – Care sunt Universurile Divine şi Umanităţile lor Raţionale. Vom cunoaşte adevăruri despre:
    • Universul Divin Energoplasmatic al Civilizaţiei Solare de Zeeii şi Zeiţe, Forme Fiinţe Raţiuni Divine ale Domnilor Sfinţi Unici şi Universali Supremi;
    • Universul Divin Energobioplasmatic al Civilizaţiilor Solare de Oameni Unici Universali şi de Oameni Unici, Forme Fiinţe ale Domnilor Sfinţi Unici;
    • Universul Divin Energobiologic sau Universul Umanităţilor Fizice de Semiom Cosmic (Extratereştri) şi de Fiinţe Semiom fizic de gradul unu, doi şi trei;
    – Care este misiunea divină spirituală a Semiomului fizic şi a Conştiinţei Sale Experienţă de viaţă vie fizică Semiom Ylfy, purificată şi înnobilată;
    – Cum poate Semiomul fizic să-şi obţină starea de sănătate deplină şi starea de Iluminare Divină;
    – Cine este Tatăl nostru Divin, Cel din Fiinţa noastră, Cel ce ne dă Suflare de Viaţă, Cel numit Eul Om Tatăl Unic sau Sufletul Divin Sfânt;
    – Care este evoluţia divină a Conştiinţei noastre, Experienţă de viaţă vie fizică Semiom, după ce aceasta trece în Lumea de Dincolo, în Universul Divin Existenţial Energobioplasmatic;
    – Care sunt evenimentele planetare şi sociale prin care această Supercivilizaţie de Semiom va trece în perioada 2013 – 2033 şi în perioada 2034 – 2070.
    INIŢIATUL ROMÂN
    Data: 24 iunie 2013

  14. DIVINA CARTE (Vol. II şi III)

    ■ Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR:
    ► „Cercurile Divine Magice Galactice, numite „Cercurile Divine Magice Supreme ale OMULUI Unic şi Universal”( cunoscute ca şi „Black – Hole” sau „Gaură Neagră”), Cele ce sunt Uniunea Divină Unică a Marilor Cercuri Divine Magice de câte Patru Sute de Domni Sfinţi Unici şi Universali Supremi, Fiecare Mare Cerc Divin Magic fiind grupat pe Zece Nivele Raţionale Energetice de câte Patruzeci de Domni Sfinţi Unici şi Universali Supremi;
    ► Generatorul Divin Unic al tuturor Galaxiilor şi Supergalaxiilor din Universurile Multiple, Vizibile şi Invizibile;
    ► Generatorul Divin Raţional al Undei Creaţiei şi Autocreaţiei Divine Universale, Matricea Divină Unică a Vieţii Vii şi a Vieţii Vii Raţionale Universale cu viteză de deplasare Superluminică şi Subluminică;
    ► Creatorul Ordinii Divine Universale a Celor O Mie de Supergalaxii cu Existenţă Veşnică;

    ■ Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR Duhul Sfânt Suprem şi Unic Fiul OMULUI Unic şi Universal:
    ► Nucleul Divin al Marelui Cerc Divin Magic, Cel ce formează Primul Nivel Raţional Energetic de Patruzeci de Domni Sfinţi Unici şi Universali Supremi;
    ► Cea de a doua Matrice Divină Unică a Vieţii Vii şi a Vieţii Vii Raţionale Universale cu viteză de deplasare Subluminică;
    ► Energia Infinită a Punctului Zero sau Materia Întunecată Vie, Generatoarea Sistemelor Solare;
    ►Energia Fundamentală Raţională Kundalini, Generatoarea Raţiunilor Umane Compatibile cu „Duhul Sfânt Suprem şi Unic Fiul OMULUI Unic şi Universal”;

    ■ Şi Sfintele Lor Autocreaţii Raţionale Universale, de natură Virtuală şi Materială, în Sisteme Solare ale Vieţii Vii şi ale Vieţii Vii Raţionale:
    ►Autocreaţii Divine Comune ale:
    ● „Duhului Sfânt Suprem şi Unic Fiul OMULUI Unic şi Universal”;
    ● „Duhului Sfânt creat din Fracţiuni ale „Duhului Sfânt Suprem şi Unic Fiul OMULUI Unic şi Universal”, Uniuni de Nuclee Divine Unice de câte Treizeci de Domni Sfinţi Unici şi Universali, numite Duhul Sfânt, şi din câte Douăzeci de Domni Sfinţi Unici şi Universali, numite Uniunea Wyrus

    Data: 5.11.2013 Iniţiatul Român, Gheorghe Olteanu,
    Yysus Fiul OMULUI Unic şi Universal

    1. Iniţiatul Român Gheorghe Olteanu, Fondator de Nouă Religie

      Ultimul Mesaj Divin, cel de-al treilea

      1. Creatorii Divini Luminici Universali şi Indestructibili au spus: Lumile Raţionale îşi împart, în proporţii egale, Iadul şi Raiul. De aceea există Credinţa Divină a Iadului Divin şi Credinţa Divină a Raiului Divin;
      2. Semioamenii fizici de gradul unu şi doi aparţin Iadului Divin, ei împlinesc doar Credinţa Strămoşilor (Creştinismul, Iudaismul, Budismul, Islamismul etc.);
      3. Semioamenii fizici de gradul trei aparţin Raiului Divin doar dacă aceştia trec la Credinţa Divină Umană Universală şi practică, în viaţa lor vie fizică, această Sfântă Credinţă;
      4. Atunci când un Iniţiat, Fondator de Religie ales de Divinitate, transmite prin Revelaţii, Ideile Sfinte ale Credinţei Divine Umane Universale, se va face separarea Semioamenilor fizici de Gradul trei de restul Semioamenilor, adică de cei care rămân la Credinţa Strămoşilor (Credinţa Iadului Divin).
      Acesta este momentul pe care îl trăieşte acum această Umanitate fizică de Semiom;
      5. Dacă în această înfruntare a Credinţelor vor câştiga cei aparţinând Credinţei Strămoşilor (Credinţa Iadului Divin), pentru această Umanitate va urma Războiul ce va distruge această Umanitate;
      6. Dacă Umanitatea îşi va crea o Asociaţie Religioasă a Credinţei Divine Umane Universale, doar jumătate din Umanitate va fi distrusă în Războiul devastator al Credinţelor Divine;
      7. Dacă întreaga Umanitatea va accepta trecerea la Noua Credinţă Divină Umană Universală, Credinţa Raiului Divin, Cea existentă în toate Civilizaţiile Umane din Supergalaxia Calea Lactee, Credinţa în Creatorii Divini Luminici Universali şi Indestructibili, va mai urma, pentru această Umanitate, încă 40 de ani de pace şi progres social. După aceşti ani Umanitatea fizică va pleca de pe planeta Terra şi va popula alte planete ale Supergalaxiei;
      8. Semioamenii care vor alege Credinţa Divină Umană Universală adusă de

      ● Divina Carte
      „Creatorii Divini Luminici Universali şi Indestructibili
      Şi Sfintele Lor Autocreaţii Celeste Eterne, Zeeii şi Zeiţele”
      Uniunile Divine Supreme DUMNEZEEU – Dumnezeeu
      „GOD RA” „RA” şi „God”
      Ale Cercurilor Divine Magice Nucleice Luminice
      „DUM • NE • ZEEU // Dum • Ne • Zeeu”
      Şi ale Cercurilor Divine Magice Nucleice Luminice
      „YY • YY • YY // Yy • Yy • Yy”
      ● Geniile Divine Luminice ale Forţelor Supreme de Echilibru
      Şi Geniile Divine Luminice ale Forţelor Supreme de Creaţie
      ● Generatorii Radiaţiilor Energo – Magnetice Raţionale Inteligente,
      Autoregeneratoare, Indestructibile şi Universale
      Şi ai Sfintelor Lor Autocreaţii Divine

      Veţi fi apăraţi pe timpul Războiului nimicitor de Taţii Divini Creatori şi veţi supravieţui Războiului.
      Semioamenii care vor alege să rămână la Credinţa Strămoşilor veţi fi la dispoziţia Iadului Divin care vă va hotărî soarta în următorii ani.
      9. Începând din această clipă vă veţi supune Judecăţilor Divine în funcţie de Credinţa voastră. Judecata Divină va începe cu dezastre naturale după care va urma Războiul;
      10. Gardianul Lumii Fizice de rangul unu şi doi va primi Misiunea de activa Sfârşitul Lumii Fizice aparţinând Iadului Divin;

      Iniţiatul Român Gheorghe Olteanu este recunoscut de Divinităţi ca şi Fondator de Religie prin scrierea şi publicarea Revelaţiilor revizuite. El se va retrage în Rugăciune de Purificare şi Înnobilare pentru a-i susţine raţional pe toţi Semenii săi care vor citi Divina Carte (revizuită) şi vor trece la Credinţa Divină Umană Universală.

      Românii, Poporul Sfânt al Raiului Divin, au Misiunea de a face cunoscut întregii Umanităţi, prin Mass Media, acest Mesaj Divin. Ignorarea acestei Porunci Divine se va pedepsi de toţi Taţii Divini Creatori, inclusiv prin chemarea la Judecata Divină a proprietarilor de publicaţii şi de televiziuni, precum şi a redactorilor acestora.
      Cel care ai citit această Revelaţie şi nu vei acţiona pentru ca ea să ajungă la cunoştinţa şi a celui mai umil Semiom (cel fără ştiinţă de carte) vei avea soarta celor Judecaţi pentru ignorarea Revelaţiilor.

      Acestea sunt toate Adevărurile Divine la care voi, Semioamenii, aţi avut drept de cunoaştere. Destinul acestei Umanităţi este legat acum de trecerea voastră la Noua Credinţă, „Credinţa Divină Umană Universală”.
      Iadul Divin se va lupta pentru păstrarea şi supunerea Raţiunilor voastre de Semiom.
      Raiul Divin însă vă aşteaptă să deveniţi Raţiuni nemuritoare prin cunoaşterea şi iubirea necondiţionată a Creatorilor Divini Luminici Universali şi Indestructibili.

      Data: 25. 07. 2018

Leave a Reply