Odă (în metru psi)

Nu ştiu cum se face da io am analizat recent o poezie, Odă (în metru modern), care deci o fost analizată de mine. Şi oamenii ceia care o scris-o s-o supărat pe mine şi m-o banat pe blogul lor, da mai ales unu dintre ei. În orice caz io nu mă dau bătut şi merg mai departe, şi astăzi o să vă prezint în premieră relativă o altă poezie, Odă în metru psi. Asta la cererea espresă a autoarei, care io sper să nu se supere da eu când fac o recenzie la o poezie apoi o fac ca lumea, şi analizez la sânge, îs intransigent şi inexigent, zic tătătăt ce boală are şi grupa sanguină şi tot ce are poezia de faţă. Care dacă-i bună da rareori se întâmplă asta, de obicei nu îi. Oricum ar fi, io prefer să-i zic la om verde-n faţă, că de aia m-o şi numit din cauza asta prietenii diplomat. Care nu ştiu de ce mă compară ei cu o geantă.

Revenind deci la poezie, hai să-ncepem. De la bun început eu analizez titlul, nu sar ca alţii peste el că ăsta-i cel mai important. După titlu urmează primele versuri:

Haladuind in astral te-am vazut printre stele,

Obosit de’ncercari adorm printre ele,

Pe tabla de sah , maestrul ma cheama,

Vino sa lupti in haloul de iarna.

Adică asta-i prima strofă. Problema-i în felul următor. Aici după cum se observă între fiecare vers există un spaţiu gol, adică lasă spaţii goale între versuri. Întrebarea mea îi de ce? Vrea autoarea să sugereze cumva că trebuie să se lase o pauză când reciţi versurile respective? Sau de exemplu e o chestie de fizică pe care nu o ştiu eu, cum ar fi că e vorba de astral şi acolo timpul decurge mai lent şi deci avem spaţii interstiţiale între poezie. Se poate şi aşa. Altfel, aici primeşte o penalizare.

Primul rând este: Hălăduind în astral te-am văzut printre stele. Că eu scriu cu diacritice nu ca alţii. Aici se observă că versul are continuitate, este cursiv, are legătură, nu sunt nişte cuvinte aruncate fără nici o legătură între ele, este clar, naviga pe cer şi a văzut-o sau l-a văzut, depinde de sex.

Al doilea vers, Obosit de'ncercări adorm printre ele, n-are nici o legătură şi continuitate cu primul. Nu numai atât, deja nu mai are nici o noimă: cum vine aia, frate, să adormi printre încercări? Eu cred că autoarea se descrie aici pe ea însăşi, o fi vrut să scrie o poezie bună şi o adormit printre atâtea încercări de a scrie. Şi o ieşit ce o ieşit până acuma, să vedem mai departe.

Mai departe trecem la strofa a doua, că io am văzut ceva cu şahul acolo şi nu vreau să-mi aduc aminte. Oricum, am jucat mult şah la viaţa mea.

Aterizez fortat in spatiul de lupta,

Din coltul meu stramt nu-i loc de fuga,

Ma uit naucit la gigantul atac,

Adorm imediat si in brate iti cad.

În a doua strofă autoarea, care o adormit printre încercări mai sus, se visează erou pe câmpul de luptă. După ce i s-o stricat paraşuta, ea aterizează forţat în mijlocul bătăliei şi de acolo începe strofa a doua. Fiind totuşi fată, are tendinţa să fugă de la locul faptei, dar este cam strâmtorată într-un colţ şi nu poate. Situaţia se complică dar ea priveşte detaşată la giganticul conflict care i se perindă prin faţa ochilor în vis. Mai departe adoarme din nou, şi se trezeşte în braţele iubitului.

Sunt câteva neclarităţi. De exemplu de ce adoarme dacă-i deja adormită? Adoarme în vis? Şi de ce tot simte că cade? Prima dată cade dintre stele, sau aşa ceva, şi nu i se deschide paraşuta şi nimereşte într-o luptă. A doua oară cade din nou în braţele iubitului ei, care deci avem din nou senzaţia de cădere. Trebuie să consulte un psiholog, poate căderea asta semnifică ceva în subconştientul ei.

În afară de aceste mici neclarităţi poezia este frumoasă, are înţeles, are şi rimă după cum am uitat complet să menţionez dar se vede recitind-o, este pe scurt o poezie melodioasă nu ca atâtea altele care circulă astăzi de nu înţelegi nimic ce-o vrut să zică autorul când le citeşti, şi se poate recita la copii înainte de culcare. Dacă autoarea o să îşi finiseze pe ici pe colo stilul şi o să elimine neconcordanţele, eu îi prevăd un viitor strălucit în poezie, cu condiţia să scrie ziua nu noaptea.

6 comentarii

  1. Cu un singur lucru ai avut dreptate : e vis, in vis, in vis ; un fel de inception autocontrolat. :)
    Merci fain de recenzie! Poate jucam un sah vreodata, dintr-ala Psi :)

Leave a Reply to psi Cancel reply