Se dau următoarele trei afirmații:
1. Potopul este cel mai bun exemplu că Dumnezeu nu bate la grămadă. (Lotus)
2. Este posibil ca creația Universului să fi implicat o muncă de echipă. (Ketherius)
3. Dumnezeu locuiește, în primul rând, în creierul nostru. (Renata)
Poftiți de le comentați. Există o singură regulă: primul comentariu în care negați una dintre aceste afirmații (sau în care contraziceți un alt comentator) trebuie introdus printr-un citat. Puteți face apel în acest sens la un fragment din Biblie, la un pasaj dintr-o carte de literatură sau chiar la un dialog dintr-un film. Dar trebuie să vă folosiți de un astfel de citat atunci când negați ceva pentru prima dată.
După ce ați trecut de acest prim comentariu cu citat (sau dacă nu contraziceți pe nimeni în comentarii), nu mai aveți nevoie de citate (deși, evident, puteți uza de ele în continuare). Să vedem ce iese.
PS: Am introdus și comentarii pe două niveluri, indicate de butoanele Reply, pe care vă rog să le folosiți cu încredere.
Încep eu. „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.” (Ioan 1, 1-3). Primele versuri din Evanghelia după Ioan indică destul de clar că Dumnezeu este unul singur și că tot ce există în afara lui a fost creat de el. Prin urmare, n-a fost vorba de nici o muncă de echipă. Din fericire, pentru că altfel, lucrurile s-ar complica foarte mult. Dacă ar exista mai mulți Dumnezei, n-am ști pe care să-l servim. Poate la un moment dat s-ar certa între ei. Poate binele și răul și-ar inversa valorile, în funcție de care Dumnezeu e la putere la un moment dat. Ar fi ca-n politică. Ne-am putea trezi cu seturi diferite de reguli de urmat, în diferite perioade de timp. Am fi la cheremul unor capricii. Valorile pe care le considerăm astăzi universale, ca adevărul și binele, ar fi conjuncturale sau vremelnice. Exceptând cazul în care între toți acești creatori s-ar afla, pentru totdeauna, într-un perfect consens. Dar consensul perfect mă duce iar cu gândul la o singură ființă.
În caz că nu e clar, am negat afirmația 2, a lui Ketherius.
Da, Lotus, Potopul este cel mai bun exemplu că Dumnezeu a cruțat selectiv, din bătaia la grămadă.
N-o zic eu, scrie în Biblie: „21. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii. 22. Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viată în nările lor, au murit. 23. Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.”
Deci, l-a salvat doar pe Noe, împreună cu familia lui și viețuitoarele luate pe corabie, care și alea au fost alese pe sprânceană. „Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască.
De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul.”
Ce-o fi semnificând „curate” și „necurate”, ai idee?
Și de ce tocmai 7+1 perechi? De ce nu una și una, pentru economie de spațiu? Sau două „curate”?
Ce calitate ar putea să codifice curatul/necuratul?
Nu știu care erau curate și care nu. Bănuiesc că pisica ar fi trecut la curate. Am înțeles că limba unei pisici are mai puține bacterii decât mâinile tale după ce le-ai spălat cu săpun, sau ceva de genul! Uite, și tu ești o mică Noe, că, din mulțimea lighioanelor care miaună și n-au stăpân, ai salvat una!
Dar ca să revenim, este în Marcu 2 următoarea scenă:
Am redat-o integral pentru că ea arată că cele două formulări („ia-ți patul și umblă”, respectiv „iertate-ți sunt păcatele”) sunt identice. Adică poți spune același lucru în două moduri diferite. Acest lucru e important. De ce? Pasajul ăsta ne arată că problemele cu care ne confruntăm (incluzând bolile) sunt consecințe ale unor „păcate” sau fapte sau atitudini pe care le-am avut de-a lungul timpului (în această viață sau în alta, eu sunt adeptul reîncarnării). Așa că a te vindeca este similar cu a-ți arde karma negativă (sau a-ți fi iertate păcatele).
Această evhivalență de exprimare se întâlnește și în alte situații. De exemplu, țăranii care culeg recolta câmpului îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că le-a umplut podul. Deși ei și l-au umplut, cu mâinile lor. Din nou, în acest context, sintagmele „Ion este un bun gospodar” și „Dumnezeu i-a dat lui Ion de toate” devin sinonime.
Acum să revenim la păcate. Se spune că bine faci, bine primești, și invers. O ființă care face rău (sau chiar care gândește rău) va atrage înspre ea, conform unor legi inexorabile ale creației, răul. O ființă care este foarte crudă, violentă etc, va avea un destin similar („cine scoate sabia, de sabie va muri”). Iar dacă lucrurile acestea au efect în cazul fiecăruia dintre noi, când vorbim de un grup la unison, efectele se amplifică foarte foarte mult („când doi se adună în numele meu, acolo sunt și eu”). Și acum să ne imaginăm ce se întâmplă într-o lume în care aproape toți oamenii sunt cruzi, violenți, perfizi, lipsiți de orice dumnezeu, cum se spune. Răul acesta se va reflecta din fiecare în fiecare și se va amplifica foarte mult. Pe rezonanță, în acea lume vor fi atrase spirite de aceeași calitate, care se vor încarna sub forma unor copii care și ei vor fi educați în spiritul acestei răutăți, care se va amplifica și mai mult. Treptat, binele va fi complet sugrumat.
În primul rând, o astfel de lume ar fi dezastruoasă pentru o eventuală ființă bună care ar veni pe pământ. Ce fel de educație ar putea primi ea? Ce virtuți și-ar putea trezi într-o astfel de lume și cum? Mediu, grupul o vor trage și pe ea în jos. Practic, o umanitate aproape complet decăzută ar constitui un fel de tumoră malignă pentru planeta pe care se află.
În al doilea rând, conform principiului că răul atrage rău, o astfel de lume ar atrage inevitabil spre ea un dezastru planetar. Dacă nu s-ar omorî între ei, oamenii ar sfârși înghețați de frig în urma unei ciocniri cu un asteroid, arși de vii sau într-un alt mod tragic. Pentru că atâta rău ar duce la acumularea unei karme negative planetare uriașe, care până la urmă ar atrage un astfel de cataclism, un astfel de rău de proporții, drept răspuns.
Sau, formulând echivalent, am putea spune că Dumnezeu i-a pedepsit, trimițând spre ei un asteroid. Pentru că, după cum ziceam, cele două formulări sunt echivalente.
Ce am încercat eu să stabilesc până aici, și cred că s-a înțeles, este că, chiar dacă se spune că Dumnezeu i-a omorât printr-un potop, tot oamenii respectivi s-au omorât singuri, atrăgând, prin faptele și gândurile lor, exact evenimentele pe care le meritau.
În schimb, ceea ce ar fi putut reprezenta foarte bine sfârșitul omenirii a fost evitat și transformat în altceva. Pentru că exista un om bun, Dumnezeu l-a salvat, dându-i instrucțiuni pentru a-și construi o arcă. Din nou, nu Dumnezeu i-a construit-o, ci tot el. La fel cum nu Dumnezeu a trimis potopul sau a cules grânele. Dar i-a dat indicații și l-a ferit de rău. Acum, planeta o va lua de la zero, cu un nou rând de oameni, pornind de la o sămânță bună.
Ce se întâmplă cu cei înecați de potop? Eu zic că și lor Dumnezeu le-a făcut o favoare. Sigur, judecând cu mintea noastră, moartea este ceva final. Dar contextul lui Dumnezeu este mai larg. Să zicem că Vasile, unul dintre cei care au pierit la potop, avea 30 de ani și deja violase 7 fete până atunci. Lăsându-l pe panta aceea descendentă, până la 70 sau 80 de ani, când ar fi murit de bătrânețe, ar fi violat tot satul și ar fi acumulat un destin crunt. Ar fi continuat să coboare pe direcția pierderii de sine. În schimb, prin potop, dumnezeu i-a dat și lui șansa unui reset. L-a oprit în acel punct, la 30 de ani. În viitor, spiritul lui urmează să se reîncarneze, într-un pământ populat de data asta de ființe pașnice, unde va avea șansa unei educații mai bune, a unui mediu mai frumos, mai luminos. Unde va avea o nouă șansă, să o ia de la zero, cu doar păcatele de până la 30 de ani, uitând ce-a fost. Pentru că, până la urmă, moartea nu este decât un prag. În cazul de față, un prag care a dus la purificarea unei planete.
Tot zici că potopul în cauză este expresia cruzimii lui Dumnezeu?
Lotus, tu citești Scriptura ca pe un basm.
Dar să revenim la curat și necurat. Trecând peste drăgălășenia cu pisica, animal curat, mă gândeam că vei clasifica animalele în ierbivore și carnivore/omnivore. Sau în comestibile și necomestibile pentru om. Deși, în condiții de supraviețuire la limită, s-a dovedit că oamenii pot mânca și șobolani, și gândaci…
Eu zic că, dacă înlocuim curat cu pur și necurat cu impur, răspunsul e unul singur: Dumnezeu i-a spus lui Noe să ia cu el 7 perechi de animale pure din punct de vedere genetic, adică având genomul format din perechi de gene de același fel (cum sunt rasele cu pedigri selecționat) și 1 pereche din cele heterozigotate. (Citește puțin, chiar și pe net, ceva noțiuni de genetică elementară ca să știi despre ce vorbim) Cel mai banal exemplu e ăsta: dacă într-o familie se naște un copil ai căror ascendenți stră-străbunici, străbunici, bunici, părinți au avut toți ochii albaștri, copilul se va naște sigur cu ochi albaștri, fiindcă indiferent de recombinările aleatoare de gene, caracterul culorii ochilor va fi dat de o pereche de gene identice – aceea care manifestă fenotipic (aspectul somatic al manifestării caracterului imprimat de genă) culoarea albastră.
Deci, Noe a conservat/salvat câte 16 animale, masculi și femele din fiecare specie, în care existau 14 exemplare total homozigotate și 2 heterozigote. Foarte grijuliu, Marele Genetician, a păstrat, pentru fiecare specie, și o „bancă genică” (perechea de animale necurate) care puteau servi ulterior unor reparații genice în specia respectivă, știut fiind că puritatea genetică are o hibă: animalele sunt mai puțin rezistente, mai puțin adaptabile mediului.
Zăbovind încă la metafora/alegoria potopului, m-aș mai întreba de ce Dumnezeu n-a salvat și plante pentru viața ulterioară a lui Noe? Fiindcă n-a fost chiar un înec planetar, ci o inundație locală, Noe urmând să acosteze într-un loc neinundat, unde vegetația nu avusese de suferit? Asta mă face să presupun că în alte zone ale planetei, oameni, plante, animale nu aveau să sufere de pe urma potopului. Deci Noe n-a fost salvat, ci izolat de restul semenilor.
Voi reveni…
“30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa. ” Geneză Cap 1
Referitor la animalele curate din Arca lui Noe, eu cred că nu e vorba de genetică.
E vorba de animalele cu o dietă strict ierbivoră.
Și era logic să ia câte 7 perechi din cele curate, căci cele necurate le-ar fi mâncat imediat dacă ar fi luat numai 1-2 perechi, cele curate nu ar mai fi avut timp să se înmulțească ci doar le-ar fi hrănit pe cele necurate pe o perioadă limitată.
Găsești și aici info despre:
https://ro.orthodoxwiki.org/Alimenta%C8%9Bia
Observ ca va tot intrebati despre animale curate/necurate devenite intre timp pure/impure. Aveti mai sus un link de la Elena unde se explica foarte clar care-i treaba cu curat/necurat si anume un set de reguli aproape farmaceutice(ex. daca are copita despicata si rumega, e curat. Daca nu rumega e necurat.[citat aproximativ caci niciodata nu mi-a placut toceala]).
PS. Este cel putin surprinzatoare aceasta “necunostere” din partea unor persoane care dedica atata energie(materie?) in aceasta directie.
PS2. Interpretez ca nu am negat nimic, deci nu-i nevoie de citate. Iar daca apararea nu e primita, considerati acele “reguli farmaceutice din vechiul testament” parola de bun venit:D
DoarF, eu nu mă întreb care sunt cele curate și nici nu consider că-i un element de importanță majoră.
:))) Sunteti foarte simpatici si amuzanti ! Chiar credeti ca Dumnezeu se reveleaza inteligentei rationale,lasându-Se descoperit de catre omul imperfect,materie relativ-efemera,limitata spatio-temporal,EL Absolutul existentialitatii macrocosmosului infinit Energia Cuantica Absoluta,*SURSA* materiei si antimateriei,care exista prin EL ÎNSUSI …paradoxal,ilogic în perceptia simturilor noastre,infinit,(atemporal)…
Nu cred că se revelează „inteligenței raționale”. Dar știi cum e, dacă bați la geam, poate ți se deschide ușa.
Ce de reguli, frate!
Evident, deocamdată eu nu pot participa la această ceartă, pentru că:
1. Nu am să neg propria-mi afirmație scoasă din context.
2. Nu am să neg afirmația lui Ketherius, care începe cu ‘este posibil ca’ și nu am argumente să replic cu ‘nu, nu este posibil ca, este fix cum spun eu’.
3. Nu am să neg afirmația Renatei, pentru că Renata are dreptate.
Dar o să urmăresc discuția, poate apare ceva de negat cu vehemență.
Ce de reguli, care de fapt e una singură: să citezi înainte de a contrazice sau nega! Și am pus-o pentru că ai zis (la tine) că sunt vehement, că fac afirmații categorice, de parcă aș deține adevărul absolut. Uite, acum nu mai pot face. Orice zic, trebuie să argumentez cu un citat. Dar la fel și voi.
Afirmația mea o nega pe una de-a ta, deci mă poți re-nega (sic). La punctul doi, dacă ai o opinie pe tema existenței unui singur Dumnezeu, sau a mai multora, o poți argumenta. Etc.
Și tu chiar crezi că un citat dintr-o sursă publică poate confirma adevărul unei afirmații sau cel puțin să o întărească? Complici lucrurile degeaba.
Pe de altă parte, ce te costă să intri-n joc? A, da, trebuie să cauți ceva. O carte, un fragment, un dialog dintr-un film. Până și această simplă căutare are o anumită valoare educativă, if nothing else.
Dă un citat din The Godfather, dacă vrei. În loc să te joci, te bosumfli. Spune-ți opinia folosindu-te de această construcție.
Scuze pentru „ai căror” Copil ai cărui descendenți – așa trebuia să zic.
În fine, să revenim.
Dar mai întâi să mă raliez și eu obiecției pe care o face Cudi: nu putem discuta pe bază de citate. Opiniile noastre, ipotezele, sunt corolarul a zeci de informații citite, auzite de-a lungul vieții. Nu pot contrazice părerea cuiva, bazându-mă pe un citat, pe o sursă. Sursa aia poate fi la fel de subiectivă și nesigură ca și părerea mea, când e complet neargumentată – de genul eu așa cred/simt…
Un exemplu: propovăduitorii paleoastronauticii citesc Biblia în cheia vizitelor periodice ale unor călători interstelari pe Terra. Cheia lui Daniken. Și a lui Victor Kernbach (Enigmele miturilor astrale).
Cel pe care nu l-ai răsfoit tu decât 2 minute, Tony Victor Moldovan, citește Biblia în cheia unui Experiment făcut de extratereștri pe Terra, unul care a început cu câteva clipe astrale înainte de facerea lui Adam și continuă și azi.
Ți-e destul de limpede că eu sunt mai degrabă adepta teoriei Zeului Astronaut prieten sau exploatator (cu inerente rezerve), decât adepta teoriei unui Zeu ubicuu, extraspațial și extratemporal care a creat, gospodărește, universul/universurile și apoi s-a aplecat, cu toată atenția și răbdarea, să facă Pământul cu viețuitoarele lui și să se ocupe non-stop de o singură specie – noi. Deoarece, conform Sfintei Scripturi,celelalte specii sunt doar niște acareturi.
Zici, undeva, că să cităm un text, un film…
Nu te copilări, Lotus! Aseară protv-ul a dat o comedioară de film în care Dumnezeu era negru/afro-american, interpretat de Morgan Freeman. Ce vrei? Să-ți spun că eu cred că Dumnezeu era de culoare, fiindcă, uite, am văzut un film…?
Hai, lasă de la tine, și nu ne obliga să venim cu citate! Lasă-ne să gândim liber. Poate așa o să vină și Cudi, și Keth…
Încă ceva: eu propuneam să schimbăm tema discuției, nu că pe-asta cu Divinul am rezolvat-o, dar e prea vastă, să fi luat o pauză. Tu te-ai întors la ea. Ok. Mie treaba asta îmi sugerează că ai nevoie de confirmări. Altfel zis – sper să nu te superi! – credința ta că ATOTPUTERNICUL e mai presus de orice discuție e nițel mai șovăitoare decât credința lui Iosif. Tu ai nevoie să mai creadă și alții exact ca tine. Iosif e capabil să creadă, chiar dacă restul planetei crede altceva. Firește, n-aș începe niciodată o discuție cu Iosif, fiindcă el, pe subiectul ăsta, are toate canalele de comunicare închise. Cu tine pot vorbi, fiindcă ești încă viu și rezonant, adică șovăitor, așa cum suntem cu toții și cum ar trebui să fim în fața unui subiect care ne copleșește.
Și acum să ne întoarcem la Slăbănog.
Medicina modernă acceptă că un procent major de patologie fizică este, de fapt, cauzat de somatizarea unor suferințe psihice.
Să-l adăugăm pe Slăbănog Orbului. În literatura medicală există cazuri, nenumărate, de bolnavi care acuză un beteșug fizic, care s-a reparat prin tratament psihiatric și psihologic. Cazul unei adolescente de 14 ani, care a făcut o hemipareză pe partea stângă a corpului, inexplicabilă, care a fost tratată fără succes de neurologi, până când un psihiatru sau un psiholog a întrebat-o ”cu ce mână te masturbezi?” Terapia a constat în a-i explica pacientei că masturbarea nu e un păcat, e o activitate la fel de normală ca mâncatul când ți-e foame. Că părinții ei s-au comportat abuziv când i-au interzis întâlnirile cu iubitul ei. Că necesitățile corpului omenesc sunt altele decât principiile mic-burgheze.Rezultatul – fata a început să-și folosească jumătatea paralizată a corpului, fără medicamente. Tot un fel de ridică-te și umblă! Tot un fel de păcatele îți sunt iertate. Acilea, suntem, iată, de acord.
Îți răspund aici la ambele comentarii.
Chestia cu citatul era gândită mai mult ca o cerință formală. Puteați veni cu un citat dintr-un desen animat, nu era problemă, s-ar fi comentat opinia voastră de sub citat, nu citatul. Era un joc, un exercițiu de a căuta pasaje din cărți citite, filme văzute etc înainte de a introduce un comentariu și totodată o parolă de acces la secțiunea de păreri. O parolă care mi-ar fi permis să șterg un comentariu neavenit, de la un eventual vizitator din Google care ar fi vrut să-mi împuie capul cu dogma lui rigidă, pentru că așa știe el, pentru că nu poate interpreta, nu poate gândi flexibil, nu poate discuta pe text, nu poate corela, pentru că cum îmi permit eu să pun în discuție natura lui Dumnezeu? O cerință cam ca aceea de a purta un anumit tip de îmbrăcăminte când mergi la job. Sigur că la job contează în primul rând activitatea ta și nu îmbrăcămintea, dar, dacă vezi că noul angajat apare gol pușcă, îți dai seama repede că ceva nu-i în regulă cu el și ai un motiv să-l trimiți acasă.
Am modificat regula (editând articolul) în așa fel încât citatul să fie necesar doar la primul comentariu în care contrazici opinia cuiva. Cum tu ai deja un citat, nu-ți mai trebuie altul.
N-am știut că vrei altă temă de discuție. Am crezut că vrei alt articol, că acelea adunaseră deja prea multe comentarii, care făceau discuția greu de urmărit. Dă niște exemple de teme.
Nu știu și nu mi-am pus niciodată întrebarea care ar fi animalele curate. Ce zici tu este interesant. Pe de altă parte, asta nu contrazice teoria unui Dumnezeu care transcende cu mult genetica. Dacă există un astfel de Dumnezeu, ca ființă atemporală, omnipotentă etc, atunci evident că genetica nu este decât un instrument pe care-l are la dispoziție. De fapt, genetica se pliază pe niște reguli trasate la început, pe baza cărora funcționează materia vie. La fel cum materia „moartă” se pliază pe niște reguli foarte precise, complexe și absolut uimitoare, pe care le descoperă zi de zi fizicienii noștri. Reguli care spun că timpul și spațiul sunt două fațete ale aceleiași monede, și că atunci când te apropii de extremele lor, celelalte suferă modificări demne de domeniul science-fiction. Einstein a arătat că timpul nu curge uniform, egal pentru toți, ci se dilată sau contractă, în funcție de viteza cu care ne deplasăm prin spațiu. Teoria lui nu este doar confirmată, ci stă la baza funcționării GPS-urilor de azi. Mecanica cuantică, pe de altă parte, a arătat că la nivel micro, cuantele de materie se comportă atât ca particulă cât și ca undă, adică beriera dintre materie și energie cade. Ceea ce pentru mine atestă faptul că, în condiții extreme, atât la scară micro (fizica cuantică) cât și la scară macră (teoria relativității), țesătura din care este făcută această lume începe să slăbească iar universul începe să-și arate tot mai mult caracterul lui iluzoriu, de vis al lui Dumnezeu (maya), cum îl numesc indienii.
Indiferent dacă e vis sau realitate, sau ambele, regulile pe baza cărora funcționează și complexitatea lui atestă un creator cu o putere de „proiecție arhitecturală” extraordinară. Organismul uman, de exemplu, conține peste 60 de mii de miliarde de celule, fiecare celulă fiind o fabrică complexă, o adevărată uzină. Din această perspectivă, genetica îmi apare ca un instrument în mâinile divine, nu ca o cauză ultimă. Da, este posibil ca animalele pure să fi fost pure genetic (deși nu știu cum le-ar fi deosebit Noe), dar asta nu aduce nici o informație revoluționară în plus.
Când un om se naște într-o familie de muzicieni, de unde dobândește cunoștințele și afinitățile pentru vioară sau pian: de la părinți sau din viețile lui anterioare? Ateii vor spune că de la părinți. Geneticienii vor spune că din zestrea genetică a părinților. Teoria reîncarnării afirmă însă că el are deja aceste afinități, dintr-o altă viață. Care să fie adevărul? Cum se pot reconcilia cele două viziuni? Pentru mine, explicația e simplă: geneticienii au, într-adevăr, dreptate: copilul moștenește genele părinților. Dar spiritul lui se va naște în acea familie, și nu în alta, tocmai pentru că acea familie îi va putea pune la dispoziție acele gene și îi va putea da educația și climatul necesar astfel încât el să-și dezvolte potențialitățile cu care vine din alte vieți. Prin urmare, pentru mine genetica nu este cauza ultimă. Genetica este doar cauza ultimă de la nivelul fizic. Dar nivelul fizic nu este ultimul nivel, pentru că dacă ar fi așa, nu am mai vorbi de reîncarnare.
Așa că faptul că Dumnezeu este un mare genetician nu îmi spune nimic. Este asta, și mult mai mult peste.
Nu știu de ce n-a salvat plante, dar presupun că ele sunt mai greu de ucis. Rădăcinile lor rămân în sol și dau viață la toamnă. Sporii sunt purtați de aer, poate copacii nu mor dacă sunt sub ape câteva zile, ca oamenii. În schimb, animalele n-ar fi rezistat, așa că au trebuit salvate. Și de ce câteva specii pure? Păi de ce nu, dacă tot le luăm de la zero, de ce nu cu un set cât mai bun, să zic așa?
Din punctul meu de vedere, toate afecțiunile fizce își au o cauză foarte profundă, subtilă, dată de o acțiune sau un gând de-al nostru din trecut. Mai degrabă de un mod de a gândi, dacă e o afecțiune, că un simplu gând nu provoacă o boală (dar poate fi o sămânță pentru alte gânduri similare). Medicina modernă trateaz în mare parte doar efectul, nu și cauza. Acum, faptul că tu îmi zici de o fată care, fiindu-i frică de păcatul masturbării, a dezvoltat o semiparalizie, iar nu îmi spune nimic. Pentru că eu cred chiar mai mult, că și cazurile ce aparent au cauze fizice, ereditare, rezidă tot într-o cauză și mai profundă, de natură mentală sau subtilă . Și da, asta pe baza unor reguli trasate de Dumnezeu.
Pe care Dumnezeu nu îl văd, așa cum zici tu, ca trasând mai întâi cadrul (universul) și aplecându-se apoi în mod special asupra Pământului și a oamenilor. Sigur, oamenii sunt mai importanți decât animalele, pentru că au conștiință de sine. Dar eu cred că fiecare făptură din univers, fizică, aici incluzând formele de viață extraterestră, ca și subtilă, aici incluzând ființe din planuri astrale, cum ar fi, menționați în biblie, îngerii, este importantă pentru Dumnezeu. Faptul că Biblia ne prezintă lucrurile dintr-o perspectivă centrată pe Pământ este pentru că se adresează oamenilor care trăiau pe Pământ, atâta tot. Nu înseamnă că Pământul a fost creat cumva special față de alte planete.
PS: Renata, tu citești Scriptura ca pe o carte de genetică.
Dragul meu Lotus, cel mai tare mă îngrijorează faptul că, încet-încet n-o să mai avem pe ce ne hârâi.
Pe comentul ăsta, să mă trăsnească Ăl de Sus, dacă pot să te contrazic serios. Așa, sunt niște nuanțe la care aș obiecta, dar nu cine știe ce.
Interesantă ipoteza ta, că sufletele copiilor ajung în familii cu care au afinități și că nu sunt parașutate în orb, ca la loterie. Există și excepții, și nu puține, mari artiști s-au născut în familii de oameni simpli, poate abia alfabetizați sau specializați în domeniul științelor exacte, ceea ce e tot aia cu părinți fără carte, strict din punct de vedere al dezvoltării artistice a copilului, Când familia nu creează un mediu adecvat dezvoltării unei abilități anume, atunci intervine „zestrea” experiențelor anterioare sau, mai genetic zis, acel bagaj de ADN non-informațional pe care l-a studiat Gariaev – memoria genetică subtilă.
Da, eu citesc biblia ȘI ca pe un tratat de genetică
Întrebarea asta, ce perechi de animale va alege Noe, de unde va ști el care sunt pure genetic, mi-am pus-o și eu. Cred că Geneticianul Șef, când i-a transmis mesajul cu indicațiile de salvare, subliminal, presupun, i-a transmis și capacitatea de-a alege „ca din întâmplare” perechile potrivite de animale.
Dacă tu ai avea răbdarea și deschiderea să citești cartea lui Tony V. Moldovan, făcând abstracție de ideea, deloc confortabilă, că suntem un experiment și-un rezervor de informație genetică subtilă pentru o populație hiper-inteligentă care ne surclasează cu milioane de ani în nivelul de dezvoltare și tehnologie (ideea asta mă supără și pe mine), ai vedea că recitind |Biblia în cheie genetică, o mulțime de informații aparent lipsite de importanță sau care par simple metafore capătă sens.
Dacă știi cum funcționează un GPS, dacă știi mecanică cuantică, un tratat de genetică o să ți se pară floare la ureche, crede-mă! Merită încercat.
Cât privește medicina modernă, da, oricât de modernă ar fi, nu tratează cauze ci efecte, din păcate. Și da, un procent imens din bolile corpului sunt produse de dizarmonii psihice, sufletești. Chestie pe care până și cei mai încăpățînați medici de corpuri fizice o recunosc, o acceptă și, uneori, pe anume cazuri, o pot explica.
p.s.: nu țineam morțiș să schimbăm tema. Mi-ar plăcea însă dacă Cudi, Fire, Eklena, Ketherius s-ar dezbufna.
Că a început să-mi placă gâlceava asta.
Nu știu multă fizică, deși mi-ar fi plăcut, dar ceva generalități mai pot citi acum, de când cu internetul. Pentru că utilizarea principiilor și ecuațiilor din teoria relativității (care spun, printre altele, că timpul și spațiul se dilată) ține de generalități, de cultura generală – nu în sensul că multă lume ar ști-o, ci că e o informație public accesibilă, în foarte multe locuri, inclusiv pe wikipedia. Dacă nu ar folosi acele ecuații, GPS-urile ar indica locul în care te afli cu o precizie de kilometri în loc de metri.
Plus că au fost multe alte experimente care au confirmat aceste teorii. De exemplu, în 1971, cercetătorii au construit 4 ceasuri atomice de foarte foarte mare precizie, pe care le-au sincronizat. Două dintre ele au fost puse în două avioane, care au încercuit Pământul de două ori, zburând în sensuri opuse. La revenire, ceasurile au fost comparate între ele, cele din avioane și cele de la sol. Și da, ele indicau o diferență, adică nu mai erau sincronizate, ca și cum timpul ar fi curs diferit la bordul avionului față de suprafața planetei. Iar aceste diferențe au fost toate în acord cu predicțiile teoriei relativității. Evident, diferențele au fost infime, dar asta pentru că viteza avioanelor a fost foarte mică comparativ cu cea a luminii. Totuși, extrapolând, ceasul unei nave spațiale plecate în cosmos cu o viteză foarte mare ar indica, la revenire, o altă oră sau chiar o altă dată, de unde paradoxul gemenilor: unul pleacă cu nava, altul rămâne, iar la revenire, cel din navă îl găsește pe fratele lui deja bătrân. Pare ficțiune dar e fapt. Experimentul se numește Hafele – Keating și este numai unul din multele care au confirmat teoria lui Einstein. Așa că ce este timpul? Ce este spațul?
Revenind la genetică. Oamenii au destine diferite. Poate că un om născut într-o astfel de familie, care nu îi poate oferi nici măcar o educație de bază, trebuie să dobândească în această viață capacitatea de a lupta pe cont propriu. Trebuie să-și dezvolte spiritul de luptă, trebuie să învețe să se descurce chiar și atunci când totul pare împotriva lui, trebuie să izbândească cu anumite eforturi, să se călească. Fiecare om are o anumită lecție pentru care a venit. Dar tot va moșteni de la părinți anumite gene care să-i permită să-și exprime în plan fizic calitățile pe care el deja le-a câștigat într-o altă viață și care i-au rămas pentru totdeauna la nivel cauzal, pe care nu le mai pierde.
Bolile fizice cu cauze sufletești sunt extrem de interesante dacă le corelăm și cu alte elemente, pentru că ele par să ateste teoria că sufletul sau spiritul „bate” materia, că îi este superior (adică exact invers decât susțin ateiștii, în viziunea cărora sufletul este un simplu produs al materiei). Apropo de asta, noi ne-am obișnuit să citim dictonul „Mens sana in corpore sano” de la dreapta la stânga, dar poate că ar fi bine să-l citim și invers. Adică o minte sănătoasă va duce la un corp sănătos. Revenind, ca de fiecare dată când vine vorba de organismele vii, nu strică să ne îndreptăm atenția înspre lumea neînsuflețită, să vedem dacă teoria se probează și acolo. Ei bine, atenția mea merge din nou spre celebrul autor al teoriei relativității, care este mult mai cunoscut pentru ecuația E = M*C^2. Adică energia conținută de un corp este egală cu masa lui înmulțită cu pătratul vitezei luminii. Ceea ce este un alt mod de a spune că toată materia este, de fapt, energie condensată și nimic altceva. Sau, dacă vrei o altă formulare, materia este energie ocultată. Dar oare așa să fie? Păi este, iar principiul e folosit la nivelul fizicii atomului. Fie în bine, când vorbim de reactoare nucleare, fie în bine nostru (și răul dușmanului), când vorbim de bombe nucleare. Ce se produce într-o reacție atomică, așa, în linii foarte mari? Se desfac și refac anumite legături dintre nuclee de atomi și electroni. Se schimbă configurația atomului. Rezultă niște elemente chimice noi, cu alte configurații atomice și cu alte mase. Masa este importantă pentru că dispariția masei înseamnă dispariția materiei. Intră o anumită cantitate de materie, cu o anumită masă, și iese o alta, cu masă mai puțină. Pe parcurs s-a pierdut niște materie. Ce se întâmplă cu materia lipsă? Păi bingo, se transformă în energie (electrică, la reactor, undă de șoc, la bombă). Câtă energie, mai exact? Păi exact atâta câtă rezultă din ecuația E = M*C^2. Concret, un kilogram de plutoniu pur ar fi de ajuns să proiecteze un oraș în stratosferă, eventual cu tot cu sistemul de canalizare de sub el. Sigur că noi ne putem juca în acest mod doar cu anumite elemente, care se numesc instabile, în timp ce majoritatea sunt foarte rezistente la modificări de structură atomică la temperaturi normale. Dar principiul (și ecuația) este valabil pentru toate. De unde rezultă că materia nu este altceva decât energie. Întreaga materie din univers este de fapt o energie uriașă, condensată într-o formă materială. Sau poate fi privită așa. Dintr-o dată, posibilitatea ca acest univers să fi fost creat de o minte conștientă, să aibă la bază un principiu subtil, energetic, spiritual (la fel cum bolile fizice au deseori cauze sufletești), parcă nu mai sună atât de aberant. În orice caz, nu mai sună arhaic sau dogmatic. De ce n-am accepta, atunci, posibilitatea unei conștiințe supreme care a orchestrat acest univers, pornind de la Big-Bang-ul originar? Big Bang ilustrat de Eminescu (și preluat din Rig Veda) în scrisoarea I, în versurile:
Ei bine, nu neg implicațiile geneticii, dar cum să zic, dacă totul s-ar reduce la niște simple experimente genetice făcute de extratereștri, în acest context fascinant, zău c-aș fi tare dezamăgit. Ar fi ca o carte care începe foarte bine, promite enorm dar se termină cu un fâs. Mai degrabă aș zice că genetica este doar o pagină sau un capitol al acestei cărți. Și că, dincolo de partea genetică, textele scripturilor nu îndrugă chiar aiureli când spun că există o ființă supremă care ne-a creat. Că nu sunt doar codificări genetice, sau doar pe nivelul ăsta.
”Orice este electricitate. Mai întâi a fost Lumina…sursa fără sfârșit din care iese materia este distribuită în toate formele care reprezintă Universul și Pământul, cu toate formele lui de viață.”
”Întunericul este adevărată față a Luminii, pe care noi nu o vedem. Eu sunt electricitate. Mai exact, eu sunt electricitate în formă umană…toți suntem, dar nu o știm.”
”Dacă vrei să descoperi secretele Universului gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație.”
Nikola Tesla
Biblia Geneză Capitolul 1
“16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.”
Cârmuitirul zilei este Soarele care oferă plantelor lumina pentru fotosinteză, ele fiind prima verigă a lanțului trofic. Deci fără lumină nu ar exista viața pe pământ.
Cârmuitorul nopții este Luna care primește lumină de la Soare.
Cât e de importantă lumina?
Noi avem un corp energetic care este influențat vibrațional (gânduri, cuvinte, emoții) în mod pozitiv sau negativ. Creierul uman are multe conexiuni și dovedit ștințific primește impulsuri energetice de intensități reduse.
Există niște conexiuni în lume, nu numai prin lanturile trofice, ci conexiuni energetice.
Acest fapt este implantat și cercetat în cadrul proiectului HAARP.
http://www.descopera-mistere.ro/haarp-arma-finala/
Eu știam că HAARP studiază metode de control al vremii. Știi, ca în Red Alert 2.
Lotus, referitor la “Einstein a arătat că timpul nu curge uniform, egal pentru toți, ci se dilată sau contractă, în funcție de viteza cu care ne deplasăm prin spațiu.” și Hafele–Keating experiment pot face o corelație cu HAARP și rezonanța lui Schumann (care spune că timpul unei zile s-ar fi scurtat de la 24 h la numai 16 h, rezonanța accelerând de la 7,8 Hz la 12,5)
“Cercetători geofizicieni au stabilit o relație directă între accelerarea rezonanței Schumann și scurtarea timpului perceput prin simțuri, de către oameni și celelalte ființe terestre. Cu alte cuvinte, accelerarea rezonaței Schumann ne scutează viața. Potrivit Enciclopediei Wikipedia, rezonanța Schumann (RS) este un set de vârfuri de spectru în frecvența extrem de redusă a spectrului de câmp electromagnetic a Pământului (CEP). Rezonanțele Schumann sunt rezonanțele electromagentice globale, exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafața Pământului și ionosferă. Acest fenomen global este numit după fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic în 1952. Rezonanța Schumann apare datorită faptului că spațiul dintre suprafața Pământului și ionosferă acționează ca un spațiu închis.”
Sfântul Metodie care a trăit prin 310 a zis că în vremurile de apoi “Atunci va trece anul ca luna, și luna ca săptămâna, și săptămâna ca ziua, și ziua ca ora, și ora ca minutul pentru robii cei aleși a lui Dumnezeu.”
Părintele Paise Aghioritul “pentru cei aleși se vor scurta însă zilele”.
Presupunerea mea referiroare la timp e că e tot o formă de energie.
Pentru cel prins cu treaba timpul trece rapid de parcă energia aceasta ar fi folosită în procesul de gândire, în muncă depusă, în schimb ce pentru un om care stă și nu folosește energia la nimic – timpul trece mai lent.
Fie că o fi așa sau nu, până la urmă timpul este cea mai prețioasă resursă a noastră care se scurge în trecut, ireversibil.
Elena, nu știu cum e cu rezonanța Schumann (am tot auzit și eu despre scurtarea timpului), dar Einstein a prezis o dilatare obiectivă, nu subiectivă. Nu doar percepută de noi. Când te grăbești, ți se pare că timpul trece mult mai repede, în timp ce el parcă stă pe loc când nu ai nici o activitate, dar în ambele cazuri ceasul tău nu-și modifică cadența. În schimb, ceasurile din cele două avioane indicau la sosire altă oră decât ceasurile de la sol. Timpul s-a modificat obiectiv, a curs diferit pentru ele (în timp ce teoretic pasagerii n-au perceput nici o diferență, lor părându-li-se că timpul curge normal).
Ok. Am înțeles. Problema e că în acest caz nu putem să facem același tip de experiment pentru că ar însemna să avem la dispoziție mașina timpului și un tip să se ducă acum 50 de ani în urmă și apoi să revină ca să comparăm ora.
Renata draga,sa stii ca-mi devii din ce în ce mai simpatica cu toate ca ne-am ‘cunoscut’ într-o împrejurare complicata a vietii tale în care ma percepeai inamicul cel mai feroce,desi eu încercam din rasputeri sa empatizez cu sufletu-ti deprimat. Merci !
P.S. Tu nu esti departe de Împaratia cerurilor ! Mult succes pe drumul cunoasterii ADEVARULUI ABSOLUT !(:
Nu, nu sunt. Conform spuselor astroloagei, am parcurs aproape toate temele de viață în nenumărate vieți, mai am puțin și nu mă mai întorc .
Știu că nu crezi, Iosif, dar mie îmi face bine să cred asta.
Ce “cred”eu despre perceptia ta,este irelevant.Esentiala este “credinta”personala a fiecaruia,’mântuirea’ sufletului este o relatie personala,intima,între om si Dumnezeu în functie de cunostinta si aplicarea ADEVARULUI ABSOLUI la aceasta dimensiune,limitata spatio-temporal a existentei relative,bio-fizice.
“Apoi a zis sutasului: “Du-te si faca-ti-se dupa credinta ta.” si robul lui s-a tamaduit chiar în ceasul acela.”
https://biblia.resursecrestine.ro/matei/8
“Einstein a arătat că timpul nu curge uniform, egal pentru toți, ci se dilată sau contractă, în funcție de viteza cu care ne deplasăm prin spațiu.[…]
Pentru că utilizarea principiilor și ecuațiilor din teoria relativității (care spun, printre altele, că timpul și spațiul se dilată) ”
Asta neg.
Si un citat de pe coana wiki(legat de teoria relativitatii):
“Clocks that are far from massive bodies (or at higher gravitational potentials) run more quickly, and clocks close to massive bodies (or at lower gravitational potentials) run more slowly”
Ce observam? Ca nu prea se vorbeste de timp, ci de faptul ca ceasurile se misca putin diferit. De ce e relevant? Pai, daca tot se vorbea de alegeri intre stiinta avansata a ateilor vs naivitatea copilareasca a babelor, intreb si eu precum copilasii care acum descopera lumea: CE ESTE TIMPUL?
Iar daca un raspuns de tipul “timpul este cand te trezesti de dimineata si ceasul arata ora 7 iar cand ai iesit din baie ceasul arata ca deja ai intarziat la servici” este ok pentru voi, atunci, da, “Einstein a arătat că timpul nu curge uniform[…]”
DoarF, nu am înțeles exact ce contrazici. Pentru că ce înseamnă o învârtire mai lentă a acelor ceasornicului dacă nu o dilatare a timpului pe care el îl măsoară?
Și oricum, ceasurile nu se mișcă doar „puțin diferit”, cum ai spus tu. Uneori diferența este uriașă. Concret, cu cât forța de atracție gravitațională este mai mare, cu atât ceasurile se mișcă mai lent acolo. Acum, Pământul are o masă relativ mică comparativ cu alte corpuri cerești, dar se presupune că în mijlocul unei găuri negre timpul se oprește cu totul. La fel, cu cât viteza cu care te deplasezi crește, cu atât timpul tău curge mai lent. Acum, faptul că noi ne deplasăm cu viteze foarte mici face ca acest fenomen să fie într-adevăr imperceptibil, dar în cazul unui foton nu există timp. Trecutul, prezentul și viitorul își dau mâna într-un moment etern, pentru că ceasul unui foton este complet oprit. El nu cunoaște timp.
Interesant, nu?
Lotus, nu ai raspuns la intrebarea esentiala: ce este timpul. Atat timp cat timpul este cofundat cu ceasul, este normal sa nu se inteleaga fenomenele. Ce este secunda? Dar metrul? Ce este un ceas stricat? Ce masoara un ceas stricat? Incearca sa(ti) raspunzi la aceste intrebari.
Timpul este doar un cuvant care doreste sa descrie un fenomen. Iar fenomenul este perioada existentei noastre scursa intre doua evenimente. Ceasurile din antichitate erau “construite” in jurul miscarii soarelui pe cer. Apoi au aparut ceasurile mecanice, care se bazeaza pe trasmisia unei miscari prin tot ansamblul de rotite, pana la miscarea unui ac pe o grila gradata. Apoi ceasurile electronice care nu mi-este clar(si mi-e lene sa caut)din ce cauza cristaul de quart emite impulsurile, dar sunt sigur ca tot pe o miscare se bazeaza. Cele mai noi si mai precise sunt ceasurile atomice, utilizate si in experimentele de care ai amintit. Ele se bazeaza pe miscarile din interiorul atomului. Incepi sa faci legatura?
Noi utilizam diferite tipuri de miscari considerate de referinta(sau constante) pentru a masura “timpul”. Daca umblii la parametrii care afecteaza miscarea,adica gravitatie, viteza…, consideri ca ai “dilatat” timpul sau ca “ai stricat” ceasul?
Păi îmi pare că, din cum definești contextul, cele două (alterarea mișcării atomilor care numără secundele și modificarea curgerii timpului) sunt același lucru.
Dacă pui un magnet care face ca rotițele ceasului să fie atrase de el și deci să nu mai arate ora exactă, atunci da, ai alterat ceasul, nu ai modificat curgerea timpului. Ceasul va sta pe loc dar ție va continua să-ți crească barba. Gravitația însă nu acționează așa. Gravitația modifică chiar ritmul pe care îl măsoară acele ceasului. Pentru cineva care se uită la tine pe geam, barba îți crește în alt ritm. Filmul vieții tale e parcă dat cu încetinitorul. Pentru el, timpul tău s-a dilatat. Pentru tine e la fel ca înainte. Barba ta crește în același ritm, pentru că totul e încetinit cu exact același procent. Pentru tine, ceasul arată mereu ora exactă.
Eu am zis că asta arată că timpul nu curge uniform. O altă formulare ar putea fi că nu există un timp obiectiv. Că timpul nu e ca un râu, care curge constant, cu aceeași viteză, indiferent cine și din ce unghi îl privește. Că nu există un același timp pentru toată lumea.
La întrebarea ce este timpul, ți-aș răspunde, și asta e opinia mea din acest moment, că este una din dimensiunile pe care a fost trasată această lume. O altă dimensiune a ei fiind, de exemplu, spațiul. Dar, în lumina relativității, poate că nu există atât de multe dimensiuni. Poate că nu e decât una singură, care privită dintr-o anumită parte ne creează senzația de timp, iar din alta, senzația de spațiu. Și atunci, cu cât ne deplasăm mai repede în ceea ce noi numim spațiu, cu atât ne deplasăm mai lent în ceea ce noi numim timp, și invers. Pentru că de fapt ne deplasăm tot timpul prin aceeași unică dimensiune, fie că-i zicem spațiu, fie că-i zicem timp.
E, uite, afirmatia asta mai si trebuie demonstrata. Pentru ca nu rezulta implicit din faptul ca miscarea atomilor este diferita in functie de viteza/gravitatie. Nu rezulta din nici un experiment ca barba creste in functie de numarul de ture pe care un electron le da in jurul nucleului. Ca de fapt teoria relativitatii este despre viteze, nu despre timp;
Sa dezvoltam putin subiectul. E=mc2. Partea relevanta pentru noi este c. Adica viteza maxima “cunoscuta”. Si ipoteza ca nu se poate mai mult decat atat. Asta inseamna ca daca te-ai afla intr-o nava care are aceasta viteza, atomii din mana ta ar avea viteza maxima posibila. Dar tu ai vrea sa intinzi mana in directia de mers. Adica la viteza maxima sa mai adaugi inca ceva. Ceea ce nu prea e posibil. Inlocuieste dorinta ta de a intinde mana cu rotatia electronilor in jurul nucleului. Ups, pai electronii deja se miscau cu viteza maxima, deci nu mai au cum sa se roteasca. Observatorul ala care vedea ca-ti creste barba mai repede/incet, ce o sa vada: ca timpul a inghetat? Sau ca tu nu mai esti viu din cauza ca electronii nu se mai invart in jurul nucleului? Dar daca nava ar incetinii creend spatiu de miscare a electronilor, care ar fi constatarea observatorului? Barba ti-ar creste in ritmul normal? Atomii si-ar pastra coeziunea, si-ar da resume la “functionarea” normala?
Revin putin la paralela ta cu magnetul. Ce face ca magnetul sa opreasca ceasul? Pai aplica o forta asupra componentelor feroase si impiedica miscarea. Ce face gravitatia? Aplica o forta care limiteaza miscarea. Ce face viteza crescuta? Aplica aceasi limitare asupra altor miscari. De ce in primul caz ai considerat ca doar defectezi ceasul, iar in urmatoarele ca “defectezi timpul”? Doar pentru ca in primul caz forta(si implicit alterarea miscarii) este aplicata doar asupra partilor feroase iar in al doilea timp forta este aplicata tuturor atomilor(presupun ca un modul anti-gravitational din SF-uri nu ar avea probleme de timp)?
Uite inca o situatie: temperatura de 0grade kelvin. 0 absolut. Cum se scurge timpul atunci? Se mai scurge?
PS. Experimentul Hafele–Keating ce a demonstrat? Ca dupa ce au sincronizat ceasurile, dupa ce au aplicat conditiile specifice de viteze/gravitatie, le-au pus unul langa altul si au constatat ca fiecare arata alta ora. Adica, fiecare ceas a fost stricat in functie de traseul ales.Atat. Presupunerea ca un observator ramas la sol si unul din avion au resimtit diferit aceasta perioada dintre imbarcare si debarcare nu este demonstrata. O demonstratie relevanta ar fi de exemplu daca o persoana, pe durata unei astfel de calatorii, presupunand ca citeste la o rata constanta, ar reusi sa citeasca un numar diferit de pagini cand ar sta la sol fata de paginile citite in timpul zborului.
Păi ba cam rezultă. Sau, mai bine zis, nu este vorba de o încetinire a electronilor (care ar determina acele ceasului să se miște diferit), ci despre o încetinire a timpului însuși.
Hai să pornim cu o ecuație mai simplă decât cea a energiei: Viteza = Distanța/Timp. Orice este despre viteză este simultan despre distanță (spațiu) și timp. Adică lucrurile acelea care se dilată/contractă la viteze mari.
În primul rând, când spui că o navă se mișcă cu viteza c, trebuie să spui și față de cine. Conform primului postulat al teoriei relativității, legile fizicii se conservă pentru orice sistem de referință și deci nu se poate deduce cine se mișcă și cine stă pe loc. Nu îți poți da seama dacă te miști sau stai pe loc, trebuie să te raportezi la un alt obiect.
Așadar, să presupunem o planetă P și o navă spațială N, care se mișcă față de P cu viteza c.
În acest context, față de cine „nu prea e posibil” să-ți miști mâna? Din perspectiva ta, care te afli în N, este perfect posibil. Tu nici nu știi că te deplasezi. Pentru tine, universul este cel care gonește în urmă, stelele se deplasează, tu stai pe loc. Legile fizicii se conservă. Poți întinde mâna, cu aceeași viteză cu care o întândeai acasă, stând pe fotoliu. Te poți deplasa, poți fugi, totul e normal, inclusiv curgerea timpului.
În schimb, pentru un observator O care se află pe P, într-adevăr, tu deja mergi cu viteza maximă posibilă, așa că nu poți adăuga o altă viteză la c, aceea a deplasării mâinii în sensul de deplasare a navei. Dar mergând tu cu viteza luminii, timpul tău, din punctul de vedere al lui O, este complet oprit. Timpul tău stă în loc așa că, pentru O, va dura o veșnicie până când tu vei mișca mâna cu un milimetru în față. Practic, O nu va vedea niciodată că ți-ai mișcat mâna. Pentru că, din perspectiva lui O, timpul tău e complet înghețat.
Exact. Că timpul tău, din navetă, a înghețat. Că nu se mișcă nimic în interiorul navetei, totul e pus pe stop. Timpul din interiorul navetei e zero.
Dacă nava N ar circula cu o viteză suficient de apropiată dar mai mică decât c, din perspectiva lui O timpul tău ar curge foarte foarte lent. Atât de lent încât cea mai rapidă mișcare cu mâna pe care o poți face tu în navă tot ar fi percepută de el ca fiind foarte lentă și, împreună cu viteza navei, tot nu ar depăși c. Evident, pentru tine, care te afli în N, totul ar fi, din nou, normal.
Nu există nici o forță care să fie aplicată. Gravitația distorsionează textura spațiu-timp a universului.
Nu, deoarece am stabilit mai devreme că viteza este relativă. Din primul postulat al teoriei lui Einstein rezultă că nu ne putem da seama dacă ne mișcăm sau ne aflăm pe loc, legile fizicii fiind la fel pentru toate sistemele. Cu alte cuvinte, în interiorul navei sau corpului care se mișcă cu viteză crescută, legile fizicii sunt la fel ca în orice altă parte. Nu există nici o forță care să fie în acțiune acolo, alta decât inerția. Dacă acea navă s-ar deplasa în linie dreaptă și cu viteză constantă, fără să accelereze sau să frâneze, iar geamurile ar fi acoperite, tu nu ți-ai putea da seama dacă te miști sau stai pe loc. De exemplu, dacă ai arunca în sus o minge de tenis, ar cădea perpendicular pe podea, exact ca și cum ai face experimentul într-o cameră statică. Deci pentru tine nu există nici o limită în cadrul acelei nave. Nici o forță care să acționeze asupra atomilor tăi, altfel decât pe planeta „statică” P.
Încă o dată, nu există nici o forță care să fie aplicată de viteză sau gravitație.
Da? Și atunci cum de s-a nimerit ca deviațiile să corespundă cu calculele teoretice pe baza relativității? Pentru că aceste calcule aveau în vedere o dilatare a timpului, nu o „stricare” a ceasurilor.
Cred ca se trece prea usor peste niste notiuni.
Astfel, exista fenomenul natural. Marul cade din pom. Asta e un fapt, Gigi care era sub pom are un cucui cauzat de caderea marului. Paul, care a vazut toata scena, icepe sa-si puna intrebari: ce am vazut? Si se apuca sa descopere legile (fizicii) care guverneaza acel fenomen. Deci am retinut, intai e fenomenul, apoi sunt descoperite cauzele din spatele acelui fenomen si modelate abstract in ceea ce numim generic “legi”. Asta la pasul 1. Ca la pasul 2 Paul, rationeaza mai departe, utilizand aparatul fizico/matematic si emite teorii fara sa observe exact fenomenul, ca nu are instrumentele necesare. Dupa un timp, cand tehnica mai avanseaza, Ionel face un experiment care vine sa confirme sau sa infirme teoria lui Paul.
La nivel conceptual lumea, cand se refera la legile fizicii, ignora de multe ori fenomenul fizic observabil. El vede doar aparatul matetmatic care descrie acel fenomen. Si spune timp. Si viteza. Si se raporteaza la el ca la punctul de pe caietul de matematica unde este trasat graficul cu creionul.
Am inceput cu niste intrebari care se pare ca au fost ocolite. Fenomenul: ghepardul alearga de la pomul A, la pomul B. Si apare notiunea de distanta. Si prin conventie se defineste si metrul ca unitate de masura. Si avem o distanta de x metrii. Intre aceasi pomi, se deplaseaza si un melc. Si observam ca melcul este de cateva ori mai lent, deoarece pana ajunge melcul din A in B, ghepardul face drumul A-B dus intors de n ori(inca nu am introdus notiunea de viteza, doar observam ca deplasarea este diferita). Si apare nevoia de diferentiere a deplasarilor. In plus, mai este un fenomen NATURAL, pe care noi il botezam timp, caracterizat prin etapele fizice observate cu ochiul pe care le-a parcurs ghepardul din punctul A catre B. Caruia ii spunem prezent, in “momentul” actual, trecut cand ghepardul era la A si viitor cand stim ca o sa ajunga in B. Altfel spus, TIMPUL este existenta noastra. Si ca sa includem si subiectul topicului in aceasta discutie, ce ne imbatraneste/omoara pe noi? Miscarea aia dintre A si B, cu o anumita viteza care “dilata/contracta” timpul(definit ca notiune fizica, dependent de viteza si spatiu) sau TIMPUL, ca masura a existentei noastre? Tu sustii, conform legilor fizice pe care omul si le-a insusit, ca raspunsul la aceasta intrebare depinde de punctul de raportare. Ca da, viteza este ceva relativ, ca puricele de pe ghepard “nu simte” ca are viteza, pentru el viteza este 0 si timpul este o simpla relatie matematica corelat cu distanta. Eu cred ca aceasta interpretare este corecta privind strict din perspectiva modelului matematic pe care noi l-am asociat cu fenomenul fizic observabil. Dar in nici un caz nu este si completa vizavi de fenomen. Pentru ca TIMPUL, ca masura a existentei, nu l-am modelat. Noi nu stim daca celula moare din cauza ca electronii au facut x ture in jurul atomului. Nu avem instrumentele necesare masurarii existentei. Ce avem, este numarul care defineste timpul ca pe o miscare. Este TIMPUL miscare? Din punctul meu de vedere, matematica este matematica si cuantifica conform cunostinelor actuale fenomenele fizice, dar trebuie facuta clar diferentierea intre multiplele fenomene la care fac referire aceleasi semne grafice pe care noi le numim individual litere si, in alaturare, cuvinte.
PS. Nu as vrea sa continuam latura pur fizica a discutiei si sa ajungem sa ne contram pe motiv de sisteme de referinta mai mult sau mai putin ideale. Sau pe motiv ca niste calcule sunt doar niste calcule si depinde mult cum sunt interpretate. Ca daca un numar e 5 si altul e 7 putem avea fenomenul substractiei,cand luam 2 din 7 sau putem avea fenomenul adaugirii, cand la 5 adaugam 2.
PS2.
Deși ai scris mult și ți-am citit comentariul cu atenție, nu am înțeles foarte bine la ce te referi. Dacă te referi la natura filosofică a timpului, atunci poftim de-l definește, ca să putem discuta pe marginea lui. Eu mă refer la ceea ce în mod normal noi percepem și numim timp. La ceea ce noi în mod normal conștientizăm ca fiind timp. Și spun că acesta nu curge așa cum ne imaginăm noi, uniform pentru toți.
Pe vremea lui Einstein, multe dintre afirmațiile lui nu se puteau proba. Ulterior însă, toate experimentele au demonstrat că a avut dreptate. Ceasurile de la bordurile celor două avioane au indicat un alt timp nu pentru că ar acționa o forță asupra lor, cum ai sugerat tu, nu pentru că le-ar strica, ci pentru că timpul a curs diferit în acele avioane față de timpul de la sol. Asta e teoria relativității, n-are nimic de-a face cu forțe care acționează asupra ceasurilor sau cu ceasuri în sine. Spune că timpul însuși curge diferit. Ceasurile doar au confirmat asta. La fel cum o confirmă și funcționarea GPS-urilor. Contracția și dilatarea spațiului au fost probate, de exemplu, de descoperirea celebrelor unde gravitaționale anul trecut. Șamd.
Ce înseamnă timp? Dar spațiu? Poftim de definește spațiul. Pentru mine, înseamnă o anumită întindere, în care existăm noi, pietrele, copacii, corpurile cerești. Iar această întindere, ca să vezi chestie, se dilată și se contractă, ca suprafața unei ape, la modul real, măsurabil, nu e fixă. La fel cu timpul. Dacă vrei să definești timpul în alt mod, altfel decât îl percepem și înțelegem eu, fizicienii, oamenii normali, atunci definește-l mai întâi, ca să știm pe ce discutăm. Altfel, eu afirm că timpul, în accepțiunea comună a termenului, ne păcălește, ne fentează, nu curge uniform. De fapt nu eu susțin asta, ci fizica modernă.
PS: Fire, tu ești?
Nu am mai raspuns deoarece am simtit nevoia sa mai aprofundez putin subiectul(sau cel putin sa-mi reimprospatez cunostintele).
Pai aici avem o problema. Ca daca inchizi pe cineva intr-un loc izolat unde nu are nici un reper el nu mai percepe nici un timp. Daca il lasi suficient de mult, o sa-l perceapa prin schimbarile fiziologige ale corpului. Asta e timpul, adica acea caracteristica intrinseca a lumii in care traim care , printre altele, duce la moartea celulei. Un fenomen, pe care noi ne-am apucat sa-l masuram si, de cele mai multe ori, sa-l confundam(numim timp) cu ceea ce arata ceasurile. Adica, imbatrinirea celulei nu este corelata cu cele 24 de ore ale unui ceas solar sau cu cele 24 de ore ale unui ceas mecanic sau mai stiu eu ce ceas atomic. Si, as adauga eu, nici cu sistemul de referinta ales. Toate experimentele de care stiu eu pe acest subiect, implica miscare(daca ai idee despre unul care nu implica miscare, te rog sa-mi zici). Adica se face o echivalare intre miscare si timp. Daca celula moare din cauza de miscare (interna?) a diferitelor parti subatomice, atunci, da, poti sa consideri ca alterand viteaza relativa fata de diverse puncte de referinta, alterezi si timpul. Sau, in terminologia folosita de tine, timpul curge altfel in functie de unde il privesti. Dar doar in aceasta ipoteza, ipoteza care nu a fost confirmata de nimeni.
Daca tot nu ai inteles care-i pozitia mea, acest experiment cred ca ar fi lamuritor. Se dau doi oameni care numara(in gand sau cu voce tare)cu aceasi viteza.Suprapunere totala. Daca repetand experimentul cu cele doua avioane in directii opuse, obtinem alta numaratoare, atunci, sunt de acord ca timpul curge diferit.
Păi cică așa au obținut. Au pornit cu două ceasuri atomice la bord, sincronizate cu alte două aflate la sol. Deci numărătoare paralelă. La modul cum au fost concepute aceste ceasuri, ele trebuiau să numere în același ritm, chiar dacă se aflau în zbor (exemplu: mușcarea „acelor” ceasului nu ar fi depins, conform fizicii newtoniene, de faptul că se aflau în zbor). Totuși, la sosire ceasurile din avion erau decalate față de cele de la sol, iar diferența era în acord cu calculele lui Einstein. Așadar, doi oameni care numără în același ritm dar, când se reîntâlnesc, primul a ajuns la 10 în timp ce al doilea la 12.
Ceasurile atomice sunt bazate pe miscare. Deci nu, nu avem o numaratoare paralela. Alta incercare :d
Deși ai comentat de mai multe ori pe subiectul ăsta, mie nu mi-e clar felul în care te raportezi tu la mișcare și la timp.
Primo, nemișcarea este atributul cauzei primordiale a acestei lumi, pe care unii o numesc Dumnezeu. Ce vreau să spun e că totul, în acest univers, absolut totul se află în mișcare. Nu există repaos nicăieri, așa că nu poți realiza nici un experiment „static”. Deci orice experiment ai realiza, el va fi în mișcare.
Secundo, dacă ești într-o gară și prin fața ta trece un tren în care se află un călător, particulele subatomice din ceasul lui nu se mișcă mai repede decât particulele subatomice din ceasul de la mâna ta, care „stai” pe peron. Pe de o parte, percepția ta cum că „stai” este falsă: în realitate și tu te afli în mișcare. Mai mult decât atât, nu se poate spune care dintre voi (tu sau călătorul) se mișcă mai repede. Indiferent de asta, legile fizicii sunt aceleași și pentru tine, și pentru călător. Legile fizici sunt aceleași pentru orice ansamblu sau sistem, indiferent de cum se mișcă el. Altfel spus, dacă pe lângă tine trece în viteză un tren, un avion, o cometă sau o planetă, particulele subatomice dintr-o piatră de pe acea planetă vor vibra la fel de repede ca particulele subatomice ale unei pietre din mâna ta, dacă evident pietrele au aceeași compoziție.
Cele două lucruri de mai sus fac obiectul primului postulat al lui Einstein.
Tertio, mișcarea chiar este conectată cu timpul, și anume în felul următor: cu cât te deplasezi mai repede, cu atât timpul tău curge mai lent (față de un sistem de referință din afară). Asta e chiar dilatarea temporală de care vorbește Einstein. Deci ai dreptate atunci când spui că timpul depinde de mișcare. Îl particular, el depinde și de gravitație, nu numai de mișcare.
Sistemul international de unitati de masura defineste 7 marimi fizice fundamentale. Restul sunt combinatii ale acestora. Dintre aceste 7, kilogramul este facut de mana omului, restul sunt “imprumutate” din natura. Printre ele, distanta si timpul. Distanta definita clar in mod dependent de timp(si timpul este definit in functie de distanta, dar nu in mod atat de vizibil). Dar atat distanta, cat si timpul sunt fenomene fizice independente unele de altele. Metrul, ca distanta pe care trebuie sa o parcurgi pentru a culege marul este acelasi si in cea mai neagra bezna(metrul este definit ca viteza luminii/fractie de secunda). Ca miscarea o faci intr-o secunda sau intr-un an, e irelevant din perspectiva distantei pana la mar. Timpul, in schimb, este putin mai greu de definit. In general, in definim prin memorarea miscarii: stim ca si “ieri” a mai fost soarele sus pe cer. Dar daca nu s-ar mai misca nimic in jurul nostru, ar disparea timpul? Eu consider ca timpul este o caracteristica pe care inca nu o intelegem, diferita de miscare(nu avem nevoie de miscarea noastra pentru a constientiza perioada scursa intre recitarea mentala a doua poezii). Miscarea este o compunere dintre distanta si timp, unde si distanta si timpul sunt caracteristici primare. Leme, daca accepti comparatia.
Primo, nu am conditionat nici un experiment de scoaterea completa a miscarii. Apoi, ca sa poti sa afirmi cu tarie ca nicaieri nu exista repaos, ar trebui sa cunosti toate tainele universului. De la aparitie. Desi este foarte probabil sa nu existe repaos compatibil cu viata nicaieri, ma indoiesc ca poti sa afirmi cu certitudine acest lucru. Fara nici cea mai mica urma de ezitare.
Secundo, aceasta este interpretarea ta. Legile fizicii. Adica care legi? Alea ale lui Newton demonstrate “corecte” doar in cazuri particulare? Pai tocmai ce ai spus ca indicatiile ceasurilor au diferit in functie de viteza. Asta se bate cap in cap cu “la fel de repede”. Stiu, tu dai vina ca a fost alt timp. Ceea ce vreau eu sa subliniez este falsitatea concluziei tale ca “la fel”. Nu, lucrurile sunt diferite, doar ca nu cadem de acord in ce fel sunt diferite: ca o fi viteza, ca o fi timpul, ca o fi spatiul…
Tertio, hai sa abandonam putin partea de miscare fata de un sistem de referinta care ne da bataie de cap din perspectiva timpului. Haide sa vorbim despre 0 absolut, adica lipsa caldurii. Se spune ca la 0 grade(K), ingheata si timpul. Esti de acord? Daca da, de ce? Am mai putea vorbi de dilatarea/contractarea timpului in zona de 0 absolut, daca noi am privi dintr-o zona unde e cald si bine?
PS: Gravitatia este o forta. In unele cazuri, una foarte mare. Care poate, spre exemplu, curba lumina. La fel cum fac si alte forte(spre exeplu, fortele electrice din fostele monitoare cu tub). Asa ca, in logica ta in care miscarea influenteaza timpul, orice forta care infuenteaza miscarea automat influenteaza si timpul.
PS2: Sper ca ti-ai dat seama pana acum ca nu-s Fire.
O să îți răspund jos, ca să putem da reply mai ușor.
“Prin Hristos; adevarul transcendent devine imanent in om” (Par. Iustin Popovici) Acesta inseamna ca El este in primul rand transcendent, in toate lucriurile si dincolo de lumea vizibila, si nicidecum doar in creierul nostru. Imanent, adica in lume si in fiinta, este felul in care il putem noi “vedea” – sau mai bine-zis, percepe. Dar El nu depinde de perceptia noastra. Dimpotriva, perceptia noastra depinde de multe lucruri; si de aici creierul se modeleaza diferit pentru fiecare, si implicit, imaginea lui Dumnezeu din creierul nostru este diferita, in finctie de fiecare. Exact ca si cum lumina alba trece prin diverse prisme; poate chiar divers colorate, si se transforma in tot felul de raze colorate. Ei, si aici ar fi o mica discutie, in functie de cat de curata este prisma:), pentru a reflecta o lumina cat mai aproape de cea originara – chiar daca mai pastreaza culori, dar cat mai pale;
Mi-a placut exercitiul tau, si imi place si faptul ca gandesti mult la probleme teologice, desi nu esti in domeniu. Si eu sunt la fel, si cred ca teologia se simte, este “cunoastere revelata” si nu invatata de la altii.
Florina, bine-ai venit, sau revenit. Frumos comentariu. Sigur, el pornește de la premiza că Dumnezeu este o realitate, adică fix invers decât am fi tentați să deducem din citatul Renatei. Perspectivă cu care sunt de acord.
Cât privește articolele, dacă o să te uiți, o să mai vezi câteva de dată recentă (1, 2, 3), și toate au pornit de la niște dialoguri pe teme spirituale de pe blogul numitei Cudi.
Cat despre genetica – acum am citit niste comenatrii din urma foarte interesante – exista experimente care dovedesc faptul schimbarii ADN-ului de catre cuvinte sau emotii. Cu alte cuvinte, ADN-ul nostru nu este “fix”, batut in cuie! O emotie foarte elevata, de exemplu; il poate modifica, si omul respectiv poate capata alte caracteristici genetice – pe care le transmite uneori si urmasilor. (Gena dominanta sau recesiva, depinde). Astfel se pot explica schimbarile uluitoare suferite de sfinti sau alte persoane cu un drum spiritual, care nu mai mananca deloc hrana fizica, ci ajung sa se hraneasca cu prana. Nu sunt SF-uri, sunt multi oameni de acest gen, care au scris si carti. (Ex. Jasmuheen, Teresa Neumann) Si multe alte calitati se dobandesc astfel: clarviziune, clarsimtire, etc. Desigur, nu ajunge doar emotia elevata, aici e vorba si de energia subtila a harului care influenteaza direct.
Exista si un curs de theta healing – l-am efectuat – care are o tehnica ce poate activa ADN-ul in intregime. Nu va intrebati daca am facut asta :), nu se face prea des – oricum, si acesta tehnica are efect doar in functie de capacitatea de reactie a persoanei – determinata de nivelul sau de constienta. Dar, se poate!
Chiar mi-au placut discutiile de aici, si ma bucur sa descopar oameni care gandesc la probleme filosofice, teologice si stiintifice controversate. Apropos, si Einstein era credincios – nu in sensul religios, dar recunostea existenta a Ceva deasupra. “Perfectiunea universului dovedeste existenta unui Creator.” Care nu este neaparat – sau nu la Sursa – o rasa superinteligenta! Si acea rasa, care sigur exista, a fost creata si ea de Cineva. In acest sens, Ingerii ar fi rasa de o perfectiune aproape de Creator, care ne-ar depasi in aproape toate privintele. Si totusi, nici ei nu sunt perfecti in totul!
Ai dreptate cu ADN-ul, care este influențat de emoții, gânduri, trăiri. Asta explică și vindecările miraculoase, dar și banalele îmbolnăviri – drept consecințe ale unor acumulări karmice negative. ADN-ul este sensibil la influențe dictate de corpurile noastre subtile, în speță cel cauzal, și se poate reprograma în acord cu aceste influențe. Așa că nu la nivelul ADN-ului se scrie destinul nostru.
Florina, cu toată simpatia pentru entuziasmul tău, activarea ADN-ului ”în întregime” ar fi o catastrofă incompatibilă cu viața.
Doamna Renata, si eu sunt medic, si stiu in mare parte teoriile stiintifice, dar sunt si invatacel spiritual, si am cunoscut multe lucruri inaccesibile stiintei. Intr-un fel, poate ca aveti dreptate, si activarea inainte de timpul potrivit a ADN-ului nu ar fi benefica omului netransformat spiritual – poate de aceea nici nu e posibil sa il activam exact dupa vointa noastra. Exista o tehnica in theta, dar desigur ca el se activeaza numai in functie de ce putem primi fiecare, dupa voia Creatorului. Nimic nu e lasat la intamplare. Si totusi, multi ne-am schimbat urmand o cale spirituala (nu numai exact prin acea tehnica de activare ADN, ce nici nu prea e folosita), si am capatat simturi si cunoasteri ce nu le aveam inainte. Dar, aceste lucruri desigur ca nu intra in domeniul stiintei. Eu respect stiinta ca pe o cale batuta, pe care am mers si eu, dar asta nu inseamna ca nu exista si alte cai. Iisus Hristos a fost o dovada.
Din câte știu, unele secvențe ADN nu sunt nici măcar la ora actuală bine înțelese. Și nu pot să nu fac legătura cu faptul că a) conform științei, omul își folosește doar o mică parte din potențialul cerebral și b) conform filosofiilor orientale, omul are posibilități latente uriașe, dacă nu infinite.
Doamna doctor Florina R., eu nu sunt medic, sunt farmacist. Pornesc de la premisa că avem cam aceleași cunoștințe de genetică. Prin urmare, știți, ca și mine, următoarele:
1. Molecula de ADN este un tipar, o matrice. Aceasta nu se replică direct, ci prin intermediul ARN-mesager, după modelul semiconservativ. Acest mecanism asigură stabilitatea, conservarea informației genetice, evită erori care ar putea fi fatale în sinteza proteică.
2. Toate reacțiile chimice din celulă sunt catalizate de enzime. Acestea activează anumite căi metabolice, în timp ce altele rămân blocate, în așa fel încât celulele unui țesut să-și păstreze specificitatea.
Aceste două principii, chiar simplificate grosolan așa cum le-am exprimat eu, mă fac să cred că sintagma „ADN activat” sau „activarea ADN-ului” e un non-sens. Asemănător bazaconiei numite „molecule redox”, pe care o vând alți șarlatani în apa chioară numită ASEA.
Dacă zic „alți șarlatani”, înseamnă că și pe cei care țin cursul de theta healing îi consider tot șarlatani, fiindcă folosesc noțiunea asta – activarea întregului ADN.
E posibil ca prin tehnici de relaxare să apară apară unde cerebrale theta, caracteristice somnului superficial, care conferă o stare de bine întregului organism. Cum, vă întreb în calitatea dv. de medic, poate acest tip de activitate electrică cerebrală să modifice materialul genetic în totalitate? Și la ce ar folosi?
Masaru Emoto, un cercetător japonez a descoperit și demonstrat prin experiment că apa are memorie, inteligență, este vie. El spune că “Existența este vibrație”. El a analizat apa în toate formele ei. Experimentele lui, dacă nu le cunoașteți, sper că măcar v-am făcut curioși să le vedeți în documentarul următor (link):
Renata, afirmația cum că aș fi îmbufnată îi aparține lui Lotus. Nici vorbă să fiu astfel și discuțiile astea mă fascinează, de aceea revin și aici, la Lotus, pentru a vă citi comentariile. În paralel cu discuțiile de la Cățeluș cu părul creț se derulau și acestea – http://ketherius.ro/2017/01/06/ce-se-intampla-cand-te-apuca-cititul/ – cu aceiași comentatori, iar acum subiectul disputei orbitează în jurul ideilor de suicid și eutanasie voluntară.
Am descărcat cartea lui Toni Moldovan și m-am apucat de citit. Subiectul geneticii din perspectiva creației e ceva cu totul nou pentru mine și, iată, am luat contact cu el pe parcursul acestor discuții, mai întâi aici, la articolul lui Lotus cu demo-ul despre religia lui (scris pentru a-i demonstra ceva lui Fire). Neavând noțiuni de genetică, nu prea am ce adăuga, comenta pe marginea subiectului, atâta doar, am afirmat că teoria are sens, are logică, este foarte probabilă.
Cât despre jocul propus de Lotus, apreciez că a ținut cont de sugestiile noastre, scoțând citatele din fiecare comentariu axat pe negarea afirmațiilor, gazda noastră e pe drumul cel bun. Dacă ar scoate de tot necesitatea citatelor – ar fi minunat și, ca să fie perfect, ar putea scoate și faza cu negarea afirmațiilor. Știu, atunci n-ar mai fi joc. Însă sugestia de a nega implică, din capul locului, a nu admite posibilitatea ca și celălalt să aibă dreptate, cel puțin parțial. Spre exemplu, din punctul ăsta de vedere, eu nu prea am ce nega din afirmațiile lui Iosif.
Prea te complici. Ți-e atât de greu să aduci un citat de oriunde când vrei să intri în dialog? Ce implică, ce nu implică, negare, afirmare, prea le răsucești pe toate părțile; dacă vrei să discuți cu noi, o poți face. Începe uzând de un citat. Folosește-l și dacă vrei să aprobi pe cineva, sau să exprimi o posibilitate fără a nega convingerile nimănui, na. Regula nu e restrictivă. Nu zice să citezi doar în cazul ăla. Ai citat și știi că ești ok.
Stici ce-mi place la voi ? Foamea si dorinta obsesiva de cunoastere a originii si identitatii acestei miraculoase,paradoxale fiinte rational-sentimentala Adam (om)si Eva(femeie) ,prima pereche de homo sapiens (om inteligent),inteligenta care i-a cauzat ‘blestemul mortii’ pierderea “Paradisului” (Slavei Creatorului),însa de doua milenii Creatorul,ne-a pus la dispozitie Cuvântul întrupat,Hristos,(Pomul vietii) din care cine vrea poate gusta,si/sau mânca dupa dorinta,obtinând vindecarea (iertarea) si redobândirea Edenului pierdut,prin metamorfoza materiei în apa si Duh (Nasterea din nou) !
“Isus i-a rzqspuns: “Adevarat,adevarat îti spun ca,daca nu se naste cineva din apa si Duh,nu poate sa intre în ¨mparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis :”Trenuie sa va nasteti din nou.” Vântul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul,dar nu stii de unde vine,nici încotro merge. Tot asa este si cu cine este nascut din Duhul .”(Ev.Ioan 3:5-8)
Interesantă idee, Lotus, asta cu dezbaterea. Aș participa cu drag, dar, așa cum ai constatat tu în gura mare, în ultima vreme sunt cam bătut în cap – într-atât încât ar trebui, cum ai zis tu, să mă arunc în mare – și n-aș vrea să îți stric atmosfera cu replici de genul “dar de ce să argumentezi cu ideile altora, în loc să gândești singur?” sau “cine zică că ideea citată este validă?“.
Păi am răspuns deja la întrebarea ta, în prima parte a acestui comentariu. Dar na, ești liber să te victimizezi.
Insuportabila tastatura ! Scuze pentru nenumaratele erate,nu prea am dexteritate cu tastatura ! Normal sa credeti ca sunt agramat ! Cred ca ma las de comentat,deoarece m-am saturat sa fiu mereu ironizat de cei care perfect s-au adaptat la tehnica de a scrie pe taste cu aceeasi viteza cu care gândesc,Sunt un inadaptabil ,recunosc si cred ca ma voi lasa de scris în virtual,unde oricum nu prea sunt agreat cu divagatiile mele despre Adevarul Absolut .
O zi buna !
Este un buton de editare a comentariului. Are valabilitate 10 minute după ce l-ai scris.
Dumnezeu este Dragoste,un sentiment paradoxal,necunoscut pe deplin,decât de “cei alesi înainte de întemeierea lumii.” La început EL S-a manifestat prin Cuvânt,apoi Cuvântul S-a facut Trup (Hristos),iar de atunci se manifesta prin revelatia Duhului Sfânt,care dezleaga cele mai adânci taine (secrete) a lui Dumnezeu.Perceptia omului inteligent nu poate patrunde aceste “taine” care daca s-ar dezvalui maselor s-ar produce o anarhie mondiala,ce ar duce la autodistrugerea vietii pe Terra,care oricum va avea loc într-o scurta perioada,însa sub controlul si supravegherea Celui Atotputernic,creator si Coordonator al Legii Absolute Universale *IUBIREA ABSOLUTA NECONDITIONATA*,manifestata bio-fizic în OMUL ABSOLUT,HRISTOS,TAINA LUI DUMNEZEU,prin care genomul uman va trece de perceptia tridimensionala,(dupa implozia iminenta a Terrei pregatita de “Antichrist” cu ajutorul puterii lui “Mamona”,care de milenii (din Eden) prin tehnologia cercetarii stiintifice,cauta sa distruga planul lui Dumnezeu,nerecunoscându-I suprematia,complotând din sferele înalte (ceresti) prin slujitori devotati (oameni) sa lupte din generatie în generatie împotriva ADEVARULUI ABSOLUT,revelat în Hristos,prin Duhul Sfânt (*IUBIREA ABSOLUTA*)…
Omenirea este în tranzitie (metamorfoza) spre perceptia celei de-a patra dimensiune a existentei,iar aceasta se realizeaza imperceptibil de catre majoritatea locuitorilor Terrei,care sunt înselati de cele cinci simturi ale perceptiei aparentelor materialismului,incapabili sa vada dincolo de acestea prin fereastra Luminii Cuvântului lui Dumnezeu,prin IUBIREA NECONDITIONATA SACRIFICATOARE,HRISTOS si DUHUL ADEVARULUI ABSOLUT…
Cine citeste sa înteleaga ! Fiti luminati de Duhul !(:
https://biblia.resursecrestine.ro/2-petru/3
https://biblia.resursecrestine.ro/efeseni/3#verset-9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Genealogia_lui_Isus_din_Nazaret
Iosif, cu toată dragostea, e al șaselea comentariu pe lângă subiect pe care îl lași aici.
Te rog de acum înainte să te concentrezi pe subiect. Altfel mă gândesc să-ți șterg comentariile, pentru că situația este oarecum deranjantă. Ca să mă înțelegi, imaginează-ți o orchestră în care toată lumea cântă o anumită sonată, numai tu cânți cu totul altceva. Ai o piesă pe care o știi și îi dai cu ea înainte.
Da, Dumnezeu este iubire, ai dreptate, dar articolul este despre altceva. Și la ce mă ajută că mi-o repeți la fiecare postare? Mi-ai zis-o și data trecută când ai comentat.
Florina R. sunt de accord cu ceea ce ați spus și rezonez întru totul.
Faptul că rezonezi întru totul cu ea implică și că ești de acord cu ce spune!
@Lotus.
Nu ,dragul meu,perceptia ta este gresita !(:
Credeam ca în sfârsit am gasit un blog al întelepciunii…se pare ca m-am înselat .
Renata ,nu sunt de acord cu tine când spui ;”apa chioara”. Viata si tainele ei,este generata si se dezvolta DOAR în aceast magnific si paradoxal lichid APA (H2O).Starile de agregare multiple prin care poate trece schimbându-si structura ma determina sa cred ca în aceasta simpla formula se gaseste taina lui Dumnezeu !
P.S. Eu admit ca viabila teoria originii sievolutiei speciilor,iar lui C.Darwi religia i-a respins teoria din frica de a pierde controlul asupra maselor (daca adevarul ar fi cunoscut),iar oamenii de stiinta,(aparent în opozitie cu religia) au realizat acel “lant trofic” din care lipseste nu stiu ce “veriga”,în acelasi scop al înselarii planetare,iat în spatele usilor închise stau organizatiile “ocultei mondiale”,
Ei, bine, Iosif, am zis „apă chioară” exagerând în mod voit, în acel context în care mă legam de niște șarlatani. Știu că apa e fluidul vieții, știu că e plină de anomalii fizice și mistere (polimorfismul cristalelor, în funcție de sunetul ambiental). Poate că e chiar un lichid divin, cum zici tu, altminteri nu l-ar căuta oamenii prin cotloanele Universului, ca primă și obligatorie condiție a vieții.
Paradoxal, eu, care sunt cu mult mai puțin religioasă decât tine, nu sunt foarte sigură că teoria privind originea și evoluția speciilor, a lui Darwin, mai poate fi susținută cu ochii închiși. ,Ceea ce darwiniștii numesc veriga lipsă în lanțul evolutiv maimuță-om, mie mi se pare exact dovada discontinuității acestui lanț. Nu, sincer, nu sunt foarte sigură că cel mai îndepărtat strămoș al meu a fost o maimuță. Dacă totuși asta o fi descendența directă, între ultima maimuță hominidă și primul și cel mai rudimentar om s-a întâmplat ceva. A fost o intervenție neîntâmplătoare, foarte rațională, foarte științifică, una care a produs saltul calitativ.
Pentru darwiniștii înfocați, mai am niște „contre”:
– calul, câinele și omul au aceeași poziționare cromozomială a genei care produce boala numită hemofilie. Să fie o coincidență între această asemănare și faptul că atât câinele cât și calul sunt (cu excepția delfinilor) speciile cele mai compatibile cu noi, în ce privește conviețuirea?
– asemănările dintre genomul uman și cel al porcului ne fac mult mai compatibili, genetic, cu porcul decât cu maimuța. Porcul e un candidat real, în viitor, la grefe de organe. Anumite patologii sunt atât de asemănătoare, încât porcul poate fi folosit ca model pentru studierea lor, în interesul medicinei umane.
– experimentul Nim, creșterea unui pui de cimpanzeu într-o familie umană, cu speranța că va fi, în cele din urmă, suficient umanizat pantru a învăța, dacă nu limbajul articulat, măcar pe cel al semnelor (găsești filmul pe net), a eșuat. Cu cât se maturiza, cimpanzeul revenea la instinctele animalice și „uita” educația dobândită în ani de studiu, îndepărtându-se afectiv cu totul de familia lui adoptivă. La antipod, avem câinele, orice câine, care se poate lega afectiv de stăpânul lui până la anularea instinctului de supraviețuire.
Exemplele pot continua.
„Oculta mondială” e altă poveste.
Dacă deschide gazda noastră discuția, poate atunci vorbim.
Din câte știu, orice element chimic prezintă toate stările de agregare. La fel cum orice element chimic este alcătuit din aceiași protoni și electroni (protonul de hidrogen nu este diferit de protonul de fier, electronul de oxigen este identic cu cel de zinc). Diferă doar modul cum sunt legați între ei acești protoni, neutroni și electroni, ceea ce face ca anumite configurații să fie mai stabile sau mai instabile.
De exemplu, în timp ce gheața se topește în apă la 0 grade (Celsius) iar apa se evaporă la 100 de grade, fierul se topește la 1538 de grade și se evaporă la 2861 de grade. Deci există fier lichid, la fel cum există fier gazos, dacă îți vine să crezi. Că nu-l întâlnim în viața de zi cu zi este pentru că trăim pe o planetă ale cărei temperaturi limitează aceste stări de agregare la fier solid. Pe alte astre însă, apa în stare lichidă ar putea fi o raritate.
Lotus, dovedește înțelegere față de un om prea tributar credinței sale și nu șterge comentariile lui Iosif, chiar dacă nu sunt la subiect. Unde e toleranța ta față de semeni? Dacă Dumnezeu e iubire, omul poate fi măcar răbdare și înțelegere.
Încerc, uneori cu succes, alteori fără, să ascult/citesc ce spun co-participanții la polemici. Mi-am înfrânat cu greu o înjurătură când Elena (cred că ea) a zis, cu subiect și predicat (aici sau la Cudi) că între cea mai jegoasă babă credincioasă și un savant ateu ea o preferă pe babă, că ăla, fiindcă e ateu, e nimeni, zero barat. Totuși am făcut-o pentru că Elena e unul dintre noi și nu poți judeca un om, în complexitatea lui, după o afirmație. Din punctul meu de vedere, ceea ce a făcut Elena în câteva cuvinte, e cu mult mai greu de acceptat decât comentariile off topic pe care le face Iosif, uneori. Iosif poate fi ignorat când nu te interesează ce zice. Elena a lansat un genocid la adresa ateilor și nici măcar nu sunt sigură că știe cu ce se mănâncă noțiunea asta.
Renata dragă, dacă tot îmi citești commenturile și le reproduci de pe un blog pe altul, măcar citește-le cum trebuie. Acolo era un citat din Petre Țuțea, nu eu am afirmat ca prefer o babă credincioasă, ci el. Și nu am vrut să îi ciunțesc vorbele, așa că am lăsat întreg citatul, deși eu altceva am vrut să scot în evidență cu acel citat decât că baba e mai ok. Baba e mai evoluată spiritual. În timp ce savantul ateu e mai evoluat intelectual. Sunt două evoluții complet diferite.
Elena, da. Mea culpa. Nu-mi retrag părerea, numai că acum e valabilă pentru filosoful Țuțea. Cu adăugirea că unde e deșteptăciune multă, e și prostie, proporțional.
Îl admir pe P. Țuțea, dar să alegi între o babă evlavioasă, care bate mătănii și pupă poala popii și un laureat de Nobel ateu e tot un fel de să aduni mere cu pere. Țuțea nu zice că sunt două evoluții complet diferite, zice că o preferă pe babă. Dacă ar fi comparat cine știe ce teolog iscusit cu un om de știință, poate, mai treacă-meargă. Dar spiritualitatea unei babe credincioase, pe care, dacă o oprești pe uliță și-o întrebi cine a fost Iisus Christos, zice „Nu știu, maică, că io n-am plecat dîn sat dă când mă știu, da cată să hi fost un uom bun” e egală cu zero.
Așa că nu-l mai scuza pe Țuțea, că și el n-a fost decât un om bun, care a pătimit mult, n-a fost chiar un zeu.
Ca să vezi că nu inventez:
momentul 0:42, momentul 2:40… Am ales babe. De-alea care tocesc pragul bisericii și expiră spiritualitate și credință.
Renata, crezi că personajele din filmulețul prezentat de tine sunt credincioase? Și dacă da, după ce ți-ai dat seama?
Crezi că dacă ar fi mers la Biserică și ar fi fost acolo, nu din fățărnicie prezenți doar cu trupul, ci și cu mintea și cu sufletul, în cei mulți ani de existență a lor nu ar fi aflat ce sărbătorim de Crăciun?
Dacă un om nu este evoluat din punct de vedere intelectual, nu înseamnă că el compensează printr-o evoluție spirituală. Poate să fie 0 pe ambele.
Petre Țuțea a pus în antiteză un personaj (fictiv) evoluat din punct de vedere intelectual dar neevoluat din punct de vedere spiritual, respectiv savantul ateu, CU o babă credincioasă care nu era evoluată din punct de vedere intelectual dar era evoluată din punct de vedere spiritual. El a ales baba, respectiv evoluția spirituală in defavoarea celei intelectuale.
Nu zice nimeni că nu există oameni evoluați și din punct de vedere spiritual dar și intelectual.
Fără supărare, Elena, dar tu consideri că spiritul = credință în Dumnezeu și intelectul un soft de computer.
La mine astea două se întrepătrund. Și când zici uite un tip spiritual, nu zici, de fapt, uite cu tip cu credință în Dumnezeu, zici că e un om inteligent, cu inteligență creatoare, sintetică, cu simțul umorului, cu rafinament în gândire.
Cât despre babele din clip, e un serial întreg de clipuri de-astea, făcute la sat,„unde s-a născut credința”, nu-i așa?, și asta demonstrează și reporterul: că prostimea care linge moaște, face colivă în toată sâmbăta morților, își face cruce și când trece prin dreptul bisericii din satul vecin, chiar dacă nu se vede, dar știe că, la1,5km, cam p-acolo,în linie dreaptă, e o biserică, deci toată gloata asta care imită niște gesturi, țin niște obiceiuri, dar o face ca maimuța, fiindcă a văzut că așa trebuie și care susține că e credincioasă și cu frica lui Dumnezeu, nu știe nici măcar ce sărbătorim de Crăciun și ce comemorăm în Vinerea Mare. Transformă ritualul în ticuri, aproape.
Și nu, n-o să cred niciodată că un om dotat cu o inteligență la limita retardului, accentuată, firește, de lipsa totală de educație, e capabil să înțeleagă divinitatea altfel decât ca pe dusul la biserică și aprins lumânări.
Renata, spiritual – (în dicționar)- adj. – privitor la spirit, care aparține spiritului.
“Cuvântul Spirit provine din latinescul, spiritus înseamnând “suflare”, dar, de asemenea, “spirit, suflet, curaj, vigoare”, și în cele din urmă de la proto-indo-europeanul * (s)peis. Se deosebește de latinul, anima “suflet”. În limba greacă, această distincție există între pneuma (πνευμα), “respirație, aer mobili, spirit,” și psykhē (ψυχη), “suflet.”
Cuvântul Spirit are mai multe înțelesuri diferite și conotații, toate referitoare la o substanță non-corporală contrastând cu corpul material. Spiritul unei ființe umane este astfel animarea, principiul vital sau sensibilitatea din acel individ, similar cu sufletul considerat a fi sediul puterii mentale, intelectuale și emoționale, aceleasi notiuni care sunt, de fapt, caracteristici ale creierului. Noțiunile de “spiritul” unei persoane și “sufletul”, de multe ori se suprapun, în timp ce ambele contrastează cu trupul și ambele sunt imaginate că supraviețuiesc morții trupești în religie și ocultism,[1] și “spirit” poate avea, de asemenea, sensul de “fantomă”, adică manifestările spiritului unei persoane decedate.
Termenul se poate referi, de asemenea, la orice ființă imaginată ca necorporală sau imaterială, cum ar fi demonii sau zeitățile, în creștinism în special Duhul Sfânt trăit de adepți la Rusalii.” wikipedia
În limbajul arhaic bisericesc pentru spiritual se folosește termenul de înduhovnicit (care este compus din rădăcina cuvântului duh, ajutat de prefix și sufix.)
În schimb englezii fac diferența și în scris nu numai în exprimare. Așa că dacă încerci să traduci “duh” în engleză vei avea:
ghost (nălucă, fantomă)
shadow (umbră)
soul (suflet)
wit (inteligență, witty – inteligent, spiritual,…)
bearth (răsuflare)
geniu (spirit…)
Renata, fiecare pădure are uscături. Nu este cazul să generalizezi sau să te bazezi pe prejudecăți.
La fiecare nivel există oameni care înțeleg și percep lucrurile în felul lor, diferit, după “puterea” lor. Nu e cazul să-i judecăm.
Și după cum ați observat că am specificat și în commentul anterior, cuvântul spirit/duh înseamnă și suflare.
“7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” Geneză
Și să pun și un citat referitor la acest lucru, ca să nu se supere Lotus.
“Mintea intuitivă este un dar sfânt și mintea rațională este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onorează pe servitor și care a uitat darul.” Albert Einstein
Frumos citatul.
Bunicii mei erau oameni simpli, de la țară. Credeau în Dumnezeu. Erau genul de oameni care, când pățeau ceva rău, se întrebau ce au greșit și căutau răspunsul de exemplu în recentele absențe de la biserică. La un moment dat, l-am întrebat pe bunicul dacă știe că Pământul se rotește în jurul Soarelui, nu invers. Mi-a răspuns că a auzit că unii oameni spun asta. În fiecare seară înainte de culcare, bunicul se retrăgea într-o altă cameră unde era singur, își împreuna mâinile și zicea Tatăl Nostru.
Renata, între aroganța și auto-suficiența savantului genial (dar ateu) și simplitatea omului de la țară care nu știe că Pământul e rotund, și eu o prefer pe a doua. Între inteligența genială și simplitatea naivă de copil, și eu o aleg pe a doua. Și, apropos, Dumnezeu nu îți cere să-l cunoști cu mintea, ci cu sufletul. Iar umilința bate la orice oră cunoașterea.
Lotus, manifestă-ți preferința pentru oamenii credincioși respingând rezultatele muncii acelor oameni de știință atei autosuficienți sau continuă-ți pledoaria despre supremația lui A CREDE fără a uza de calculator, internet, stilou, telefon,tabletă. De asemenea, cum vei trăi fără medicamente, fără doctori, fără curent electric, fără automobile, fără material plastic, fără libertățile garantate de un stat laic? Unde e libertatea de exprimare și gândire în cercul babelor pioase, dar care vor arunca cu pietre în tine dacă te abați de la normele credinței lor? Nu, credința lor nu bate la cur cunoașterea.
Îmi cer scuze că intervin în discuția voastră. Cudi dragă, cred că tu confunzi baba credincioasă cu o babă fățarnică.
Ai întâlnit exemple nepotrivite care au rămas și prins valori de simbol în mintea ta.
Elena, eu cred că mai degrabă e fățărnicie să pui semne diferențiale – nu semnul egal – între oamenii de știință atei și cei mai simpli și banali credincioși, afirmând că aceștia din urmă ar fi mai buni decât ateii.
De ce ar trebui să resping rezultatele muncii oamenilor de știință, Cudi? Eu nu zic că știința n-are nici o valoare. Evident are, iar mașina, calculatorul, electricitatea sunt produsele ei directe. Dar dintre știință și spiritualitate, o prefer pe a doua.
Știința te ajută doar în plan material. N-o să te ajute după ce părăsești această lume. N-o să iei cu tine, dincolo, banii, mașina, avionul și tot confortul pe care-l ai aici. Dar o să iei credința și iubirea.
Nu știu cum aș trăi fără minunile tehnologiei moderne. Probabil cum au trăit și oamenii de acum 2000 de ani. Dar nu văd de ce ar trebui să trăiesc fără ele. Problema nu e că aceste tehnologii ar fi rele, problema e că știința actuală are o orientare aproape exclusiv materialistă.
Babele din exemplul tău nu se pliază decât parțial peste experiențele mele de la sat. Zic parțial pentru că, într-adevăr, la sat ești criticat și dacă îți vopsești casa într-o culoare nemaiîntâlnită. Dar tendința de a da cu pietre vine dintr-o anumită rigiditate mentală, nu din credință. Eu nu am comparat genialitatea savantului cu rigiditatea mentală a omului de la sat, eu am comparat genialitatea savantului cu credința și simplitatea omului de la sat.
Dincolo de asta, o să găsești la unii oameni simpli de la țară o anumită înțelepciune a vieții și chiar empatie care te va uimi, cu condiția s-o poți remarca, evident.
salutări distinsului conclav.
chiar dacă am citit niscaiva reguli de postare, nu le dau curs, pentru că mult mai interesante au fost ideile voastre la liber, gândite și simțite, nu neapărat sprijinindu-se pe câte-o ‘cârjă’, cum zic eu, a altcuiva.
am dat să intervin de câteva ori pe interval, dar îmi permit doar atât: vă recomand să vedeți două filme – Contact, 1997 (cu Jodie Foster) și Lucy, 2014 (cu Scarlett Johansson).
le găsiți pe net.
(ziceam ceva de cârje, dar ținînd cont că la un moment dat s-a tatonat ideea referitoare la copiii care-și aleg părinții… citiți despre copiii indigo și copiii de cristal).
Nu știu cu cristalul, dar despre copii indigo am auzit și eu!
Regulile impun folosirea unui citat prima dată când vrei să contrazici opinia cuiva. Nu este obligatoriu ca citatul să fie de referință pentru ce comentezi. Așadar, e mai mult un joc. Ai ceva de spus, va trebui să cauți un citat prin care să-ți introduci ideile. Îl poți lua dintr-un film SF, dacă vrei. Se va comenta opinia, nu citatul, care are rol de punere în scenă. După acest prim citat, nu mai ai nevoie de altul.
Am văzut ambele filme. Contact e mișto. Lucy e fantezist, ca să fiu eufemistic.
am înțeles regulile din prima, dar de felul meu nu respect regulile. mă constrâng sau, mai mult, mă provoacă să le încalc. de aceea nici nu am intrat în jocul de aici.
referitor la afirmațiile tale, pe care le putem considera opiniile tale (succinte ele) despre cele două filme, ce-ar trebui să fac pentru ca să te determin să dezvolți? să devoalez oarece din ele, în condițiile în care poate mai dorește unul-altul să le vadă mai întâi?
Atunci, pentru tine am o regulă nouă: este obligatoriu să comentezi fără a folosi absolut nici un citat! Dar obligatoriu! Deci sper că ai înțeles, să nu te prind cu citate. Îți este clar, da?
Poți devoala dacă vrei. Sau poți spune ce ți-a plăcut ție la ele. Dar asta mai ales în raport cu ce se discută aici, ca să nu fii offtopic. Uite, așa poți introduce și un citat.
Pe scurt, Contact e un film foarte bun, care ne prezintă o ipoteză plauzibilă. Lucy nu mi-a plăcut. L-am menționat aici, în treacăt. Nici nu-l mai țin bine minte, la nivel de detalii. Filmul explorează posibilitatea unui supra-om, dar dintr-o perspectivă materialistă, limitată. Rezultatul e ridicol.
bun. pentru că-mi aloci reguli noi, evident că NU le respect.
so, te citez: “a) conform științei, omul își folosește doar o mică parte din potențialul cerebral și b) conform filosofiilor orientale, omul are posibilități latente uriașe, dacă nu infinite”, pentru a te contrazice :D. fimul ‘lucy’ nu este neapărat suprarealist sau despre super-eroi sau supra-om. desigur că cine caută și dorește să se limiteze la asta, asta va vedea. important este altceva: acolo se atacă foarte realist ideea ce s-ar întâmpla dacă omul și-ar folosi mai mult de 10% din capacitatea creierului, așa cum o face acum, mergînd cu experimentul până la atingerea a 100%. este mult mai sugestivă această idee, care chiar este ideea centrală a filmului, dincolo de toate fanteziile, imaginile și efectele speciale, care rămân doar un pretext din considerente comerciale. consider că mult mai important este ce spune (în film) morgan freeman, care are rolul unui om de știință (https://www.youtube.com/watch?v=5nB8Yecy2h4)
Mărturisesc că nu mai țin minte foarte bine filmul, pentru că nu m-a impresionat. Dar o să mă uit peste clipul tău când o să am timp și eventual o să revin asupra temei.
loty, clipul durează 5 minute..
și nu, nu este necesar “să revii asupra temei”.
când chiar mi-am făcut timp să citesc replicile și comentariile (unele obositor de kilometrice) din această postare, niscaiva idei din cele expuse m-au dus cu ideea la cele două filme.
nostimada face că ție ‘contact’ îți pare a fi realist, când mie altceva mi-a plăcut teribil și m-a marcat.
dar nu continui acum. posibil să revin.
g g, m-am uitat la clip, care mi-a adus aminte de ce Lucy e un film slab. Pentru că are la bază un scenariu slab cu un substrat filosofic slab.
La un moment dat, profesorul afirmă că funcționând la 40% din capacitate, mintea omului ar putea deja produce efecte paranormale asupra materiei din jur, cum ar fi, din ce se vede în imagini, ridicarea unei mese în aer prin puterea gândului. Dar, după mintea mea funcționând la sub 10%, există un singur caz în care mentalul omului ar putea controla în acest fel materia: cazul în care mentalul ar fi cu adevărat superior materiei, adică substanța din care e făcut mentalul ar fi superioară substanței din care e făcută materia, ceea ce-i un alt mod de a spune că Dumnezeu există și că creierul nu este decât pianul la care cântă spiritul nostru. Numai atunci mintea ar putea controla materia, dacă ar fi superioară materiei, pentru că în caz contrar e imposibil ca niște elemente chimice, adică materie, să se aglomereze și, în urma unor combinații aleatoare, să producă un anumit tip de materie (organică) care să genereze anumite impulsuri electrice pe care noi le interpretăm (în mod oarecum fals) ca fiind sentimente, conștiință etc, dar care în realitate sunt iluzorii, sunt simple produse ale materiei, și totuși, acestea să poată controla paranormal materia care le-a generat și care le fundamentează existența. E absurd. Deci teoria profesorului cu atot-puterea omului care-și folosește plenar creierul se susține doar în cazul în care există Dumnezeu.
Dar existența lui Dumnezeu este omisă din prezentarea acelui profesor, care ne vorbește despre apariția vieții strict în termeni darwiniști, cu apariția primei celule, a primului neuron etc etc. De aceea am zis mai sus că filmul explorează posibilitatea unui supra-om dar dintr-o perspectivă limitată, materialistă.
loty, ești prea decretiv. asta face ca orice idee dorită argument să fie exclusivistă.
reiau: am preluat ceea ce tu ai afirmat la un moment dat într-un comentariu, anume “a) conform științei, omul își folosește doar o mică parte din potențialul cerebral și b) conform filosofiilor orientale, omul are posibilități latente uriașe, dacă nu infinite”. filmul ‘lucy’ atacă exact problematica asta și este irelevant cât de slab ți se pare ție filmul, doar pentru că nu te satisface în convingerile tale. este muuult mai multă filozofie acolo, decât aiureala asta cu supra-omul, la care tot revii. app de supraom, posibil să te oripilez, dar “așa grăit-a zarathustra” a lui nietzsche a fost ‘biblia’ mea la 20 de ani, după ce – reține! -, am luat biblia la lecturat, dar am lăsat-o din momentul în care se contraziceau ideile.
te rog să accepți că există mai multe feluri de oameni, de adevăruri, de îndoieli, de certitudini și nu doar ale unuia sau unora sunt cele finale. ok?
Nu prea văd legătura între ce zici tu și ce am zis eu. Eu ți-am zis că mie nu mi-a plăcut Lucy și, pentru că m-ai întrebat, am detaliat de ce. Asta nu înseamnă că sunt decretiv. Dar, pentru că m-ai întrebat, ăsta e motivul pentru care mie nu-mi place filmul. Din punctul meu de vedere, a porni de la o perspectivă strict materialistă pentru a ajunge apoi la un supraom, așa cum este definit în film, este ridicol. Lucy ajunge, de la stadiul de primată (sugerat de acea maimuță din muzeu), la cel de Dumnezeu. Și ce s-ar întâmpla, în contextul ăsta, dacă doi oameni și-ar activa 100% din potențialul cerebral? Am avea doi dumnezei, care amândoi ar putea altera realitatea cum doresc ei? Materia a creat șapte miliarde de potențiali dumnezei, care, dacă ar dori, ar distruge sau altera materia însăși? Sunt câteva lucruri care mie-mi dau cu virgulă. Și, la drept vorbind, nu mi-a plăcut filmul din aproape nici un punct de vedre.
Singura chestie mișto a fost dialogul de la început dintre Scarlet și tipul ăla.
dacă pentru tine a-ți stimula și folosi creierul mai mult de 10% cât o facem acum (la o adică, delfinii o fac la o capacitate ceva mai mare de cca 20%, evident, a creierului lor, dar ne-au luat la capitolul folosirii creierului) ar duce și înseamnă că ne-ar transforma în niște dumnezei, este clar că nu putem avea un dialog coerent pe chestiune.
da, faza finală din film, când toată cunoașterea, existența, istoria, absolut tot ce ține de spița umană de la origini până în prezent, toate datele astea au fost stocate în acel usb (super imagine!!), care, ghici ce?, tot în mâna unui om (de știință) a ajuns.. ei bine, filozofia și substratul din imaginea aia dau schepsisul acestui film. nu este vorba despre niciun supraom. așa-zisul supraom nu rezistă, dispare, este spulberat, nu poate să existe. de când procentul acela a început să crească până la a depăși o așa-zisă normalitate, omul respectiv a început să se autodistrugă. asta îți arată filmul. deci, te rog, nu mai bate monedă pe aiureala asta cu supraomul. n-are a face. ideea și filozofia acestui film constau în ce-ar putea un om să reușească să facă dacă… este ipotetic. din asta am desprins exact finețea și gentilețea de a nu a arăta cum oamenii devin supraoameni și-atât, sictirind dumnezeul doar al unora dintre ei. s-a ținut cont de sensibilitatea unora ca tine, de exemplu. înțelegi?
te deranjează că dumnezeu nu apare explicit în ecuație. nici nu avea ce căuta în ecuație. dacă dumnezeu te-a creat după chipul și asemănarea lui (să fim serioși!), ți-a dat libertatea de a ajunge să gândești și să acționezi precum un mic dumnezeu. problema este că oamenii au fost tot timpul limitați de religie (care n-a a avut nicio treabă cu dumnezeu, ci tot cu niște alți oameni) și manipulați, și îngenuncheați, și distruși tocmai pentru a nu avea libertatea să se manifeste precum cel care, nu-i așa?, i-a creat.
reiau pentru a treia oară propriile tale afirmații: “a) conform științei, omul își folosește doar o mică parte din potențialul cerebral și b) conform filosofiilor orientale, omul are posibilități latente uriașe, dacă nu infinite”. în niciuna nu este vorba despre dumnezeu, ci despre om.
auzi, mi-e cam greu să te vizualizez ca având două puncte g. cum să-ți zic?
din câte rețin, filmul sugerează ideea că ne-am transforma în niște dumnezei, dar o face într-un mod la care nu subscriu. sau folosind o definiție a dumnezeirii pe care n-o împărtășesc. eu chiar cred că suntem, la nivel esențial, un fel de mici dumnezei. dar modul în care filmul reliefează asta nu-mi place. pentru mine, de exemplu, o utilizare tot mai mare a potențialului cerebral latent s-ar traduce mai ales printr-o adâncire a conștiinței, o rafinare a modului de a gândi și percepe lucrurile, o amplificare a calităților literare (într-o primă fază ai putea deveni un pictor sau un poet genial), în orice caz, ar fi o călătorie înspre înăuntru, înspre în tine, o evoluție calitativă, nu o acumulare cantitativă de informații ce pot fi apoi stocate pe un usb (am și uitat faza). și, la drept vorbind, de ce n-ar putea să existe un astfel de om, de ce ar trebui să se autodistrugă sau să dispară? un alt lucru care nu-mi place.
nu conceptul de om-suporaom-dumnezeu m-a deranjat pe mine, ci modul în care l-au gândit producătorii. nu ideea de a-ți activa cele 90 de procente latente ale creierului, ci faptul că această idee a fost exprimată de 10% din ceea ce ar fi putut constitui mintea unui scenarist de geniu.
apropo, mie nici Limitless nu mi-a plăcut
loty, clar batem apa-n piuă.
ar fi util să revezi filmul (căci ce afirmi aici o faci din amintiri), dar fă-o și din perspectiva celor discutate aici, recte nu supraom, nu dumnezeu, ci folosirea mai eficientă a creierului. asta tratează filmul, nicidecum ce tot repeți – “din câte rețin, filmul sugerează ideea că ne-am transforma în niște dumnezei, dar o face într-un mod la care nu subscriu. sau folosind o definiție a dumnezeirii pe care n-o împărtășesc.”
cât despre “auzi, mi-e cam greu să te vizualizez ca având două puncte g. cum să-ți zic?”, fă un efort. te poți baza și pe ce discutai cu renata – un g este în creier, celălalt la locul lui.
mdeci, rămâne cum am stabilit: gg.
binaro, dar eu nu țin neapărat să revăd filmul. ți l-am „povestit” din amintiri, pentru că m-ai tot întrebat de el. da, sigur, ideea de a-ți activa potențialul mental latent (și poate nu numai mental, poate avem și un potențial afectiv latent, că unii oameni iubesc mult iar alții mai deloc, și poate unul artistic șamd) este interesantă și merită discutată. dar mie îmi plăcea această idee încă înainte să văd filmul, și filmul tot n-a reușit să-și facă loc în categoria recomandărilor. nu m-a impresionat cu nimic. uite, braveheart tratează trezirea potențialului eroic latent în orice bărbat. și o tratează fără ca măcar să-i spună pe nume: potențial latent. dar îl vezi cum se trezește și cum se manifestă în William Wallace, Robert the Bruce și alții. am văzut filmul ăla prin ’95 și îl țin minte și acum. lucy nu mi-a plăcut, na.
nu te-am tot întrebat de el, ci afirmația aia a ta, pe care ți-am adus-o de trei ori în față mi-a adus mie aminte de el. afirmația ta se pliază perfect pe ce tratează filmul. atât.
că tu ai început să denigrezi și să critici din amintiri, doar pentru că ai rămas cu impresia că filmul ia în derizoriu spre desființare dumnezeirea… e treaba ta.
app, apucasem să-ți spun că, după mine, filmul ‘contact’ are alte schepsisuri decât ăla de ți-a plăcut ție, care, cel mai probabil, ține de o lume de dincolo și întâlnirea de după viața de aici.. bla.. bla..
în ‘contact’ mi-a plăcut enorm lupta ideatică, ușor romanțată prin scenariul ales, dintre știință și religie.
filmul contact are multe chestii mișto. lupta ideatică – eu nu i-aș spune dintre religie și știință, ci dintre suflet și minte, pe care am comentat-o in extenso la Cudi, este una dintre ele.
scuze, trimiterile astea prin link-uri nu prea le agreez. nu-mi sunt necesare într-un dialog deschis care are loc între doi sau mai mulți interlocutori, fiecare avînd capacitatea de a se reprezenta singur, fie și repetîndu-se. trimițindu-mă undeva unde ți-ai mai expus ideile, în loc s-o faci în dialogul prezent, mă face să-mi pun întrebarea cât ești de prezent în dialogul cu mine versus cât dorești să fii citit și de alții, respectiv ceilalți. eu nu încurc lucrurile.
referitor la film, rămân la părerea referitoare la lupta între știință și religie, fiecare cu exponentul ei; evident că discutăm despre un film american, în care exponenții cu pricina trebuie să se și îndrăgostească unul de celălalt.
lupta aialaltă, dintre minte și suflet poate să se ducă (și.. ohooo! se duce la greu) într-un singur individ. este cu totul altceva.
nu poți spune știință = minte și suflet = religie (!).. wtf??!
eu zic că ba poți, dar n-o să argumentez asta și pe blogul de față, adică al meu, pentru că, dragă G, la articolul lui Cudi am polemizat vreme de 305 comentarii, fără a reuși să conving auditoriul. iar dacă o să mă citești mai mult, o să vezi că ador linkurile. nu că n-aș putea să redau aici o sinteză a ce am spus acolo, dar n-aș putea-o face la fel, pentru că fiecare comentariu este unic și deci nu poate fi repetat. în plus, un link îți dă posibilitatea să descoperi oameni și bloguri noi.
:)))))) aka, ar trebui să citesc vreo 300 de comentarii, unde este muuuultă polemică (după cum zici), dar fără niciun succes în ceea ce te privește ca să… ce?
stai liniștit, am remarcat apetența pentru link-uri… nu trebuie să te citesc mai mult.
fiecare comentariu este unic și nu poate fi repetat… aloo!! la o adică, ideea este unică și poate fi prezentată în n-șpe mii de forme, comentarii and stuff. chiar este recomandabil, pentru că, după cum singur recunoști, nu prea ai reușit să te faci înțeles. think about it.
referitor la cunoașterea de bloguri și useri (nu oameni) noi.. relax. am metodele mele. nu apuc să mă plictisesc, dar nici să obosesc nu doresc.
thx anyway.
ideea da, dar contextul în care ai exprimat-o nu poate fi repetat. și uneori merită asimilate și alte contexte.
Renata, deocamdată nu intenționez să abordez subiectul ocultei mondiale. Însă pentru că tot a amintit g g de filmul Contact, o să spun următoarele: spre sfârșitul acelui film, un copil o întreabă pe Eleanor Arroway dacă există viață extraterestră. Drept răspuns, aceasta îi vorbește despre cât de mare e Universul și îi spune că dacă n-ar exista viață și pe alte planete, ar fi o risipă teribilă de spațiu. Parafrazând, dacă într-o lume cu atâția oameni proști, creduli, ignoranți, adormiți, ușor de manipulat nu ar exista o ocultă mondială, ar fi o risipă teribilă de oameni proști.
Problema cu oculta mondială este că, dacă ești un personaj cunoscut, ale cărui cuvinte au o anumită greutate, nu prea poți vorbi despre ea, că riști să sfârșești ca Antonie Iorgovan.
” Iubeste ,minte ,fii frumos caci , maine vei muri ” (jj) simplu/2
Si scurt/2 : Cred cu sufletul ,nu cu mintea .
N-am înțeles care sunt cele 5 întrebări. Dacă sunt.
PS: Scuze, am încurcat articolul! Bun venit la mine.
Pentru G.G. : Nu intentionam sa intervin in discutie, insa am vazut ca esti interesat de activarea a dormant brain. Exista deja metode prin care ne putem activa dormant brain. Una e veche si verificata de cand lumea, alta e descoperita contemporan, insa functioneaza si de asta e complet ignorata mainstream.
Nu pot sa spun public ce sunt metodele si unde le gasim ori cum functioneaza, pentru ca mi-a ajuns cata circoteca si ridiculizare am patimit atunci cand spun public ce cunosc. Insa iti spun ca informatia e inca disponibila chiar si pe net si o poti gasi, daca chiar esti interesat sa-ti activezi partile inactive din creier.
fire, nu cred că ridiculizarea sau respingerea celor care poate nu au curajul să iasă din niște limite autoimpuse (sau nu neapărat) ar trebui să te rețină. dimpotrivă.
este valabil în absolut orice direcție, nu doar în cea la care fac referire discuțiile de aici. tocmai o atitudine liberă, eliberată de orice constrângere, denotă folosirea cât mai eficientă a creierului. plus că îi poate ajuta și pe cei care nu au idee despre sau nu stăpânesc informația respectivă.
g g: din comportamentul ăsta („nu spun public că mă beștelesc ceilalți”) poți deduce și cam cât de eficiente au fost tehnicile respective în cazul lui Fire.
loty, nu sunt la curent cu ce a afirmat fire cuvânt cu cuvânt și unde a făcut-o. nici nu mi-am propus s-o fac, nu mai este nevoie.
ceea ce a prezentat cudi, succint și lămuritor pentru mine (pe blogul renatei), plus remarca ei de aici, a fost suficient să-mi dau seama unde se poziționează fire față de unul ca tine. știu, te deranjează, dar dacă mă întrebi, îi susțin anumite puncte de vedere. mai mult, o parte din ce i-am răspuns mai sus te vizează. ia mai bine aminte.
(te rog să nu faci greșeala de a te lansa în ‘discuții’ cu mine despre alt user – și sub ochii lui -, mai ales unul care are dialoguri deschise cu tine, chit că n-ați ajuns la un punct comun. încă. nu agreez maniera asta de dialog. thx.)
ai înțeles greșit, nu mă deranjează fire. mai sus făceam o glumă, apropo de faptul că te-a invitat să cauți niște metode de a-ți activa potențialul latent al minții dar a zis că nu ți le poate oferi, pentru că o beștelesc alții, iar tu i-ai răspuns că ăsta nu e un comportament ce denotă o deschide a minții.
am înțeles din prima ce a spus și a transmis fire. și mizez pe faptul că și ea va înțelege ce i-am scris eu. nu avem nevoie de translatori sau chibiți cârcotași.
sper ca tu să înțelegi să nu mai ai astfel de abordări. ok?
poate ai dreptate, poate v-am subestimat. voi fiind fete și eu bărbat. apropo, am o vagă senzație că Fire nu ți s-a adresat ție, ci mie, vrând să mă convingă că nu e DoarF de mai sus. e drept, IP-ul nu pușcă, dar stilul da.
n-are a face sexul aici.
și nici subestimarea sau, de la caz la caz, supraestimarea.
later edit: văd că ai completat cu chichița aia despre fire.. doarf.. ip.. și chestii care, spune și tu cinstit acum: chiar crezi că mă privesc sau au relevanță în dialogul nostru (pe care, la urma urmei, nici nu trebuia să-l iști – mă refer la ăsta despre fire și replica ei)?
după mine, este un derapaj repetat pe care-l comiți.
de obicei la a treia fază eu mă opresc.
G, nu știu dacă are relevanță sau nu, asta tu decizi. Poți alege să iei ce vrei din dialogul cu mine, eu am considerat util să precizez asta, pentru tine și oricine va citi pe viitor aceste replici la comentariul lui Fire, pe un blog public. Dacă nu are relevanță, ignoră informația. Oricum, nu sunt sigur de ea. Dar reține: blog public, mai mulți participanți, mai multe discuții, chiar dacă tu o vezi numai pe cea cu mine.
loty, una este discuția dintre doi-trei-mai mulți useri, alta este discuția despre un user sau pe sistemul bate șaua să priceapă.. cine poate.
cred că fiecare dintre noi se reprezintă cel mai bine (și relevant) singur. nu? (dincolo de orice glumițe și informații dorite utile și publice, desigur.. și ce mai ziceai tu pe-acolo)
G.G. : Ce spui tu este perfect adevarat, insa se aplica participantilor la discutie care au un anumit grad de inteligenta, ceea ce rar se intampla. In realitate, majoritari sunt cei care nu pot gandi decat in limitele cutiutei lor si reactioneaza fix ca o haita de caini atunci cand dau de cineva cu opinii diferite, radical diferite de ale lor.
Ei nu vor discutii din care sa faca schimb de info si sa progresam toti, ci vor doar circ si hahaiala. Din cauza unor postari de pe un blog, pe mine m-au luat si m-au intins pe 3 bloguri cu batjocura. Si apoi se intreba doamna farmacista de ce refuz sa ii raspund la articolul dedicat mie in care vulgariza informatia. Pai uite de asta !
Dupa ce iti iei batjocura de cateva ori, rezultatul e ca refuzi sa mai scrii public ceea ce cunosti, pentru ca oricum nu intereseaza pe aproape nimeni ( intereseaza doar la nivel de ” motiv de circoteca si ridiculizare” ). Cei putini cu adevarat interesati de informatii, aia cauta singuri si discuta in privat, pentru ca public nu prea se mai poate, decat daca esti masochist si vrei sa fii fugarit cu pietre peste tot. No thanks !
Pana la final, incepi sa inveti pe propria piele ca tacerea e de aur si te protejeaza de …
Lotus, take a break ! Daca aveam ceva sa iti spun, iti spuneam direct, cu subiect si predicat si nu pe dupa visin, ca nu am de ce sa-mi pun creierul pe bigudiuri doar ca sa iti scriu tie voalat si cu apropouri.
băi, fire, o singură întrebare: tu afirmai că-ți administrezi 200 grame de vitamina C zilnic?
da sau nu. atât doresc să știu. nu vreau să stârnesc alte chestii.
te rog să iei în considerare dorința mea de a nu te mai lansa pornind de la strict micul nostru dialog.
sau faci cum vrei..
thx.
Fire, dacă nu ești tu, atunci nu ești tu. Voiam doar să-ți zic că dacă ești tu, e ok să comentezi cu nick-ul tău, așa cum o faci în comentariul acesta.
fire, scuze. voiam să zic 20 g.
dacă nu vrei să mai răspunzi aici, vino oriunde la mine (daniri70.blogspot.ro) și lasă un semn.
ms.
Fire, Lotus și-a cerut scuze public la Cudi pe blog:
http://ketherius.ro/2017/01/15/despre-vise/#comment-8101
@DoarF
Înainte să abordăm lucruri de finețe, poate ar fi bine să ne punem de acord asupra unui limbaj comun. Poate și lipsa acestuia face dificilă înțelegerea reciprocă (de exemplu, eu tot nu înțeleg cum vezi tu lucrurile, și intuiesc că nu din cauză că nu te-aș fi citit cu atenție).
Așadar:
1. Kilogramul nu este o mărime fizică, ci o unitate de măsură a unei mărimi fizice. Respectiv a masei. Similar, metrul nu este o mărime fizică, ci o unitate de măsură a distanței.
2. Distanța nu este un fenomen fizic. Fenomenele implică un anumit dinamism: se nasc, se manifestă și apoi mor sau dispar. Ori distanța nu are acest comportament, ea există în permanență. Oarecum ironic, distanța ar putea fi privită ca un fenomen, dacă acceptăm tocmai teoria lui Einstein cu privire la undele gravitaționale (demonstrate și ele anul trecut). Adică, faptul că distanța dintre noi și un obiect nu este fixă, ci se mărește sau se micșorează, pentru că spațiul este asemenea suprafeței unui lac ce produce valuri – vălurele. Dar altfel, distanța este mai degrabă o coordonată sau o dimensiune decât un fenomen.
3. Distanța nu este definită în funcție de timp. Aici probabil confunzi distanța cu unitățile ei de măsură. Un metru poate fi definit în funcție de timp. Dar metrul este unitatea de măsură a distanței, nu distanța însăși, iar definiția este arbitrară. Dacă vrem, putem să definim metrul și în funcție de altceva. De exemplu, în funcție de temperatură și masă. Putem spune, astfel, că metrul este distanța pe care se întinde o bară de fier de 1 kg situată într-un tub cilindric cu o grosime interioară de N milimetri care este încălzit la T grade Celsius. Iată, am definit metrul nu în funcție de timp, ci în funcție de dilatarea fierului la o anumită temperatură. La fel, am putea spune că metrul este distanța pe care se întind frunzele mature ale unei anumite plante – și l-am definit în funcție de un alt parametru, biologic. Definițiile sunt alegerea noastră – le putem formula în diverse moduri, în funcție de unghiul din care privim obiectul sau lucrul definit. Dincolo de asta, metrul nu este decât o unitate de măsură a distanței. Iar distanța poate fi evaluată și fără să ne raportăm la timp. Putem aprecia că un obiect este mai departe de noi decât altul și fără să mergem până la ele și să ne cronometrăm, pur și simplu doar privindu-le.
4. Timpul nu este definit în funcție de distanță. Ora, care este o unitate de măsură a timpului, poate fi definită în funcție de distanță, la fel cum poate fi definită în funcție de multe alte lucruri – depinde din ce unghi alegem să o privim și la ce dorim să o raportăm. Exact ca la punctul precedent.
Acum, la elemente de finețe:
5. Când am zis că nu există repaos, m-am raportat la niște învățături ezoterice, care depășesc cadrul fizicii. Altfel, ai dreptate: ca să mă păstrez în limitele fizicii, corect ar fi fost să afirm că nu există nici o metodă prin care să putem determina dacă un obiect se mișcă sau se află în repaos. De exemplu, noi avem senzația că stăm, când de fapt Terra se rotește atât în jurul ei cât și în jurul Soarelui, care la rândul lui se rotește în jurul centrului galaxiei noastre, care la rândul ei se distanțează treptat de celelalte galaxii, așa că, cel puțin la nivelul planetelor, totul este în mișcare.
6. Ba da, legile fizicii sunt la fel în avion și la sol. Teoria relativității prezice că dacă o navă s-ar deplasa față de noi cu o viteză aproape de cea a luminii, iar noi ne-am putea uita la ceasul de la bordul acelei nave, am observa că el merge cu încetinitorul, că într-o oră de-a noastră el abia numără o secundă. Dar asta ar fi observația noastră. În interiorul navei, legile fizicii ar fi la fel. Pentru pilot, timpul ar curge normal. Noi de exemplu l-aș vedea și pe pilot că se mișcă parcă în reluare. Totul ar fi în reluare în acea navă. Dacă el ar arunca o minge spre perete, noi am vedea că mingea se mișcă și ea foarte foarte încet. Dar pentru pilot, mingea și ceasul s-ar mișca absolut normal, într-un perfect acord cu ritmul lui, cu care era obișnuit. Pilotul nici nu știe că ceasul lui merge mai încet. De fapt, conform observațiilor de la punctul precedent, nu se poate spune dacă pilotul se deplasează sau se află în mișcare. Din punctul nostru de vedere, noi stăm și el se mișcă. Din punctul lui de vedere, nava stă și noi (cu planetă cu tot) ne deplasăm foarte repede pe lângă el, aproape cu viteza luminii. El va vedea ceasul lui curgând normal și ceasul nostru de la sol mergând foarte foarte lent, numărând într-o secundă cât numără o oră de-a lui. Cam asta e dilatarea timpului la viteze mari, pe scurt.
Încă o precizare legată de mișcare și legile fizicii: ce experiment ai putea imagina ca să vezi dacă te miști sau te afli în repaos? Răspunsul este că nici unul. Dacă de exemplu arunci o minge în sus, ea va cădea perpendicular în jos, înapoi în brațele tale (dacă ai aruncat-o perfect vertical). Poți deduce, deci, că ești în repaos. Dar același lucru se petrece și cu călătorul din tren. Dacă trenul circulă cu o viteză uniformă, iar el aruncă o minge în sus, mingea îi va reveni în brațe. Dacă el nu știe că se află într-un tren, poate conchide că e în repaos. Mingea i-a revenit înapoi în brațe. Pentru tine, mingea s-a deplasat în formă de V întors, atât în sus cât și în față, pe direcția de deplasare a trenului, păstrându-și momentumul, și de aceea i-a revenit în brațe. Dacă vagonul ar fi „decapotabil”, mingea ar putea încetini (și cădea ușor mai în spate) datorită frecării cu aerul, dar în spațiul cosmic, unde nu există frecare cu aerul, orice mișcare inițiată își păstrează momentumul și se derulează la infinit. Iar în cadrul acelui sistem care se mișcă, arunci o minge în sus, mingea se mișcă simultan în aceeași direcție cu tine și îți revine în brațe, ca și cum ați fi amândoi în repaos. Legile fizicii sunt la fel și deci nu există nici un experiment fizic care să te poată lămuri dacă te miști sau stai pe loc. Asta se poate înțelege foarte ușor din începutul clipului următor:
7. Nu știu cu 0 absolut, e un domeniu nou pentru mine.
8. Gravitația este o forță în fizica newtoniană. În opinia lui Einstein, gravitația este expresia unei curburi a cuantumului spațiotemporal. Imaginează-ți acest cuantum ca pe o pânză întinsă și imaginează-ți o stea sau o planetă ca o bilă pe care o așezi pe această pânză. Bila va crea o adâncitură în jurul ei, iar biluțele mai mici din apropiere vor tinde să „cadă” în acea adâncitură, pe bila mai mare. Lucru pe care noi îl numim gravitație. Am pus un clip mai sus care redă experimental acest lucru – și culmea, tocmai în replică la un comentariu de-al tău!
Această perspectivă este mai sensibilă decât cea a lui Newton, pentru că cum ar putea să existe o forță între oricare două obiecte din univers, oricât de distanțate ar fi ele? Între tine și o bucată de piatră de pe o planetă din celălalt capăt al universului? Conform lui Newton, există, și anume gravitația. Gravitația acționează între oricare două obiecte cu masă, indiferent de distanța la care se află ele. Dar cum? Cum de ești conectată gravitațional cu toate pietrele, copacii, firele de praf din universul ăsta? Ipoteza lui Einstein e mult mai plauzibilă și explică lucrul ăsta foarte frumos.
Indiferent însă de cine are dreptate, gravitația este o forță slabă – cea mai slabă dintre cele 4 forțe fundamentale. Și da, gravitația influențează timpul. Timpul își modifică curgerea la viteze mari și în apropierea corpurilor cu masă mare (adică cu o forță gravitațională mare).
PS2: De ce? Mie tot îmi pare că semeni cu ea.
1-4. Corect, din mesajul meu se poate intelege ca le incurc. Masa, distanta, timpul sunt caracteristici, nu fenomene. Unitatile de masura sunt arbritar alese. Nu mai insist asupra celorlalte, ramanem la timp. Si la faptul ca tu zici ca experimentele cu ceasurile(atomice sau nu, este irelevant) demonstreaza dilatarea/contractarea timpului, cand de fapt ele nu demonstreaza nimic cu privire la timp, ca marime fizica, ci demonstreaza o diferenta de unitate de masura, arbritar aleasa. Care diferenta poate sa provina din alte surse, general vorbind, iar in cazul particular al exeperimentelor, din cauza compunerii vitezelor(a atomului de cesiu + viteza avionului)
5. Cred ca e suficienta fizica. Hai sa lasam eventualele corpuri si calatorii astrale pentru alta data.
6. L-am citit pe diagonala, presupun ca e corect ce descrii acolo, relativ la starea de miscare/repaos relativa. E irelevant in discutia despre timp. Am inteles din prima ce sustii tu, nu trebuie sa repeti.
Ce am combatut eu acolo este interpretarea. Hai sa mai facem o incercare. Nava se misca cu viteza c fata de pamant. Pilotul aprinde lanterna in directia de deplasare a navei, pentru 5 secunde. Ce distanta o sa vada pilotul ca luminata(presupunand ca are vederea infinita)? Dar observatorul de pe pamnat? Pentru cat timp? (comparativ, nu in valoare absoluta).
7. Ok.
8. Stiu ca ai mai pus acel clip. Dar nu tot ce zboara se mananca. Nu zic nici contrariul, dar nici nu pot accepta “frumusetea” ca explicatie, mai ales cand cunoastem atat de putin.
Bun, dar afirmația că ceasul arată altă oră este doar o formulare. O formulare simplistă, pentru omul obișnuit, care exprimă faptul că timpul se modifică. Știi cum zic? Relativitatea nu afirmă că limbile ceasului se învârt mai cătinel. Relativitatea afirmă că timpul însuși se modifică, și ca urmare noi spunem că ceasul va merge mai încet. Dar asta pentru că s-a modificat timpul.
Încearcă să revezi clipurile despre teoria relativității, mai multe și de mai multe ori, că sunt mai greu de înțeles în prima fază. Tu spui că timpul este dat, prin formule, de distanță supra viteză. Ei bine, aceleași formule aplicate pe viteze apropiate de cea a luminii ne dau timpuri diferite, mai mari. Cu alte cuvinte, se modifică însăși valoarea timpului care este dată de formulă, și de aceea spunem noi că ceasurile arată altă oră. Pentru că ele măsoară un alt timp.
La partea cu lanterna, o să îți cer explicații suplimentare. Dacă o să revezi clipurile despre relativitate, o să înțelegi repede de ce: sunt multe cazuri similare cu ce spui tu, cu lanterna aprinsă într-o direcție sau în alta, și cum este ea văzută de cel din navă și cel de la sol.
Am vazut destule clipuri despre teoria relativitatii. Si le-am inteles(cred eu), punctul de vedere. Dar asta nu inseamna ca si sustin toate interpretarile si, mai ales, le consider demonstrate prin diverse experimente practice. Mai exact, nu consider demonstrata teoria careia o persoana nascuta in anul terestru 2000 se imbarca intr-o naveta spatiala care calatoreste, incepand cu anul 2010 cu o viteza suficient de mare iar cand aterizeaza din nou pe pamant in anul terestru 2100 are corpul unui copil de 10 ani + factiunea aia de timp contractat calculat conform formulelor matematice.
PS2. Ca seaman, e ok. Mai mult de atat, e insulta.
DoarF, nu e vorba de interpretări aici, ci de calcule clare și demonstrabile. Toată chestia de la care trebuie pornești este postulatul 2 al relativității: viteza luminii în vid este egală pentru toți observatorii. Aici este cheia.
Să luăm un exemplu. Tu stai pe marginea drumului. În fața ta trece, de la dreapta la stânga, un camion, cu 50 km/oră. În remorcă se află un tip. Tipul aruncă o minge de tenis în față, pe direcția de deplasare a camionului, cu 50 km/oră. El vede mingea depărtându-se de el cu 50 km/oră, că cu viteza aia o aruncă. Tu vezi mingea mergând de la dreapta la stânga cu 100 km/oră: cei 50 de km/oră ai mingii + cei 50 de km/oră ai camionului. Vitezele mingii diferă pentru tine și cel care a aruncat-o. Până aici de acord?
Dacă însă tipul aprinde o lanternă îndreptată pe aceeași direcție de deplasare a camionului, iar ochiul uman ar putea măsura vitze foarte mari, tipul ar vedea că lumina iese din lanternă și se depărtează de el cu viteza c, în timp ce tu ai vedea că lumina din lanterna lui se deplasează de la dreapta la stânga tot cu viteza c, și nu cu viteza c + 50 km/oră (a camionului)! De ce? Pentru că viteza luminii este egală pentru toți observatării. Ăsta e al doilea postulat sau a doua premiză a relativității.
Sau: dacă pe partea cealaltă a străzii se află încă un tip, care stă pe loc, și care aprinde și el o lanternă în aceeași direcție, atunci tu ai vedea că atât lumina emisă de lanterna tipului din camion cât și lumina emisă de lanterna tipului care stă pe loc merg cu aceeași viteză (c) de la dreapta la stânga!
Evident, dacă lucrul ăsta e adevărat, atunci trebuie să apară undeva niște anomalii. Cum se poate ca viteza camionului + viteza razei din lanternă să fie aceeași cu viteza razei din lanternă, de vreme ce camionul nu stă pe loc? Undeva trebuie să se producă niște chestii ciudate: dacă ambele viteze (a luminii din lanterna tipului din mers și a luminii din lanterna celui care stă) sunt egale, atunci trebuie să se modifice alți parametri: fie timpul trebuie să se dilate/contracte, fie spațiul, fie ambele, că altfel obținem niște contradicții matematice.
Deci tu, practic, ca să contrazici relativitatea, trebuie să găsești o metodă de a demonstra că viteza luminii în vid nu este egală pentru toți observatorii. Câtă vreme pornești de la premiza că ea este egală, nu mai poate fi vorba de interpretări: ajungi undeva la niște anomalii, în mod cât se poate de matematic.
Iar copilul ăla nu călătorește 90 de ani decât din perspectiva noastră. Din perspectiva lui, el călătorește o scurtă facțiune de timp. La noi trec 90 de ani, el se întoarce imediat.
Puterea electica este definita ca P =U*I. Asta la prima vedere, caci daca pui osciloscopul observi ca, in anumite situatii, mai sunt niste propietati aparte si anume defazajul. Iar formula se modifica in P=U*I*cos(defazaj). Ca in general nu avem defazaj si cos-ul da 1 “validand” astfel prima formula nu inseamna “o demonstratie”.
Pricepi paralela? Ipoteza ” trebuie să se modifice alți parametri: fie timpul trebuie să se dilate/contracte, fie spațiul, fie ambele, că altfel obținem niște contradicții matematice.” se incadreaza in eroarea logica a tertului exclus. Poate sunt alte explicatii pe care noi inca nu le cunoastem. Poate modelului matetematic asociat acestor fenomene fizice ii lipseste pe undeva un cosinus. Sau poate nu, dar nu consider ca eu sunt cel care trebuie sa demonstreze. Eu doar resping anumite interpretari ca neconvingatoare.
Tot nu intelegi ca nu ma intereseaza perspectiva lui de om rational, care nu poate sa spuna daca el se misca si pamantul sta sau pamantul se misca si el sta. Ma intereseaza strict daca la momentul opririi organismul lui este o mumie imbalsamata sau un pustulica impresionat. Tu sustii ca teoria relativitatii combinat cu experimentele facute pana acum “demonstreaza” ca o sa avem inca un client la coada la buletine. Eu zic ca inca nu stim acest lucrul.
Problema nu este că n-aș înțelege eu. Problema e că n-am ce: ești extrem de incoerentă și cumva pe lângă subiect. E ca și cum eu aș discuta despre mere și tu îmi zi ci de coșuri de fum, iar eu fac eforturi să înțeleg cum s-ar putea, în mintea ta, asocia cele două.
Și ești pe lângă subiect pentru că, de fapt, tu nu înțelegi. Până acum era doar o intuiție, dar acum sunt sigur. De ce? Pentru că nu ai înțeles relativitatea și nu ai înțeles comentariul meu de mai sus. Faptul că dacă viteza e constantă se modifică alți parametri nu este o ipoteză, cum zici tu, ci un fapt. Înțelegi lucrul ăsta? Este o consecință inexorabilă. Este ceva bătut în cuie. Nu există cosinus. Nu poate să existe.
Recitește comentariul meu de mai sus. Reia clipurile despre relativitate. Încearcă să înțelegi fizica din spatele lor, atâta câtă e prezentată acolo e suficient, că nici eu nu știu fizică. Dar încearcă să înțelegi ce zice acolo. Altfel, degeaba discutăm, nu putem dialoga, pentru că tu nu înțelegi despre ce vorbim.
Îți mai explic o dată.
Tipul care se află în remorca camionului aruncă o minge spre cabină cu viteza v. El vede mingea depărtându-se de el cu viteza v. Deci mingea se deplasează față de camion cu viteza v, cu care a fost aruncată din remorcă. Tu, care stai pe loc, vezi cum mingea se deplasează față de tine cu viteza v + viteza camionului. Absolut firesc.
Acum, tipul aprinde o lanternă orientată spre cabină. El vede fascicolul de lumină depărtându-se de el cu viteza c. Deci lumina se deplasează față de camion cu viteza c. Dar pentru că viteza luminii este constantă pentru toți observatorii, tu nu vezi fascicolul de lumină mergând cu viteza c + viteza camionului. De fapt, nici nu există viteză mai mare decât c. Și tu vezi fascicolul mergând tot cu viteza c.
Reflectează puțin asupra acestui exemplu. Lumina se deplasează față de camionul aflat în mișcare cu viteza c. Dar și față de tine, care stai pe loc, tot cu viteza c! Ăsta e un paradox, și e de fapt esența postulatului nr 2: viteza luminii este constantă pentru toți observatorii. Dacă accepți acest paradox, din el derivă, în mod implacabil, o serie de alte paradoxuri sau anomalii. Faptul că derivă nu este o ipoteză, ci un lucru cert.
Atât timp cât accepți faptul că viteza luminii este la fel pentru toți observatorii (cu alte cuvinte, că lumina se deplasează cu aceeași viteză față de orice observator, indiferent cum se mișcă el), ajungi la dilatarea/compresia spațiului și a timpului. Pentru că viteza = distanța / timp, iar dacă viteza unui foton e la fel pentru toți observatorii, și unii observatori se mișcă, ba chiar în direcții și cu viteze diferite, atunci pentru unii dintre ei distanța sau timpul trebuie să se modifice, altfel ajungem la niște imposibilități matematice. Nu există cosinus aici.
Teoria relativității se bazează pe două premize sau postulate. Al doilea e cel cu viteza constantă a luminii pentru toți observatorii. Dacă îl accepți, ajungi la dilatarea timpului. Dacă nu înțelegi de ce, atunci ai o problemă cu matematica, nu cu Einstein.
Hai să reformulez exemplul de mai sus. Tu stai pe marginea drumului. Trece o mașină decapotabilă care te face să întorci capul după ea. Fiind seară, șoferul aprinde farurile. El vede cum lumina farurilor se deplasează cu viteza c față de el, care are 180 km/oră. Tu vezi cum lumina farurilor se deplasează în aceeași direcție, față de tine, care stai pe loc, tot cu viteza c. Deci aceeași lumină se depărtează cu exact aceeași viteză atât față de tine, care stai pe loc, cât și față de șofer, care gonește pe șosea.
Dacă accepți asta, atunci de aici rezultă, în mod inexorabil, anumite anomalii cu privire la spațiu și timp.