Un simplu blog

Când am deschis blogul ăsta1, mai aveam unul, pe Blogger/Blogspot, pe care intenționam să-l trec pe WordPress. Dar pentru că niciodată n-am găsit timpul și cheful necesare finisării temei, importării articolelor, configurării permalinkurilor în așa fel încât adresele vechilor postări să rămână aceleași pe noul blog etc, proiectul a rămas în stadiul de intenție cam 9 luni. Până când, la un moment dat, m-au mâncat degetele să scriu rapid niște texte, așa că am deschis Simplu.

pași

Simplu a fost creat ca un blog secundar, motiv pentru care i-am dat cel mai simplu nume care mi-a trecut prin cap și l-am făcut pe un subdomeniu. Tot din acest motiv am postat pe el verzi și uscate, inclusiv texte de umplutură. Pe vremea aia mă gândeam că-l voi crește și voi publica pe el advertoriale plătite. Dar la început n-am primit decât oferte dubioase, în care mi se cerea să fac reclamă mascată, după care n-am mai vrut eu. Timpul a trecut2 și blogul a devenit adresa mea oficială din semnătură.

În ultima vreme însă, parcă nu-mi mai place la fel de mult. Nici numele, nici faptul că-i pe subdomeniu, nici felul în care am scris pe el sau am evitat anumite subiecte, care nu se pretau la un blog secundar. Și-mi tot dă ghes un gând nou, să-mi deschid alt blog, de la zero, pe un domeniu al lui, cu un nume frumos. Iar pe ăsta să-l valorific în alt mod sau să-l arhivez, adică să-l transform în site static.

Asta, bineînțeles, când voi avea timpul și cheful necesare.

  1. la 5 aprilie 2012, adică acum 4 ani și 8 luni []
  2. iată, s-au făcut aproape 5 ani de atunci []

un comentariu

Leave a Reply to Renata Carageani Cancel reply