Pe fondul opiniei generale cum că medicii sunt răi, vreau să vă povestesc o întâmplare de zilele trecute, ce implică o vizită la stomatolog. De fapt, două vizite.
Cu circa 11 zile în urmă a început să mi se umfle gingia din dreptul unui dinte, atât la exterior cât și la interior. Inițial nu am băgat-o în seamă pentru ca în weekend să ajung la concluzia că da, am puroi. Simptomele includeau o culoare pronunțat roșie, sensibilitate crescută, presiune în acea zonă, senzație de disconfort, gust și miros urât, ce mai, tot tacâmul. On the flip side, durerea era foarte vagă și sporadică, practic aproape inexistentă. Chestia e că eu n-aveam carii iar dintele respectiv era din porțelan, parte a unei lucrări, cel original fiind scos, deci nu putea fi vorba de puroi la rădăcina lui, care nu mai exista. Acum 14 luni am trecut prin ceva similar, o infecție la rădăcina altui dinte, acoperit, care a dus la apariția puroiului. Dintele era bun așa că a fost nevoie de o mică operație pe gingie pentru a curăța locul și a extrage doar acel vârf de rădăcină, după care gingia a fost cusută. M-am pregătit moral pentru o nouă operație și marți pe la ora 14 m-am dus la medic.
Dentistul la care mergeam eu, un tip super, care nu doar că lucra foarte bine, dar mai și uita să-mi taxeze anumite servicii, era deja în concediu. Sun, telefonul închis. Necunoscând alți specialiști și fiind în săptămâna Crăciunului, m-am dus practic la nimereală, la primul cabinet pe care mi l-a scos conjunctura în față. După o lungă așteptare pe coridor (erau câteva persoane înaintea mea, altele au venit pe parcurs, având programare), am cunoscut-o în sfârșit pe tipa al cărei nume era trecut pe ușă. Tânără, simpatică, binevoitoare, mică de statură, ajutată de două asistente drăguțe. Mi-a ascultat păsul, s-a uitat în gura mea și, după câteva zeci de minute, timp în care eu am făcut o rază iar ea s-a mai ocupat de două persoane, mi-a prezentat concluzia: nu e sigură despre ce-i vorba. Poate e o afecțiune a gingiei, poate e un chist migrat de pe os, poate o infecție în profunzime. Ea colaborează cu un chirurg și, după încheierea programului, o să-i trimită pe mail radiografia mea și o să-i ceară sfatul. Să vin mâine dimineață, oricum e prea târziu pentru o eventuală operație. Cât mă costă acum? întreb eu. Acum nu vă iau nimic.
A doua zi m-am prezentat în jur de ora 9:15. A, ați venit, vă chem imediat. Într-adevăr, am intrat mult mai repede decât în ziua precedentă. Îmi zice că s-a consultat cu chirurgul și nici vorbă de operație, e o inflamație a gingiei. Nu cumva m-am lovit în zona respectivă, nu cumva m-am tăiat, poate cu o coajă de nucă sau cu ceva similar? Păi, nu țin minte.1 A luat o seringă, a tras în ea o soluție, i-a îndoit acul la 90 de grade, mi-a „decorticat” cu el dintele acoperit de gingie, a injectat serul respectiv. Curățat, clătit gura, scuipat, sânge, lichide nasoale, repetat de câteva ori. La final mi-a presat puternic porțiunea aceea de gingie de sus în jos, aplicând pe ea un fel de pansament, o soluție dintr-un tub. Asta o să vă doară dar face bine, să nu clătiți gura o jumătate de oră.
Cât mă costă? Nu vă costă nimic. V-am făcut un duș de dimineață, gratuit. În mod normal, ar trebui să se vindece de la sine și să dispară puroiul în câteva zile. Urmăriți să aveți o igienă cât mai bună, eventual folosiți o apă de gură antiseptică, aveți grijă când dați cu periuța în acea zonă. Dacă apar probleme, dacă se umflă mai tare etc, veniți din nou zilele viitoare. Păi mai lucrați, că urmează Crăciunul? Ah, așa e, din păcate vom fi în concediu până pe 9. Îmi dați un telefon, să vă pot măcar suna, dacă mă trezesc cu gura umflată de sărbători? Sigur, e trecut numărul meu pe ușă dar vă dau și o carte de vizită.
Cam asta a fost. N-a vrut să-mi ia bani pentru atâta lucru, deși, evident, n-o cunoșteam și nu mă cunoștea, nu ne văzusem niciodată înainte. Astăzi, la 4 zile după, puroiul a dispărut iar locul respectiv este aproape complet vindecat.
În rest, Sărbători Fericite și vouă! 
- Ulterior aveam să descopăr o tăietură, pe care nu știu cu ce ocazie am dobândit-o. [↩]
Mi-ai luat o piatră de pe suflet! Stomatologul meu, care mi-e prieten, îmi lucrează aproape tot pe gratis, mai puțin costurile pentru tehnician. Credeam că mă favorizează, dar văd că la dentiști e un (bun) obicei!
Bun, te costă 250 de euro. Operațiile pe miocard se taxează!
Mi-a atras atentia postul asta pentru ca sotul meu este stomatolog. Ma bucur sa aud de bine despre medici, din pacate netul e plin numai de experiente neplacute…
Păi sunt medici și medici. Sau, câteodată, pacienți și pacienți.
și nu ai de gând să-i faci o vizită cu un carton de prăjituri pentru toată echipa sau ceva de genu’?
Așa, ar trebui să cumpăr relativ des cartoane de prăjituri, că nu are cine mi le face, pentru unul-altul, și nici măcar nu mă pricep la gusturile oamenilor! Nu mai bine aplic și eu același principiu, ajutând pe alții în domeniul la care mă pricep, atunci când se ivește ocazia și când îmi stă în putere?
din ce spui, deduc cum că ai parte destul de des de ajutorul (benevol al) celorlați, ceea ce nu e deloc rău.
tocmai de-aia ziceam că în astfel de cazuri cred că ți-ar face plăcere să le oferi într-un fel mulțumirile tale. e o idee.. și nu este vorba de cât de casă sunt prăjiturile alea, crede-mă pe cuvânt că întotdeauna un carton de miniprăjituri asortate este bine primit.
în ceea ce privește ajutorul pe care-l dai în domeniul în care te pricepi (btw, care ar fi ăla!? n-ar strica să știu. :)))) ), nu pricep de ce ai aplica principiul ca parte a unui troc invizibil, în loc să o faci pur și simplu, de la sine.. indiferent de cât unii, alții ar proceda mai mult sau mai puțin la fel.
Nu știu, eu citesc pe net cum că lumea e rea, cum că profesorii sunt lipsiți de empatie, cum că funcționarii publici sunt reci și indiferenți șamd. Eu trăiesc într-o altfel de lume. Am avut parte de profesori ok, de medici ok (în rarele momente când am dat prin spital), de funcționari publici ok, de părinți care mă iubeau, de prieteni minunați, de șefi care mi-au fost prieteni etc. Așa că da, a primi ajutorul cuiva ține de un firesc al lucrurilor. Pe de altă parte, a mă duce cu atenții pe urmă nu e pe specificul meu. M-aș simți inconfortabil. Ar fi, cum zici tu, ca un fel de troc.
În schimb, am putea, fiecare dintre noi, să încercăm să ajutăm pe cineva uneori, altcineva decât persoana care ne-a ajutat, să returnăm un zâmbet, să deschidem o ușă atunci când o putem închide în nas fără ca celălalt să-și cunoască drepturile, să fim binevoitori. Și atunci lumea s-ar tranforma într-un mic paradis.
În caz că te întrebi, locuiesc într-un orășel de provincie din România.
copertînd cumva ce povestești și încercînd să dăm un titlu, apăi putem spune că trăiești într-un colț de rai! acum, nu știu dacă din motive de ‘orășel de provincie’, pen’că, dacă aș fi nițel mai mult răutăcioasă, pe bucureșteni i-a stricat exact exodul provincialilor. păstrînd adevărul istoric, valurile de import de provinciali au fost făcute de bolșevici, în anii ’40-’50 când au fost aduse în capitală toate scursurile din toate văgăunile din țara asta și puse în posturi-cheie, aservite sistemului.
problema bucureștenilor este că deja suntem la a doua (spre sfârșit) – a treia generație, mă refer la urmașii pionerilor și, chiar și numai din punctul ăsta de vedere, am fost infestați până aproape de anihilare (a se citi alienare).
revenind la partea frumoasă și poezia celor prezentate de tine, sunt convinsă că în astfel de comunități se conservă o anumită morală și valori, perimate sau alterate în masa amorfă din orașele mari.
ideea de a mulțumi cuiva pentru ajutorul pe care cu drag și de la sine l-a făcut, nu înseamnă nici pe departe un disconfort sau o deformare a naturaleții gestului respectiv. și eu ofer atunci când îmi face plăcere s-o fac, nicidecum din obligație. din punctul ăsta de vedere am stricat de foarte multe ori piața în zonele în care am mișunat în calitate de părinte, recte învățământ și sănătate, pentru că am oferit când am dorit, nu când a trebuit. aici chiar ar fi multe de spus.
evident că putem ajuta. evident că o facem, fiecare la nivelul lui de știință, conștiință, putință…
desigur că suntem și mulți care ne băgăm picioarele și verificăm doar cât de aproape și bine lipită de noi este cămașa. folosesc în continuare ‘noi’, și nu ‘noi’ și ‘alții’.
cu siguranță ratăm de multe ori să fim darnici. cred că exercițiul ăsta se deprinde de foarte de mic și se întreține greu pe măsură ce creștem.
Acum, nici nu vreau să exagerez, să cred că orășelul meu mic este raiul pe Pământ. Poate ține și de tine, de norocul pe care-l ai sau de cum îți oglindește universul sufletul, ca să fiu și mai poetic. Probabil bănuiești că un om rău va vedea rău peste tot în jurul lui. Dincolo de asta, din cât am observat eu, sudicii (și aici îi includ pe bucureșteni) sunt mai reci, mai indiferenți. Iar în orașele mari viața e mai agitată, ritmul mai rapid, stresul mai mare, oamenii mai necunoscuți.
dintotdeauna provincialii au avut un cui împotriva bucureștenilor. invers mai puțin. ți-o spun din perspectiva bucureșteanului get-beget care a copilărit la bloc, dar care copil fiind, a avut parte de cocina vecinului (la propriu, cu scroafă și purcei în ea) de la scara cealaltă, amplasată în curtea din spatele blocului (unde nu mai eram lăsați să ne jucăm pentru că au apărut răsadurile gospodarilor veniți, nu-i așa?, la oraș) sau de cucurigu-ul de dimi dintr-un balcon de vis-a-vis. nu m-au deranjat atunci, m-au uimit cumva, și-atât; a avut și încă mai are parte de papucii vecinilor de scară lăsați pe preșul de la intrarea în apartamentul lor sau de ușile acelorași apartamente deschise să iasă toate izurile de prăjeală, pește, etc. să-și aerisească omu’ .. curtea. vorbim de invadarea și copleșirea cu aceste avatisme (și-atâtea altele care țin, de cele mai multe ori, de decibeli, de hore la propriu, în fața blocului, la câte-o nuntă sau scăunelele bârfitoarelor amplasate strategic pe trotuarul-uliță..), care își au rostul acolo, la ele în bătătură. repet, în ochii de copil, au fost cel mult inedite.
nu mai continui cu atitudinea colegilor de liceu, de facultate, mai ales, sau a celor de job, majoritatea provinciali pârliți, devenind peste noapte parveniți (pentru a completa triada ‘p’-urilor). am văzut toate astea, dar nu le-am judecat la modul să le neg sau penalizez. nici vorbă! nu m-au deranjat până ce ele însele s-au impus într-atât încât să înțeleg cât de mult au invadat și au alterat. nefirescul forțat să devină normalitate.
în fine.
app de nord+est+vest vs sud. pe scurt, atât cât am cunoscut nordicii și o parte din vestici, sunt politicoși, dar extrem de reci. și cred că se cred cumva superiori.
esticii sunt calzi. sunt ok.
noi suntem amestecați, dar net avantajați că simțim altfel pulsul lucrurilor, cam pe toate planurile. este mai simplu să fim percepuți niște mitici. problema e că până și apanajul ăsta ne-a cam fost luat. bucureștenii nu mai sunt decât o minoritate în orașul lor.
Eu nu știu câți la sută dintre ei sunt bucureșteni și nici n-am un cui împotriva lor. Pur și simplu îți expun o percepție proprie, cum că sudiștii sunt mai reci. Asta e senzația mea, dacă vrei.
.. și mai repeziți. inclusiv când vorbim. cică vorbim repede și apăsat.
asta-i ca bancul ăla cu melcii. sigur îl știi..
astă-vară am făcut nordul moldovei și bucovina – ziua și orașul. copiii percep imediat diferențele dpdv limbaj, ospitalitate, politețe. de la loc, la loc, de la zonă, la zonă, chiar și învecinate, apar diferențe. app de vest, mai avem de ‘atacat’ banatul. la vară.
amu’.. noah, bine.
p.s. să știi că ăștia reci din sud au tot sânge cald în ei. și să nu uit: unii vorbesc și muult..
Da, și asta. Chiar am vrut să zic mai sus. Pe de altă parte, eu sunt ardelean. Mă scuzi dacă am gândit-o cu 10 minute în urmă și am formulat-o abia acum.
numai cald, sau de-a dreptul fierbinte?
unrelated: ce ciudat, ultimul tău comentariu de mai sus apare deasupra ultimului meu comentariu, deși al meu îl precede. o fi o eroare pe undeva, la temă sau wp.
just. sunt vremuri, ani, etape când bărăganul fierbe, nu altceva.
p.s. m-am cocoțat fără intenție, cum o fac de obicei.
las’ că aranjezi tu cumva acolo. observ că nu mai apare butonul de reply.
păi înainte apărea? trebuia să apară doar sub comentariile de pe nivelul zero, deci comentariile la articol, nu replicile la comentarii.