La început m-am gândit să urc clipurile video pe YouTube. Ași! Copyright infringement, secvențe video (sau audio) din clipul urcat de dvs au fost revendicate de către Disney Studios, așa că v-am blocat clipul. Dacă te blochează de mai multe ori, îți pierzi contul.
Pe net există tot felul de tutoriale despre cum să treci de robotul care îți scoate clipul pe tușă. Să filmezi în oglindă, adică să folosești ceva soft care înversează dreapta cu stânga. N-o să se mai distingă scrisul dar algoritmul de detecție n-o să identifice clipul ca fiind o secvență din serialul tău preferat. Să vorbești peste actori iar tonul vocii tale să fie mai ridicat. Să faci crop pe imagine.
Am încercat să urc câteva clipuri și pe Dailymotion. A mers o vreme, până când au început să mi le șteargă și de acolo. După care le-am urcat pe Facebook. Pe Facebook e mai lejer, în sensul că platforma se mai face că privește în altă parte, încurajând astfel tacit utilizatorii să încarce conținut video din alte surse, pentru că acest conținut crește valoarea platformei pe care se află. Până când, bineînțeles, diverse studiouri sau entități media încep să-și facă și ele cont pe Facebook, sau să urce materiale, sau habar n-am.
Întrebarea care se naște este unde găsesc un host bun pentru clipuri video, host care să nu mi le dea jos? Răspunsul, din păcate, este că nicăieri. Cât timp îți vei găzdui clipurile la cineva, vei fi la cheremul lui, iar serviciile mari, ca YouTube, sunt foarte sensibile la copyright. Varianta cea mai sigură este să ți le găzduiești singur. Din păcate, un clip de 5 minute în format full hd poate ocupa și peste 500 MB spațiu. Dacă firma de găzduire îți pune la dispoziție 50 GB de bandă lunar și clipul e vizionat numai de 10 persoane pe zi, în 10 zile ai atins limita. Iar asta dacă ai un singur clip urcat.
Momentan recunosc că nu am o soluție.
Nu ştiu dacă ajută la ceva: http://www.thetoptens.com/best-alternatives-youtube/
Nu cred că mă ajută. Ar fi o idee să le urc pe Dropbox sau un serviciu de cloud/backup similar, care oferă posibilitatea de a vedea clipurile, imaginile etc, nu doar de a le descărca. Dacă ei nu verifică așa de strict, ar putea merge, deoarece eu nu am multe vizualizări și deci n-ar fi problemă cu consumul de bandă (cred). Am încercat să urc și direct pe Blogger, clipul este salvat undeva pe YouTube – nu pe canalul tău, și nu cred că este dat jos, deoarece este pe blogul tău și nu apare listat pe YouTube. Din păcate n-am reușit să-i preiau adresa și să-l afișez în altă parte, se vede doar pe blogul unde a fost urcat.
Dar mersi de intenție.
Da, la dropbox m-am gândit şi eu, dar să ştii că are spaţiu gratuit de stocare mai mic decât google drive.
Ai văzut clipul?
Nu…
Clipul din articol. E funny.
Acum l-am urmărit şi, DA, e funny. M-am uitat şi peste comentariile de pe Youtube şi, din nou funny, mulţi au luat-o de bună (povestea).
Vimeo? Trilulilu? În funcție de câte clipuri vrei să găzduiești, poți să iei hosting și să instalezi un site de video gallery. În felul ăsta cele mai multe companii de hosting îți dau spațiu nelimitat (dacă tot conținutul este accesibil prin web).
Spațiu da, dar bandă? O secvență 1080p de 5 minute poate să ocupe și 500 MB (că întâmplător atâta are ultima pe care voiam s-o urc). Zece vizualizări echivalează cu 5 GB de bandă. Și dacă sunt 10 pe zi? Ce faci când aduni o sută de clipuri, fiecare cu vizualizări? Banda nu e nelimitată. Dacă ar fi așa de simplu, toată lumea și-ar ține clipurile pe tarlaua lui. Blogul meu de câțiva ani de zile, cu fișierele wordpress, imaginile și baza de date nu ocupă cât un clip de 5 minute.
Hostingurile pe care le știu eu dădeau transfer nelimitat și storage nelimitat, iar lățimea de bandă era rezonabilă, nu am simțit întârzieri în transfer. Poți să vorbești cu ei înainte despre lățimea de bandă.
Cred ca cel mai sigur e un serviciu de genul StreamCloud: http://streamcloud.eu/
@Mălin
Habar n-am de el. O să mă uit. Mersi.