Știți citatele acelea frumoase pe care le vedeți aproape zilnic pe Facebook? Unele sunt citate celebre, născocite de mințile unor oameni de geniu, altele sunt cugetări adânci și vorbe de duh, numiți-le cum vreți, ele ne înseninează ziua și ne fac să ne aducem aminte de lucrurile care contează cu adevărat în viață.
O viață fără citate este o viață searbădă, așa că într-o zi mi-am spus: oare eu nu pot scrie lucruri de genul ăsta, dacă îmi pun mintea la contribuție? Ce-ar fi să fac un efort de gândire și să văd ce iese, pe principiul că mulți dintre cei care le diseminează pe net și rezonează cu ele nu sunt mari savanți. Iată ce a ieșit:
- Destinul este cărarea pe care fiecare dintre noi pășește în viață.
- Aleasa inimii tale este regina ta. Trateaz-o ca și cum ai fi regele ei!
- Prostia începe acolo unde se termină inteligența.
- Cel care te vorbește pe la spate nu merită prietenia ta.
- Iubește-ți prietenii dar ai mare grijă și ferește-te de dușmani!
- Este mai bine să ai un prieten adevărat decât 10 prieteni falși.
- Atunci când ești bun, multă lume profită de pe urma bunătății tale.
- Dacă de la prima întâlnire îți cere să faci sex cu el, atunci nu te iubește!
- Cel mai dureros e când persoanele care te rănesc sunt chiar cele la care țineai.
- Dragostea are un singur chip dar oamenii perverși au mai multe fețe!
- Familia este cel mai important lucru din viață.
- Atunci când apare ființa iubită, dispare singurătatea!
Vedeți? Nu-i atât de greu să creezi niște fraze cu sens, dacă îți pui asta în cap. Iar rândurile de mai sus sunt rezultatul a doar câteva minute de reflecție. Mă gândesc la modul cel mai serios să deschid o pagină de Facebook cu astfel de citate, sau chiar texte originale, ca cele de mai sus, pentru că de ce să le țin doar pentru mine?
Și s-o numesc, de exemplu, TruismBucket.
surse foto: pagina de Facebook Prima TV
Vedem, bre, vedem, dar lasă-te de sportul ăsta, bine că n’ai obsesia virilităţii într-ale nici nu ştiu cum să le zic, chestii de-astea pilduitoare, nu te bate gândul persistenţei, nu? Glumesc legat de acest experiment în acest fel ingenuu.
Mai pune un citat lângă ăla cu inteligenţa şi prostia, ş’anume: eşti inteligent atunci când îţi dai seama cât de prost poţi să fii câteodată. Autor ghici cine.
Cred eu, ironia e ca piperul, umorul e sarea. Ai pus destul piper în acest articol. Uneori le condimentezi perfect, alteori nu prea nimereşti cantităţile (pe gustul meu). Aş putea spune că acest articol ţi-a ieşit delicios chiar, pentru că eu mănânc destul de condimentat.
Nu ar strica să îţi faci acel cont. Da. Poate chiar unul “bomboana cu răvaşe”, dar la fiecare să apară ceva diferit pe principiul ce nu se nimereşte, se potriveşte. Fun, sfătuitor sau citat faimos.” Nu da bipuri în loc de flori” “Astăzi e o zi mai plină/ Dar uşoară şi senină” (optimism). :-)))
Poate fi educativ, in plus oamenii adora predicţiile, zodiacul (unii zic că din amuzament, curiozitate, alţii cred 100%). Succes!
De multe ori am în minte un gând încurcat şi când deschid fb, ori un amic a dat like, ori pur şi simplu îmi apare unul din citatele preamult criticate de tine care se pliază pe gândul meu cu răspuns.
@Camelia
Păi nu merge, că al tău e pe bune. Ori pagina urma să se numească TruismBucket.
@Elena
Păi nu-i nici o problemă, că pot să critic și gândurile, nu doar citatele!
Glumesc.
Cred că nu m-ai înţeles şi ai luat un comment “serios” precum e şi articolul tău la criticat apoi ţi-ai pus şi o portiţă de scăpare prin acel “glumesc”. :-)))
Deduc că eşti puţin invidios pe Poptămaş şi succesul său. Hater mic.
Nu sunt invidios pe succesul lui, pentru că din punctul meu de vedere ăla nu e succes. Iar pe Poptămaș – Doamne Ferește! Dă-mi și tu un exemplu pozitiv, dacă vrei să-mi testezi invidia.
Exemplu pozitiv. Hm. Toţi cei care au spus la un moment dat ceva demn de a fi citat, pentru că cineva s-a regăsit în vorbele ei/lui, s-au edificat, luminat, au zis un “aha” în sinea lor, au interpretat acele cuvinte şi găsit în profunzimea lor un miez dulce, o soluţie, o povaţă, o îndrumare spre bine, o vorbă care alină sau vindecă.
Apoi tu vii şi faci satiră. Fă satiră pe baza celor care dezbină, instigă la rău sau fac rău.
Filosofia e pe mai multe nivele. La fel cum există matematica de clasa I, clasa a II-a…
Să zicem că Poptămaş e pentru clasa a I-a, şi tu pentru că eşti la liceu râzi de truimele lui. Bine ar fi dacă cel mai de jos român care îşi bate zilnic nevasta şi vine beat acasă injurând ar fi măcar la nivelul truimelor lui Poptămaş- pentru că el vorbeşte la nivelul oamenilor simplii.
Hai să compun şi eu o…butadă: Frumos trăieşte cel care îmbătrânind, schimbă frumuseţea cu înţelepciunea.
Păi în cadrul trasat de tine cu nivelele diferite de înțelegere, eu mă adresez celor cu liceul terminat, pentru care Poptămaș nu-i un exemplu de profunzime. Adică el are voie să se adreseze celor de clasa I dar eu nu am voie să mă adresez celor de clasa a XII-a? Eu nu mă adresez publicului lui Poptămaș, pentru care poate că e valabil ce zici tu. De ce mă citești ca și cum m-aș adresa tuturor, în loc să extragi esența articolului, și anume că, după cum singură ai spus, cei care au depășit clasa I râd de truismele lui? Că de fapt asta am zis în acest articol. Sigur că Poptămaș este mai deștept și mai folositor decât Gică Strungarul care-și bate nevasta. Pe de altă parte, Gică nu-mi citește blogul.
Am intrat aseară şi recitindu-mi commentul am văzut că menţionând de două ori cuvântul truiSm – o dată l-am scris fără un S. Şi mi-am zis că e ok că se vede că e greşeală de tastat întrucât o dată e menţionat corect. Azi văd că e scris greşit de ambele dăţi şi că probabil am eu orbul găinii deşi m-am uitat bine-bine ieri. (Simpli – l-am scris intenţionat cu doi de ii ca să pun accent pe simpli.) Oricum îmi cer scuze pentru greşeli şi deranjul vizual.Asta e. Oricum sunt o anonimă băgăcioasă şi antipatică.
Revenind la commentul tău…Sunt surprinsă cu câtă nonşalanţă afirmi că o dată ce te vezi mai sus poziţionat – râzi de cei mai mici şi de nivelul perceperi lor.
Cât despre Poptămaş – el e un învăţător pe măsura elevilor săi/publicului vizat de el. E normal să te adaptezi publicului ţintă ca să ai succes. Că altfel primeşti unfollow de la ei şi rămâi cu like-urile de pagină şi fără audienţă. Rămân doar cei care oricum te ignoră, intră rar, sau cei care oricum nu deschideau linkurile de la tine.
Fiind un veteran in online şi public ţintă sunt sigură că cunoşti aceste dedesubturi şi mă aşteptam la dezbateri mai pertinente şi mai bine alese decât să araţi cu degetul spre nivelul celor din clasa I. Când araţi cu degetul spre altcineva- nu uita că 3 degete le ai întoarse chiar spre tine, infailibilule aruncător cu piatra.
Păi stai puțin, chestia cu clasificarea pe nivele este bună numai când te consideri mic, agramat, ascultător de manele și bătător de nevastă? În momentul în care cineva se consideră mai sus de nivelul ăsta, gata, dă dovadă de mândrie sau aroganță?
Și nu râd de cei mai mici poziționați. Dar când scriu, nu scriu pentru cel mai jos nivel, acela la care Poptămaș este zeul citatelor. În schimb, încerc să mă ridic pe cel mai înalt vârf la care sunt eu capabil să ajung și să relatez lucrurile așa cum le văd de acolo, pentru alții care la fel pot ajunge mai sus. Asta ar trebui să fie chiar o năzuință pentru orcine, cea de a te ridica cât mai mult, în loc să te complaci în categoria celui „care îşi bate zilnic nevasta şi vine beat acasă injurând”, după cum singură ai descris-o.
Nu mă interesează din ce motive a ales Poptămaș să publice acele citate – aici nu îl critic pe el ca persoană, ci vreau să reliefez că multe din citatele pe care le găsim la ora actuală pe net, ca să nu zic majoritatea, deși par „adânci”, sunt în realitate destul de superficiale, dacă le privești cu atenție. Asta-i tot.
Aşa este. Românul se crede filosof şi îşi alege citate cu ajutorul cărora să îşi susţină ideile, întărindu-şi cele spuse cu câte un citat ca să pară mai credibil.
Nu ştiu dacă ai auzit de Şcoala Finlandeză – există şi la noi una acreditată, sistemul lor de învăţământ fiind dupa unii, în ultimii 60 de ani cel mai performant. Ei nu corectează greşelile cu roşu ci subliniază cu verde ce e corect, astfel, copilul nu se concentrează pe ce a greşit, ci pe ce a făcut bine. E încurajat. În plus e bazat mai mult pe exemple concrete şi practică. Rezultatele: copilul nu mai are teama de a greşi, de a spune sau face ceva greşit, au mai mulţă incredere în ei, se obişnuiesc să observe mai întâi ce e pozitiv, ce e bun, s.a. S-a demonstrat că sunt mai performanţi şi au rezultate mai bune.
Românii, noi adică, remarcăm imediat ce s-a greşit, criticăm, suntem mai puţin toleranţi la cei sub nivelul nostru chiar dacă ei nu greşesc faţă de noi cu nimic şi nu ne aduc nici un prejudiciu nouă, suntem mai puţin toleranţi la cei diferiţi de noi sau mai puţin înzestraţi. Poate aşa se explică.
Totodată e adevărat că a recunoaşte că am greşit e primul pas spre evoluţie. Întâi trebuie să admiţi că ai greşit ca să poţi remedia/corecta.