Nu știu cu Tolo…

Nu știu cum e cu Tolo. Nu știu dacă e un simplu pion al dezvăluirilor de tot felul, o goarnă, așa cum am auzit cu ceva timp în urmă, pentru că nu-i citesc blogul. Și, în fond, tatăl lui n-a fost general, ci colonel.

Nu știu dacă prin articolele lui urmărește să denigreze sistemul medical românesc, inducând anumite idei-forță la nivelul maselor, când acest lucru se cere. Sau dacă chiar vrea să îmbunătățească acest sistem. Deși, dacă ar vrea să facă asta, ar putea spune că medici de familie din provincie își plătesc asistenții cu mai puțin decât scrie pe hârtie, iar când zic medici nu mă refer la unul, iar când zic provincie nu mă refer doar la sate și comune. Sau că aceiași medici primesc vizite regulate din partea reprezentanților firmelor producătoare și distribuitoare de medicamente, care îi bonifică material, în funcție de câte medicamente de anumite tipuri au prescris în luna precedentă.

Nu știu nici cum au stat lucrurile cu decesul lui Ioan Gyuri Pascu, Dumnezeu să-l ierte, că nu sunt ateu, să zic „fie-i țărâna ușoară”.

Nu știu nici măcar dacă persoana din fruntea Ambulanței București era bărbat:

alis grasu

sau femeie:

alice grasu

mai ales că cele două referiri apar în același articol. După cum n-am înțeles de ce, dacă ar fi femeie, i s-ar spune „director” în loc de „directoare”.

Dar știu cu siguranță că experiența fiecăruia pe holurile spitalelor poate să difere radical. Și asta nu neapărat pentru că are pile, ci pentru că personalul medical este și el pestriț. După cum mai știu că între nouă adevăruri poți strecura o minciună, și anume una esențială, într-un moment cheie. Și că omul de rând nu are o perspectivă care să-i permită să aprecieze corect ce trebuie să ia și ce trebuie să respingă, și respectiv în ce dozaj.

Și văd că Tolo e preluat de multă lume.

Așa că nu, nu-i totuna dacă face dezvăluiri urmându-și conștiința sau dând curs anumitor interese. Cu toată compasiunea pentru cei care au avut de pătimit din cauza unor medici sau infirmieri ce și-au pierdut demult umanitatea, nu-i totuna. Chiar dacă în nouă din zece cazuri acele dezvăluiri sunt juste și prezentate într-un context relativ corect.

Deși, dacă mă gândesc bine, nu știu nici cu contextul...

6 comentarii

  1. Mulțumesc de link, i-am răspuns celei/celui care mă boteza renata tatoiu. Cred că este o persoană mânată de cele mai bune intenții, dar, cum eu n-am scris niciodată pe blogul meu despre motoare de mașini, combustibili, noxe, fiindcă e ca și cum aș scrie despre transplantul de ficat – beneficii/ riscuri, că nu mă pricep, tot așa și Kudi (zic bine?), n-ar fi trebuir să strice muniția pe un urs împăiat. Că nu pleci la vânătoare decât atunci când ești aproximativ sigur că deosebești un urs împăiat de unul viu.
    Abia acum voi citi și articolul tău, fără să deschid linkurile, ca să văd ce ziceai. :)

    Am citit, sunt de acord cu tine, am apăsat pe like. Deși realitatea e mai complicată decât să like sau să nu.

  2. La ce link te referi? Dacă ai primit două notificări în comentarii, la ultimele tale articole, acelea nu sunt de la mine, ci de la autoarea rândurilor critice la adresa ta. Pe WordPress, când scrii un articol și pui în el link spre un alt articol de pe alt blog, blogul menționat primește automat o astfel de notificare, numită trackback sau pingback.

    Cudi, e fată (femeie), bine intenționată, scrie ce gândește.

    Care realitate e mai complicată, partea cu medicii din provincie? :) Poți s-o descâlcești în comentarii, dacă vrei.

Leave a Reply to Camelia Cancel reply