Nu-i prima dată când scriu despre avort. Dar pentru că Polonia a readus subiectul în prim-plan și tocmai am citit un articol interesant, care mi-a trezit niște idei, m-am gândit să nu le omor în fașă, ci să le dau viață pe blog.
Articolul de care vă ziceam este al Anei Barton și se intitulează Limbul dintre pro și contra. Emoționant și bine scris, nu lasă nici un dubiu despre preferințele autoarei: aceasta declară în mod repetat că, în opinia ei, avortul constituie o crimă cu premeditare. În ziua de azi, să afirmi asta răspicat poate fi un act de curaj, expunându-te riscului de a fi catalogat drept dogmatic, retrograd sau bătut în cap. Etichete pe care mi le puteți lipi foarte bine și mie, pentru că despre avort am aceeași părere. Și să vă spun de ce:
Din punctul meu de vedere, odată ce ovulul a fost fecundat de spermatozoid s-a făcut pasul decisiv spre ceea ce mai târziu o să poarte un nume, o să-ți zâmbească, o să-ți spună „-Mamă!”, o să bată din palme și, peste mulți ani, uneori o să se ocupe cu lipirea de etichete. Cu alte cuvinte, odată ce în burta ta există o mogâldeață de om căreia îi transferi fluide, care se mișcă și se hrănește prin tine, vorbim de o nouă viață, pe care prin avort o curmi. Așadar, avortul este o crimă. O variantă mai soft a ei, dacă putem spune așa, deoarece la stadiul respectiv nenăscutul n-are încă o conștiință suficient de dezvoltată, așadar fapta nu-i la fel de gravă cu uciderea unui copil perfect dezvoltat, dar tot o crimă este.
Însă mă regăsesc și eu pe muchia unui limb. Pentru că, deși de acord cu Ana în privința avortului, nu subscriu la fațeta a doua, partea în care ea spune că, simultan cu asta, luptă pentru libertatea de alegere a fiecărui părinte:
Eu îmi rezerv dreptul de a spune că avortul este crimă cu premeditare, dar și dreptul de a lupta pentru libertatea cetățenilor țării mele de a decide singuri ce cred în legătură cu avortul și cum se raportează practic la el.
Nu pot fi neam de acord și nu găsesc resursele necesare justificării acestei așa-zise libertăți de alegere a celui care comite fapta, la fel cum nu pot fi de acord cu dreptul unui hoț de a fi lăsat sau nu să fure, după cum îl taie capul. Dacă ne-am îndreptat atenția asupra avortului, l-am trecut prin filtrul conștiinței și am decelat că este o crimă, atunci el ar trebui interzis. În nici un caz lăsat la latitudinea agresorului, adică a criminalului. Pe victimă n-o întreabă nimeni? Alegerea ei nu contează? Faptul că se dezvoltă în fiecare zi, că se hrănește și dă din mânuțe nu este un manifest al ei pentru viață? Nu este un semn că vrea să trăiască, că se agață de existență cu toată puterea ființei ei mici? Ei nu-i cerem părerea?
Eu sunt împotriva avortului. Eu cred că este un drept cetățenesc. Cum, tot eu cred și una, și alta?! Se bat cap în cap chestiile astea. Ei, nu chiar, se bat cap în suflet, că astea nu-s totuna.
Nu-s totuna atunci când nu avem rădăcini adânc înfipte în sol, iar pe la urechi ne zboară principiile statului modern. Eu sunt împotriva violului. Eu cred că este un drept al bărbaților. Cum, tot eu cred și una, și alta?! Se bat cap în cap chestiile astea. Ei, nu chiar, se bat cap în Muntele lui Venus, că astea nu-s totuna. Ba chiar se armonizează dintr-o perspectivă profund complementară. Unul e bărbat, alta e femeie, unul vrea, alta nu...
Părerea mea.
Bravo, Lotus! Un raţionament moral în întregime şi nu împărţit dintre acelea care caută să împace şi capra şi varza. Integritatea e mare lucru, mereu o compromitem cătînd să nu lezăm vreo conştiinţă devenită exagerat de elastică. Cînd aşezăm un intelect scindat mai presus de morală, cînd ignorăm principiile, cînd credem că toată apocalipsa ni se dezvăluie personal la vestea unei sarcini (nedorite, dar cînd a dorit omul Binele?), e clar că facem reduceri de la condiţia de om. Omul e de provenienţă divină, totuşi, se lasă uşor înşelat. Aceasta poate fi şi cauza unei “tristeţi” metafizice, legat de sfîrşitul ei se pot spune multe sau, în fond, nimic.
Mulțumesc.
Şi eu consider că avortul este o crimă, pentru că poţi să întâmpini o sarcină nedorită, nu mai e ca pe vremuri când femei mureau pe capete pentru că atunci când se întâmpla grozăvia, apelau la tot felul de metode primitive, te-ar face să te treacă fiori pe şira spinării dacă ai şti, singura situaţie în care poţi curma o viaţă nenăscută e atunci când afli că ceea ce porţi în pântec şi care urmează să se nască are nişte malformaţii care ar înpiedica-o să fie o fiinţă care trăieşte, fiind doar una care ar vieţui şi atât.
Cică Ion și Maria s-au dus în pădure să culeagă mure, și pentru că era multă lume, au cules mure. Deci metode de preîntâmpinare există.
O idee care mi-a venit în clipa asta:
Dacă “în burta ta există o mogâldeaţă de om căreia îi transferi fluide”, dar care ajuns acolo printr-un viol, adică fără voia ta, o poţi considera parazit, că se hrăneşte din tine fără să aibă acordul tău; şi de paraziţi ai tot dreptul să scapi.
Zic şi io. Judecând absolut la rece, fiindcă nu mi s-a întâmplat şi am ajuns la o vârstă la care nu mi se mai poate întâmpla.
Tot fără acordul tău se hrănește și dacă l-ai conceput în timpul unei nopți nebune de amor. De vreme ce vrei să avortezi înseamnă că a apărut fără voia ta, deci îl poți considera tot un parazit. Dar asta nu-ți dă dreptul moral să-l ucizi. De ce? Pentru că ignoranța și iresponsabilitatea se plătesc. În cazul unui viol, cred că firesc ar fi ca greutatea să cadă pe umerii tatălui. Sigur, poți invoca situația în care tatăl nu este de găsit, sau a decedat, dar deja intrăm în niște cazuri speciale. Orișicum: dacă cineva îți intră în casă cu de la sine putere, e de bun simț să încerci să-l dai afară, fie cu buna, fie cu poliția. E cam deplasat să bagi cuțitul în el. La fel cu bebelușul: îl poți păstra până la naștere, după care îl dai în plasament dacă nu ai condiții pentru el sau te-ai trezit „parazitată”. Nu-i oferi un cămin de lux dar cel puțin îi oferi viața.
Nu ziceam că se hrăneşte fără acordul tău, ci că a ajuns în tine fără acordul tău. Iar o noapte nebună de amor e un risc acceptat şi asumat. Copilul e rodul unor momente de plăcere, nu de teroare. Sigur, nici celălalt, rodul violului, n-are nicio vină. Dar îţi poate distruge viaţa, chiar dacă îl duci la orfelinat – deci îl elimini fiind în legitimă apărare (aşa cum elimini un animal flămând care n-are nicio vină, nu vrea decât să te mănânce ca să supravieţuiască).
Pe de altă parte, şi spermatozoizii şi ovulele sunt vii – un fel de jumătăţi de om. Şi sexul protejat trimite spermatozoizii să moară în prezervativ şi lasă ovulul să moară în tine. Aşa că oricum ucizi când te pui în calea mersului firesc al lucrurilor.
Sau cel puţin asta e părerea mea.
Păi îți distruge viața dacă-l duci la orfelinat, și ca atare tu propui să-l omori?
Care-i mai gravă dintre cele două, abandonul la orfelinat sau crima? Adică hai să distrugem și viața lui, de data asta la propriu? Așa ne vom simți minunat și vom scăpa de o grijă?
Nu sunt de acord nici la partea a doua. Și pentru că tocmai am răspuns pe Facebook la o obiecție sau observație similară, o să dau copy/paste de acolo la partea legată de momentul de început al vieții bebelușului, pe care eu îl asociez cu cel al fecundației:
Iau şi eu de pe FB, cu copy-paste, un răspuns cu care sunt de acord:
“Cat despre ideea ca femeia este obligata de “societate” sa respecte orice fecundare, inclusiv cea de pe urma unui viol (eu avand in gand simpla lipsa de intentie a procrearii, atunci cand ziceam de lipsa acordului femeii in fecundarea ovulului), va trebui sa revedeti argumentatia, in sensul sa reusiti sa considerati si femeia ca pe o fiinta/peroana/suflet, nu doar ovulul fecundat.”
O naştere poate distruge sănătatea femeii, iar dacă e urmarea unui viol îi poate distruge şi relaţia cu un bărbat pe care-l iubeşte, îi poate distruge şi cariera, dacă apare într-un moment nepotrivit, o aduce în “gura lumii”, mai ales într-o societate ca a noastră…
În plus, un avort făcut imediat ce a constatat că e însărcinată ucide un soi de mormoloc (până la 8 săptămâni nu se numeşte “făt”, ci “embrion”), care pentru ea nu există. În schimb, copilul pe care l-a purtat 9 luni în burtă şi l-a născut urlând există şi, dacă după asta o să fie în stare să-l lase la orfelinat, o să rămână cu o rană în suflet toată viaţa.
Nu condamni o femeie să nască un copil nedorit doar fiindcă a avut ghinionul să fie violată de un dobitoc. A, dacă ovulul fecundat ar putea fi scos din burta ei şi pus într-a lui, da, atunci ar suporta el consecinţele faptei, nu ea.
O naștere poate distruge cariera unei femei, relația ei cu bărbatul iubit și o poate face subiect de bârfă. Un avort distruge cu siguranță viața unui suflet uman. Cu totul. Orfelinatul lasă urme adânci în inima mamei. Hai să o ajutăm să nu se mai gândească la asta, omorând copilul care deci nu va mai putea fi plasat într-un orfelinat! Și astfel ea se va simți mult mai bine. Numai că din ce văd eu, din cazurile pe care le cunosc, nu-i chiar așa. Nu se simte mult mai bine. Dimpotrivă.
Acum vreo 2 ani am fost la un cabinet ginecologic particular. În afară de mine şi de o gravidă venită la control, toate femeile din sala de aşteptare erau acolo pentru avort. Şi nici măcar nu fuseseră violate. Te asigur că niciuna n-a plecat acasă plină de păreri de rău. Erau toate mulţumite, ca şi cum ar fi scăpat de o boală. Era şi o puştoaică de vreo 16 ani. Venise cu nefericitul tată, cam tot de vârsta ei. Spunea că părinţii ei nu ştiu nimic. Şi probabil că ştia ea de ce nu le spusese.
Dar nu mă aştept să înţelegi, fiindcă zici că eşti bărbat, nu femeie.
Deci tu rămâi cu părerea ta, eu cu a mea, şi cu asta basta.
Apăi nu zic, ci chiar sunt. Pe de altă parte, nici tu nu te dezici de comportamentul specific genului tău: îmi dai like la articol, pentru ca pe urmă să ajungi să porți o discuție în contradictoriu cu mine!
Nu-i bai, dar n-am înțeles, de fapt, cu ce ești de acord și cu ce nu. Că ai pornit discuția cu o excepție, cazul violului urmat de procreere, sau cel puțin eu așa cred, că procentajul acestor cazuri e mic, iar de acolo se pare că s-au adâncit divergențele.
Iar eu nu mă refeream la cum se simt fetele respective imediat ce părăsesc salonul de operație (sau înainte de a intra în el).
Un ovul fecundat de spermatozoid poate nida greșit, în afara uterului. Intervenția chirurgicală e inevitabilă. În asemenea situație nimeni nu se gândește la curmatul unei vieți,
În ziua de azi, orice femeie poate face un examen genetic al embrionului. Presupunând că se diagnostichează un sindrom Down sau Turner, ce ar trebui să facă femeia respectivă? Să nască un retardat mintal?
Există situații în care apare o complicație în timpul sarcinii sau la naștere. Etica medicală spune că în primul rând salvezi viața mamei.
Indiferent de motive, o sarcină nedorită e cum îi zice numele. Poate că, într-un anume fel, avortul e o crimă. Dar să aduci pe lume un copil căruia nu-i poți oferi nimic (familii care trăiesc la limita supraviețuirii) sau un copil malformat sau cu retard mintal nu-i tot o crimă?
Asta mă întreb eu, deși e limpede că nu mă întreb, am deja o opinie.
Din nefericire, și Vero, și eu am trăit cu propriul corp în perioada blestemată când la noi avortul era interzis. Și metodele contraceptive erau interzise. În anii 80, mai precis 1985 nu se mai găseau nici prezervative, decât extrem de rar, cu niște cozi infernale și „rușinoase”.
Da, și mie mi se pare acum o prostie să ajungi la avort, când cresc sterilete și contraceptive în copaci. Dar dacă totuși se întâmplă, e dreptul femeii/cuplului să hotărască dacă vor sau nu copilul respectiv.
Nu ți se pare o fractură logică în faptul că legea antiavort dă drepturi totale ființei umane încă din viața intrauterină pentru ca apoi, la maturitate sexuală să i se răpească un drept esențial – să decidă dacă vrea sau nu urmași?
Da, dar vezi tu, discutăm despre lucruri diferite. Un ovul fecundat poate nida greșit (nu am găsit în dicționar ce înseamnă a nida, bănuiesc că se referă la lipirea lui de peretele uterului) iar un fetus poate prezenta sindromul Down, dar acestea sunt cazuri marginale și ar putea fi discutate ca excepții. De ce nu discuți însă partea principală? Ce părere ai de argumentele mele, aduse pentru cazul general? Deoarece suntem în situația în care o mulțime de fete sau femei aleg să avorteze copii perfect sănătoși (sau despre care nu au nici o informație că ar fi bolnavi), din lipsă de educație sexuală, neatenție sau nepăsare. Eu scriu un articol pe tema asta și primesc comentarii în care mi se ridică excepții. Bun, dar cum stăm cu șoseaua principală, nu cu pietrele de pe margine? Avem sau n-avem o problemă pe șosea? Pe urmă discutăm și cazurile marginale.
Uite, nici eu nu sunt împotriva contracepției, pentru că am fost întrebat și lucrul ăsta, de ce consider de exemplu că fecundarea este momentul de început, că spermatozoizii și ovulele există înaintea fecundării, de unde rezultă că și contracepția e la fel de problematică ca avortul. Păi nu e, pentru că până la fecundare nu putem vorbi de un copil, ci doar de posibilitatea lui, spermatozoizii au viața lor independentă, la fel ovulele, așa că contracepția nu-i imorală, că nu curmă o viață de om, în timp ce avortul da.
Iar să aduci pe lume un copil căruia nu-i poți oferi nimic înseamnă totuși să-i oferi cel puțin viața. Pentru că la un moment dat copilul respectiv va deveni adult și nu va mai depinde de stat sau de tine pentru a supraviețui și pentru a fi fericit. Și dacă-l vei întreba atunci de ar fi preferat să nu existe, pentru că au existat complicații la naștere sau pe parcursul gravidității și s-a pus problema avortului, bănuiesc că-ți va răspunde cu nu. Întrebarea se poate pune și retoric, apropo de pagina „Cine-mi sunt”.
În sfârșit, s-ar putea discuta și despre o eventuală responsabilizare a tinerilor și o mai bună educație sexuală a lor, în situația în care nu mai este atât de ușor să faci avort cum e azi. Adică poate n-ar mai fi nici atât de multe cazuri atunci.
Nu mi se pare o fractură într-o lege de acest tip, bine gândită. Pentru că altfel aș putea să-ți răspund că orice lege care-ți dă drepturi depline, mai puțin să omori, să furi, să violezi, este fracturată. Copilul acela are drepturi încă de mic, dar are și anumite interdicții, cum ar fi aceea de a lua o altă viață (când o să ajungă în măsură să o poată face). Iar decizia de a avea urmași sau nu ar trebui să se tranșeze înainte de concepție, nu după. Sigur, există cazurile excepționale, de viol, dar în rest, ignoranța și neatenția se plătesc, nu? Adică de ce să le plătească copilul și să nu le plătești tu? Dacă nu voiai urmași, trebuia să ai lucrul ăsta în vedere și să acționezi în consecință.
Și încă un lucru: în Epoca de Aur avortul era problematic pentru că Ceaușescu voia natalitate mare. Dacă de exemplu depășeai o anumită vârstă și nu aveai copii, trebuia să plătești parcă o taxă lunară la stat, lol. Ăsta era și unul din motivele pentru care nu găseai prezervative.
Eu nu discut din punctul ăsta de vedere.
Ţi-am dat like, Lotus, pentru că într-o privinţă sunt de acord cu tine: e aiurea să spui că avortul e crimă cu premeditare şi în acelaşi timp să susţii că fiecare femeie (cuplu) are dreptul să decidă dacă recurge la avort sau nu.
Discuţia pe care am purtat-o cu tine aici, în contradictoriu, se referă doar la un caz aparte: al sarcinilor care sunt urmarea unui viol. Sau cel puţin eu numai la asta m-am referit – şi cred că am spus-o destul de clar.
Iar femeile care pleacă mulţumite din cabinetul unde li s-a făcut un avort se simt bine (sufleteşte) şi mai târziu. Cunosc şi eu destule cazuri. Chiar şi alea bisericoase, care se duc pe urmă să se spovedească, fac ce le “prescrie” popa şi se consideră absolvite de păcat.
Eu am o experiență diferită de cea pe care o descrii tu.