Ce este traficul?

Abia ce-am publicat1 articolul despre bloguri fără advertoriale, în care vă ziceam că Ciprian Lospa, o tânără speranță a blogosferei românești, e de părere că blogării se împart în două categorii: cei care recunosc că scriu pe bani și cei care mint, adică, mai bine zis, că bloguri fără reclame nu prea există, când intru pe blogul lui Mihai Vasilescu și citesc următorul pasaj:

Ca să fie clar, pentru că n-am de gând s-o mai zic: traficul, pentru cineva care scrie public, nu este altceva decât recunoașterea muncii lui și validarea ei. Restul sunt doar vorbe de clacă. Iar porcăria aia cu “pe mine nu mă interesează traficul” este o minciună sfruntată la care recurgi atunci când, ce chestie surprinzătoare, nu-l ai.

Textul citat conține două idei.

Prima este, într-adevăr, foarte clară: traficul se află într-o relație de directă proporționalitate cu munca pe care ai depus-o. Cu excepția cazului când n-ai depus nici o muncă. Sau, prin extensie, când ceea ce ai scris nu are o valoare autentică, reală. Cazuri concrete? Toți cântăreții de manele. A considera că mulțimea de fani maneliști validează cumva maneaua ca specie a muzicii este, bineînțeles, o idee demnă de postat pe blogul lui Vasilescu. Mai vreți exemple? În opinia mea, Mihai Vasilescu. Da, domnule Vasilescu, traficul arată că ați reușit să vă faceți plăcut și citit de mulți oameni, să scrieți pe ahh, viața, limba și inima lor. Nu zice însă nimic despre care sunt interesele lor particulare pe care dvs le bifați cu brio. Sigur că traficul arată o recunoaștere, vă consacră, vă dă o autoritate, în lumea acelor cititori ai dvs. Pentru că obiectiv vorbind, părerea consolidată a 50 de proști nu valorează nici cât o ceapă degerată în comparație cu opinia unui om inteligent.

A doua idee este fix ce zicea Ciprian Lospa. Înlocuiți banii cu traficul și-i la fel. Și e normal să fie la fel, deoarece blogării care nu scriu pe bani nu vor fi interesați de trafic. Sau cel puțin nu de un trafic înțeles pur cantitativ. Din acest punct de vedere, Vasilescu îmi apare ca un Lospa upgradat, adică făcând parte din același univers dar cu trafic și notorietate. Încheierea ne arată și cât de pătrunzătoare este mintea domnului Vasilescu: el zice că blogării care spun că nu-i interesează traficul sunt fix cei care nu-l au, în timp ce el, care are trafic, ghiciți ce? susține că acesta e important.

Și nu i-am luat la puricat decât un paragraf.

Culmea ironiei: cum am ajuns (din nou) pe blogul acestui Vasilescu? Citind niște comentarii la ultimul articol al Renatei, consacrat blogăritului și bloggingului. Practic, am ajuns de două ori pe blogul unui om de succes, cu trafic, pe care eu nu-l cunoșteam, prin intermediul unui bloguleț mic și irelevant.

traficul văzut de sus

  1. la mine diferența de câteva ore se traduce prin „abia”, deoarece articolele de pe Simplu apar de regulă la intervale de câteva zile sau săptămâni []

19 comentarii

  1. Cum să zic eu ca să înțelegi? A, da, ești exact genul de idiot la care mă refeream. Prin urmare, dă-mi voie să mă piș pe tine. De sus, desigur.
    Hai, publică asta!

  2. De ce n-aș publica? Cuvintele tale, fie că sunt în articole sau comentarii, nu fac altceva decât să reflecte modul în care gândești. Dar nu, nu-ți dau voie.

  3. Ei, vezi, asta înseamnă să ai trafic, să scrii esenţial într-o limbă, ca nenea de mai sus, cuvinte cărora să le lipsească adâncimea, dar să pară că sunt cu boltă, să scrii căcaturi pentru cititorul comod, să ai extreme de limbaj care să atragă ca într-o arenă, să te dai aflat în crize complicate, să te afişezi ca un lipsit de inhibiţii, să te conturezi aşa, sarcastic, s-o dai pe tensiune conflictuală, să atragi cât mai mulţi aglomeraţi la care creierul e un organ extirpat care să se uite la tine ca la un gur, era să scriu cur.

  4. :)) Zicea Cudi că-i pare rău că n-am instalat un plugin pentru like-uri la comentarii. Acum îmi pare și mie rău.

  5. A, să nu uit, scuze pentru alea două cuvinte pe care prea rar le folosesc, şi atunci doar în gând, astea fiind căcaturi şi cur, dar m-a inspirat băiatu’ cu revărsarea.

  6. Ăla nu-mi place, că fragmentează discuția. Am încercat mai demult și am revenit la comentarii pe un singur nivel. Dacă vrei să-i răspunzi Diei, o poți face, chiar cu câteva comentarii mai jos.

  7. Mă uit în dexonline la „furosemid”. O singură definiție, dintr-un singur cuvânt: „furantril”. Dau click pe furantril, ca să văd ce-nseamnă aia. O singură definiție, dintr-un singur cuvânt: „furosemid”. Așadar, furosemidul este furantril și furantrilul este furosemid. Băi, ăștia de la dexonoine, ce faceți? :)

  8. NU, NU, NU!… Complet greșit! Nu-l întrebi pe DEX ce e furosemidul. Îl întrebi pe Google sau, dacă ai drum pe-afară, întrebi primul pensionar care-ți iese în cale. Ăla o să-ți zică dintr-o sorbire: „Diuretic, taică!” Dacă dai de un iubitor de net și automedicație, o să-și amintească de Furantril, denumirea comercială a furosemidului, substanță cu efect puternic diuretic, care se cumpăra pe sub mână în farmacii pe vremea lui Nea Nicu. De-aia era mai bine atunci. :)

    Băi, ăștia de la dexonline! – fac și eu ca Lotus. „Furantril” e pentru „furosemid” ce e „Maricica” pentru „o fată”. Numele de botez.

  9. Bănuiam eu că e ceva medicament pe care-l iei iarna, când nu se coc pepenii verzi. Dar uitându-mă în dex, am dat peste definiția aia circulară. Eu nu prea cunosc medicamentele. Am persoane în familie care le cunosc, dar eu nu iau nici când sunt răcit.

Leave a Reply to Renata Carageani Cancel reply