La Mulți Ani, 2016!

La Mulți Ani!

La Multi Ani 2016

Iată că am ajuns și în 2016. Dacă ar fi să ne luăm după profețiile mayașe, sau după interpretarea lor, suntem deja în anul 4 după sfârșitul lumii, ceea ce mă duce cu gândul la un scenariu post-apocaliptic de film science-fiction în care se făcea că viața e grea, oamenii au de înfruntat pericolul terorismului global iar TVA-ul a fost modificat la 20%. Din fericire, în realitate nu există terorism, precum nici război împotriva lui. Din păcate, cine trăiește în realitate? Mass-media, ce pare a se inspira din filmele cu James Bond și cu actorul ăla care-a jucat în Eyes Wide Shut dar pe care voi îl știți din Misiune Imposibilă, sigur nu. Majoritatea oamenilor, hmm, nici ei.

Apropo de filme, în Decembrie am revăzut fugitiv seria Greu de Ucis, despre care aveam o părere relativ bună. Vizionarea mi-a făcut să-mi schimb această părere, constatând că, de fapt, filmele sunt pline de clișee și mult sub nivelul la care le țineam eu minte. Poate o fi din cauza vârstei, în sensul că m-am maturizat, sau poate o fi din cauza vârstei, în sensul că memoria începe să-mi joace feste, cert e că din toată seria (fo' 5 filme până în prezent), l-am salvat doar pe al treilea, cel în care joacă și Samuel L. Jackson, ca fiind demn de, mă rog, revizionat și reevaluat, când o fi să fie.

Noutăți n-am prea văzut. M-am uitat la The Flash, un documentar bazat pe niște fapte reale descrise în revistele DC Comics, cu un tip care, în urma unui accident, obține abilitatea de a se deplasa foarte repede, atât de repede încât uneori devine capabil să transceandă anumite legi fizice. Serialul (căci are mai multe episoade) a ajuns la sezonul doi și e îmbinarea perfectă între juvenil și interesant, pueril și captivant. Merită să-l vedeți, mai ales dacă sunteți fani ai filmelor cu super-eroi (ca mine) sau citiți benzi desenate.

Și-n rest, să aveți parte de un an minunat, cu împliniri, fericire, sănătate, timp liber și tot ce-i mai bun la casa omului, în care să vă îngrijiți cât mai mult și de universul vostru interior, să citiți o carte bună, să vedeți un film frumos etc, în loc să pierdeți vremea pe net, citind recenzii dubioase pe bloguri irelevante, nu dăm nume acuma.

La Mulți Ani!

sursă foto: idevice.ro

un comentariu

Leave a Reply