O analiză a paranormalului de lângă noi

Aşa cum probabil vă aşteptaţi de la un site românesc, în acest articol vom vorbi despre cu totul altceva decât scrie-n titlu. Subiectul nostru este tangent cu starea de sănătate a celebrului cântăreţ de muzică uşoară, Gabriel Cotabiţă. Acum circa două săptămâni, când acesta a suferit un atac de cord, mulţi ziarişti s-au năpustit asupra lui ca ulii, ciugulind cât au putut fie din el, fie din fetele sau din iubita lui, de care mai nimeni nu se arătase interesat înainte. În graba de a da primii ştirea, au apărut şi erori sau informaţii contradictorii. Astfel, majoritatea surselor au dat ca loc de producere a nefericitului eveniment o sală de sport, în timp ce cel puţin un ziar cunoscut a scris că artistul s-a prăbuşit într-o cameră de hotel. Mai merită menţionat aici că fetele lui au fost rezervate în declaraţii, rugându-i pe jurnalişti să le respecte dreptul la intimitate şi să-l lase pe tatăl lor în pace, că e pe mâini bune.

extra breaking news

Desigur, presa nu prea le-a respectat acest drept, iar ştirile despre tot mai prelungita comă a cântăreţului, condimentate cu diverse intepretări şi speculaţii ale autorilor, au continuat să curgă. Am fost tentat să scriu despre asta dar am renunţat. În fond, ce s-ar putea spune ce nu ştiţi deja? Şi, ca să fiu fair, au existat şi articole echilibrate, de bun simţ, iar faptul în sine are într-adevăr valoare de ştire. Dar astăzi am intrat pe un articol publicat alaltăieri de Libertatea, intitulat Concluzie șocantă a celor doi bioenergoterapeuți care au intrat în contact cu Gabriel Cotabiță | EXCLUSIV, şi nu m-am putut răbda.

Articolul, pe care vă rog să aruncaţi un ochi, începe astfel:

Contactaţi de reporterii ziarului Libertatea, doi bioenergoterapeuţi au încercat, separat, să intre mental în legătură cu ceea ce ei numesc corpul astral al lui Gabriel Cotabiţă, spiritul lui.

Şi nici nu ne trebuie mai mult pentru a constata ignoranţa, lipsa de profesionalism şi slabele capacităţi intelectuale ale domnului Petre Dobrescu, autorul acestui text. În primul rând, un jurnalist ar trebui să aibă cât de cât habar despre lucrurile pe care le scrie, iar dacă nu are, să se informeze în prealabil. Dar probabil, la fel ca într-un banc vechi, unii jurnalişti au rămas fără prealabile. Pentru că altfel, cu un minimum de efort, s-ar fi putut afla că în tradiţiile spirituale ezoterice omul este identificat cu un nucleu spiritual nepieritor, acoperit de cel puţin 3 corpuri: cauzal, astral şi fizic. Dar chiar în lipsa acestor informaţii, este absurd să spui că corpul astral este totuna cu spiritul, deoarece, dacă acceptăm că spiritul există, orice corp capătă valoare de vehicul sau înveliş al lui, devenindu-i exterior.

Articolul continuă:

Aflat în comă de mai bine de zece zile, incapabil să comunice cu exteriorul, Gabriel Cotabiţă a fost contactat la nivel spiritual printr-o metodă paranormală, pe cât de contestată de unii, pe atât de folosită de alţii.

Aici, probabil, autorul s-a gândit cum să dea o notă de credibilitate rândurilor care urmează, separându-se totodată de ele. Şi ce formulare strălucită a găsit domnul Dobrescu în acest sens? „Pe cât de contestată de unii, pe atât de folosită de alţii”. Dacă aţi face un efort mental, aţi reuşi să veniţi cu o frază care să sune mai fals decât asta? Ca şi cum jumătate din populaţia României îşi petrece timpul militând împotriva unei anumite tehnici paranormale, în timp ce cealaltă jumătate o practică cu ardenţă.

Doi bioenergoterapeuţi l-au căutat în planul astral cu puterea minţii. După “întâlnirea” cu artistul menţinut în viaţă doar de aparate, Nicoleta M. susţine că acesta nu vrea să se mai întoarcă la viaţa pământeană.

Un articol de presă ar trebui să fie în primul rând informativ. Să ne spune cine, ce, unde, cum, când şi de ce. Ei bine, în acest fragment avem toate răspunsurile la aceste întrebări. Contactul s-a realizat undeva între accidentul lui Cotabiţă şi data prezentă, modalitatea de contact este paranormală iar bioenergoterapeutul în cauză se numeşte Nicoleta M. Pentru că, desigur, cu toţii ştim cine este Nicoleta.

Vă scutesc de restul circului, oferindu-vă doar finalul:

„S-a produs deja separarea dintre corpul astral şi corpul fizic. Trebuie să aibă motive foarte puternice ca să-şi dorească să mai revină în corpul său fizic. Poate să revină, dar nu mi se pare că şi-ar dori acest fapt”, a spus, pentru Libertatea, Veaceslav C.

Aşadar, aici avem rezultatele dialogului spiritual cu celălalt bioenergoterapeut. S-a produs deja separarea dintre corpul astral şi cel fizic. Dar poate să revină în corpul fizic, dacă îşi doreşte foarte mult. Dar i se pare că nu şi-ar dori asta.

În concluzie, după 12 zile de comă, artistul ne transmite dintre lumi mesajul că ne părăseşte, poate. Iar noi rămânem cu Nicoleta M., Veaceslav C. şi o presă ce se agaţă cu disperare de patul care o susţine şi de tuburile aparatelor ce se chinuie în zadar să-i pompeze sânge în inima împietrită, nevrând să moară.

Până când? Poate ar trebui să-i întrebăm pe Nicoleta şi Veaceslav.

2 comentarii

Leave a Reply