John Wick este o mare glumă. Cunoaștem cu toții clișeul hitmanului1 retras, care vrea să ducă o viață liniștită, dar gangsterii îi omoară soția, așa că el își ia din nou flinta de haiduc și purcede la acțiune. Vrând probabil să evite acest clișeu, Chad Stahelski îl creionează pe John cu un destin ceva mai metafizic: soția lui moare în urma unei boli. Și cum pe Dumnezeu nu te poți răzbuna, eroul nostru începe să-și plângă de milă și să ruleze veșnic o înregistrare cu ea dinainte să fie bolnavă. Pentru că așa fac bărbații adevărați în astfel de situații, nu își caută o iubită nouă ci intră într-o stare vegetativă.

Și pentru că soția lui îl cunoștea, aranjează ca John să primească după moartea ei un cățel, pe post de cel mai bun prieten și obiect al iubirii lui. Nu râdeți, în film sunt toți foarte serioși. Nu prea le are John cu câinele dar scenaristul îi dă înainte, iar ziua următoare fiul unui mafiot rus, pe nume Iosef, îi sparge casa și îi fură mașina. Și n-ar fi așa de mare pagubă Mustangul ăla din '69, chiar dacă ținea la el. Dar Iosef comite o greșeală fatală.

Îi omoară cățelul.

Așa că vedeți voi, nu este vorba de clișeul cu soția ucisă. De vină pentru urgia de foc ce se va revărsa asupra întregii Rusii este un cățel. Ceea ce trebuie să recunoaștem că-i original. Dar de ce, mey John? Hai să fim civilizați! Hai să ne înțelegem ca oamenii maturi! Îți dăm altă mașină! - Dar mi-ați omorât câinele!!

Disproporționalitatea dintre acțiunile de comando ale personajului principal și motivația lor ne urmărește pe tot parcursul filmului. Asta dacă rezistăm să-l urmărim și noi pe tot, eu mărturisind că am fost tentat să-l opresc după primele câteva minute.  Dar am continuat să privesc. Și am văzut cum Iosef duce Mustangul la un service auto al cărui proprietar lucra pentru tatăl lui, iar când acesta recunoaște mașina, îi dă lui Iosef un pumn în figură de-l face knockout. După care Iosef se duce la tăticu', care când află despre ce e vorba, îi mai dă câteva peste cap, și apoi cheamă toată cavaleria să-i apere. Pentru că băi idiotule de fiu-miu, tu știi cine este cel căruia i-ai omorât câinele? Aa?

Până și polițistul care bate la ușa lui John pentru a verifica zgomotele de care s-au plâns vecinii, văzând cadavrele de pe hol, îi spune acestuia că-l lasă să-și termine treaba și pleacă. Și nu-i vorba doar de John. Toată atmosfera e încărcată de un fel de prețiozitate complet nerealistă. De exemplu, știați că există un hotel unde se cazează doar gangsteri, și unde nimeni nu are voie să facă „afaceri”? Sau că există o firmă de salubrizare ce curăță locul acțiunii, iar la oamenii ăia apelează atât John cât și proprietarul respectivului hotel? Suntem într-un fel de univers paralel.

N-o să vă port prin toată seria de aventuri Chuck Norrisciene ale eroului nostru, că pentru asta există filmul. Dar o să vă zic că până la final reușește să reducă semnificativ populația vorbitoare de limbă rusă. Și, după ce toată acțiunea e gata iar el se întoarce acasă, sleit de puteri și cu hainele pline de sânge, probabil drept răsplată, Divinul se îndură de el și-i mai dă o șansă. John intră într-un cabinet veterinar spre a-și coase rana, iar acolo găsește o grămadă de cuști ocupate de câini. Și pleacă însoțit de un patruped. Moment încare firul poveștii noastre se termină. Cum ar zice bunica, ghem over.

Mi-a plăcut Keanu Reeves în Matrix, Speed și Sweet November, filme unde personajele jucate de el erau vulnerabile. Nu mi-a plăcut în Constantine, unde salvează planeta de demoni, și nici în John Wick. Închei cu genericul celui din urmă, unde am citit: „American Humane Association monitored some of the animal action. No animals were harmed in those scenes.” Păcat că nu i-a monitorizat și pe unii ruși.

1. termen generic pentru ucigaș plătit; în funcție de film, poate lua forma unui veteran de război, de obicei din Vietnam, mafiot, mare karatist etc [↩]