Spoiler alert: textul următor devoalează elemente cheie din structura trailerelor.

În articolul precedent vă recomandam trei filme care mi-au plăcut. La scurt timp după publicarea lui, m-a abordat cineva pe Facebook, strâmbând din nas la adresa filmelor respective. Am întrebat-o, căci despre o fată e vorba, dacă le-a văzut, și mi-a zis că nu, dar s-a uitat la trailere.

Stimați cititori, a spune despre un film că e bun sau rău pe baza trailerului frizează absurdul. Tot ce poți spune după vizionarea unui trailer este că trailerul în sine e bun sau rău. Ca să te poți pronunța pe marginea filmului, trebuie să vezi, peliculă pe rolă ghici film ce-i, filmul. Teoretic, trailerul are rolul de a-ți oferi câteva indicii despre film, pe cât posibil trezindu-ți interesul pentru el. În practică, tot ce reușește deseori să facă este să prezinte o imagine distorsionată a filmului, deconspirând totodată anumite elemente cheie ce n-ar trebui deconspirate și reușind astfel să ruineze experiența vizionării lui pe curat. Iar asta pentru că cei care fac trailerul nu sunt interesați de artă sau de substanța filmului, ci de succesul lui de casă. Și atunci urmăresc să-l prezinte într-o lumină cât mai atractivă maselor. Cam la fel cum traduc ăștia de la noi titlurile de film.

Acestea fiind zise, nu pot nega că și eu mă uit uneori la trailere. Iată de exemplu unul mișto, văzut recent: