Piariștii față cu blogurile

La momentul de față rulează în blogosferă un concurs numit Superblog. În esență, o grămadă de blogări se întrec în a scrie reclame creative pe blogurile lor, pe teme alese de sponsorii concursului. Care sponsori se ocupă apoi și de jurizarea articolelor scrise.1 Evident, uneori prin reprezentanții lor, cum ar fi oamenii de piar2. Ceea ce pune față în față două categorii de internauți: piaristul și blogărul.

Ca să înțelegem mai bine opoziția dintre ei, o să mă opresc asupra unei astfel de piariste, și anume Lavinia Biberi. Ce este și cu ce se ocupă un piarist? Aflăm din pagina Despre a blogului ei:

Salutare! Ai ajuns pe blogul unei moldovence mutata in Bucuresti in vara anului 2011. S-au adunat 4 ani de experienta in online marketing, comunicare si putin jurnalism, am initiat cateva campanii de PR, am organizat evenimente, festivaluri, am fost si ambasadoare de brand colaborand cu AVON, Redd’s, ZorileStore, Organique, GPeC, Petrom, fiind pasionata de tot ce tine de eCommerce, participand in 2013 si la cursurile Online Marketing Academy by Google.

Lucrez inca din 2010 in eCommerce, am pus bazele ECOMpedia alaturi de Liviu Taloi in vara 2012, in CV intalnind si magazine online precum edukid.ro (jucarii educative), rca-ieftin.ro (asigurari), floria.ro (florarie online), gamesline.ro (magazin online de jocuri), lumea-auto.ro (magazin online de piese auto), kubu.ro (si alte business-uri aflate pe aceasta platforma de ecommerce, pe mai toate nisele); borealy.ro (magazin online de bijuterii si cadouri), marketonline.ro, azerty.ro – magazine de IT&C, mediadot.ro (electronice, jocuri PC, periferice), Trendi.ro (afiliere pe fashion), CadoLand.ro (idei de cadouri).

Într-o traducere personală, am avut o viață superficială compusă dintr-un anost nimic, nu am nici o calificare și-mi ocup timpul zâmbind la diverse evenimente și sindrofii. Pentru că, tot ea ne spune mai departe, comunicarea este non-verbală.

Invat zi de zi lucruri noi despre Afiliere, Facebook, putin de Adwords si SEO, Social Media, UX si PR. Cam astea imi si plac si am putea colabora. Reactionez cu entuziasm la cuvinte precum: ecommerce, cultura, vintage, travel, creativitate, storytelling.

Lăsând la o parte logica textului („cam astea imi plac si am putea colabora”?!?), aici aș fi tentat să vorbesc despre incompetența celor care scriu materiale cu zonele erogene ale femeii, sau într-un sens mai larg, stimulii care le fac să reacționeze. În virtutea coerenței și a nedivagării de la subiect, mă abțin.

De ce am ales-o pe Lavinia Biberi? Pentru că fata a fost în juriul Superblog, din partea MarketOnline. Iar la retragere, adică ieri, a publicat un articol cu sfaturi pentru blogării participanți. Să vedem ce ne spune și sfătuiește ea3:

“Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2014″ punctat înaintea articolului sau după – nu prea dă bine, părerea mea. E ca și cum ai zice: e un advertorial, ăsta și cele 10 de după, scriu pentru un concurs. Pe mine – ca tititor de bloguri – ma deranjeaza.

Aici ar fi două probleme. Prima, articolele respective chiar asta fac, participă la concursul Superblog, care-i cu premii și implică publicitate creativă. Afișarea acestui să-l numesc disclaimer, din contră, asigură transparență blogărului. Iar sfatul de a nu oferi cititorilor indicii că textul pe care-l parcurg are anumite interese pecuniare, în lipsa cărora poate nu ne-ar fi venit ideea să-l scriem, deși aplaudat de unii, vine în contradicție pe ici-colo, și anume în punctele esențiale, cu ceva principii etice.

A doua, regulile Superblog implică inserarea acelei precizări în fiecare articol participant. Așadar, Lavinia a jurizat un concurs ale cărui reguli nu le cunoștea.

De altfel, nu-i singura ei lacună pe tema, căci undeva mai sus găsim:

conținutul generat este cuantificabil și rămâne online (aici garanteaza organizatoarea Claudia Patrascu si apreciez munca ei si tuturor celor implicati)

cu referire la articolele scrise de blogări, ceea ce vine în contradicție cu însăși afirmațiile Claudiei Pătrașcu.

Dar vă mai las cu două articole, să nu mă minunez doar eu: “am creat acum si aceasta legatura eterica” sau “Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei“. (e vorba de gusturi, normal)

Vi se pare că partea cu „e vorba de gusturi, normal” nu se încadrează foarte bine în frază? Și eu am avut aceeași senzație, la a doua lectură. Pentru că la prima citire nu rețin s-o fi observat. Drept care am făcut un screenshot articolului din Google Cache. Partea care ne interesează arată cam în felul următor (click pentru toată captura):

Articole date ca exemple negative de Lavinia Biberi

Și asta nu-i tot. Până la urmă, autoarea a scos complet acest pasaj. Alături de altele. De exemplu, este creditată de persoane diferite pe Facebook pentru concluzia că a citit trei zile aberații, concluzie care nu apare nici măcar în screenul meu. Fapt ce mă pune într-o situație oarecum dificilă: e greu să comentezi un articol care se schimbă de la o oră la alta. Așa încât mă întreb dacă n-a încurcat butonul de Publish cu cel de Save Draft.

Revenind la pasajul ei de mai sus: am citit cele două articole menționate. Care articole sunt excelente. E adevărat, pe primul l-am citit în grabă la început, și după primele rânduri am fost tentat să-i spun autoarei că „lambile”  de la televizor erau de fapt lămpi. Dar apoi, continuând să citesc, am fost cucerit de jucăușenia și farmecul cuvintelor. Iar la o recitire, mi s-au revelat notele ironice, priza excelentă pe subiectul cerut de sponsor și tratarea impecabilă a temei. Al doilea articol, scris de Daniela Toader, este o metaforă foarte rafinată dar în același timp accesibilă despre oameni, lucruri și legăturile dintre ei/ele.

Ambele articole sunt bloging de calitate. În pofida acestui fapt, textele reușesc cumva să împletească în ele produsele sponsorului și să transmită un mesaj publicitar destul de viu. Chiar în lipsa unor preocupări artistice, orice sponsor ar trebui să fie recunoscător pentru o astfel de abordare, care îl transformă din comerciant în personaj literar. Dar asta cu condiția să fie inteligent.

Recomandări: luați în considerare sfaturile de mai sus și cititi tot ce puteți, tot ce prindeți – cărți, știri, bloguri, etichete, orice.

Deci citiți etichete, da? De pe dozele de bere. O să învățați cel puțin care-s ingredientele produselor ce le promovați. Era o vreme când și eu credeam că a citi absolut orice e atributul unui intelect elevat. Dar între timp mi-am revenit.

Pe final se mai menționează, și poate că, din nou, acest text a fost inserat ulterior:

Eu mi-am spus parerea personala, fiind si blogger de 6-7 ani si nu are treaba sponsorul aici. Spre linistea voastra, NU voi mai juriza pe viitor (rasuflati linistiti), insa as vrea sa invatati ceva din sfaturile primite, nu sunt cu rea intentie.

Nu, dragă Lavinia, nu ești blogăr de 6-7 ani. Ești piaristă de 4 ani, cu blog de 6-7. Nu înțelegi blogurile și nu poți face distincția dintre literatură și spot publicitar. E adevărat, pe net e mai greu. În offline literatura se găsește în cărți, onestitatea se manifestă în discuțiile cu prietenii iar publicitatea se tipărește la ziar. Pe net toate-s propulsate de WordPress.

Cam asta ar fi opoziția dintre piarist și blogăr. Sunt două tipologii diferite, două moduri diferite de a gândi, de a simți și de a scrie, motivate de lucruri diferite. Este așadar de înțeles că piaristul n-o să guste creațiile voastre literare, mai ales cele profunde. Doar că Lavinia o dă în bară și la capitolul relații publice. Cu un articol nepotrivit, neinspirat și insipid, pe care a simțit nevoia să-l cosmetizeze ulterior în repetate rânduri. Și care a generat numeroase reacții negative în online.4 Soluția corectă fiind, evident, în loc să-i critice pe cei care scriu prost, să le dea note semnificativ mai mari celor care scriu bine. Din ce am înțeles, participanții au primit note de 95 și 98 în masă.

În aceste condiții, se pune firesc întrebarea: cine angajează astfel de fătuci cu 4 ani experiență în aducerea de deservicii? Și mai departe, voi ați avea încredere să cumpărați produse de la astfel de firme? Că eu parcă nu.

PS: Între timp am aflat că, începând de azi, Lavinia Biberi nu mai reprezintă interesele magazinului MarketOnline.

  1. Da, oricât de ciudată v-ar părea chestia asta, sponsorul propune tema, adică despre ce să scrii, după care tot el jurizează, adică îți dă notă pe ce ai scris. []
  2. PR, de la Public Relations sau Relații Publice. Cel responsabil de imaginea firmei. []
  3. Eu nu am participat încă la Superblog, dar mă consider blogăr așa că sunt indirect vizat []
  4. de exemplu, pe grupul de facebook al Superblogului []

26 comentarii

  1. Sunt direct vizata, deci comentariul meu este subiectiv, insa nu am cum sa nu multumesc pentru un articol in care se pune punctul pe i. Pana la urma, e vorba de o lectie din care si noi si autoarea acelui articol avem multe de invatat. Ma rog, cine poate.

  2. Sinceră să fiu am fost tare mirată când am primit ieri “link” de la “fătuca” asta. I-am citit articolul cu pricina şi n-am înţeles exact ce vrea de la mine, de unde şi până unde linkul. Mesajul era dificil de înţeles, era un amestec de de toate, ba că-i place ba că nu, nu-i place, în fine, i-am pus întrebarea pe blog despre “ce şi cum” relativ la articolul meu. N-a raspuns, asa fac bloggerii cu vechime, sunt vedete, nu?
    Ceea ce m-a şocat de fapt a fost uşurinţa cu care arunca cu noroi “la greu, în toată lumea”, acolo “în lumea aia mare” m-am simţit de fapt jignită. Un om care se pretinde “PR”, comunicant “on line” & co NU are dreptul să se comporte astfel. Este etic imposibil. În fine, totul e posibil în practica.
    Eu îmi dau silinţa să nu fiu deformată de superficialitatea impusă de anumite sisteme. De aceea sunt într-o incompatibiliate intrinsecă cu anumiţi sponsori. Nu, nu vreau să schimb pe nimeni, este practic imposibil, vreau doar să funcţionez după sistemul MEU de valori, nu după cel impus de alţii. Gen “fătuci” cu 6-7 ani experienţă în blogging (de când blogging-ul a devenit o referinţă?) care, într-un moment de răzvrătire declanşat de nu ştiu ce eveniment, îşi permite să atace în felul acela primitiv şi superficial “împroşc cu noroi în alţii, aia de nu intră în categoria mea, limitată de propria condiţie” caracteristic oamenilor pentru care subtilitatea mesajului si forma in care este transmis nu reprezinta decat termeni teoretici.

    Îţi mulţumesc pentru aprecierile la adresa textului, este stilul meu, indirect şi metaforic, de a povesti ceea ce alţii, mulţi alţii povestesc în felul lor, acela compatibil cu ceea ce alţii, mulţi alţii se aştepta să citească.

    Este un text pe care o fătucă cu 6-7 ani în blogging nu poate să-l înţeleagă, nu, si nu mă supăr, nu vizez neapărat acest public, este dreptul fiecăruia de a citi ceea ce îi place – îţi confim ca „e vorba de gusturi, normal” a fost adăugat ulterior.

    Ceea ce este însă cu adevărat GRAV este că genul acesta de “fătuci cu 6-7 ani în blogging” ne reprezintă, astea ne sunt “Valorile” impuse de sistem. ASTA e grav.

  3. Eu am participat pentru prima data la SB si am un gust extrem de amar. Am fost depunctata pentru ca am ,,un blog culinar chiar dragut” si am scris despre tv-uri, printre borcane de muraturi si zacusca. Asta ca sa citez acesta ,,duduca” extrem de importanta. Imi pare rau sa descopar ca avand un blog culinar- in mare parte culinar e al meu, dar n-a vazut, esti considerat prost. Probabil am mai multa scoala sau experienta adevarata decat are ea ca varsta, dar asta nu conteaza. E mult de spus… prea mult. Si gustul amar nu se estompeaza…

  4. Eu cred ca a nu mai reprezenta interesele Market Online nu inseamna decat ca nu va mai juriza, nu mai e in juriu…atat :)) oricum, bun articol, sper sa il citeasca si colegii fetei aleia

  5. Am citit pianist în loc de piarist. Rămân doar la asta, altceva nu mai spun, decât că bine făcuşi, bre, că trăseşi în pianistă; ştii tu vorba asta de unde vine.

  6. cristinalincu:

    Care-i problema comentariilor subiective? În ce privește învățarea lecției, dacă nu ea, măcar voi.

    abisurile:

    Nu voia nimic de la tine, te-a dat exemplu de cum să nu scrii la Superblog. Articol nereușit, în opinia ei. Legat de Sistem și de Valori, dacă le unești obții sistem de valori. Și nu există unul singur. :)

    Gina Bradea:

    Din ce am citit, nu cred că te-a depunctat pentru aia. Iar dacă te-a depunctat, probabil i-a depunctat pe aproape toți restul pentru felul cum au scris, deci nu ți-a scăzut media în comparație cu ei (că le-a scăzut-o tuturor).

    Pe de altă parte, dacă așa de repede te superi – la prima participare la un concurs, atunci prevăd că o să ai multe nemulțumiri pe viitor. :P Urmărește să fii mai detașată. Juriul are voie să fie subiectiv, iar la 200 sau câte sunteți, șansele de a accede la podium, realistic vorbind, sunt mici.

    Alina:

    Păi dacă nu mai e în juriu dar o țin în continuare în echipă, e problema lor. Sau aș zice greșeala lor. Ei vor trage ponoasele, că pe ei îi reprezintă cu atâta iscusință. Altfel, cu cine stau de vorbă?

    Camelia:

    Don’t shoot the piano player sau cum? :)

  7. Daca intre timp ai aflat ca Lavinia nu mai reprezinta interesele Marketonline de astazi, de ce ii mai dadusi si tu un branci? Pe principiul ca o lovitura in plus nu se simte atunci cand se duce la fund? Poate articolul Laviniei ar trebui interpretat ca o sincera si dureroasa lamurire din partea unui sponsor. In fond, sa fim seriosi, asta isi doresc companiile de la blogosfera dispusa sa scrie despre ele: semnalizare cat mai ascunsa a advertorialelor, ca sa nu descurajezi cititorul si potentialul client. Nu texte stufoase cu iz de literatura, ci promovari de branduri, produse.

    Pe de alta parte, fata asta e foarte tanara (sub 30 de ani). La varsta ei, are cu ce se lauda, nu-si rotunjeste veniturile cu participari la concursuri ca bloger, ea initiaza campanii. Face Online Marketing, PR, a fost ambasadoare de branduri, e co-fondator al unei platforme de e-commerce, e master in comunicare si relatii publice. Mai face si voluntariat. E frumoasa si, mai mult decat atat, uneori, iata, inconstient de sincera. Cum ca nu cauta talente literare in randul superblogerilor, ci reclame decente, intr-un context decent (pentru ca da, e aiurea sa amesteci un blog culinar cu 30 de advertoriale despre masini, stampile, epilatoare etc.)

    Bravo ei.

  8. ketherius:

    Cât de atent citești dacă nu ai văzut linkul? Altfel, dezvoltă partea cu „ai ales greșit subiectul”, dacă vrei să-ți și răspund la ea.

    Cudi:

    Articolul meu era deja scris, și finisat în mare parte, când am aflat că Lavinia nu mai lucrează pentru MarketOnline. Butonul de Publish nu mai are relevanță în contextul ăsta. Pentru că textul meu nu a apărut din nimic, este radiografia unui eveniment deja produs. Arunci cu o piatră într-o apă și se produc niște unde. Nu poți cenzura undele.

    Sau hai să explic altfel. Eu am criticat un fapt, nu o circumstanță. Faptul se numește Lavinia Biberi. Circumstanța e că lucrează (sau lucra) pentru cutare firmă. Circumstanțele se schimbă, faptele rămân aceleași.

    Din ce scrii, deduc că avem opinii diferite despre LB. Tu consideri că greșeala ei e circumstanțială dar fondul e bun. Eu, dimpotrivă, consider că Lavinia manifestă multă prostie. Cât despre toate realizările din palierul advertising, m-am pronunțat în articol cum le etichetez. Și am taxat-o pentru modul în care a luat la mișto niște articole care sunt, paradoxal, foarte mișto.

    Sinceritate, reclame decente? Ce zici de responsabilitate? Fata nici nu știe regulile concursului pe care-l jurizează. Cere linkuri spre sursele imaginilor când regulile probei în cauză specifică un maxim de 3 linkuri, dintr-un set prestabilit de opțiuni. Poate trebuia să se pună de acord asupra acestei chestiuni cu șefa ei, înainte de a juriza. În caz că a citit această cerință de ordin tehnic. O deranjează marcarea articolelor cu [concurs], divulgând astfel cititorului faptul că-s un fel de advertoriale. Ăsta să fie noul reper pentru reclamele decente într-un context decent, lipsa oricărui marcaj?

    Deci avem opinii diametral opuse despre ea. Asta dacă nu cumva trolezi.

    Camelia

    Ca-n bancul ăla: pentru a cunoaște noi prieteni, pentru a-și roda penița, pentru a deveni creativi, din plăcerea jocului, din lipsă de activitate etc. Dar mai presus de toate, zic eu că majoritatea dintre ei, în speranța câștigării unui premiu. :)

  9. A dezvoltat Cudi mai bine decat o pot face eu.

    Si, ca o observatie, “fapt” implica actiune, verb. “Lavinia Biberi” este substantiv, ea nu poate fi fapt. Fapt poate fi actiunea de a publica, daca vrei.

  10. Primo, ai văzut linkul pe care m-ai acuzat că nu l-am pus? :lol: Secundo, la mine în oraș un pictor a expus mai demult un nud al unei femei cu corpul verde. Și un vizitator l-a întrebat de ce-i verde. Că oamenii n-au corpuri verzi. Cum de l-a făcut verde?

  11. Lotus, nu sunt avocatul Laviniei, sincer habar n-am ce scrie. Insa din articolul ei ignori samburele de adevar, care adevar n-am spus ca e si drept. Practic explica de ce Alinuta primeste note mari si altii mai talentati – note mici. E simplu. In rest, prea multa zarva pe tema asta, mai bine am comenta filme.

  12. Ioi, deci ea a fost atât de subtilă încât, ridiculizând acele articole despre care și-a dat seama că-s mișto dar care nu exprimau verbul mult-dorit de sponsor, le-a dat un pont gratuit tuturor blogărilor despre cum trebuie să scrie? Asta ca să le fie de folos pe viitor, că la proba respectivă ea era cea care jurizase? :)

    Pe de altă parte, ai dreptate: mulți sponsori asta-și doresc. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui lăsați în pace. Sau că nu-i poți critica pe tema asta. Gândește-te că încă sunt mulți blogări care nu-și dau seama că la Superblog trebuie să menționeze și produsul sponsorului în articolele lor. Poate articolul ăsta va limpezi apele și pentru ei.

    Nu văd zarva. Am scris un articol, acum răspund la comentarii. N-am scris 3 articole, n-am de gând să reiau subiectul de față.

  13. Ai scris un articol in care ai lasat link spre zarva de grupul SB, gen. Iar partea cu subtilitatea si pontul gratuit iti apartin, nu de asta era vorba. Foarte probabil, asa gandesc, noteaza, apreciaza mare parte dintre sponsorii unor astfel de competitii, sugeram eu. Si sa lasam fata in pace.

  14. Da, am lăsat linkuri. Ketherius zice că prea puține, tu că prea multe. Și începând de mâine (sau de când o să înceteze comentariile la articol), presupunând că n-o să existe o continuare a poveștii sau ceva ieșit din comun, îți promit că o să uit de Lavinia Biberi. Fie și numai pentru că nu văd vreo utilitate în a face eforturi să-mi mențin gândul la ea. Dar ăsta a fost subiectul de azi. Și mă îndoiesc că, dacă i s-ar fi explicat frumos, ar fi înțeles ceva. Dacă o simpatizezi, scrie și tu pe tema.

  15. Lotus, ca sa nu raman cu falsa impresie ca-mi pui cuvinte in gura, spune-mi unde am mentionat eu ca pui prea multe link-uri. Si in cazul lui Ketherius – ca pui prea putine.

    Eu am facut trimitere catre discutia de pe grupul SB, unde problema articolului Laviniei este discutata in patratelul vizat, intre cei interesati de parerea ei vis-a-vis de articolele publicitare SB. Iar Ketherius ti-a atras atentia ca ai omis sa lasi link tocmai spre articolul vizat de aceste discutii (am inteles ulterior ca il ai si pe acesta in text, pe undeva, nu stiu unde, ca nu l-am identificat nici eu). Unde a spus Ketherius ca ai pus prea putine linkuri, iar eu ca prea multe? De ce ne pui in carca afirmatii pe care nu le-am facut?

  16. Si legat de sugestia ta cum ca sa scriu despre Lavinia, dacă o simpatizez, cred ca am spus mai sus ca nu o citesc, n-am habar ce scrie. Insa articolul respectiv, acuzat de voi pe SB, exprima foarte bine modul general in care gandesc cei care jurizeaza, sponsorizeaza astfel de concursuri. Sau iti inchipui ca Lavinia este o exceptie? Si da, articolul ei este o lectie importanta pentru cei ce ravnesc la castiguri blogosferice, alb pe negru, cum rar intalnesti. Pentru ca majoritatea celor ce ademenesc cu castiguri bloggerii sunt ipocriti, sunt versati si in numele talentului, originalitatii si creativitatii organizeaza n competitii. Apoi ne miram de ce Alina Gheorghe, Aniela Deby sau altele/altii de talia lor ocupa locuri fruntase. Iata explicatia! Multumim, Lavinia!

  17. @Cudi

    Lotus, ca sa nu raman cu falsa impresie ca-mi pui cuvinte in gura, spune-mi unde am mentionat eu ca pui prea multe link-uri. Si in cazul lui Ketherius – ca pui prea putine.

    Dar voi ce articol citiți? Ketherius mi-a zis mai sus că n-am pus link și spre articolul fetei (deși linkul era). Tu mi-am zis mai sus că „am lasat link spre zarva de grupul SB, gen”.

    Eu am facut trimitere catre discutia de pe grupul SB, unde problema articolului Laviniei este discutata in patratelul vizat, intre cei interesati de parerea ei vis-a-vis de articolele publicitare SB.

    Un concurs cu ~ 200 de participanți an de an zic că se califică ca eveniment notabil pentru blogosferă. Mai departe, articolul meu, folosindu-se de cazul particular Lavinia vs Cristina Lincu / Daniela Toader, vizează totodată clasele blogăr și piarist. Recitește-mi textul cu atenție. O să găsești acolo opinia mea despre social media, PR & co. Ceea ce comentez la ce-a scris Lavinia în pagina Despre, aia vizează o clasă de piariști. Probabil marea majoritate a celor de la noi. Mai jos ai opoziția piarist ca om de publicitate și blogăr ca autor de texte frumoase.

    De fapt, Lavinia a scris un articol, din punct de vedere al unei piariste, criticând blogării în general și referindu-se în particular la câțiva dintre ei. Iar au am scris un articol, din punct de vedere al unui blogăr, criticând piariștii în general și referindu-mă la Lavinia în particular. Nu știu ce-i așa de greu de înțeles.

    am inteles ulterior ca il ai si pe acesta in text, pe undeva, nu stiu unde, ca nu l-am identificat nici eu

    Am link și spre articolul Laviniei (acolo unde scriu „a publicat un articol cu sfaturi pentru”), și spre articolele la care ea face referire. La mine pagina blogului e albă, textul negru iar linkurile roșii. Nu-mi dau seama ce e așa greu să găsești un link. Dai click pe fiecare, la rând, și vezi care unde duc.

    Cum să nu găsiți un link de ieri până azi?

    Unde a spus Ketherius ca ai pus prea putine linkuri, iar eu ca prea multe? De ce ne pui in carca afirmatii pe care nu le-am facut?

    Dumnezeule, dacă tu, după câteva luni de când ai intrat la mine pe blog, îmi iei toate afirmațiile ad-literam, atunci să știi că mă citești într-o cheie greșită.

    Insa articolul respectiv, acuzat de voi pe SB, exprima foarte bine modul general in care gandesc cei care jurizeaza, sponsorizeaza astfel de concursuri. Sau iti inchipui ca Lavinia este o exceptie?

    Ahaha, dar tu îți închipui că articolul ăsta este exclusiv despre Lavinia? Că fix ea-i excepția? De exemplu, ce titlu are articolul? Lavinia vs Daniela Toader?

    Dar el este și despre Lavinia, într-o mare măsură.

    Si da, articolul ei este o lectie importanta pentru cei ce ravnesc la castiguri blogosferice, alb pe negru, cum rar intalnesti. Pentru ca majoritatea celor ce ademenesc cu castiguri bloggerii sunt ipocriti, sunt versati si in numele talentului, originalitatii si creativitatii organizeaza n competitii. […] Multumim, Lavinia!

    Eu de când le tot zic, în toate ocaziile, că sponsorii vor reclamă nu literatură și că, dacă vor să aibă șanse mai mari la premii, să participe la concursuri pe bloguri separate, de publicitate, unde pot scrie ce vor? Și că dacă scriu așa ca acum, pe blogurile lor de suflet, nici n-o să ia premii, nici n-o să reușească să-și păstreze blogurile la același nivel ca înainte?

    Dar asta nu înseamnă că sponsorii, care cer aceste reclame, nu ar trebui criticați! Iar Lavinia nu le-a dat niște sfaturi din prietenie pentru ei, înțelegând situația per ansamblu, ci și-a exprimat frustrările și limitările de piarist/advertizer.

    Iar eu când îți spuneam să scrii despre ea dacă o simpatizezi, mă refeream că tot așa ca mine, adică să o critici. Alt mod de a scrie despr ea, dacă vrei să o ajuți, nu văd.

  18. Ca să fie clar pentru toată lumea – va rog mult, nu mai daţi sfaturi !- în ceea ce mă priveşte nu particip la Superblog pentru premii, nu am nevoie de ele şi nici nu urlu când articolele mele nu sunt apreciate. Sunt articole de toata jena si jena asta mi-o asum. Am scris pe blog de ce înscrierea mea în acest concurs. Faptul că o “fătucă” s-a trezit criticând calitatea textelor pe care ea, în calitate de sponsor a fost pusă să le evalueze, asta e problema, este o problema de etică în primul şi primul rând. Apoi urmează desigur calitatea analizelor făcute şi capacitatea “fătucii” de a identifica valoarea (apropo de asta, a citat textul meu drept aberaţie şi nu textele care iau notele alea mari, asta nu va spune nimic, s-o lăudăm deci că a avut curajul să pună totul într-un sac şi să aleagă la întâmplare sau cum?) dar asta e altă problema.

    P.S. Lotus, ştiu că SB nu e concurs de literatură, eu scriu advertoriale altfel, care-i problema?

  19. Eu am doar atat:
    “Ce au de castigat bloggerilor inscrisi? – Premii, vouchere, experenta, prieteni noi, content nou, trafic” zice lavinia. Ce? E ROMANA AIA?
    2. Chiar crezi ca exista vreun blogger intreg la minte care sa duca lipsa de content nou? Esti proasta? OMFG… eu nu pot citi mai mult din cacatul asta ca imi urca tensiunea…

    Asta nu stie definita de la PR si sper sa inceteze sa isi mai asocieze numele cu domeniul asta ca ne face de cacat pe astia de chiar ne stim locul si ne facem treaba.

  20. @misogina

    Eu când spun piarist, mă refer la o anumită parte a lor, foarte vizibilă. În ce privește textul citit de tine, e răs-modificarea unei modificări a originalului.

    @Cudi, Ketherius

    Uite că cineva a găsit linkul spre articolul Laviniei. Din prima! :)

Leave a Reply to Cudi Cancel reply