Punct de inflexiune

Sfârșitul

Viața mea mergea perfect când, într-o seară, iubita mi-a spus că mă părăsește. În acel moment, am simțit cum cerul se prăbușește peste mine și inima a încetat să-mi mai bată. Iar sentimentul de gol și inutil m-a însoțit toată noaptea.

cardiogramă

Trezirea

A doua zi dimineață, m-am ridicat din pat și m-am dus la bucătărie, cu gândul să beau o cană de apă. Dar, spre totala mea stupefacție, mâna mi-a trecut prin cană ca și cum aceasta ar fi fost imaterială. Mai mult, masa părea să-și fi pierdut și ea consistența, la fel ca toate ușile și toți pereții din casă, prin care treceam ca și cum nici n-ar fi existat, ca și cum tot ce vedeam era iluzoriu. Locuința mea își pierduse în întregime, moleculă cu moleculă, orice urmă de coeziune sau consistență fizică!

Întors în dormitor, aveam însă să asist la o scenă și mai șocantă. Căci, întins pe pat, m-am văzut... pe mine! Și atunci am realizat crudul adevăr: de fapt, cel imaterial eram eu.

Staționarea

Primul gând ce mi-a trecut prin cap: cum de a fost posibil să mor, când aveam asigurare de viață? Dar, confruntat cu evidența faptului împlinit, a trebuit să îl accept. Apoi, mi-am amintit de filmele în care, înainte de a muri, ți se derulează în fața ochilor toate scenele prin care ai trecut în timpul vieții. Și m-am gândit la toate faptele bune făcute de mine în trecut, construind o listă a virtuților personale ce rezultă din ele, listă ce s-a întins pe două pagini. Figurau pe ea, printre altele: un suflet mare, doi ochi pătrunzători, o minte ageră, modest, fidel, iertător, altruist, candid, binevoitor, sincer, jovial, punctual și sigur că nu am spicuit decât o parte. Convins că balanța nu poate înclina decât într-un singur fel, m-am așezat liniștit pe scaun,1 așteptând să se pogoare din cer Sfântul Petru cu Fecioara Maria, însoțiți de un alai de sfinți și îngeri, să mă ia cu ei în rai.

Dar vai! A trecut un ceas, au trecut două, și nu s-a întâmplat nimic. La început mi-am zis că poate au o problemă în trafic, o fi o perioadă aglomerată, însă după mai multe ore de așteptare, care-mi păreau zile de-a dreptul, a trebuit să mă resemnez și cu posibilitatea de a nu face parte dintre cei aleși. A fost primul moment când mi-a trecut prin cap să revizuiesc lista aia, dar încă n-am avut curaj. Totuși, nu m-au vizitat nici alte entități spre a mă invita pe alte meleaguri, așa că tot stăteam bine.

Coșmarul

La trei zile de la nefericitul accident cosmic, asistam la propriile funeralii. Am văzut acolo o grămadă mare de oameni despre care mi-ar fi plăcut să cred că sunt sincer îndoliați de trecerea mea în lumea de dincolo, dar mi-am amintit de participările mele la astfel de ceremonii și am mai tăiat un punct de pe listă.

Timpul a trecut și am început să mă obișnuiesc cu noua mea condiție. Noaptea dormeam la mine, ziua colindam străzile și blocurile învecinate. Un avantaj al imaterialității era faptul că puteam parcurge rapid distanțe foarte mari sau puteam spiona în voie pe oricine. Și bineînțeles că lucrurile sunt mult mai interesante când le privești live decât pe pornhub. Tot în această perioadă mi-am vizitat unii prieteni virtuali pe care nu-i întâlnisem niciodată. Am văzut astfel cum arată SofiArt, care nu-și pune poze decât cu chipuri de cimpanzei, și am asistat la pregătirea unui nou concurs de către Cudi, în care încerca să lanseze aceleași atacuri blogosferice la persoană, într-o formă bineînțeles cât mai voalată.

Aș putea spune că lucrurile au început din nou să meargă bine până când, într-o după-masă însorită în care moțăiam într-un fotoliu, am fost trezit de niște zgomote puternice. Spre stupoarea mea, am văzut niște străini care au pătruns în casă. Cu haine, cu bagaje, cu copii, cu cățel, cu purcel. Și s-au instalt bine-mersi acolo. A doua zi, după mai multe vizite și spionaje, aveam să aflu oroarea: rudele îmi vânduseră locuința unei familii nou-venite în oraș! Din acel moment n-am mai avut liniște deloc. Zi de zi eram deranjat de strigăte, zgomote, lume care intra și se așeza în patul în care stăteau eu, lume care ieșea, televizor, certuri, tot tacâmul. Practic, casa mea era bântuită de oameni vii!

Și așa am început să studiez tot felul de cărți de parapsihologie și să caut metode de a te manifesta sub forma unei stafii, de a pătrunde în visele oamenilor, de a-i speria și determina să se mute. Preocupare ce încă nu m-a părăsit.

Începutul

Povestea se termină indecis, ca și destinul meu, ce încă mi-e necunoscut. Dar după atâta timp, pot spune că din lista aia inițială mai am vreo două-trei poziții. Încă aștept să vină cineva din cer și să mă ia cu el. Sau, cine știe, poate să apară o altă fată, și să-mi restarteze bătăile inimii. Pentru că în lipsa lor, tot ce putem crea sunt epitafuri.

Articolul de față participă, oarecum post-mortem, la minunatul concurs organizat de Cudi & sponsorizat de Ketherius, având ca titlu „Discurs funebru”. Să-i fie țărâna-ntr-un ceas bun, cum se spune! :)

sursă foto

  1. nu-mi era clar cum de puteam sta pe ceva sau păși, dar puteam []

33 comentarii

  1. Și eu îți doresc să-ți găsești o (re)animatoare iubăreață sau să ajungi în raiul visat sau măcar să câștigi concursul. Pare visul cel mai realist, oricum. Sau cel mai rapid de împlinit.
    După o listă a virtuților atât de generoasă, chiar incompletă fiind, mi-e teamă că nicio bipedă vie nu s-ar crede demnă de un asemenea exemplar desăvârșit. Este limpede de ce ai fost părăsit: a realizat că ești prea bun pentru ea. :))

    Zi-mi cum arata Sofia cea blănoasă. Mor de curiozitate :-P

  2. Am citit pe un blog că niște cercetători au constatat, în urma unui studiu, că femeile preferă adeseori bărbați burtoși sau fără un corp perfect. Bărbați cu care se simt în largul lor în intimitate. Pentru că cei care arată foarte bine le-ar face să se simtă complexate, prin comparație.

    E și asta o abordare. :)

  3. E o abordare dar fără legătură cu portretul moral schițat de tine și comentat de mine. Dacă te-ai fi limitat la etalarea calităților fizice mă înscriam și eu la castingul pentru noua restartatoare de pulsații. :)) Vezi cum îți derutezi publicul țintă? :))

  4. Nu trebuie să te scuzi că ai câștigat :)) Ce zici tu e un sofism. Puteau fi înscrise și 100 de articole mai puțin inspirate decât al tău, după cum puteau fi doar 3 articole foarte bune iar al tău să nu câștige. Asta, din perspectiva logicii. Evident, din punct de vedere matematic, probabilitatea de a găsi mai multe articole bune e mai mare pe măsura creșterii numărului de participanți.
    Scopul meu a fost să te felicit, nu să te stânjenesc. Chiar mi-a plăcut ce-ai scris. :)

  5. Păi nu sunt trist. :) Iar faptul că v-a plăcut mă încântă.

    Dar trebuie să fii de acord că una este să câștigi când ai concurență puternică și alta când sunt puține articole înscrise, încă și mai puține dintre ele remarcabile. Ceea ce-i păcat; mie îmi place concursul ăsta și l-aș dori mai cunoscut. Nu scrii și tu despre el pe blog? :P

  6. Da? Deja ai mai mulți comentatori ca mine. :) Eu nu sunt relevant. Mă vizitează din greșeală câte unul-doi, mai ales cu bloguri proaspăt deschise, care își imaginează că eu aș fi ceva blogăr cunoscut. :)

  7. Comment no.2 :Cum? Si nu esti? Nu-i nimic…poate ai sa fii! Ma simt ca si cand ai fi vorbit despre mine in afirmatia de mai sus…nu stiu de ce… Sigur mi se pare! Cautam pe blogul tau… “Să știi că și eu scriu advertoriale la grămadă, despre produse pe care nu le testez.” dar nu am gasit nimic…poate pentru ca nu am avut rabdare sa caut in articolele din anii precedenti.
    Voiam sa invat cum se scrie un advertorial bun, premiat…dar nu am reusit in seara aceasta. :D
    As vrea sa promovez un concurs bunicel la tine pe blog, pentru ca aici e un mic forum si poate citeste cineva… http://www.serendino.ro …daca primesc un feed-back pozitiv, in commentul no 3…vin cu argumente de ce ar trebui sa participi. :)

  8. Am zis că scriu, n-am zis că scriu pe blogul ăsta. :) Și nu sunt participări la concursuri, ci advertoriale slabe. Maculatură, texte de duzină, cu linkuri care să ajute anumite magazine online în Google. Diferența față de concursuri este că banii, chiar dacă mai puțini, sunt plătiți pentru fiecare articol scris.

    O să mă uit peste concursul respectiv dar nu-ți promit nimic. Cât privește posibila mea participare, la prima vedere pare că se adresează inventatorilor, nu blogărilor.

    Nu știu de unde ideea cu cele trei comentarii. Eu am o politică simplă legată de comentatori, o găsești aici. :)

  9. @Lotus: Cei care-mi scriu pe blog sunt și singurii mei vizitatori. :)) Am mai mulți comentatori pentru că sunt mai drăgălașă și mai carismatică decât tine. :P Se pare că doar ție îți este antipatică blana mea. :))

    Eu nu urmăresc un trafic mare cu blogul meu. Prefer cititori puțini și valoroși cum de altfel, și am. :)

  10. Comment no.3: Concursul se adreseaza oricarui om cu imaginatie (daca ai citit despre concurs). Eu cred ca tu, Lotus, ai destula imaginatie, si daca o canalizezi in directia potrivita, nu numai ca te poti alege cu un premiu, dar si cu un suport in valoare de 10.000 $ pentru a pune in practica ideea ta si satisfactia ca ai facut ceva bun pentru omenire (sau macar ai incercat). Daca te uiti putin la ideile castigatoare, vei intelege ca nu trebuie sa fii un Einstein ca sa castigi.
    I dare you…! :)
    Dat fiind ca e “probabil” ultimul meu comment :D …am o intrebare pentru Sofiart : Cum reusesti sa stabilesti valoare cititorilor tai? ( Credeam ca doar Guta poate face asta… Oh, da!…Esti valoros! Poftim…citeste-mi blogul! :))) )

  11. P.S. SofiArt, sunt carcotasa dar vreau sa ma tratez. Stiu ca toti cititorii tai sunt valorosi pentru tine. Imi cer scuze ca am fost rautacioasa. Am reactionat la primul impuls. :)
    Sa ai o zi frumoasa!

  12. De ce ma ispitesti? :)
    TOTI cititorii ei sunt bloggeri?
    Mi-a placut mult comentariul tau de pe blogul lui cudi la articolul “Sunt proastă şi urâtă!”…si cred ca ar trebui sa il publici la tine pe blog. Eu il gasesc genial, poate pentru ca… e o redare frumoasa, scrisa, a propriilor mele ganduri despre …frumusete, prostie, intelepciune… oricum…suna logic si bine.

  13. Păi poți să-l preiei dacă vrei. Într-un articol scris de tine, în care mă citezi, explici puțin contextul, pui linkuri spre mine și spre textul lui Cudi, și îți exprimi opinia ta pe marginea acelor cuvinte sau spui pur și simplu că îți plac. Acum ai și tu blog, nu? :) Nu te oprește nimeni să scrii sau să pui pe el orice dorești (cât timp o faci etic, adică nu iei articole întregi cu copy/paste sau fragmente care nu-s scrise de tine și cărora nu le menționezi autorul). Poate chiar o să comentăm la un astfel de articol. :P

  14. Adica intr-un cuvant vrei sa iti fac reclama :P
    Eu sunt originala, scriu doar ce produce neuronul meu Vasilica, insarcinat cu probleme de text si imaginatie…astazi e plictisit…nu vrea sa compuna nimic si nici nu prea agreeaza propunerea ta de mai sus. Oricum, multumesc!

  15. Pfuai :)) Tu de abia ai un articol pe blog și mă iei cu reclama. Nu. Același lucru ți l-aș fi spus dacă era vorba despre comentariul altcuiva. Și apropo, e greșită ideea asta cu a nu promova. Pune-le linkuri prietenilor, citează-i pe cei pe care-i citești și care te inspiră, recomandă-i pe oamenii demni de admirația ta. În felul acesta vei primi și tu linkuri de la ei, cititorii vor avea mai multe surse de texte frumoase și poate, doar poate, în Google nu vom mai vedea, cu timpul, atâtea rezultate penibile, atâta manelism și atâta incultură. Sau cine vrei să ne recomande, dacă nu noi? Maneliștii și suporterii Stelei? ;)

  16. Si…daca ar fii sa iti fac portretul psihologic…dar nu…astazi mi-am propus sa fiu buna…pfff…ce greu mi-e!
    Nu apuca omul sa iti fac un compliment ca si incepi ” sau spui pur și simplu că îți plac.” Nu am spus ca imi placi tu, Lotus ( bau -bau, cine ai fi tu in realitate), am spus doar ca mi-a placut acel comment al tau, ai avut un moment de stralucire…(poate nu singurul)…am impresia ca iti vine sa te pupi cateodata…esti admirat, inspiri…modest… :)

Leave a Reply to Elena Cancel reply