Unde prin advertoriale nu înțelegem texte ce aduc în atenția cititorului un anumit produs/eveniment/brand și exprimă părerea onestă a autorului despre el, ci acele articole cu linkuri pe diverse combinații de cuvinte - cum ar fi am găsit un site cu scule și unelte - pe care le întâlnim la tot pasul virtual. Care sunt calitățile necesare și suficiente astfel încât să te poți aventura vajnic în lumea mirobolantă a postărilor sponsorizate? Presupunând, desigur, că ai un blog unde să le scrii.1
Prima calitate care ți se cere se numește PageRank. Asta înseamnă că trebuie să ai un blog care să fie văzut cu ochi buni de către motorul suprem de căutare Google. Dacă ai mai multe bloguri cu PageRank strict pozitiv (adică peste zero), cu atât mai bine. Pentru a obține calitatea asta, poți, de exemplu, să faci schimburi de linkuri cu unul-altul, să te integrezi în diverse grupuri de blogeri,2 pe care să-i citești și comentezi (urmând ca și ei să facă la fel) etc. Este probat, merge, doar că mai nou trebuie să aștepți, deoarece Google își face tot mai rar publice actualizările de PageRank.
A doua calitate care ți se cere este să știi scrie. Prin scris înțelegem aici activitatea de a uni literele-n cuvinte. Nu contează dacă respectivele cuvinte se regăsesc în totalitate în DEX-ul limbii române sau nu, importantă e ideea din spatele lor. Iar ideea e că tu ești bloger și ai blog cu PageRank mai mare ca zero. Pe această idee se pot fundamenta oricâte afirmații despre orice și oricum, ea le va da sens și coerență în ochii advertizerului, adică ai celui care comandă articole cu linkuri și plătește pentru ele.
În fine, a treia calitate este hărnicia. Să nu fii leneș, să scrii la timp, încadrându-te în cerințele date, asta se cheamă că ești serios și deci bloger de bază.
Și gata. Asta-i tot: PageRank, abilitatea de a scrie și disponibilitatea permanentă. De alte calități nu ai nevoie. Cine îți spune altceva, te minte. În particular, nu ai nevoie de creativitate, imaginație bogată, talent literar și alte asemenea bazaconii, pe care ți le bagă în cap sponsori sau organizatori ai diverselor concursuri online cu premii. Și nici de aderența la dubioase principii etice, care eventual să te determine să-ți marchezi advertorialele cu (P), ce-s Prostiile ăstea? Eu vorbeam de calități, nu de defecte.
Sigur, ai putea să creezi un eseu pe tema cauciucurilor care șterg șoseaua, utilizând fine aluzii la actul erotic dintre o mașină și carosabil, după care să consideri că te pricepi foarte bine la publicitate. Dar pentru ce?
Știi cum se va uita un advertizer la articolul tău, cum ți-l va citi și evalua? În primul rând, va verifica existența linkurilor și a ancorelor puse, exact în forma dată de el. Dacă tu scrii cu diacritice, la cuvintele cheie pe care pui linkuri trebuie să faci excepție, pentru că cine caută în Google folosind diacritice? Ai ghicit, aproape nimeni. Mai departe, va citi rapid articolul tău și va extrage două lucruri: tema și mesajul lui.
Contrar aparențelor, tema nu se referă la faptul că textul tău ar trebui să jongleze cu idei dintr-un anumit domeniu. Desigur, este și aia, dar utilizarea unor cuvinte ce au legătură cu cauciucurile, respectiv sculele și uneltele, este tot ce-ți trebuie. Dacă sunt într-un număr suficient de mare, ele semnalează motoarelor de căutare că scrii un text ce are legătură cu mașinile, respectiv sculăritul și uneltitul. Astfel, site-urile linkuite de tine devin mai relevante în contextul căutărilor de anvelope, scule și unelte pe Google. Sună tehnic? Chiar este.
În ce privește mesajul, există două tipuri de advertizeri. Primii sunt cei care vor dori să închini ode produselor lor. De regulă, aceștia sunt cei care organizează diferite concursuri de creativitate, pentru că, în opinia lor, textele creative vor da cumva o notă de autenticitate odelor tale. Ceilalți, din contră, îți vor cere să nu recomanzi în mod direct firma sau produsul în cauză, pentru că, au ei impresia, astfel cititorii nu se vor prinde că e reclamă. În timp ce aceștia din urmă au pe jumătate dreptate, în sensul Google uneori nu se prinde, primii se înșeală tot timpul.3 Rezultând de aici că participarea la concursurile din blogosferă, așa cum sunt ele azi, este mai riscantă decât apelarea la serviciile unui specialist SEO. Atât pentru bloger, cât mai ales pentru firmă sau sponsor.
De ce să te chinui, așadar, să scrii un advertorial interesant, profund și chiar util, când singurele criterii de evaluare a lui sunt numărul de cuvinte, tema pe care scrii și ancorele pe care pui linkuri? Că pe bune, asta se evaluează în cazul acestor advertoriale de duzină, scrise pentru mașină și plătite prost, pe care le obții cu un blog fără trafic dar cu PageRank peste zero. De ce să faci literatură sau umor, când motoarele de căutare nu se înțeleg bine cu ironiile, aluziile subtile și figurile de stil? De ce să transpiri și să-l faci pe advertizer nefericit, când poți scrie după pohta inimii lui?
Dacă ne gândim bine, advertorialele de acest tip sunt un apanaj, o reminiscență a presei și televiziunii clasice, așa cum încă le mai știm astăzi, sper că nu pentru mult. Și sunt foarte accesibile, cu condiția să întrunești calitățile enumerate mai sus. Are rost să te bagi? Păi eu zic că da. Dacă ei cred că prin asta profită de pe urma ta și câștigă niște bani, sau chiar o fac, atunci nu văd problema. Scrie și ia-le banii. În fond, cititori n-ai, Google este irelevant iar ei nu-ți dau de scris pentru a-ți stimula latura creatoare.
Dar te rog un singur lucru: nu spune că ceea ce faci se numește bloging.
- Iar blogurile de advertoriale au răsărit în ultima vreme ca ciupercile după ploaie. [↩]
- Prefer forma cu un singur G, care-mi sună mai bine. Știu că majoritatea dintre voi nu, dar blogul meu, regulile mele, punctul meu G. [↩]
- Mi-a plăcut ce mi-a zis Ketherius pe tema eficienței campaniilor online: „Campaniile online se măsoară cu altă măsură: sunt de succes atunci când se întâmplă și sunt un eșec atunci când nu se întâmplă.” [↩]
mno, dar am mai vorbit noi pe tema aceasta.
că sunt de acord cu ce spui, o știi. sună teribil de frumos textul acela cu creativitate, buzz și alte acelea însă eu aș face o distincție clară între creativitatea pe segment literar și creativitatea de tip advertorial. cumva, este ca și cum m-aș apuca să literaturizez pe blogul meu profesional. refuz să mă gândesc la cum ar suna să explic unui client printre floricele și epitete lucruri concrete. cel puţin s-ar simţi minţit.
creativitatea literară, ca să mă întorc la ea, că doar aceasta mi-e nişa, cerinţa sub care se desfăşoară dacă vrei jocurile noastre, au adus în jurul clubului psi condeie impresionante şi aici se vede diferenţa. şi le sunt recunoscătoare acestor oameni care după atâta vreme mai găsesc bucuria de a inventa, de a imagina… şi de a se juca.
și mai cred iarăși că blogging sau social media sau cum or vrea să-i zică înseamnă cu totul altceva decât ceea ce se întâmplă de o vreme în jur. dar de-aici am ales să tac pentru că de multe ori am fost înţeleasă greşit.
Ai dreptate, creativitatea literară e diferită de cea de tip advertorial. Diferența o putem intui dacă ne gândim la roman versus clip publicitar. La aceste advertoriale însă, nici măcar creativitatea de tip spot publicitar nu-i o condiție sine qua non.
Social media și blogingul sunt două lucruri diferite. Blogingul se referă la activitatea de a scrie pe blog, social media se referă la interacțiunea pe rețelele sociale (gen Facebook). Social media merge mai mult înspre advertoriale decât bloging.
şi totuşi, există advertoriale pe care le citesc cu plăcere. sunt semnalate, au stil uşor pamfletar, ca o joacă în grabă pe-un colţ de şerveţel şi chiar reuşesc să mă ademenească să comentez. oare cine le-o scrie?
da, social media şi blogingul sunt într-un fel diferite, dar dacă te uiţi puţin, pe facebook de exemplu, cei care se străduiesc cel mai mult şi mai mult sunt cei care au bloguri. o sumedenie de grupuri în care toţi postează şi citeşte nimeni, prietenii conjuncturale… şi o tendinţă de a participa tot mai mult la evenimente de social media. că au legătură cu blogul sau sunt hăt departe, contează mai puţin… mergem să fim văzuţi acolo! că dă bine!
În articol am specificat că mă refer la un anumit tip de advertoriale. Iar faptul că unii amestecă blogingul cu social media nu mă miră. Tocmai ce-am scris în articol că unii îl amestecă cu publicitatea de șantier.
Sa-ți spun ceva. Eu păcătuiesc cam în toate cele spuse de tine. Ce e frumos, este că o fac cu tenacitate și nepăsare, cu N A la page rank,(stii ca m-au detronat la mutarea pe domeniu propriu) fără cititori, fără lick-uri si alte farafastâcuri. Dacă tema mă provoacă, scriu. Uneori, mai și câștig, e chiar bine pentru o începătoare, care nu are habar de SEO și alte cerințe de șantier. Scriu firesc, normal, așa cum aș scrie un poem despre-o iubire sau despre un apus. Scriu pentru că îmi place să scriu, iar uneori, când impresionez cât decât un sponsor, mă îmbăt cu apă rece că știu să o fac, ba îmi mai crește și stima de mine.
Amu știi cum e, persoanele de față al căror nume începe cu m & m se exclud.
Creativitatea e creativitate, indiferent de domeniu sau context, iar advertorialistii parca-s jurati sa nu o foloseasca.
Faptul că nu ți se cere creativitate înseamnă că-ți vei strica până la urmă blogul. Scriind uneori 3-5 articole într-o zi, la comandă, pe teme ca piese de tractor.
Lotus, stii prea bine ca multi dintre noi iti impartasesc ideile. Ar fi o chestie sa le faci cunoscute si in randul celor care participa la dialogul pe aceeaşi tema – http://concursuldeblogging.ro/despre-calitatile-unui-advertorial-invitatie-la-dialog/.
Intru diversitatea opiniilor.
Exista si PageRank negativ, nu e toata lumea pe plus?
Nu ma pricep la advertoriale, nu m-am bagat la asa ceva fiindca , initial, am crezut ca-i complicat si n-o sa fiu in stare, apoi am descoperit ca-i prea simplu si n-are nici un farmec. Bravo cui stie sa faca bani din asta, eu nu pot, n-am…pornire! Si daca laud ceva, laud fiindca mi-a placut mie si nu m-a platit nimeni. La cat laud berea cu lamaie, de exemplu, meritam vreo doua camioane de bere pana acum.
@Cudi
Dana Lalici îmi cunoaște ideile. Altfel, pe cine să conving? Comentatorii care scriu că nu exagerează foarte tare cu lauda decât dacă au încercat produsul, sau că e bine să scrii cu subtitluri și sublinieri, ca să se înțeleagă ideea chiar dacă citești pe sărite?
Nu ai încercat și tu varianta asta, acum o lună-două?
Nu-mi rămâne decât sponsorul.
@Adelina
Există PageRank de 0. Ori 0 poate fi considerat număr pozitiv.
Și ca urmare, eu o să te citesc întotdeauna cu plăcere.
Da, Lotus, iti stiu ideile si le mai si apreciez. Asa cum si tu stii cum visam eu sa fie colaborarea intre blogger si advertiser acum niste multe luni, cand credeam ca tot ce zboara se mananca.
Am o rudă – nu de fasole ci de sânge, bărbat. Era aprig susținător al unui partid politic. Că ei sunt cei mai buni, că pot rezolva, că pot drege, că trebuie votați. De câțiva ani a intrat în partidul lor, și de atunci e mult mai rezervat. Admițând uneori că nu-i chiar așa cum crezuse înainte.
Faza ironică e că-n domeniul publicității, ar putea fi așa. În sensul că există tot felul de paliere, și fără îndoială câteva conțin și advertizeri serioși, de clasă, care vor să-și construiască afacerea pe principii solide și nu pe abureli. Sau care au nevoie pur și simplu de o peniță magică în instrumentarul lor. Dar probabil că tocmai ei sunt cei care vor evita piețele ieftine unde se promovează cu nonșalanță produse de duzină pentru un pachet de semințe.
Misto comparatie.
Pe mine mă miră cum pot unii să scrie ca şi cum ar crede despre lucruri pe care nu le-au văzut în viaţa lor. Eu n’aş putea înşela astfel cuvintele, ele mi-ar veni greu sau defel, nu mi-ar ieşi să caligrafiez despre ele, minţind frumos.
Bun venit pe blog!
De nici una.
O sinteză înțeleaptă.