Astăzi pe la prânz un coleg de muncă merge în oraș, să-și ia de mâncare. Mă cheamă cu el. Îl refuz inițial, dar mă răzgândesc în ultima clipă. Cobor din mașină la intrarea într-o piață iar colegul meu se duce în treaba lui.

Piața, cu de toate. Deși n-aveam de gând, pași nevăzuți mă poartă pe o stradă periferică, unde comercianți de toate culorile își expun pe tarabe improvizate haine la mâna a doua. Era vremea când o parte din ei împachetau și se pregăteau să plece. Am mers pe acea străduță până aproape la capătul ei, la ultima tarabă; când am ajuns acolo, eram deja departe.

În fața mea, o masă cu o mulțime de haine de vară, care fără îndoială fuseseră puse într-o anumită ordine dimineață dar acum arătau răscolite. Prețul: un leu bucata. Vânzătorul, ceva mai departe, la mașină. Lângă mine, o femeie între două vârste, slabă, îmbrăcată în negru dar cu o expresie vioaie pe față, căuta de zor, ca și cum i-ar fi fost frică că o să-i iau haina mult-visată. În afara noastră, nimeni.

Femeia îmi zice:
- Ce bine că am venit acum, la spartul târgului, că găsim așa de ieftin! Dimineață erau doi lei.
Încep să iau hainele la rând și, pe măsură ce mă uit la ele, le pun în stânga. Femeia vine în stânga mea, începe să ia hainele la rând și, pe măsură ce se uită la ele, le pune în dreapta. Mă mut în altă parte a mesei. Femeia găsește o haină și mi-o arată:
- Asta-i de firmă! Uite ce bună-i! Dar e pătată. Nu o pot lua...
Mai caută o vreme, timp în care vânzătorul se apropie de masă. Într-un final, oftează către mine și vânzător:
- Nu am găsit nimic. Mie îmi trebuie ceva negru. Tot ce e negru e sau mai mare, sau mai mic. Toate modelele care mi se potrivesc au altă culoare. Așa pățești când vii la spartul târgului: nu mai găsești nimic...
Și se duce.

Eu am plecat de acolo cu opt tricouri, două bluze, doi pantaloni scurți și o plasă. Hainele, de la frumos în sus. Am plătit în total 10 lei. Am negociat.

La alte tarabe nu m-am mai uitat.