O să mă urâți pentru asta, dar…

Dar mie-mi place noul concurs organizat de Cudi, ăsta cu heităreala. Știu că unii vă uitați câș. Cudi, această ingrată pe care noi am acceptat-o în blogosferă, această avidă de trafic care n-a găsit altă metodă de-a se promova decât prin atacuri la persoană, această invidioasă pe succesele altora. Vedeți ce ușor e să fii hater? Cudi organizează un alt concurs tipic pentru ea. Care mie îmi place. De ce-mi place? Păi să vă explic.

În general, fiecare lucru are o dublă natură. Una interioară, de fond, adică conținutul, și una exterioară, de formă, adică ambalajul. De exemplu, în cazul unui articol de blog, conținutul reunește ideile pe care le transmiteți iar ambalajul forma pe care le-o dați sau textul propriu-zis. Este perfect posibil să găsiți un articol cu idei minunate dar cu greșeli gramaticale, la fel cum este perfect posibil să citiți un text impecabil din punct de vedere sintactic dar care nu transmite nimic. În cazul de față, avem un concurs care la prima vedere, adică la nivel de formă, este toxic și imoral. Aparența durează până treci de titlu, după care conținutul ți se revelează într-o cu totul altă lumină, eminamente pozitivă.

trifoi cu patru foi

Concursul în sine îți propune câteva lucruri simple. Primul, aceea de a-ți testa simțul critic. Al doilea, acela de a face dovada scrisului onest într-un context delicat. Al treilea, acela de a da posibilitatea cuiva să se evalueze prin ochii tăi. Pentru toate acestea, ți se oferă perspectivele unei prietenii frumoase și posibilitatea de a câștiga niște bani. Nu foarte mulți, totuși, față de concursul precedent, Ketherius a suplimentat fondurile cu 50 de lei; așadar premiul este de 200 de lei. Neimpozitabili.

Știu că vor fi obiecții cum că, în substrat, concursul instigă la ură. Nu instigă. De fapt, cerințele lui sunt extrem de laxe. Nu se specifică pe cine trebuie să criticați. Nu se formulează un șablon sau niște puncte pe care trebuie să le atingeți. Puteți aborda tema cum doriți, puteți fi oricât de creativi. Puteți critica pe oricine. Sau orice. Blogosfera întreagă. Un grup din blogosferă. Un prieten sau un bloger inteligent, care știți că n-o să se supere. Pe bune, e una din cele mai generoase teme posibile de concurs. Puteți să vă legați de orice. Doar că, pentru a aduce ceva pe masă, trebuie să vă legați de ceva. Adică să evidențiați niște probleme reale și de o minimă importanță, nu să scrieți o apă de ploaie.

Tot nu v-am convins? Rămâneți la părerea că Cudi cea rea și distructivă? Foarte bine: criticați-o pe ea. Dar cu lucidicate și argumente. V-a supărat cu ceva în trecut? Acum aveți ocazia să vă vărsați năduful și să-i luați banii în același timp. Nu credeți c-aveți șanse la premiu? Criticați-mă pe mine. Mă ofer sac de box și promit că n-o să mă supăr. Iar dacă o să mă supăr, promit că n-o să scriu. Iar dacă o să scriu, promit că o să vă laud. Ca să nu mai zic că n-am văzut nicăieri o mențiune cum că n-ați putea fi propriul vostru subiect de analiză critică. Doar să fiți sinceri, da?

Bineînțeles, nu toți sunt capabili să-și accepte și corecteze defectele. Nu toți suportă niște cuvinte oneste în locul unora de complezență. Cui i-ar plăcea să i se spună că-i stă rău cu o anumită haină? Totuși, aici nu vorbim de jigniri mărunte ci de analize pe literă și text. Analize în urma cărora „victima” poate câștiga ceva. Își poate îmbunătăți scrisul. Își poate corecta un defect. Sau o abordare greșită. Cu condiția ca aceste analize să fie fondate și persoana care face subiectul lor - suficient de matură intelectual. Că nu toate persoanele sunt mature, asta-i adevărat. Dar, în fond, e problema lor. Oare recenzorii consacrați de filme și literatură nu poartă numele de critici?

Altfel spus, puteți face ce vreți cu tematica. Dacă o să vă înălțați prin ea sau o să lunecați în derizoriu, depinde numai de voi. Concursul nu-i un debușeu pentru eventualele frustrări și emoții negative acumulate de cineva. De fapt, sunt convins că o astfe de abordare nu vă va aduce premiul. La fel cum nici filozofarea sterilă pe tema hatingului internautic nu vă va urca pe podium. Concursul este unul de critică. Asta implică luciditate, discernământ, capacitatea de a te raporta la o scară de valori și de a obiectiva plusurile și minusurile, argumentat. Și un dram de franchețe. Sau ceva mai mult de un dram.

În concluzie, Cudi și Ketherius ne invită la un joc lucid, inteligent, adresat celor care pe de-o parte știu de glumă și pe de alta vor să-și dezvolte simțul critic constructiv, eventual reliefând cuiva niște defecte pe care el le are și pe care de mult voiau să i le arate dar le-a lipsit ocazia potrivită. Asta zic eu. Nu-mi fac iluzii că toți o să mă și credeți pe cuvânt. Ba chiar vă pot spune cine n-o să mă creadă: cei care n-au ajuns încă la gradul de maturizare intelectuală pe care-l aminteam mai sus. Sunt cuvinte dure? V-am zis încă din titlu: mă aștept ca unii să mă chiar urâți. Ceea ce, luat în sine, n-ar fi mare lucru. Ce e inedit e că acum puteți scoate niște bani din asta. :)

Mult succes!

30 comentarii

  1. Lotus, tu faci asta (exercițiul la care ne îmbie cei doi) de dinainte de a deveni un concurs. Chiar crezi “pe bune” că te-ar urî cineva că susții concursul ăsta? Lasă susținerea și treci și câștigă tu cei 2 milioane lei vechi, că la eleganță hateristică nu te întrece nimeni! ;)

  2. Discuția nu-i despre mine, totuși. Iar titlul articolului poate ar fi mai adecvat a se citi „aviz haterilor”, gen. :)

  3. Lotus, de ce să te urăsc? Pentru că tocmai am publicat la mine pe blog un concurs? Si pentru că în introducerea acelui articol am spus că nu îmi place concursul lui Cudi? La naiba, suntem oameni mari și presupun că și cu ceva scaun la cap, nu trebuie să ne urâm când avem puncte de vedere diferite. Așa cum nu este obligatoriu nici să ne iubim atunci când se întâmplă să gândim la fel. Tot ce mă întreb, dar mi-a luat-o Alma înainte este de ce nu participi și tu? :)

  4. ceri cam mult sentiment urât şi cam târziu, lotus. mie deja mi-eşti prea simpatic! în plus, poate că unii oameni chiar aşa o văd pe cudi, eu abia ce o cunosc acum. şi fii sigur că noi toţi avem oameni care ne-ar strânge de gât prin blogosferă. so? :))
    uite ce inspirat e titlul… mereu mi-a plăcut că ştii să le alegi.

  5. @Sonia

    Concursul precedent a iscat aprige discuții în anumite cluburi. Nu, nu într-al lui psi. Asta pe de-o parte. Pe de alta, m-ai putea urî, aka heitări, pentru că asta-i tema concursului de exemplu. :)

    Iar legat de al tău, tot ce-i scris cu italic poate fi căutat relativ ușor pe Google. :P

    @psi

    sau noi pe ei:

  6. Lotus, editează, nu le da idei! :)) Am constatat şi eu asta, cam tarziu, este adevărat. :) Dar cum am promovat oameni faini, zic eu, poate nu e rău să ajungă la ei cei care nu îi cunosc. Se pare că va urma un baraj şi eu mi-am învăţat deja lecţia. :)

  7. Lotus, în subsolul concursului Soniei scria clar că au fost preluate textele de pe blogul posesorilor. Dar la 5 caută tu cu search, și dacă găsești…heh…nu găsești, îți zic eu. Așadar, să vedem cine mai ghicește 5-ul! Eu l-am! :)

  8. Acumna voiam să zic. Offtipicelor! Nu așa se heitărește un bloger și articolul lui. O puteți face într-un cadru organizat. :)

  9. Auzi, Lotusache? Dacă o să tot comentăm așa, fără să te criticăm pur, mi-e că intri în vizorul’ concursului. Practic, uite-așa poți nimeri în gura lupului. De parcă tu vrei ca lumea să îți comenteze aiurea, pe lângă subiect! De fapt, tu îți doreai o discuție cu scântei. Și vin fetele astea și strică tot.
    Numai că uneori nu e nevoie, ca acum, decât de o mică glumă, ca și demonstrație, că de, prea (ne) luăm prea în serios și cu hatereala și cu lovereala bloguistică. Și unde-o să ajungem?

  10. Nu îmi doream scântei, e un articol de susținere a concursului. Da, uneori o glumă este binevenită – într-un grup de oameni serioși. Aici am impresia că invers, puțină seriozitate n-ar strica. ;)

  11. Noa Cudi, de ce dai un singur premiu? :) Până citește ea, îți zic ce cred eu:

    1. Concursul precedent a totalizat 8 participări. Deci, număr mic de concurenți. Să se fi dat 3 premii și 10 mențiuni?

    2. Concursul este organizat de niște blogări care nu sunt sponsorizați și nu promovează vreun brand sau ceva care să le aducă bani. Nici măcar linkurile către ei nu sunt obligatorii. Cu alte cuvinte, ei dau niște bani de la ei de acasă, fără șansa de a-i recupera, doar pentru a crea o discuție în jurul unei idei. Iar 200 lei e infinit mai mult decât 0 lei, cât am oferit noi unor premianți inexistenți la concursurile pe care nu le-am organizat niciodată.

  12. alma, păi ce eram să fac… știi tu povestea cu legea a șaptea și cu ce yiceau evreii: tăiați șaptele, tăiați șaptele! nah, l/am tăiat și eu! :))

  13. Ca blogăr:

    a) Pot să scriu un articol personal, pe care să-l concep cum vreau eu, pe o anumită temă, și să nu câștig nimic material; asta o fac aproape zilnic, de aia mi-am deschis blog, ca să scriu pe el diverse. Deci: scris liber dar 0 lei.

    b) Pot să scriu un advertorial, care de regulă va fi plătit cu 2-10 euro și va implica un articol pe o anumită temă, cu anumite restricții și linkuri fixe. Deseori articolul este la mare distanță de ce aș vrea să scriu (ex: centrale termice). Deci: scris la comandă dar câștig de-o ciorbă.

    c) Pot să particip la un concurs gen SuperBlog, unde am și mai multe restricții tehnice și tematice, unde trebuie să depun foarte mult efort și unde șansele de a câștiga sunt, datorită numărului mare de participanți, aproape nule. Cel mai adesea, voi depunde tot acest efort fără să câștig premii semnificative. Deci: scris la comandă și efort intens, aproape întotdeauna 0 lei.

    d) Pot participa la concursul lui Cudi, pe o temă legată de bloguri, pe care o pot aborda cum vreau eu, fără să fiu nevoit să laud ceva sau să pun un link, și, datorită numărului mic de participanți, am șanse însemnate să împușc 200 de lei. Deci: scris liber și șanse reale la 200 lei.

    Aștept acum să detaliezi perspectiva ta.

  14. Psică, la evrei 7×7=50, mă tem că tot ce taie ei, tot ei adună.:))
    Lotus, cu duhul seriozității, precum și cu alte duhuri mă am bine, nu-ți fă griji! Dar…
    Îmi pare că tu iei mai în serios acest concurs decât cei care l-au lansat la apă. Ei dau dovada prezenței simțului umorului, sub formă de zeflemea, i-adevărat, chiar în “cerințele”, “condițiile” participării la concurs. Tu, însă, dezvolți o adevărată industrie (a seriozității) în legătură cu beneficiile unui astfel de demers sub formă de concurs. ;)

  15. Cuvanta, din perspectiva participantilor treaba e simpla: cel mai bun articol castiga. Suntem oameni mari, nu e necesar sa impartim coronite recompensatoare primilor clasati. Din perspectiva organizatorilor, a explicat Lotus prea bine cum sta treaba.
    Alma nahe… inteleg ca-ti sustii interesele cu aluzii subtile si ca nu reusesti sa iei ca atare un concurs simplu, modest si care nu instiga la nimic. Ma intreb, insa, realizezi cat esti de dezamagitoare? Sa inteleg ca doar un concurs branduit iti inspira seriozitate, ca nu poti conferi incredere decat unei competitii ce ridica la rampa accesorii feminine, electrocasnice sau gadgeturi IT?

  16. Cudi, de ce ai înțelege asta? Dezamăgitoare că nu îmi place concursul vostru? Păi, nu cumva (vă)susțin din cu totul alt unghi decât cel al laudelor, prin critică constuctivă?

    Ce-i drept, ceea ce vezi tu acum sub formă de comentarii e doar o ploicică caldă, de vară, ne plimbăm desculți prin ploaie, că altminteri, tu n-ai de unde să știi că eu și Lotus am discutat ceva mai serios și mai acid (doar dacă nu ți-a zis el) pe feisbuc acum două zile, în grupul psi, unde Lotus vă promovase concursul , loc în care îmi și argumentam mai cu patos Avântul de a fi gicăcontradezamăgitoru’.
    Dacă ești interesată de ce nu consider că un astfel de concurs nu e altceva decât distracție( a organizatorilor) pot relua argumentele și aici, că nu mă doare mâna. :) Azi, mâine…avem tot timpul!

  17. Alma nahe, chiar nu sunt interesată. Mă obosesc metaforele, subintelesurile care ocolosesc răspunsurile sincere si directe. E pierdere de vreme.

  18. Cudi, atunci poate ar trebui să adăugați la cerințe faptul că te obosește metafora. Nu de alta, da’ s-o găsi printre participanți vreun hater fan metaforă. Ce te faci atunci?

  19. E o dicuție constructivă, de ce te superi? :) Păi, dacă tu, unul dintre inițiatorul concursului nu stai la discuții, ca să construim împreună și mături rapid, ce pretenții să ai de la potențialii vizați de concurenții voștri? ;)

  20. Tocmai, nu e o discutie constructiva pentru ca tu insinuezi chestii. Nu stiu de unde ai mai scos-o si pe asta cu supararea, mai sus doar imi exprimam usurarea ca nu ti-am creat tie o problema cu concursul meu. Si totusi, ma intreb, de ce incerci sa sugerezi fapte sau atitudini care nu exista?

  21. Da’ unde spusesem eu că mi-ai creat o problemă? Nici măcar concursul vostru nu-mi pune vreo problemă. Decât poate așa, ca distracție, în dezbatere liberă. La urma urmei eu comentam cu un ton șugubăț seriozitatea cu care Lotus face propagandă concursului vostru. Tu ai intervenit, ca să ce?! Că de ce, înțeleg, firește!

Leave a Reply to psi Cancel reply