Haz de necaz. Sau nu?

Mă gândesc așa, oare românii de ce fac bancuri, glume și poante? Pentru că este în firea lor. Umorul, o calitate care ne definește. Uite că am găsit ceva pozitiv, irefutabil care ne caracterizează, într-o mare de atribute depreciative ce ni se aruncă la tot pasul, din păcate chiar de către conaționali.

rîset de copil

Pe de altă parte, umorul românesc nu trebuie luat ad-literam. Dacă un străin total afon cu privire la istoria noastră ar citi câteva dintre bancurile de largă circulație cu Ștefan cel Mare, ar trage de bună seamă concluzia că acesta era un așa fricos, încât a rămas de pomină până în ziua de azi. Ceea ce-i, evident, complet fals. Și totuși, ce ironizează aceste bancuri? O întrebare pe care o las în seama cititorului.

Apropo, linkul anterior este spre noul meu blog de bancuri. Care nu-i cosmetizat încă, de abia a deschis ochii. Aștept sugestii și păreri. :)

2 comentarii

  1. Bre, ai atâtea bloguri încât cred că le-ai uitat numărul. Glumesc. Dar cred că mai ai timp şi pentru viaţa de după blog.
    Umorul, la noi, face un joc secund. Aşa ne mai păstrăm şi noi senini în mijlocul unor întâmplări de-a dreptul crude.

  2. Cică în spatele iluziei din offline se află blogul… :))

    Ăsta e mai de doamne-ajută. Pe cel de filme n-am scris demult, restul sunt foarte vechi (lăsate în suspensie) sau pseudo-bloguri. Iar de bancuri tot am vrut să fac din timpuri imemoriale. Și dacă nu-l deschid acum, când, la pensie? Nu-mi ia așa mult să adaug un banc pe zi, gen.

Leave a Reply to Lotus Cancel reply