Am comis un pleonasm

Într-un articol precedent (nu în cel cu lenjeriile, ălalalt mai din față), un comentator nou căruia îi urez bun venit pe această cale, autor pe anitzei-blog, mi-a atras atenția că expresia „a-ți aduce aportul”, utilizată de mine în textul de promovare a concursului pentru pastila minune Lotuslim, publicat în chiar acel articol, este pleonastică.

pleonasme
sursă

Am studiat cu atenție chestiunea și am găsit mai multe păreri care par a fi de acord cum că-i un pleonasm și una singură cum că nu-i așa mare. Aport înseamnă contribuție adusă de cineva, ori dacă-i adusă nu are rost să repetăm încă o dată că am adus-o, sau că a adus-o, în funcție de cine și-a adus aportul. Deci, vorba Inei, bilă neagră.

Drept pentru care m-am autosesizat și am decis că de acum nu mai folosesc pleonasme. Pentru că nu se poate să urci blogosfera în sus atât timp cât tu scrii cu greșeli gramaticale de exprimare, evidente oricui cu ochiul liber. E ca și cum ai încerca să vinzi o idee bună ambalată într-un ambalaj prost, sau să-l faci pe-un om conștient de defectele lui criticându-l. Așa ceva nu poate să aibă șanse reale de reușită, deci concluzia este că trebuie să îmi modific radical ori modul în care scriu pe blog, ori ideile pe care vreau să le transmit, astfel încât cele două să fie într-o deplină consonanță și un acord total.

Iar cum ideile nu vreau să mi le modific, singura variantă care-mi rămâne drept alternativă este să le dau o altă formă, mai corectă, mai optimă. Pentru că înțelegeți voi, fără formă, alde anitzei n-o să poată extrage aceste idei. Vă rog deci ca pe viitor, indiferent de context, indiferent de concurs și indiferent de targetul lui, să vă autosesizați la cea mai mică greșeală care îmi scapă, oricât de minusculă ar fi ea.

Iar dacă mi-o veți face și mie cunoscută, eu fiind ăla care deseori se uită în dexonline cu câți de i se scrie un cuvânt, nu o să mă limitez doar la a-mi face mea culpa, ci o să-mi torn și o găleată de cenușă în cap. Pe care, de altfel, mi-am pregătit-o în avans. :)

11 comentarii

  1. Devenit piftie, gata nu mai fac! Ţi-am răspuns pe blogul meu, prin “Comentariu la… cucuie”
    Mă rog Bunului, să nu citeşti, ca să rămân teafăr.
    Al dv. “alde anitzei”

  2. “Pentru că nu se poate să urci blogosfera în sus atât timp cât tu scrii cu greșeli gramaticale de exprimare, evidente oricui cu ochiul liber.”

    “să urci blogosfera în sus” – la postul asta se considera greseala, sau la urmatoarele posturi trebuie sa sesizam greselile ?

  3. Articolul e scris la mișto, fiind plin de pleonasme intenționate. Chiar în fraza citată de tine mai este unul: evidente și (vizibile) cu ochiul liber. Ca test, găsește-le și pe restul! :)

    Bun venit pe blog.

  4. Banuiam ca e scris la misto.

    “atata timp”

    Te-am ” racolat ” de pe blogul Irenei, sau Irinei, in fine, multumesc pentru primire.

Leave a Reply to Lotus Cancel reply