O poză porno

Așa „se întâmplă”, când te gândești la lucruri spirituale exact atunci vine și Necuratul să te tenteze. Numa' bine ce scriam în articolul trecut despre lucruri sfinte, când a trebuit să-și bage codița alma nahe și să-mi indice un „articol porcos”. Și deja a fost gata! Acum, răul fiind făcut și bunele mele moravuri corupte, nu-mi rămâne decât să împărtășesc cu voi ceea ce-mi trece prin cap. Prin unul din ele, cel puțin.

Dragii mei, în cele ce urmează vă invit să admirați o poză porno. Iat-o:

poza porno cu o pisică

Cum adică nu-i poză porno? Ba este, din următoarele motive:

  • pisica din imagine este nudă;
  • pisica din imagine își ridică cu nonșalanță coada, oferind spectacolului nostru vizual organele genitale în toată splendoarea lor;
  • pisica din imagine are un comportament animalic.

Păi și ce că-i pisică? Așa se numește ea, pisică. Pussy, în limba engleză. Ce relevanță are asta? A, că nu-i om? Bun și? În virtutea cărui fapt pozele porno cu pisici, câini, porumbei, cai, elefanți nu ne ridică absolut nici o problemă dar pozele cu oameni dezbrăcați ne fac să ne simțim jenați? A, că suntem și noi oameni? Păi da' animalele sunt și ele animale și n-au nici o problemă în a se privi dezbrăcate. Apropo, imaginea clasică a țăranului mulgându-și vaca nu vi se pare cel puțin dubioasă?

Ce moral, mei oameni? Ce are moralitatea cu felul în care arătăm sau cu hainele pe care le purtăm? Unde ați văzut voi inepție mai mare decât în a atribui organelor noastre calități morale? Sau hainelor? De ce dacă mă vedeți gol pușcă intrați la idei pe când dacă scot limba la voi, este ok? :P Nu știați că limba poate fi folosită și la altceva decât la mâncat și vorbit? Ca de exemplu la a savura gustul mierii:

Jannah Burnham

Ce religie, bre? Din cauza religiei roșiți voi? Ai' pe bune?! Ia să vedem, dacă filme erotice ziceți că nu serviți, la ce vă uitați? La d'ăstea cu jafuri armate, crime, manipulări? Păi și nu vă crapă obrazul de rușine când îl vedeți pe Bradd Pitt pătrunzând adânc în seiful ascuns și întunecos unde se află exact acele lucruri care aduc fericirea? Dar când îl vedeți mințind? Sau cum, furtul și minciuna nu-s și ele cap de afiș pe lista celor 10 porunci biblice, alături de preacurvie? Și dacă-l vedeți îmbrăcat dar vi-l imaginați gol, cine-i păgânul principal, Brad Pitt, hainele sau cugetul vostru? Mmm?

În concluzie, toate argumentele pe care le-ați putea aduce cum că imaginile porno cu pisici sunt acceptabile dar cele cu femei/bărbați nu, ori că prima poză de fapt n-ar fi porno, sunt lipsite de orice consistență. Și atunci, de ce totuși avem atât de multe pisici goale și atât de puțini homo sapiens? A, pentru că pisicile nu sunt inhibate? Da, cred că aici am nimerit-o. Cred că de asta.

Totuși, cu un minim de antrenament, poate că vor deveni și ele pudice, dacă le învățăm de mici. Merge și la case mai mari.

pisici pudice

19 comentarii

  1. Ne-am obisnuit noi sa aplicam conceptul de porno la oamani. Acum, ce facem, il extindem sau nu il mai aplicam nici la ei? Eu as extinde, pentru ca, sincer, am si un frigider porno acasa.

  2. 1. Replică de muză: Ca să poţi să naşti, trebuie să faci sex, femeie(pudică)? Ei bine, aşa a luat naştere şi blogul meu. Prin sex! :))
    2. Pozele pe care le-ai pus(sy) nu sunt porno-porno, sunt sexy, sunt erotice! Imaginea descrisă cu omu’ mulgând vaca lui e porno, dar e cuminte. Era obraznică dacă îl prindeam mulgând vaca vecinului.
    3. Dacă Laliciu a propus să extindem, iaca, extindem! Eu am un porto…fel porno în acest moment. Cine-mi bagă şi mie ceva în el? ;))

  3. 1. Păi știu că orice blog se naște în urma unui proces sexual. Eu voiam detalii. :lol:

    2. Sunt soft-porn. N-am găsit decât pisici filmate din față. :)

    3. Dăm anunț? :)

  4. 1. Detaliile le-aş împărţi cu tine, nu cu toată blogosfera.
    2. Păi, nu numai pisicile pot fi porno. Eu ştiu cel puţin o elefănteasă.
    3. Te fac P(o)R(no)-ul meu!:))

  5. gluma, gluma, dar intr-adevar, multi ne speriem mult prea tare de goliciunea trupului. Am constatat asta in saunele nemtesti unde portul de orice fel de textila este interzis. Ce senzatie. Ce placere. Si nu, nu ma refer la a te holba la gagicile din jur! :)

  6. @alma nahe

    Las’ că acum te prostituezi pentru ăștia de la SuperBlog. :lol:

    @coolnews

    Păi de ce să te holbezi? Se holbează probabil cei care sunt vizați de acest articol.

    Pe de altă parte, un corp frumos se cere admirat… :)

  7. Ce chestie interesantă, uite acum mi-a picat fisa că gol înseamnă lipsit de conținut. Adică vidat interior. O cană goală, un suflet gol. Dar corpul, cum ar putea fi el gol când suntem dezbrăcați? Eventual am putea spune că hainele sunt goale, lipsite acum de conținutul corpului nostru… :)

    Uite câte distorsionări provoacă aceste tabu-uri.

    Și da, like la ce ai scris.

  8. Animalele n-au muşcat din mărul cunoaşterii oferit de Eva (doar) lui Adam, ca să ştie cât îs ele de porno. Dar noi, moştenind atâta “înţelepciune”, ştim asta. ;)

  9. Ceva legătură cu sexualitatea, măcar parțial, trebuie să aibă mitul căderii din Paradis. Lăsând asta la o parte, ca și faptul că termenul „porno” este folosit în articol oarecum imprecis și emfatic (că de fapt este vorba despre sexualitate și nu despre vulgar), aceste inhibiții penibile sunt încă o trăsătură definitorie pentru o mare parte a „boborului”. :)

  10. Pingback: Gripa virtuală
  11. Conceptul de porno nu se aplică la pozele tale, te rog frumos. ;)
    În privința animalelor, aș putea să-ți exemplific cu un Pufo extrem de tensionat prin zonele responsabile, – dar ar trebui să am timp să-l pozez- , pisica ta este o doamnă… ;) Asta presupunând, oarecumva, că li se aplică și lor, deși n-aș prea fi de-acord.
    Iar do`nșoara, ce să mai, se vrea sexy și dulce, se pisicește puțin, că-i la modă!

Leave a Reply to alma nahe Cancel reply