Spațiul personal

Ideea de libertate, înainte de a fi o construcție politică, este o reflexie a unei nevoi subtile (și totuși fundamentale) a omului. O altă expresie a acestei nevoi este spațiul personal.

Fiecare om are în jurul lui un spațiu invizibil în care se simte bine dacă este singur. Sau în care nu agreează decât persoanele cu care este intim, și uneori nici pe acelea. Această zonă a noastră ne-am dori-o cât mai mare; din păcate, suprapopulația ne-a obligat să facem unele compromisuri, astfel ea s-a redus foarte mult. Sau am putea spune că toleranța noastră la intruziuni a crescut. La orașe, unde aglomerația ne face să mergem aproape lipiți de cel de lângă noi, mai mult decât la sate, unde populația e mai rarefiată, spațiile sunt mai mari.

Acest spațiu personal este explicația faptului că, atunci când ne urcăm în troleu și vedem 3 rânduri goale, ne așezăm pe cel din mijloc, care ne oferă cel mai mult loc gol în jurul nostru. De ce facem asta, când am putea să ne așezăm în primul rând, unde este un scaun liber? Pentru că acolo avem cumva senzația de înghesuială, în orice caz ne simțim mai confortabili fără nimeni în imediata noastră apropiere, de fapt ne-am simți și mai liberi dacă nu am fi decât noi în tot troleul.

Acest spațiu personal nu ne este caracteristic doar nouă, el e prezent și la animale, ca de exemplu la câini. Și cum populația canină este mult mai redusă decât cea umană, spațiul personal al unui câine este mult mai mare, uneori întinzându-se pe o distanță de sute de metri. În plus, teritoriul are o cu totul altă semnificație pentru un animal, fiind oarecum asemănător cu sentimentul de posesiune (casa mea, mașina mea) la om. Poate acum înțelegeți de ce vă latră un câine când vă vede în apropiere. Nu pentru că ar fi violent, animalele nefiind violente așa cum ni le închipuim noi; el doar răspunde la actul vostru agresiv de a-i viola spațiul intim.

Nu știu dacă câinii sunt animale de noapte, dar, sufocați de căldura și forfota umană de peste zi, îi văd și îi aud deseori colindând străzile la ore târzii, singurele ore în care mai pot fi, cât de cât, liberi...

Mă gândesc acum că poate și planeta asta are spațiul ei personal. Infinit aproape de mare pentru instrumentele noastre de măsură. Și totuși, ne-a tolerat destul de bine până acum. În ciuda faptului că i-am mai tras câte o salvă în stratul de ozon, sau că i-am mai eradicat o specie de plante ori animale de pe suprafața ei...

24 comentarii

  1. Ştii cum e cu spaţiul personal, Lotus? Libertatea mea se sfârşeşte acolo unde începe libertatea celuilalt. Spaţiul personal are hotare.

  2. Spațiul personal nu este libertatea ci doar memoria ei. Libertatea aici este doar o adiere. Spațiul este în discuție, și spațiul îl împărțim cu alții, mulți alții. Pentru că suntem ființe sociale. Nu în sensul în care-l spun sociologii, ci în sensul oricărei ființe existente în această manifestare.

    Deși uneori nu ne dăm seama de asta.

    Oare dacă degetul mic s-ar secționa de restul trupului, în virtutea ideii de libertate, ar supraviețui?

    Spațiul personal are într-adevăr hotare, tot ce mai trebuie să facem este să le găsim.

  3. Ba eu cred că spaţiul personal e cel pe care-l ocupi, prin contur, fiindcă restul e iluzoriu, cum ai zis. Ca să fim siguri că nu suntem deranjaţi decât cu (ne)voia noastră am trasat cu toţii un cerc în jurul nostru, cu diametrul direct proporţional cu singurătatea noastră. :)

  4. Cum să-ți spun, este debusolant să ți se comenteze mai mult decât ai scris explicit în articol! Huo! Dar acuma dacă tot ești aici și răul s-a produs, ce să zic, bun venit în spațiul meu… :)

  5. Lotus, eu îţi spuneam despre spaţiul meu intim, al fiinţei mele, al îngrădirilor dejurîmprejururilor mele, încuprinsul şi dincoloul de care sunt eu, de unde eu expulzez, pe mine de-acolo expulzându-mă doar singurătatea (acum glumeam, aşaşiaşa), e locul meu depopulat de alţii şi populat doar cu mine şi cu însămi; îndeajuns.

  6. Cât despre planeta asta, nu ştiu cât de tolerantă va mai fi cu noi; se zvoneşte că a şasea exctincţie va fi a rasei umane. Prima a fost a trilobiliţor, ultima a dinozaurilor.

  7. Uitasem să îi zic nişte ceva dragului de Lotus, aşa că îmi zisei să îi mai apar încă o dată. Măcar încă o dată.
    Salutăm fiinţele drage de pe aici.

  8. Lotus la mine pe blog e floare rară, deşi e multă vreme de când ne ştim; ne mai întâlnim din când în când pe câmpii arse.

  9. Camelia: Nu cred (cu extincția). Eu văd în jurul meu fete tot mai frumoase, de la an la an. Și știi cum se zice, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.

  10. Lotus e e de luat acasă, face să, e de pus la rană or’ de pus în glastră.
    Da’ e şi ca o iarbă în care te poţi tăia.

  11. lotus, doar atât? doar le vezi? să sperăm că nu vei rămâne doar sub acest semn al consecvenţei, cel cu văzutul. Glumeam, da’ tu ştii.

  12. alma nahe: Sper că n-o iei în serios. De fapt, azi voiam să trolez pe cineva, așa am ajuns pe blogul tău, dar nu mi-a ieșit trolajul. :lol:

    Camelia:   @};-

  13. Cu trolatul trolajul sau cum s’o spune am cam înţeles cum e, dar te-aş ruga să îmi dai definiţia pentru stalkeriţă.

  14. Cineva care îți urmărește toate postările și comentează la fiecare. Care e mereu prezent în spațiul tău virtual, că tot suntem la spații. Într-un fel, cu toții suntem stalkeri ai celor din blogroll, dar termenul poate avea conotații de fan, în sensul nutririi unei admirații (poate ascunse) pentru cel pe care-l urmărești, sau al unui interes special pentru el. Cel puțin așa cred.

  15. Mi se pare interesant cum pe unele persoane le tolerăm mai ușor în acest spațiu personal, și pe altele nu prea. Nu mă refer la distincția persoane apropiate vs străini, ci tocmai la străini (sau relativ străini). De ce prezența unora în spațiul nostru personal nu e la fel de inconfortabilă precum prezența altora?

    Eu am devenit subit conștientă de acest spațiu în momentul în care am cunoscut o persoană care mi-l invada de fiecare dată când ne întâlneam. Disconfort. Persoana respectivă are acest obicei, să se apropie (fizic) mult de oamenii cu care vorbește. Nu conștientizează faptul că le „invadează” astfel spațiul personal, și e o dovadă clară că fiecare dintre noi avem limite diferite în acest sens.

  16. Aici pot fi mai multe răspunsuri.

    Unul din ele e legat de afinități. De ce băiatul pe care-l vedem pe stradă, deși îl apreciem ca fiind frumos și masculin, nu-i genul nostru? Sigur, în afară de faptul că el e băiat iar noi fată. :lol:

    Un alt răspuns ar putea merge în direcția așa-numiților vampiri energetici. Există persoane cronofage, sau cum să le spun, cele care îți mănâncă timpul și sug energia, aparent foarte bine intenționate și deschise la dialog, de fapt ele chiar se simt bine invadându-te astfel.

    Se spune că Mahatma Ghandi dormea cu fete tinere în cameră, simpla lor prezență îl ajuta să se vitalizeze, se mai spune că bătrânii preferă compania nepoților sau a tinerilor, care au un surplus de energie. Ok, cu asta ne ducem ușor spre o zonă discutabilă, dar în lipsa unei perspective mai largi asupra relațiilor umane, simpatiile și antipatiile spontane față de anumite persoane cu care tocmai am făcut cunoștință rămân o bizarerie. :)

  17. am scris adresa de mail pentru initierea in constructia unui blog. chestia asta cu spatiul personal virtual este foarte complicata. daca “te arati” atunci trebuie sa accepti si critica. a scrie in “spatiul virtual internautic” este ca si cum aiscrie o nuvela sau un roman,un eseu sau o epigrama. orice “scriitor” stie ca exista o critica si niste oameni-critici de literatura, arta etc. spatiul personal in sens fizic este acel spatiu pe care-l cuprinzi intr-un cerc cu raza lungimea miinii tale. cu cit esti mai mic cu atit spatiul personal este mai mic…asta este o deducere gresita….dar imi place sa ma amuz pe astfel de deduceri….deci cu cit esti mai “mare” cu atit faci mai mult spatiu in jurul tau,dar s-ar putea sa se nasca un paradox si anume acela ca tu vrei sa fii vazut, intrebat, cautat, admirat de ceilalti…adica sa cauti in acest “spatiu personal” numai partea buna a circuitului cerebral de reward…sa spui uite cit de bun(a) sunt voi de ce nu ma gratulati? ori tocmai asta se intimpla cu “intruziunea” spatiul tau personal se intersecteaza cu spatiul personal al celuilalt si daca nu apare niciun fel de acomodare prin comunicare atunci…este nasol. bine, asta in cazul in care persoanele sunt sincere si bine intentionate…altfel, e nasol de 2 ori…

  18. Eu n-am primit nici un mesaj. Vezi să nu fi scris pe adresa de spam, aia e pentru boți, folosește-o pe cea din imagine, pagina de Contact, sus.

    Iar cu spațiul… poate ai dreptate, sunt atâtea vedete care adoră să fie puse-n lumina reflectoarelor. Spațiul lor intim a devenit imens, înglobează întreaga planetă. Iar în ce le privește pe cele care nu se plac între ele, chiar dacă locuiesc în colțuri opuse de lume, uneori distanța nu-i de-ajuns de mare.

Leave a Reply