Cică câțiva vameși discutau:
- Mâine e ziua lui Costel. Ce să-i facem cadou?
- I-am putea cumpăra o tabletă, zise unul.
- E puțin, fratele meu. Tabletă îi faci la unu' pă care nu-l cunoști.
- Atunci să-i luăm ceva mașină faină!
- Tot e puțin! E colegul nostru, o dată pă an e ziua lui...
- Atunci să-l lăsăm mâine singur pe tură!
- A, nu, e prea mult.
Unul din marii existențialiști francezi povestea că, locuind la un hotel, în fiecare dimineață dădea o centimă unui cerșetor care se aciuase ca un câine vagabond la intrare. Degeaba îl gonea portarul, cerșetorul revenea cu asiduitate, mai ales că la primele ore ale dimineții, traficul pietonal creștea.
În fiecare dimineață o centimă trecea din buzunarul meu în buzunarul lui și asta ani de zile, își amintește literatul.
Într-o n-am mai avut la mine mărunt deloc și i-am spus cerșetorului că nu mai am bani pentru că strâng să-mi cumpăr un frac nou.
Adică dumneavoastră vă luați un frac din banii mei, vreți să spuneți, atacă verbal imediat cerșetorul.
Well, obișnuința. Cred că literatul, la rândul lui, aproape s-a scuzat când i-a spus că n-are să-i dea centima.
Poate de aceea nu ne dăm de multe ori seama că am fost fericiți decât după ce obiectul fericirii noastre a dispărut.
Mai exista vamesi? Pacatosi stiu ca sunt….
Dă-i unui om puterea: poate cel mai dificil test.