Panoramă

Textul poate fi citit și pe blogul lui Ioan Suciu, sub titlul Unde sunt independenții de altădată?.


Am o familie gălăgioasă.

Într-o zi am cumpărat niște bijuterii false. Sau ar fi mai onest să recunosc că nici nu le-am cumpărat; n-am dat nici un ban pe ele. De fapt le-am găsit la fier vechi. Dar aveau un anumit luciu, o poleială, una era aurie și cealaltă rubinie.

Le-am adus acasă iar copiii mei au început să se certe pentru ele, făcând un tărăboi de nedescris. Până la urmă și-au ales fiecare câte una, după care s-au grupat în două tabere, fiecare grup susținându-și piatra sau metalul prețios ales.

Copiii mei se cred, ca orice copii la vârsta lor, foarte deștepți. Din casa mea răzbate tot timpul un zgomot de mare hărmălaie.

5 comentarii

  1. :)))cica ce nevoie avem de jurnalisti care fac politica de o parte si de alta. Mda. Pai chiar NICI UNA.
    Ca aceia nu se mai numesc jurnalisti ci eventual promotori de oaresceva. Nici macar politicieni . Critici in nici un caz

  2. Din ce să mănânce și gura lor? Dar vezi-doamne ei îs jurnaliști. Dacă am face o paralelă cu blogurile, am nimeri fix pe segmentul de social media.

  3. Nu stiu exact ce vrei sa spui cu al doilea paragraf. Mie-mi plac copiii. Aprecierea lor sta in frumusetea lucrului primit, nu in valoarea lui de piata. Nu pot compara jurnalistii cu copiii. Scuze.

  4. Cele două bijuterii sunt cei doi poli ai politicii românești. Deși nasc atâtea discuții, simpatii și antipatii, ele sunt de fapt niște pseudo-valori pentru care nu merită să te cerți. Copiii sunt chiar jurnaliștii. Nu inocenți ci imaturi, lipsiți de înțelepciune și discernământ. Casa în care locuiesc se numește România.

    Nici mie nu-mi place al doilea paragraf, dar îmi mai pun vată în urechi…

Leave a Reply