Ora sincerității

Așa au denumit-o politicienii. O oră în care vor fi sinceri, o dată pe an. Complet sinceri. Momentul va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, între 3 și 4.

Dincolo de politică, o minciună mai subtilă ne este servită de minte. Mintea este cubică. Un cub multidimensional - cu foarte multe laturi și unghiuri, dar toate drepte. Realitatea însă este curbică. Vârsta majoratului: 18 ani. La 17 ani, 11 luni și 29 de zile nu ești răspunzător pentru faptele tale. Peste 24 de ore se produce declicul maturizării: brusc devii responsabil. Ora lipsă din noaptea asta, când ceasul se dă înainte, expresie a unui calendar imperfect, ne arată la rândul ei că încă nu am reușit să asimilăm corect natura din jurul nostru. Desigur, eșecul aparține minții: animalele sălbatice n-au nici o problemă în a-și menține ritmurile la unison cu vibrațiile naturii.

O abordare mai detaliată, mai fracționară a realității, bazată pe o rezoluție mai mare a minții, ne poate face mai onești. Răspunderea copilului crește treptat, odată cu înaintarea acestuia în vârstă și cu gradul de maturizare pe care îl obține. La fel și sarcinile sau admonestările societății în ce îl privește. Dincolo de asta, mintea rămâne un instrument digital de fotografie. Precizia fotografiilor digitale de azi este foarte mare: ele pot stoca milioane de culori sau nuanțe. Nu mai poți percepe nici o diferență cu ochiul liber față de imaginea din realitate. Dar pozele au la bază tot valori discrete.

Niciodată n-am înțeles dacă universul este finit sau infinit. Nu pot concepe nici un răspuns. Cum poate ceva să fie infinit? Te deplasezi într-un spațiu fizic și el nu se termină niciodată - se continuă la nesfârșit. Cum e posibil? Undeva trebuie să fie un capăt. Dar dacă există un capăt undeva, ce e dincolo de acel capăt? Cum poate să nu fie nimic? Ceva-ceva tot trebuie să fie. Și atunci, dacă este ceva... este tot o parte din Univers. Căci Universul înseamnă tot ce există.

Poate că demersul de a pătrunde esența lucrurilor cu mintea este unul din start greșit. Poate că nu are unde să ne ducă. Decât, evident, acolo unde suntem deja.

11 comentarii

  1. psi: și eu am ratat-o! :)

    Hapi: Mai bine citește blogurile, cu siguranță autorii lor sunt mai imaginativi decât politicienii. Care politicieni au și o problemă cu calendarul: asemenea lui Creangă, ei au cumva impresia că toată ziua-i sărbătoare. Sau 1 april.

  2. Am privit ceasul la ora 2:52. După scurt timp (așa l-am perceput), am privit din nou și era 4:07. Pentru o secundă, am fost uimită, apoi mi-am amintit de ora sincerității :) Dar puteam să rămân la fel de uimită. Putea la fel de bine să chiar fi trecut mai mult de o oră. Percepția e un proces extrem de interesant… Modul în care mintea noastră traduce ceea ce simțurile noastre culeg din mediu decide practic ceea ce înseamnă pentru noi ,,realitate”.

    Nu știu dacă demersul de a pătrunde lucrurile cu mintea e greșit. Mintea, rațiunea e unul dintre modurile prin care materia a învățat despre ea însăși. Când vom descoperi modalități mai eficiente de a face asta, probabil umanitatea va face încă un salt evolutiv important.

    Hai să punem semnul egal între Univers și Infinit :P

  3. Dacă acceptăm teoria evoluționistă atunci da, mintea este cel mai înalt produs al materiei și totul i se subscrie: emoțiile sunt simple impulsuri cerebrale etc. În direcția asta exista și un banc, cică oamenii au construit un super-calculator de dimensiunile unei planete, după care i-au pus întrebarea fundamentală: „Există Dumnezeu?”. Calculatorul a început să își miște rotițele și să proceseze, după care a răspuns: „Acum da!”. :)

    Există și o teorie opusă, avându-și originile în Orient, cum că mintea nu e soluția ci problema. Ea nu e o problemă pentru animale, care n-o au; noi le suntem superioare. Ea e o problemă pentru noi, care nu putem trece dincolo de ea. Coroana de pe frunte ne este și greutate, și cunună cu spini. În orice caz, spune-i unui artist să explice logic, eventual folosind și ceva formule și demonstrații, cam ce-a vrut să exprime într-o pictură… :)

  4. Emoțiile nu sunt inferioare minții, ci fac și ele parte din sistem. Minte au și celălalte animale. Dar probabil te referi la rațiune – aceasta ar fi considerată cel mai înalt produs al materiei. Și de multe ori e prezentată în antiteză cu emoțiile, ceea ce deja devine clișeic. Ele fac parte din același sistem, așa cum emoțiile ar fi impulsuri cerebrale (și nu numai, au mai multe componente), la fel e și gândirea (rațională sau nu). Per ansamblu, mie creierul (uman) mi se pare o operă de artă :P

    Da, mi-e chiar familiară teoria respectivă, îmi place un nene pe youtube, are un video care mă ajută să mă echilibrez emoțional și, din curiozitate, am urmărit și altele care merg înspre teoria amintită de tine :)
    The Mind sau Ego-ul, a devenit o problemă tocmai pentru că, așa cum ai zis tu, nu putem trece dincolo de ea. O altă problemă ar mai fi faptul că nu toți oamenii au ajuns la capacitatea superioară/potențialul suprem pe care mintea/rațiunea ni-l poate oferi. Ca într-un joc, nu poți trece în stadiul următor până nu l-ai completat pe cel actual. Pe scara evoluției, trebuie să ne și așteptăm unii pe alții. Mă gândesc la unii oameni de știință absolut geniali, sau la artiști cu o doză de creativitate extraordinară la o extremă, iar la cealaltă cei mai puțin înzestrați. Diferențele sunt încă destul de mari, cred că e nevoie ca actualul stadiu evolutiv să fie mai „sigur”, mai uniform împrăștiat prin populație, înainte de a trece la următorul. ,,Mintea” e un stadiu. Nici pentru om nu a fost o problemă, ci o soluție. Așa am supraviețuit :) Animalele în stadiul în care se află acum, își caută și ele soluția și următorul stadiu.

    Că tot am dat exemplul cu artistul mai sus, creativitatea și imaginația sunt tot niște procese mentale. Da, pot fi foarte încărcate afectiv, iar explicațiile din spatele unei opere de artă nici nu trebuie să fie de tip demonstrație sau să urmeze vreun pattern/formulă clară. Dar dacă un artist vorbește despre opera lui, în general ceea ce spune, încărcat afectiv sau nu, are sens, are logică. Eu prin logică și rațiune nu înțeleg automat formule rigide și excluderea afectivității. Nici nu văd de ce se trasează granițele astea imaginare între toate aceste laturi ale omului, care sunt coordonate de creier – toate (inclusiv trăirile afective).

    Și da, foarte frumos zis – coroana de frunte ne e și greutate. Uneori mă îngrozesc de cât de dereglați pot fi unii oameni (am studiat niște cazuri de psihopați zilele astea, mă bântuie), și mă gândesc că da, avem geniul, avem rațiunea, avem puterea de a crea artă și frumos din nimic, dar pentru orice avantaj/câștig, este și un preț de plătit.

  5. Dar dacă un artist vorbește despre opera lui, în general ceea ce spune, încărcat afectiv sau nu, are sens, are logică.

    Dacă vorbește în cuvinte, da. Dar deja a exprimat ceea ce a dorit, în acea operă de artă pe care a creat-o.

    Mintea este bună aici în lume; este puțin problematică la capătul universului, ăla pe care nu-l poate concepe, apropo de ce scriam în articol. :)

  6. Pingback: Visul | Simplu

Leave a Reply