Despre medici

Nu despre toți medicii. Despre unii.

Acum câteva zile am auzit la televizor o știre interesantă. Se pare că unii medici de familie vând liste de pacienți pe sute sau mii de euro. Cumpărătorii, evident tot medici de familie, având datele acestor pacienți, și-i înscriu practic ilegal la ei. Cum Casa de Sănătate îi plătește pe medici și după acest număr de pacienți, investiția se amortizează în mai puțin de un an. Evident că tot mecanismul este ilegal (încălcând dreptul oamenilor de a se înscrie la cine vor ei) și imoral (din cel puțin același considerent). Treaba însă merge iar legile actuale, în loc să încurajeze tratamentul acestor pacienți, încurajează numărul lor cât mai mare pe hârtie.

Personal nu dau prea mulți bani pe medicamente, atât la propriu cât și la figurat. O răceală banală se vindecă de la sine în timp ce o boală incurabilă este incurabilă. Astfel că dacă m-ați fi întrebat cu mai mult timp în urmă, v-aș fi spus că singurul lucru bun în medicina alopată este dezideratul de a-i vindeca pe oameni. Dar oare există?

Știu din surse sigure (la prima mână) că acum câțiva ani medicii primeau bani de la anumiți producători de medicamente în funcție de câte medicamente de un anumit tip au prescris pacienților în luna sau lunile trecute. Iar omul se ducea frumos și naiv "la doctor" pentru a se vindeca...

16 comentarii

  1. acum că spui să ştii că ai dreptate. eu m-am trezit, după pensionarea medicului meu familist, că sunt la al familist… pe care nu-l cunosc. e posibil să… ? eu zic că da.

  2. Cunosc acest procedeu, din păcate, pentru că lucrez în domeniu !
    Dar medicii respectivi își iau un risc, pentru că pacienții au dreptul să își ia dosarul și să se înscrie la un alt medic, oricând. Și așa, ar putea rămâne cu suma ”neamortizată”!

    Cțt despre recomandarea doar a anumitor medicamente, nu e un procedeu atât de extins. Există doar anumite situații, când o firmă de medicamente face un studiu pe un număr de pacienți, și le cere medicilor să colaboreze. Acei pacienți vor fi înscriși în studiu, și vor fi monitorizați, inclusiv prin analize, pentru a vedea dacă starea lor s-a îmbunătățit mult după medicamentul respectiv. Și medicului i se dă o sumă pentru participarea la studiu, dar nu cine știe ce ! De obicei, aceste studii se fac cu medicamente antihipertensive, sau pentru colesterol.

    Oricum, la cât de puțin sunt plătiți medicii în România, și de multe ori obligați să plece afară, dacă au și datorii (cazul meu), aceste studii reprezintă doar o picătură în ocean. :)

  3. Crede-mă că nu la ce scrii tu în a doua parte mă refeream eu. Cunosc cazuri când firma X (producătoare sau distribuitoare de medicamente) trimite „agenți” la medicii de familie recomandându-le să prescrie cât mai mutle medicamente de anumite tipuri, evident că de la ei. După care, să zicem la sfârșit de lună, același agent merge la medic și îl remunerează, cash, în funcție de „realizări”. Medicamentele respective se înscriu pe rețete, sunt atent monitorizate, după cum probabil știi, pentru că uneori Casa suportă o parte din prețul lor, așa că se poate verifica câte ai prescris în luna trecută. Evident că toată treaba asta se făcea pe sub mână, fără acte sau documente oficiale, cu asistenta scoasă din cabinet în momentul respectiv.

    Nu știu cum e pe la voi dar aici dacă de exemplu mergi la spital pentru o operație și nu dai bani medicului și asistentelor, poți să mori acolo că nu se uită nimeni la tine. La propriu, chiar au fost cazuri de astfel de decese, inclusiv la copii mici.

  4. Treaba asta cu secțiile de chirurgie e strigătoare la cer, și nu de azi, de ieri ! Dar eu știu că fiecare își va primi plata.

    Totuși, mai există și chirurgi extraordinari, deși puțini, care sunt și oameni ! În orașul meu de reședință pe când mă aflam în țară, Constanța, era cunoscut un astfel de medic extrem de integru, care nu cerea nici un ban.
    Și la București, dacă are vreodată cineva nevoie, recomand cu toată căldura Spitalul Militar cu secția de Cardiologie, condusă de prof. Țintoiu. Acum nu ma știu dacă tot el este medicul-șef, dar în urmă cu ani de zile, când am avut nevoie de o intervenție pentru socrul meu, nu mi-a luat nici un ban, ba chiar, m-a refuzat ! Și la fel, toată echipa lui operatorie.
    Și nu numai cu mine s-a întâmplat astfel, ci cu toată lumea.

    Oricum, pe atunci eram doar un amărât de rezident muritor de foame. :)Cine cunoaște, cât de cât, sistemul medical românesc, știe că generaliștii, mai ales când sunt și rezidenți, sunt Cenușăreasa medicinei. :)Între specialiști și generaliști există un fel de prăpastie. Pe când aici, în Occident, nu e deloc așa !

    M-am lungit, dar voiam să spun că mai sunt, totuși, și flori rare ! Deși puține, bănuiesc…

  5. În timpul sarcinii medicul mi-a recomandat un medicament pe care am dat 70 lei, cică medicament pt tratarea anemiei în sarcină.
    Medicamentul nu a fost bun nici măcar ca placebo.
    În final mi-a recomandat o amică medic banalul fier românesc de 10 cei cutia, iar hemoblobina a urcat la limite normale.
    În plus, am avut ragade (răni) de la suptul copilului. Asistentele medicale m-au pus să dau zeci de lei pe creme ineficiente, trebuia să mă spăl înainte de alăptare pt că-i făceam rău copilului. O colegă de salon, femeie la a 7-a naştere, fără dinţi în gură dar cu copii frumoşi, mi-a spus despre banala glicerină, de 4 lei cutia, care făcea bine copilului.
    Deci ţi-e silă, nu vor să spună tratamentul corect pt o problemă şi îşi bat joc de tine pe banii tăi.
    Plus că m-a programat la control oftalmologic vineri la orele 13, şi când am ajuns acolo, cu maximă nesimţire m-a reprogramat pt că se terminase programul.

  6. Ahaha, deci nu știa când te-a programat că la ora 13 se termină programul?

    Mai bine mergi cu leacuri băbești. Ceaiuri (obținute prin macerare la rece), unguente din ăstea clasice etc…

    Oricum, e bine să nu prea ai de ajuns pe mâna lor.

  7. Este adevărat că condițiile de viață de azi (stresul, poluarea, alimentația etc) nu ne oferă niște perspective ideale. Dar n-o să mă numeri printre fanii medicinei alopate. Poate mai multe pe tema asta într-un articol viitor.

  8. Uh, ah! Mi-e că de mă pornesc, nu mă opresc azi, și vreau să am o zi frumoasă în continuare! Așa că îți dau dreptate, dând din cap aprobator, iar de vei mai scrie pe tema asta, să mă tragi de atenție.

  9. Nu vreau să fac anchete și investigații ci să țin un blog pentru oameni care știu să extragă esențialul. Iară că și comentariile voastre confirmă cele scrise în articol.

  10. De vreme ce a dat-o la TV mai mult ca sigur că e și pe net. Iar chestia cu plata pt. anumite medicamente o știu de acum câțiva ani și nu de la terți.

    Oricum, e f. bine că scrie pe net.

Leave a Reply to Lotus Cancel reply