O zi din viaţa lui Constantin

Azi n-am mâncat nimic, am băut doar puţină apă minerală Izvorul Minunilor căreia nu-i fac reclamă, am supt o mentosană primită de la o fetiţă atât de drăgălaşă şi politicoasă încât n-am putut să rezist insistenţelor ei, şi, de foame, m-am apucat să citesc. Ajuns-am astfel pe blogul Ancăi Giura, despre al cărei stil am mai scris, şi care ne invită de data asta să gustăm şi să criticăm un mic fragment de proză. De citit am citit acolo, de comentat o s-o fac aici. Ca preambul, eu sunt un simplu blogăr de formaţie reală, luaţi eventualele aberaţii de mai jos ca atare. :)

Lectura textului Ancăi mi-a creat senzaţia de viaţă amară, fadă, lipsită de sens şi poate rutinată prin care Constantin, personajul lui principal, trece. Că de trăit nu prea poate fi vorba, desigur, el în forul lui interior are impresia că trăieşte, dar, privită din afară, viaţa lui apare ca o succesiune de cadre, asemenea celor ce ţi se perindă prin faţa ochilor când mergi cu trenul, la care asistă blazat şi impasibil. Fondul uniform al gândurilor lui este întrerupt de câteva ori de - în opinia mea - evidente inserţii ale autoarei, idei pe care aceasta a dorit să le transmită cu orice preţ şi care nu sunt suficient de bine integrate în context (PreTv, Oare cine le mai cumpăra de când cu presa online). Stilul este pe alocuri pedant, cuvintele încă nu şi-au găsit naturaleţea (cu copertele ridicate în sus făcând cinste popularei expresii "urechi de măgar") dar ansamblul funcţionează. Tot legat de modul relatării, eu aş fi preferat o expunere fie din prisma lui Constantin, şi atunci cu cuvintele lui, fie din prisma autoarei, şi atunci cu cuvintele ei, pe alocuri am senzaţia de dublu-plan. Astfel, întrebarea Ce-or fi mâncând toate fetele astea grase? pare iscată în mintea lui C. în timp ce observaţia următoare, legată de corectitudinea gramaticală a crainicelor tv (care anunţau atât de corect gramatical violul asupra unei bătrâne), pare să-i aparţină mai degrabă naratorului (sau naratoarei).

Povestea debutează cu Constantin în salonul de aşteptare al unui medic dentist (care, o să vedeţi, e femeie, singurul lucru din universul ăsta ce poate să mai coloreze cât de cât viaţa eroului nostru, sau cel puţin imaginaţia lui). O banală extracţie dentară a unei măsele de minte, a cărei rădăcină va fi păstrată. În timp ce Constantin aşteaptă, noi suntem informaţi că insul are un serviciu banal, fără perspective, şi că nevasta l-a părăsit cu ceva timp în urmă. Ar mai fi burtica haioasă dar burtică, sau chiar burdihan, au şi cei cu bani, abdomenul plat fiind un sinonim al succesului doar în capul bărbaţilor sub 30 de ani (sau cu mintea cam prin zona aia). :lol: Aproape fiecare moment din această pauză, din această aşteptare a lui în acel salon este exploatat de autoare pentru a ne releva ceva despre personaj. Astfel, la o simplă lecturare a unei reviste de pe masă, C. îşi face un fel de evaluare a vieţii şi aflăm cum un sentiment de ratare se cuibăreşte tot mai mult în sufletul lui. Poate aici, la început, textul este prea încărcat în informaţii din acest punct de vedere, dar, pe măsură ce povestea avansează, ea devine tot mai relaxată.

Mi-a plăcut mult referinţa la reclama sexy la o anumită votcă (o să vedeţi când veţi citi textul - de n-aţi făcut-o deja), e foarte reuşită. Mi-a mai plăcut schimbarea de tonalitate a povestirii în momentul în care Constantin ajunge acasă, acolo el devine mult mai sensibil iar povestea capătă delicateţe, avem, poate, o lume exterioară şi una interioară? Dar, şi hai să fiu critic pentru că aşa pot fi cel mai util, per ansamblu, stilul de redare cred că poate fi mult îmbunătăţit. Ajuns aici, în mintea unor cititori s-ar putea naşte întrebarea: aş citi o continuare la acest text? Răspunsul este da.

În drum spre casă, cu rădăcina dentară în buzunar, Constantin ascultă impasibil o voce din radio, care, printre altele, vorbeşte despre rădăcina de hrean, lăsând cititorul să se întrebe care-i legătura cu rădăcina din titlul prozei...

4 comentarii

  1. Cu plăcere, am scris cât mai “fără mănuşi”, cu riscul să mă înjuri acum, pentru că altfel nu prea ţi-aş fi fost de folos. O să mă uit şi peste acel fragment, văd că ai şi comentarii la el, sper să nu le citesc până ce-mi voi aşterne opinia mea despre el pe blog, dincoace am avut noroc – nu existau comentarii care să mă influenţeze! :)

Leave a Reply