De-ale scrisului

Gata, mi-o zis lumea (nu dau nume, persoane importante, ştie ele cine) că de ce nu mai scriu, că n-am inspiraţie. Ba am. Da' tre să mă pun la punct o ţâră cu termenii, că nu-i ştiu pe toţi. Vedeţi ce rău m-am exprimat în articolul cu baia, bag sama Ardealu mă corupe. Şi-n plus nu înţeleg dom'le ce se tot schimbă aşa regulile de pe o zi pe alta, cum li se scoală celor de la Academie, Academia asta nu-i regulată de nimeni?

Eu de exemplu când eram în generală scriam "eu sînt în generală". Că în general toţi suntem undeva dar eu eram în generală. Dar hop! a venit Academia cu reguli noi, că trebuie să facem progrese lingvistice, şi a zis că de-acuma "eu sunt la şcoală", că aşa se vorbea imediat după daci şi romani. Progresul, deh. Şi â în loc de î cu excepţia literelor de la capetele cuvintelor, chiar şi cele care-s în cuvinte compuse. Cum ar fi neîntârziat = ne + întârziat. Io am înţeles regula da' n-am înţeles ce i-o mîncat mâncat în cur.

Şi pe cale de consecinţă voiam să le zic câteva vorbe de largă circulaţie populară, celor de la Academie, să le fie de noroc. Cum ar fi că n-am văzut nici o Academie care este care să fie aşa de academică ca a noastră. Dar m-am oprit pe la nivelul ăsta, că nu-s sigur dacă se scrie "nici o" sau "nicio". Fapt pentru care am intrat pe dexonline să mă dumiresc, da' când am văzut ce scrie acolo am ieşit de urgenţă. După care am intrat pe diacritica, unde n-am văzut nici un articol decât un link, care indica spre sa-mi-bag-pula-in-academie. Care când am intrat pe linkul respectiv, pul penis canci articol. Sau text. Că s-a evaporat. Şi-am vrut să-i zic la diacritica da' m-am izbit de imposibilitatea de a comenta.

Diacritico, de ce închizi comentariile la articolele vechi? Că faţă de alte bloguri, la tine majoritatea cam toţi care intră o fac din Google, excepţie cei care intră din altă parte. Că vrea omu să vadă cum se scrie corect "mă-ta cu cratimă" şi scrie în Google şi îl trimite la tine pe blog, că io aşa am intrat, şi nu mai poate omu comenta că e închise comentariile. Academia nu, diacritica nu. Huo!

Atât am avut de zis pe azi.

13 comentarii

  1. Hihi. Am zis să mai trec pe aici. Văd că eşti revoltat tare. Nu te stresa, pân’ la urmă fiecare scrie cum ştie, multă lume nu acceptă noile reguli ale academiei, mai ales cele cu “nici o/ nicio” sau “nici un/ niciun”, deci nu-i bai (asta că tot ziceai de Ardeal, că te corupe, am început şi eu să folosesc regionalisme, deşi-s munteancă).

    Şi am observat ceva când am intrat, sus în dreapta nu mai erau gagici fabuloase, era o poză cu Avatar, şi că tot am văzut că ai şi-un blog cu review-uri de filme, mă întrebam dacă ştii povestea de la Avatar. Cea originală adică. E funny!
    http://wtfoodge.com/wp-content/uploads/2010/01/avatar-pocahontas-500×486.jpg
    Când l-am văzut aveam impresia că ştiam deja povestea, apoi am aflat eu cum stau treburile. Of, of, toate-s copiate.

  2. @Colorbliss A, nu, doar în bună dispoziţie şi cu chef de glumă. Cine crezi că-i bagă în seamă? Eu unul nici o secundă…

    @Christine Prezenţa ta mă încântă. Aşa că te mai aştept. Şi sus în dreapta e o poză care se schimbă automat în funcţie de starea de spirit/dispoziţia celui care intră pe blog… :lol:

    Nu ştiu povestea de la Avatar, pe care încă nici nu l-am văzut. Am o grămadă de filme bune sau aşa-zis bune on my ToDo list… :) Dar în fine, povestea poate fi copiată, pe mine ce mă interesează este cât de mult reuşeşte să mă facă să mă pierd în ea şi nu dacă producătorii au victorpontat-o:) Nu mă uit la filme cu wikipedia în dreapta.

  3. Pai Diacritica are rubrica aiá de intrebari intrebatoare si probabil ca nu-i place sa se intoarca la fiecare articol – asa ca a pus lacat pe cele vechi

    Ma mai uit si eu in dex online dar mai ales la Diacritica atunci cand nu-s in regula cu ceva (in afara de cerebel) dar nu ma dau in vant sa scriu absolut tot corect
    si sa trantesc niste constructii de mare clasa.
    Asta e, originalitatea mea poate fi apreciata si daca mai trantesc cate un i pe ici pe colo. Nu ma astept sa copieze de la mine elevii de liceu :)

  4. Mie îmi place cum scrii, Hapi. Aici am punctat două chestii: prima că nu-s de acord cu schimbările pe care le tot face Academia şi a doua că ieri am observat că pe Diacritica nu mai poţi comenta la articolele vechi…:)

  5. Off-topic:
    – Comentez aici pt prima oara (ajuns aici prin link “via” diacritica) – bine v-am gasit, spor si succes in continuare.
    – Blogul nu ofera posibilitatea abonarii (nici macar la comentarii, da’-mi-te – sper ca am ortografiat corect (!) – la noile articole postate) prin e-mail (singura modalitate de abonare pe care o folosesc), deci probabil nici nu voi afla daca/ce mi s-a raspuns, nici nu voi mai sti (decat eventual aleator, din intamplare) sa revin aici.

    On-topic (macar oarecum si oarecat):
    “Diacritico, de ce închizi comentariile la articolele vechi?”
    S-o fi saturat, saraca, de raspuns la atatea intrebari si la atatea comentarii la articolele recente si n-o fi simtind nevoia sa mai aiba de raspuns si la comentarii la alte articole, mai vechi…

  6. Păi dacă te încântă, mai vin.
    Cât despre poză, am văzut că se schimbă, numai că de obicei erau numai fete mai mult sau mai puţin îmbrăcate, iar acum imaginea de la Avatar era ceva nou. Şi acum am nişte valuri în poza de sus, iar cum ea se schimbă în funcţie de dispoziţia mea, cred că a ghicit de data asta starea, am gândurile cam… dezordonate şi învolburate ca valurile mării.

  7. Ciudata limba asta romana cu exprimarea “o să” formand un viitor neprecizat…
    (Intamplator am ajuns din nou pe aici si deocamdata – dupa aproape un trimestru – TOT numai abonare prin “Meta” gasesc…)

  8. M-ai prins într-o pauză de blog, mai bine zis perioada cât nu ai intrat tu aici s-a suprapus într-o bună măsură cu o perioadă de inactivitate a mea pe bloguri… :) O să încerc să adaug şi acea modalitate de abonare pe viitor, până atunci poţi pur şi simplu să adaugi blogul la favorite/bookmarks, sau să notezi undeva adresa lui… :)

Leave a Reply to Christine Cancel reply