Şcoala între atunci şi acum

Am citit un articol la Rat pe blog intitulat Școala. Atunci – pampoane și uniforme. Acum – celular în clasa I. Mai jos o să scriu opinia mea pe acest subiect, asta şi ca răspuns la întrebarea pe care o pune Rat în final, deci vă invit să lecturaţi acel articol prima dată.

Din punctul meu de vedere situaţia şcolii este una complexă iar rădăcinile ei îşi extrag seva din însăşi structura societăţii. Pe vremea lui Ceauşescu trăiam în comunism socialism. Lumea era obişnuită cu diverse forme de autoritate şi nici nu concepea libertatea de exprimare pe care o are de exemplu astăzi. Autoritatea impunea respect. Acest lucru se vede în multe direcţii, de exemplu infracţionalitatea era mult mai scăzută. Cine consuma droguri pe vremea aia? Poate vedetele. În şcoală unii profesori erau duri, mergând chiar spre violenţi. Era ceva normal ca profesorul să-l bată pe elev cu liniarul peste degete sau uneori şi mai rău. Eu n-am prins aşa profesori dar ştiu de la ai mei. Îmi povestea mama că pe vremea ei nici măcar nu aveau voie să meargă la cinematograf în timpul liber decât cu aprobare de la diriginte. În schimb se făcea şcoală. După terminarea căreia aveai un loc de muncă asigurat. De fapt oricine avea un loc de muncă pe atunci dar, în plus, aveai carte - aveai parte.

Lucrurile s-au schimbat după revoluţie iar situaţia de astăzi o cunoaştem cu toţii. În primul rând tinerii se cred buricul pâmântului. Educaţia, înainte de a veni de la profesori, vine de la părinţi, din mediile pe care copiii le frecventează, de pe canalele media şi mai nou de pe internet. Şi spuneţi-mi mie ce modele vedem la televizor şi ce ne insuflă aceste modele? Ce aspiraţii o să trezească cuplul Columbeanu în sufletele tinerelor eleve românce, tot mai frumoase pe zi ce trece, sau de ce ar învăţa pe rupte studenţii când văd că se poate reuşi şi victorpontând? În plus lipsa locurilor de muncă a creat situaţii în care persoane cu facultate se angajează ca vânzători sau uneori nu găsesc nici măcar un astfel de post. Încă un factor motivaţional pentru a învăţa pe rupte, nu-i aşa?

Dar societatea îi afectează pe toţi, nu numai pe elevi. Şi cu salariile derizorii din învăţământul actual, la care se adaugă lipsa de respect a elevilor faţă de dascăli, cine mai vine să profeseze în şcoli? Persoanele capabile se orientează spre altceva sau pleacă dincolo iar şcolile sunt umplute de profesoraşi cărora în mod normal nu le-ar sta bine nici în bănci, darămite la catedră. Cadre didactice de azi pe mâine. Pentru că, nu-i aşa, educaţia nu contribuie la PIB, putem să ne băgăm picioarele în ea, ce importanţă are faptul că tinerii de azi sunt viitorul de mâine. Iar cu profesori care nu-şi iubesc meseria, cum o să aibă elevii tragere de inimă să înveţe? Sau să-i respecte? Şi fără elevi respectuoşi şi silitori, cine vrea să fie profesor? Şi tot aşa...

Este adevărat că încă dăm olimpici de mare valoare. Este adevărat că româna e a doua limbă străină vorbită la Microfost. Dar e la fel de adevărat că avem peste 50% din elevi care nu promovează bacul. E adevărat că avem oameni frumoşi dar e la fel de adevărat că românii sunt ţiganii Europei. Ce înseamnă asta? Că avem un potenţial foarte bun dar că îl exploatăm foarte prost. Iar cauzele, în opinia mea, trebuie căutate mai adânc de sistemul de învăţământ în sine.

Nu, nici mie nu-mi place Andreea Esca.

33 comentarii

  1. Ideală nu e nici una. Atunci se învăţa, deci din punctul ăsta de vedere era mai bine. Autoritatea era exagerată, deci acum e mai bine în sensul ăsta dar acum aproape că s-a ajuns în extrema cealaltă, unde profesorul nu se poate impune nici atunci când e cazul în faţa elevilor.

    Totuşi, şcoala are până la urmă scopul de a te pregăti şi educa aşa că ăsta ar trebui să fie criteriul principal după care să o evaluăm. Ori nivelul de pregătire al elevilor este tot mai slab. Aşa că şcoala de atunci era mai bună. Întrebarea care se pune în continuare este din ce cauze.

  2. Da, aşa este. Fenomenul “şcoală” nu poate fi privit decât în context social, eventual social-politic. (şi aici se poate dezvolta o discuţie atât de lungă …)
    Eu fac parte din categoria optimişti. Prin urmare, partea plină a paharului ar suna cam aşa:
    – încă se învaţă, învăţatul nu este un fenomen izolat. Sunt copii azi care vorbesc fluent 2-3 limbi străine, care fac performanţă în diverse domenii, care sunt capabili la 16-17 ani să conceapă şi să finalizeze proiecte diverse, care vor SĂ ŞTIE, pur şi simplu. (Din păcate, presa promovează, de regulă, nonvalorile.)
    – încă există profesori dedicaţi şi cu ştiinţă de carte. Doar că munca lor, de mare migală, rămâne întotdeauna anonimă, ia ei nu se plâng pentru asta …

  3. Ok … Cred că e mai bine acum. Metodele moderne (în locul celor rigide), accesul la informaţie (biblioteci moderne, internet), libertatea în comunicare şi exprimare sunt lucruri foarte bune, cu condiţia ca în ecuaţie să fie factorii pe care îi aminteam.
    Acum o să zici ceva legat de procentele slabe la examene de tot felul. Iar eu o să amintesc cum, înainte de Revoluţie, se dădea ordin de la partid să fie procentele de promovabilitate de sută la sută, aşa încât ieşeau bacalaureaţi toţi cei care intrau la liceu pe la profiluri de mecanică, agricole etc. cu medii de admitere de 2,50.

  4. Uite, sunt surprins, o opinie pozitivă. Nici eu nu cred că situaţia dinainte era chiar aşa de roz cum o prezentau cifrele. Iar introducerea camerelor la bac nu a făcut decât să evidenţieze o problemă mai veche, despre care de altfel am scris în cele două articole Bacul sub lupă.

    Totuşi, semnalele pe care le primesc (nu doar de pe canalele media clasice) sunt că nivelul educaţiei a scăzut simţitor. Spre exemplu, poate o să ţi se pară interesant acest articol, căruia de altfel i-am şi pus link pe undeva mai sus.

    Şi da, este evident că profesia de profesor :) atrage şi oameni pasionaţi de aşa ceva. Şi pentru care nu poţi decât să ai cel mai profund respect. Păcat că doar o parte din ei au blog.

  5. Aha, deci ai rămas în urmă? Bun. Eu o să încerc să scriu în fiecare zi şi mai mult, să nu mă ajungi… :)) Altfel spus eu mă bucur că mă citeşti şi stai liniştită că nu-i pe pontaj! :)

  6. Hai sa-ti zic eu o parere de elev ce tocmai a terminat scoala. Liceul, de fapt, ca scoala o sa continue si de-acum incolo. Si de n-ar fi cu sensul propriu, tot ar ramane scoala vietii. :)
    Eu zic ca cine doreste sa invete are sanse sa reuseasca in proportie de 90% si in bancile din scolile prezentului, si ale trecutul si bineinteles si ale viitorului.

  7. parerea mea e ca nu, nu erau atatia “ratati” Ca mai facea omu o profesionala, mai lucra la o cofetarie, mai cosea un papuc….
    dar acum?
    Toti viseaza sa fie soferi pe tir si sa aiba 1000 de euro in mana . Toti analfabetii isi pun pe FB poze din Italia de la mare
    Mna.
    Parerea mea

  8. Bun articol! Imi place ca ai scos la lumina lucruri pe care multi refuza sa le spuna. Stim cu totii ca situatie din tara e asa cum e, insa trebuie sa ne schimbam pe noi insine, inainte de toate. Daca noi nu am mai pune botul la toate aberatiile celor de sus, nu ar mai putea sa ne manipuleze. Stii cum e, ei nu vor oameni care sa gandeasca, ei vor dobitoci care sa taca si sa faca ce spun ei. Trebuie ca noi, ca oameni simpli, sa punem piciorul in prag.

  9. Cu alte cuvinte “aranjează” educaţia şi ţi-ai asigurat o generaţie de dobitoci mâine. Sună promiţător.

  10. Mă bucur că ţii balanţa echilibrată. Personal, m-am săturat de mitul educaţiei în comunism. Se făcea carte pe naiba, să ştii trei poezii de Eminescu şi câte ceva de domnitori pe dinafară – absolut totul pe dinafară -, nu înseamnă să faci carte, iar ca dovadă rog doar să se observe nivelul limbii române utilizate de o mare majoritate a beneficiarilor “educaţiei pe bune”, o limbă română într-adevăr proletară (e un progres, dar minunea alfabetizării înfăptuite e de fapt mai degrabă o semi-alfabetizare). Poate ceva mai mult simţ practic, dar ăsta era contextul, omul era mai apropiat de mijloacele de producţie – accentul politic pus pe toată chestia asta a fost decisiv. Cam atât.

  11. Şi totuşi, privind din perspectiva prezentului, avem o problemă cu educaţia/învăţământul. Faptul că nici înainte de ’89 nu era un sistem ideal nu scuză erorile prezentului.

  12. Asta in mod clar, avem o problema foarte mare, dar care nu e ajutate in nici un fel de nostalgiile astea coapte si rascoapte, de agatarea de niste iluzii atat de paguboase.

  13. Problema cu scoala este faptul ca acestea evita sa vada adevarul, practic in primul rand scoala romaneasc are un mare gol, perioada comunista, in al doilea rand unii elevi nu pot face ceea ce vor(nu oricine poate fi profesor de matematica, cel putin nu unul bun)

    In al doilea rand cam toti face ceva cu forta, aprecierile nu sunt la nivelul asteptat pentru multi dintre compani.

  14. Eu cred ca principala cauza a lipsei de respect pentru scoala si profesor este lipsa celor 7 ani de acasa;parintii, ascunzandu-se dupa scuza lipsei de timp nu acorda rabdare, timp educarii bunului simt al copilului, nu-l invata sa respecte pe cei din jur, nu-l invata sa taca atunci cand trebuie,nu-l invata sa salute, sa ajute , sa iubeasaca; tot din lipsa de timp îi ofera calculatorul care-i inhiba ,pe moment, trairile , copilul este bombardat cu multe informatii, de multe ori transmise agresiv, iar sistemul lui nervos nefiind maturizat va avea de suferit;cand copilul incepe scoala profesorul sesizeaza lipsa atentiei, a concentrării, a rabdarii, toate consecinte ale celor scrise mai sus; tot parintii considera ca-i suficient sa la ofere copiilor cat mai mult din ceea ce înseamna material si de restul se va ocupa scoala si societetea;

  15. Nu degeaba se spune că „ cei șapte ani de acasă” sunt cei mai importanți în dezvoltarea copilului, aceștia formează personaliatea și modul de comportare ( copiilor) în viitor.
    Familia este grupul cel mai important din toate grupurile sociale deoarece ea influențează și modelează persoana umană. Cercetările care vin din psihanaliză, psihologia socială și sociologie susțin că familia este: adevăratul laborator de formare a persoanei.

  16. @ Steffi: nu numai familia, ci și anturajul copilului/adolescentului contează. Copiii pun mai mare preț pe ceea ce apreciază sau nu colegii de vârsta lor decât pe părerile “babacilor”, cu atât mai mult cu cât au nevoie să se integreze într-un grup. Sunt destul de mulți cei care încep să consume droguri și alcool la presiunea grupului din care fac parte.

  17. Corect este “Pe vremea lui Ceauşescu trăiam în SOCIALISM.”
    Principiul socialist al repartiției după calitatea și cantitatea muncii (ca și principiul repartiției echitabile, aplicat în toate domeniile) presupune necesara intervenție a Statului, ca instrument de aplicare.
    Comunismul este o cu totul altă etapă, în care dispar atât clasele, cât și diferențele între munca fizică și intelectuală, posibilă printr-o înaltă dezvoltare a mijloacelor de producție, a științei și tehnologiei, permițând un cu totul alt principiu de repartiție, “de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”
    În socialism zonele înapoiate sunt dezvoltate din surplusul zonelor avansate, ramurile economice necesare, dar mai puțin profitabile, sunt menținute prin repartizarea plusului altor ramuri economice mult mai productive (și gândiți-vă cât de rapid au dispărut mici întreprinderi după ’89, atunci când statul a încetat să mai aplice acest principiu, și cât de repede mai apoi au dispărut și marile întreprinderi, care au descoperit cu surprindere că, deși în primele luni le rămânea mai mult, pe urmă procesul de producție a fost complet împiedicat de dispariția unor materiale, componente și resurse asigurate de acele mici întreprinderi și pe care nu le-au putut apoi înlocui nici prin asimilare internă, nici din alte resurse. Gândiți-vă la felul în care “blestemata repartizare” a absolvenților de învățământ superior asigura profesori și medici cu excelentă pregătire în toate zonele țării, permițând mai departe creșterea nivelului de trai din aceste zone și aducerea acestora la un nivel tot mai apropiat de cel al zonelor evoluate…
    În comunism toate acestea nu mai sunt necesare, deoarece evoluția nivelului de conștiință elimină necesitatea unui arbitru prioritar.
    Gândiți-vă la o familie armonioasă. Cine este proprietarul aragazului, sau al televizorului, sau al biroului de lucru? Toți și nimeni în special. Cine ce face? Fiecare ceea ce poate cel mai bine, dar fiecare cu conștiinciozitate, spre binele întregii familii, al celorlalți. Imaginea familiei bune, funcționale, poate fi extins în comunism asupra întregii societăți… Dar noi n-am avut comunism sub Ceaușescu, ci doar socialism, iar tocmai insuficienta dezvoltare a conștiinței socialiste a dat lovitura de grație în 1990.

  18. Aşa este, trăiam în socialism, nu în comunism. În rest, am o întrebare: în câte ţări s-a reuşit implementarea comunismului la nivelul ăla frumos şi poetic în care sună teoria? Presupun că toate regimurile politice îşi justifică existenţa printr-o teorie frumoasă.

  19. Nu era normal , nici atunci nici acum violenta sub nicio formă !
    ”Era ceva normal ca profesorul să-l bată pe elev cu liniarul peste degete sau uneori şi mai rău. ”

  20. Normalitatea descrie o atitudine, stare, tendință etc ce a ajuns să predomine sau să se repete foarte des în anumite situații. De exemplu, să gândești liber în societatea actuală este anormal, deoarece majoritatea oamenilor sunt manipulați, adică nu gândesc liber, și deci tu deviezi de la modul de gândire normal, al semenilor tăi.

Leave a Reply to Camelia Cancel reply