Liber la vorbit

O minune a tehnologiei este pe cale de a ne schimba viaţa în bine:

e-speaking

Chiţibuşenia se numeşte e-speaking şi este o aplicaţie shareware, adică o puteţi descărca şi folosi gratuit timp de 30 de zile după care trebuie s-o plătiţi sau s-o dezinstalaţi. Eu zic că merită s-o plătiţi pentru că vedeţi mai jos.

Chestia foloseşte ceva sistem de speach recognition bla bla dezvoltat de Microsoft, deci merge pe orice Windows (minim XP). Ce face? După ce o instalaţi îi puteţi da comenzi vocale şi ea le execută. De exemplu dacă spuneţi la microfon "open notepad" se va deschide notepad-ul. Dacă spuneţi "close window" se va închide notepadul (sau ce aveţi deschis). Există comenzi pentru a minimiza o aplicaţie, pentru a o aduce în faţă, pentru a deschide excelul, mailul, browserul, pentru a muta cursorul sau pentru a face diferite chestii cu mouse-ul, precum şi posibilitatea de a importa comenzi noi din diverse programe sau jocuri, orice-o fi însemnând asta.

Se pot programa acţiuni noi. De exemplu eu am creat o comandă "google" la auzul căreia sistemul îmi deschide browserul la pagina google.ro şi una "blog" pentru blogul meu Simplu. Mişto, nu? Cuvintele însă trebuie pronunţate în limba engleză aşa că am dubii cu privire la instalarea softului pe PC-urile anumitor oficialităţi. Există ceva opţiune Train Word dar nu-s foarte sigur ce face.

După cum poate unii intuiţi din imaginea de mai sus, acest progrămel ne poate rezolva o grămadă de probleme. Şi nu este vorba de problemele comodităţii, cum scrie acolo. Este vorba de faptul că linkul a fost postat de o fată.

Nu ştiu dacă aţi văzut Instinct sau alte filme despre închisori, în care în penitenciare se organizau tot felul de jocuri sau de competiţii sportive. Ştiţi care e scopul acestora? Nu să-i distreze pe deţinuţi ci să le canalizeze energia brută sau violenţa în acele jocuri, pentru a nu risca ca ea să se acumuleze şi să răbufnească altfel. La fel cum întrecerile sportive răspund nevoii de acţiune a fiinţelor cu energie vitală mare, acest soft poate răspunde nevoii de comunicare pe care o are de exemplu soţia dvs.1

Practic, tot ce trebuie să faceţi este să-l instalaţi pe calculatorul familiei2 şi apoi, la cerere, pe calculatorul ei. Veţi fi uimit de priza pe care o s-o aibă această aplicaţie asupra consoartei dvs şi de modul în care, brusc, zilele dvs or să devină senine şi liniştite. Iată cum ceea ce nu au reuşit psihologii de-a lungul întregii istorii a umanităţii au reuşit câţiva informaticieni deştepţi. Nu merită să le promovez softul?...

  1. singurul caz în care soţia dvs nu are această nevoie este cel în care nu sunteţi căsătorit []
  2. pentru că în momentul căsătoriei se produc unele schimbări, cum ar fi faptul că maşina ei şi maşina ta devin maşina ei şi maşina familiei []

2 comentarii

Leave a Reply