După cum ştiţi dacă aveţi blog, iar dacă n-aveţi după cum fără îndoială veţi afla, circulă prin blogosferă un cuvânt de-i zice leapşă. Şi circulă fără viză, ca-n spaţiul schengen, şi cu viteză mare. De unde vine el?
Uitându-mă pe dexonline, aflu că leapşa este un joc de copii (ca şi cum ar putea exista jocuri de adulţi) în care unul dintre jucători îi dă o palmă altuia, care fuge după ceilalţi până ajunge pe altcineva şi-i dă o palmă, şi tot aşa. Un fel de palmă în ştafetă.
Lepşele din blogosferă sunt tot un fel de jocuri în care persoana nominalizată primeşte sarcina de a scrie pe blogul propriu un articol în care de regulă trebuie să răspundă punctual unor întrebări ce vizează chestii subiective după care să dea leapşa mai departe altor blogări.
În opinia mea lepşele comportă mai multe probleme. Pentru a le înţelege e bine să ne gândim puţin la faptul că internetul este un spaţiu vast ce reuneşte persoane diferite, oameni care altfel n-ar fi aproape niciodată împreună. Anularea distanţelor aduce în acelaşi spaţiu (virtual) tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, socialişti şi liberali, pesimişti şi optimişti, introvertiţi şi extrovertiţi. O atât de bogată paletă tipologică ridică uneori probleme de comunicare deoarece participanţii la dialog pot avea sisteme de valori, sensibilităţi, grade de cultură, toleranţă şi înţelegere mult diferite. Comunicarea devine un act sensibil care trebuie abordat cu înţelepciune, altfel riscând nu numai să nu putem crea o punte către celălalt dar şi să ne stricăm relaţia de ansamblu cu el.
În ce priveşte subiectul de faţă, în mod concret, unii blogări se pot angrena în lepşe pe care alţii le pot considera puerile (cum ar fi, în umila mea opinie, lepşele de tip cană de blogăr, tricou de blogăr) şi cărora nu simt să le dea curs. În alte cazuri poate că nu ne interesează domeniul pe care se axează o leapşă foarte nişată. Ne putem trezi par example cu zece întrebări pe teme literare în timp ce noi n-am mai citit o carte din copilărie. Sau, alteori, cu întrebări nonşalante pe nişte subiecte care pentru noi sunt foarte intime şi despre care nu dorim să vorbim în spaţiul public.
Suficiente motive cât să explice de ce, deşi lepşele n-ar trebui ajustate, am văzut unele care se schimbau pe parcurs de la un participant la altul mai ceva ca telefonul fără fir, fiecare scoţând, adăugând sau adaptând ceva la ele. Ce sens mai are atunci o leapşă?
Evident, un mic "factor de corecţie" aplicat celor de mai sus este acela că de obicei vom pasa leapşa prietenilor virtuali. Dar chiar şi aşa există riscul să "călcăm strâmb". Uneori este suficient să găsim câteva puncte în comun pentru a lega o prietenie cu cineva dar asta nu exclude (mai ales pe net) posibilitatea diferenţelor în multe alte direcţii. Nu toţi funcţionăm la fel în bloging, ca să citez un articol citit azi1.
Dacă ar fi să trag o concluzie, aceasta ar fi că e bine să te gândeşti cu atenţie şi să îţi foloseşti bunul simţ în primul rând atunci când lansezi o leapşă şi în al doilea rând atunci când o dai mai departe. Iar dacă cineva dintre cei nominalizaţi de tine nu doreşte să o preia, să nu ai resentimente faţă de el. La urma urmei, sufletul unui om nu poate fi descris de zece întrebări de tip da sau nu...
- şi pe care vă invit să-l citiţi, şi-n general să-i citiţi blogul, că scrie frumos [↩]
Eu nu fac lepse. Se intampla rar sa preiau o idee din “leapsa” si s-o transform in articol
Nu le ocolesc pentru ca mi se par puerile, pur si simplu n-am chef, nu ma reprezinta si nu le vad rostul.
Cateodata raspund la intrebari chiar pe siteul postatorului pentru ca nu-mi place sa jignesc daca tot am fost nominalizata, sau sa zica “e cu nasu pe sus”. Desi….e nasul meu
Seara faina
eu le cam evit. iar motivele se regăsesc în articolul tău: unele nu au nicio tagenţă cu mine, unele sunt prea personale, iar eu evit să mă pobestesc şi majoritatea sunt… copilăreşti.
am urmărit însă cu interes o leapşă pornită de la un blogger apropiat mie. tema era absolut interesantă (eu aşa am perceput-o) era doar o singură întrebare: ce ai face dacă ziua ar avea cu 60 de minute mai mult… din păcate nu a avut viaţă lungă, iar cei care au preluat-o au uitat pe parcurs o regulă de bun simţ: să amintească de la cine a pornit.
@Hapi Dar ai avut recent un articol cu “Ce răspundeţi”… poate fi privit tot ca un fel de leapşă.
Doar că nenominalizând, ai lăsat să răspundă doar cine doreşte…
@psi bună asta cu 60 de minute. acum depinde şi de întrebare. vara ziua are cu mai bine de 60 minute în plus, iar noaptea în minus…
Si mie mi-a trimis odata un blogger chestia asta dar nu ca pe o leapsa…..Ce-as face daca as avea cu …..o ora in plus pe zi parca , fata da altii. Dar nu cred c-a preluat-o de la cineva(ideea) Si ideea era ca in ora aia evident ca nu ai cum sa-ti petreci timpul cu alte persoane ca ei NU o au in plus
Una a fost propusa de o bloggerita de beauty cand ma aflam in pana de idei (in sensul ca era momentul sa platesc TVAul pe o factura ) 
“Ce credeai la 15, 25, 35 de ani” Ma rog, ea a propus altfel dar eu am modificat. O singura data am nominalizat niste prieteni sa-mi raspunda dar eventual la mine pe blog. Deci nu consider ca fac lepse.
Lotus- nu, eu am o categorie numita “provocari” in care scriu tot felul de joculete, facute TOT cu scopul de a-i face pe altii sa zambeasca. Nu am preluat ideea de la nimeni, pentru fiecare “provocare” stau si-mi storc mintea, fiecare e diferita, amuzanta, noua
Dar nu am zis c-ar fi neapărat o mare problemă cu lepşele, ci că este bine să nu ai pretenţia ca cei nominalizaţi să le dea curs.
În ce priveşte ora în plus… de unde ştii că n-ai putea-o petrece cu cei iubiţi? Că la tine e ora în plus, la ei e una din cele 24 de ore…
Iar legat de provocări, am şi eu o rubrică numită Quest unde sunt mai mult teste de perspicacitate dar nu numai (vezi Poet în devenire). O să scriu de altfel un articol în care o să disec structura acestui blog, dacă tot am adus-o zilele trecute la o formă care-mi place…
Pai nu, ca-mi zisese ala ca ceilalti ar fi intepeniti oarecum in timpul acela si ca-s numai de capul meu
Aaaa…. adică să poţi opri o oră timpul în loc, gen. Mamă ce m-aş distra. Câte perspective ţi se deschid în faţă, în câte locuri te poţi ascunde în acea oră pentru a-ţi spiona prietenii când îşi revin…
Lepsele imi amintesc (desi nu toate) de vechiile noastre Oracole, de copilarie asadar. Iar mie imi place sa ma joc, motiv pentru care le mai dau curs, uneori
Plus ca mi se pare ca tocmai asta e interesant: faptul ca suntem atat de diferiti, iar o leapsa poate surprinde perspective si abordari diferite ale aceluiasi lucru.
Păi sunt frumoase dar cu condiţia să nu calce pe vreo sensibilitate a celui care le primeşte, atâta tot. Acum depinde şi cum le abordezi, pot fi privite ca elemente de deschidere, de dezinhibare, pe de altă parte blogurile sunt publice şi mulţi aleg să scrie în spatele unor pseudonime… Deci e un pic cu skepsis.
Atatea sensibilitati si oameni afectati
Tu ziceai bine in articol insa, in momentul in care dai mai departe o leapsa nu are sens sa te astepti sa fie neaparat ,,onorata”. Cum ziceam, e ca un joc. Cui ii convin regulile, poate sa intre in hora, cui nu, nu