Cum să faci baie corect

Scot eu într-o dimineaţa cazanul din baie în curte, să-l vopsesc. Şi aşa arăta cam urât, nu fusese vopsit de mult şi îmi dăduse vecinul nişte vopsea galbenă, că şi-a vopsit gardul şi i-a întrecut. Că altfel nu prea m-aş fi apucat, că eram cam strâmtorat de bani şi nu-mi dădea să arunc şi pe vopsea. Da dacă tot e pomană...

În timp ce vopseam, trece pe uliţă Toader a lu Saveta.
- Noroc, ce faci?
- Ia, vreau să-mi vopsesc un pic cazanul din baie...
Se uită el mai atent peste poartă (că nu vede bine săracu, mai mult te cunoaşte după casă) şi-mi zice:
- Apoi cu galben îl faci?
- Da ce are?
- N-are nimica, da dai şi în baie?
- În baie nu mai dau că nici n-o trecut anu de când am dat, îi un albastru fain şi oricum n-am vopsea de ajuns.
- A, păi atunci nu mere.
- Cum nu mere?
- Păi cum faci cazanu într-un fel şi baia rămâne într-altu? Îi fain să fie tăte de-o samă, ce-o zice lumea când intră la tine în baie?
Şi pleacă mai departe.

Stau pe gânduri, puţin descumpănit. Drept îi că până acum le aveam pe toate de-un fel, ori în ce cameră. Aşa că mă opresc din vopsit. Dă-o încolo de găleată cu vopsea, n-am ajuns să stau în atâta lucru. Şi mai pe după-masă mă duc în oraş şi cumpăr vopsea albastră, nuanţa din baie. Seara mă prinde din nou vopsind cazanul. Trece pe drum lelea Floarea.
- La muncă, la muncă? mă salută ea.
- Aşa, un pic, de încălzire, îi răspund eu.
- Da să nu zici că ăla-i cazanu din baie pe care-l văruieşti.
- Ba cazanul, da de ce?
- Tiii! exclamă ea şi-şi face o cruce de parc-ar fi văzut fantoma de care povesteşte Sandu din deal. Dapoi unde-ai văzut tu cazan albastru?
- Cum unde? o întreb eu. Păi aşa am şi în baie...
- În baie şi în cameri mere da la cazane? Cine-o mai pomenit cazan albastru?
- Da atunci cum? zic eu oprindu-mă din lucru şi întorcându-mă către ea.
- Apoi să-l faci şi tu o culoare închisă. Un brun ceva, ori un crem, ori ca un maro închis... cum vezi că îs toate cazanele. Ori măcar un roşu întunecat. O culoare care să-ţi placă. Da nu albastru...
- Hmm, fac eu. Tu nu zici rău.
- Păi şi când le cumperi îs aşa. Treaba ta, fă cum vrei, io numa zic... zice ea şi-şi vede de drum.

Mai cuget eu ce cuget şi las pensula jos. A doua zi dimineaţă primul lucru pe care-l fac e să dau o fugă la oraş şi să-mi iau cea mai închisă nuanţă de maro. Apoi vin acasă şi mă apuc, în sfârşit, de vopsit cazanul. Maro.
N-apuc însă să dau două pensule că vine la poartă Liţă a lu Corina. Că tot satul îl râdea că s-o însurat cu una Corina, venită de la oraş, care nu ştia să facă nimic, nici pe stradă nu păşea decât aşa, agale, ca o putoare.
- Salut vecine, nu-mi poţi da o sticlă de lapte? Ori barăm o litră?
- N-am, că-i a făta vaca şi nu dă lapte. Da du-te la Gicu de după drum că-ţi dă el.
- No, las că m-oi duce la el atunci. Da ce vopsăşti acolo?
- Cazanul de la baie.
- În ce culoare? zice el chiorându-se de după poartă.
- În maro! exclam eu cu aplomb.
- Da mă, să ştii că nu e bine în maro. Că cum să-ţi zic... nu-i bună culoarea pentru afecţiuni.
- Fugi mă de-aici, cum adică nu-i bună pentru afecţiuni? Ce vorbă-i asta?
- Adică te afectează. Că o citit Corina o carte despre culori şi cum să ne văruim casa şi ce efecte au ele asupra omului. No, şi nu era bun brun aşa. Că îţi dă o stare depresivă. E culoare de înmormântare, tu te duci la budă să te înmormântezi ori să te caci?
- Păi şi ce culoare să-l vopsesc, că fiecare zice altceva? răspund eu perplex, lăsând pensula pe jos.
- Galben!

Şi uite-aşa, am ajuns singurul sătean din Săteşti cu cazan în toate culorile. Şi încă mai am loc liber sus de vreo două benzi, pe care îl ţin just in case cum zic americanii. Şi învăţătura pe care eu am tras-o de aici, şi pe care v-o spun şi dumneavostră, este să nu vopsiţi niciodată cazanul din baie altundeva decât în baie. Iar în ce priveşte culoarea, io zic s-alegeţi galbenu, că-i mai fain şi-i antidepresiv...

38 comentarii

  1. PS: Bineînţeles că logica cu dungile nu ţine decât până apare careva şi zice că nu-i bine-n mai multe culori, că-i ca la ţigani. De aia nu mai las pe nimeni în baie. N-au decât să se ducă afară sau să se ţină…

  2. :))) parc-am citit o poveste. Vezi, astea-mi plac mie, usoare , sa nu trebuiasca sa gandesc mult .Sa-mi intre la inima si gata :)
    Cel mai tare a fost nenea cela cu culorile si semnificatia lor:))))

  3. În Săteşti încă nu s-a descoperit maşina de făcut poze. Dar bine că barăm (că pe la mine se zice şi aşa) sunt eu conectat la onlain să vă povestesc…

  4. Mi se pare mie sau nenea cu cazanu’ era mai degrabă influenţabil şi lipsit de-o minimă încredere în capacitatea lui decizională decât strâmtorat? :))
    Nu toţi sunt neam cu Păcală, ce pretenţii să mai avem?! :)

  5. Nu-i vorba atât de mult de capacitate decizională, ar fi fost dacă eram la oraş. Ai fost la sat? Cunoşti expresia “în rând cu lumea”? :)

  6. Am zis să-ţi fac o vizită micuţă şi eu, să văd cam ce se petrece pe aici, din moment ce pe tine te inhibă blonda din dreapta. Poate eu oi fi mai dezinhibată aşa, mi-a apărut o gagică în dreapta sus, dar nu m-am intimidat deloc.

    Suciţi rău oamenii acolo la tine în Săteşti, n-au gusturi comune, nu te mai lua după ei. Şi totuşi, unde-i situat Săteşti ăsta? În Ţara Minunilor?

  7. Încă nu-i sigur unde-i situat dar cu timpul m-oi dumiri eu… :) Dar da, cam prin ţara aia de care zici. Iar poza din dreapta se tot schimbă, sunt şi câteva tipe fabuloase şi acum cu tine mai este una, bun venit pe blog! :)

  8. Oh. Mulţumesc pentru compliment!
    Am văzut că se schimbă, dar în momentul în care comentam eu era o tipă sexy acolo sus.
    Când te vei hotărî unde situezi căsuţa ta, să mă anunţi şi pe mine, că-s curioasă tare.
    PS: Eu am cam renunţat la blog că-ncep cursurile curând, oricum nu mă pricepeam la blogărit. Prin urmare, o perioadă cel puţin nu mai scriu nimic. Acestea fiind spuse, încă mai vrei să-ţi aprob accesul la blog?

  9. Ba am inspiraţie, şi o grămadă de idei în draft, dar am fost puţin busy cu altele. De ce să scriu la normă? Am mai scris pe blogul de filme.

  10. Vezi că dacă zici “baie” şi “împodobit capodopera” poate crede lumea altceva. Nu de alta da io îs om serios, la casa mea, la baia mea, la cazanu meu… :))

  11. Genial :))…îmi place la tine în sat …
    Hmm, eu cred că de la tine a plecat șirul de culori pe note :))), ai prevăzut bine :))))

Leave a Reply to Lotus Cancel reply