Stilul bufonului

Îl recunoşti dintr-o mie: el intră-n scenă îmbrăcat în haine strident colorate sau groteşti, adică lipsite de stil, şi face o serie de tumbe sau giumbuşlucuri spre amuzamentul publicului. Personaj bivalent, tragi-comic, deseori aflat la limita penibilului sau cu mult dincolo de ea, cunoscut şi sub numele de măscărici sau clovn... dar să mă opresc aici, că nu voiam să scriu despre scena politică românească azi.

Azi voiam să scriu despre o noţiune a limbii şi anume despre stil. Dar, în stilu-mi caracteristic, am început aberând despre alte chestii. Sau nu? Oricum, înainte de a trece mai departe, vă invit să citiţi un articol pe care l-am lecturat dimineaţă, intitulat a avea stil... fie şi pe facebook şi semnat de o frumoasă1 şi intuitivă reprezentantă a sexului slab - eva. Şi care, de ce să nu recunosc, m-a inspirat.

Primul pasaj:

Auzim chiar şi din gura unor fete trecute prin ,,înalte'' şcoli româneşti de modeling ( la care ,,instituţii'' aud că nu-ţi trebuie bacul spre a fi admisă) cât de important este să aibă omul stil. (,,Emoţionant'', nu-i aşa?) Cum numai el, stilul, mai poate să ne salveze de la aneantizarea pe care ne-o induce mall-ul, facebook-ul şi alte ...agore... din acelea depersonalizante.

vorbeşte despre rezistenţa prin stil. Aţi auzit, desigur, de rezistenţa prin cultură, ei bine aici avem rezistenţa prin stil. Nu râdeţi că-i pe bune. Cum altfel am putea să nu ne dizolvăm ca picătura în ocean, cum am putea pluti la suprafaţa mediocrităţii, mai ales femei fiind2, decât vopsindu-ne cu puţin ulei, dându-ne un lustru aparte, creându-ne, aşadar, un stil? Este că-i tare? Mie aşa mi s-a părut, una din cele mai tari chestii citite-n ultimele zile. Şi na, m-am mai plimbat pe bloguri.

Ce înseamnă, totuşi, a avea stil? Autoarea subscrie următoarei definiţii:

"A avea stil înseamnă a fi capabil să realizezi un ansamblu original de o oarecare calitate al înfăţişării ca şi al ambientului propriu. Stilul presupune astfel o anume coerenţă şi permanenţă în timp, stilul cuiva putând fi recunoscut în decursul întregii sale vieţi, cu toate variaţiile inerente vârstelor şi etapelor de evoluţie." (Adina Nanu)

care este frumoasă şi, zic eu, oarecum feminină. Într-adevăr, cuvântul stil are uneori conotaţia de distincţie, rafinament, clasă, din acest sens al lui fiind probabil derivat termenul stilat. Eu însă subscriu altei definiţii, auzită prima dată la profa' de română din liceu şi găsită apoi ca aparţinându unui francez (al cărui nume vă las să-l completaţi în comentarii): "Stilul este omul însuşi". Din punctul meu de vedere această definiţie o absoarbe pe cea a Adinei Nanu fiind chiar mai generală.

În primul rând ea spune că stilul reflectă individualitatea. Probabil ştiţi că nu există doi oameni cu amprente identice. Iar în filme vedem mai nou sisteme de securitate cu acces pe baza scanării retinei. Şi, dacă ne gândim mai adânc, este normal să fie aşa. Pentru că fiecare fiinţă umană este unică iar această unicitate iată că se reflectă inclusiv la nivel corporal. Stilul este, în acest context, amprenta personalităţii, grosso modo dar şi în detaliu. Stilul este ceea ce ne defineşte.

În al doilea rând, această definiţie implică şi o axă calitativă, adică nişte grade de calitate pe care le putem acorda stilului. Astfel, cu cât ne manifestăm într-un acord mai mare cu natura noastră profundă, cu cât aruncăm mai multe măşti, cu atât calitatea stilului nostru creşte. Asta deoarece preferăm să fim autentici în loc să-i mimăm pe alţii. La acest nivel cele două definiţii fuzionează sau coincid. Originalitatea (din prima definiţie) rezultă din această autenticitate, tocmai pentru că fiecare individ este unic. Necopiindu-i pe alţii ne manifestăm propria originalitate. Calitatea stilului survine din aceeaşi autenticitate, care ne apropie de condiţia de oameni. De altfel calitatea nu a exclus şi nu va exclude niciodată diversitatea iar modelele "unice" de tipul "înălţimea ideală", "culoarea ideală a părului" propuse de societate sunt false şi corespund unui mod gregar de gândire. Şi, evident că fiind oneşti faţă de noi înşine, faţă de centrul nostru, va fi îndeplinită şi condiţia de coerenţă sau continuitate în timp. Căci roata se învârte şi axul stă. Pe scurt, am putea spune că stilul, sub aspectul lui elevat, înseamnă a-ţi fi cât mai fidel eului tău profund, sau cel puţin rezultă din aceasta.

Dar mai există un pol, acela al stilului grosier, lipsit de calitate, la care definiţia Adinei nu mai merge. Să luăm cazul politicianului care alege să mintă, să fie vulgar, să zâmbească forţat, să mimeze anumite atitudini care nu-i sunt caracteristice (cum, în opinia mea, face domnul Ponta). Dacă opinia mea e corectă putem spune că "acesta este stilul domnului Ponta"? Eu cred că da. Evident, din acest stil au dispărut complet distincţia, rafinamentul, frumuseţea. Dar este, totuşi, stilul domniei sale şi rămâne perfect valabilă afirmaţia "omul este stilul însuşi". Care afirmaţie se potriveşte de minune şi cu "pomul se cunoaşte după fructe iar omul după fapte" şi, aş adăuga eu, blogerul sau scriitorul după cum şi ce scrie.

Revenind acum la primul paragraf, afirmaţia "cât de important este să aibă omul stil" devine brusc paradoxală. Evident, fiecare are deja un stil, fie că vrea sau nu, fie că e conştient de el sau nu, după cum are o amprentă. A aprofunda acest stil, a-l rafina, a-l "stiliza" este poate direcţia corectă în care trebuie mers. Dar această cale nu este una spre în afară. Încercarea de  "a avea un stil" - da. Să ne mirăm atunci că adeseori acest "stil" va implica purtarea anumitor haine la modă dar hidoase, abordarea anumitor atitudini arogante sau prosteşti, asumarea anumitor tabieturi ridicole?

Însă nu trebuie să disperăm. Dacă nu am reuşit să ne creem un "stil" exterior, avem, mai nou, lumea virtuală. Poate că aici...

  1. nu numai în sens fizic []
  2. eu ultima dată când am verificat eram bărbat dar empatizez bine şi unde nu empatizez mă bazez pe intuiţia masculină []

5 comentarii

  1. :)

    răspund printr-un zâmbet ,,cu stil”. Adică eu fac gropiţe când zâmbesc, râd. Greu de imitat un zâmbet ca al meu…asta ca să alimentez faptul că mi-ai flatat vanitatea de femeie.:)

  2. Ei, stilul este omul însuşi – spunea Georges Louis Leclerc, Count of Buffon, aşa că pe tine te defineşte zâmbetul… :) Eu speram la o dezbatere de idei, sau măcar la nişte contraziceri acerbe, dar ce să fac, cu siguranţă sunt prea subtil pentru aproape-inexistenţii mei comentatori iar de la tine trebuie să mă mulţumesc cu ce am primit… :lol:

  3. Adesea bufonilor sunt asemeni jokerilor, cu 2 fete, una proasta si una intelegenta, oameni ce se ascund si lovesc atunci cand trebuie…

Leave a Reply