Cine este moș, are barbă albă și posedă puteri supranaturale?
Ce susține religia mea
Religia mea susține că există o ființă unică, atotputernică, omniscientă și eternă, numită Dumnezeu, care a creat universul și l-a populat apoi cu viață
Homo Religiosus
Fără nici o legătură cu blogeri, astăzi vom vorbi despre omul religios. De fapt ce să vă aburesc cu formulări savante, mai bine vă spun că într-una din duminicile trecute am văzut două femei povestind lângă o biserică. Ceea ce nu-i o chestie chiar așa senzațională, de multe ori oamenii povestesc în jurul unor clădiri ((în lipsa […]
Bancuri cu Adam și Eva
Dacă tot am dat-o pe bancuri biblice ieri, m-am gândit să mai postez câteva bancuri cu Adam și Eva. Sau bancuri cu Eva și Adam, ca să nu se supere fetele. Într-o zi, Eva s-a adresat divinității: – Doamne! Ai creat această lume vastă și m-ai pus regină peste ea. Este minunat și nu vreau să par […]
Frumusețea teismului
Există, i-aș putea spune, o mare vânzoleală sau forfotă intelectuală în jurul teoriei existenței lui Dumnezeu1. Din vremuri imemoriale, savanți și oameni simpli deopotrivă s-au bătut în idei, ipoteze și argumente pro sau contra. Timpul s-a scurs și ei au pierit, fie răpuși de Dumnezeu, fie de vârstă sau …căci nu despre ceaiuri voi vorbi azi […]
Dialog
Un dialog imaginar care se înscrie în eterna dispută dintre știință și religie.