Câteva gânduri despre școala făcută acasă

Doi oameni, pe care înțeleg că-i cheamă Dragoș Bucur și soția lui Dragoș Bucur :) au decis să-și retragă definitiv de la școală fata, pe care înțeleg c-o cheamă Sofia, și s-o educe în sistem de „home schooling”, adică acasă. Publicarea acestei decizii a dus la apariția mai multor articole pe tema homeschooling-ului ca o alternativă la învățarea normală, făcută în clasă, alături de ceilalți elevi. În ultimul ei articol, Cudi consideră că discuția despre acest subiect este o non-discuție, dar eu cred că se înșeală. De ce? Pentru că studierea a două metode fundamental diferite de educație este o temă de interes și poate una care ne-ar ajuta să înțelegem mai bine din ce suntem făcuți și cum funcționăm, ca oameni. Evident, întrebarea de bază se formulează cam în felul următor: învățând acasă vei obține rezultate mai bune decât învățând la școală?

elevi în clasă

Din capul locului precizez că rezultatele viitoare ale Sofiei, indiferent cum se vor dovedi ele, nu ne vor ajuta la nimic în discuția asta, deoarece nu avem un fundament pentru a face niște comparații edificatoare. Nu vom putea compara rezultatele viitoare ale fetei cu cele ale altor elevi, integrați în sistemul normal de învățământ, pentru că subiecții în cauză au un bagaj genetic diferit. Corect ar fi să o comparăm pe Sofia cu ea însăși în altă ipostază, dar acest lucru este imposibil. Adică, dacă fata se va dovedi peste ani neștiutoare de carte, asta nu ne va spune nimic despre homeschooling, deoarece lipsa ei de performanță își va putea avea cauzele într-o mai slabă dotare intelectuală (și poate că nici trimisă la școală n-ar fi făcut mare brânză), la fel cum niște rezultate de excepție nu vor putea constitui un argument în favoarea școlii făcute acasă, deoarece poate că fata, trimisă la școală, ar fi ajuns de două ori mai bună. Așadar, discuția nu se poate purta decât în termeni generali.

La o primă vedere, s-ar spune că școala făcută acasă este sau ar trebui să fie superioară celei din sala de clasă. De ce? Pentru că în orice domeniu o soluție personalizată este superioară uneia generală. Oricât de civilizați ar fi vecinii tăi de scară, locuind la casă vei avea mai multă libertate decât locuind la bloc. A merge cu taxiul este în general preferabil mersului cu autobuzul, pentru că șoferul te va servi doar pe tine. La fel, un profesor care îți predă numai ție va putea să adapteze mai bine conținutul lecțiilor la tipologia și personalitatea ta, pe când un profesor care predă la 20 de elevi, oricât de bine va încerca să-și modeleze cursurile, va trebui să cadă undeva pe o linie de mijloc, care tot va fi prea sus pentru elevii codași și prea jos pentru vârfuri. De altfel, studierea acasă se practica încă din antichitate în familiile din înalta societate și la casele regale, care își permiteau să angajeze profesori pentru copiii lor. Și oare este cineva care-și închipuie că meditațiile private pe care i le cumpără copilului îl vor face pe acesta să aibă rezultate mai slabe?

Dar, în contrabalans cu asta, există sala de clasă. Sala de clasă cu 20-30 de elevi, care toți poartă aceleași cărți în ghizdane, care toți și-au făcut aceeași temă și care toți ascultă aceeași lecție. Mircea Miclea spune că elevul este o făptură socio-emoțională. Nu sunt de acord nici cu asta. Asimilarea de informații n-are nici o legătură cu socializarea, poți fi cel mai ursuz elev, cel mai retras, cel mai introvertit. Contează însă faptul că ești acolo. În primul rând, contează faptul că ești alături de alți zeci de elevi, toți cu aceleași cărți, toți cu aceeași lecție înțeleasă, memorată sau măcar amintită, de la caz la caz, dar aceeași. Toți montați pe același lucru. Și apoi, mai contează sala de clasă. Pereții aceia din care au ricoșat ani de zile ecouri de poezii, care-au fost martori la depănarea a sute și mii de povești, în care s-au proiectat file de istorie și-n care s-au întipărit, cu sângele stiloului corector, formule, teze și lucrări de matematică. Dacă Ana este cea care dă rezistență fundației, atunci Ana + Liza, Philos + Sophia și tot restul numelor din panteonul logosului grecesc au dat naștere unei construcții atât de grandioase, încât simplul fapt că stai acolo este de natură a te impulsiona să înveți, la fel cum simplul fapt că mergi în vizită într-o închisoare este de natură să-ți dărâme moralul și simplul fapt că pășești într-o biserică de sat trezește în tine o stare de sacru. Este locul, sfințit de om, care te resfințește.

Cum este cel mai bine? Până la urmă, cred că răspunsul e nuanțat. Poate că, pentru cei puțini și pregătiți interior, învățatul acasă, cu profesor sau chiar prin auto-educație, este soluția optimă. Dar pentru restul, marea majoritate, bănuiesc că e mai bine la școală și că, poate, un pas înainte l-ar reprezenta o mai bună stratificare a claselor și împărțire a elevilor pe grupe de interese comune și capacități similare. Ca în aproape toate domeniile, societatea a găsit și a reușit să implementeze în timp, și aici, cea mai eficientă soluție. Îi lipsește doar optimizarea în profunzime.

13 comentarii

  1. in urma cu 20 de ani am aflat cu stupoare ca profesia nu inseamna acelasi lucru cu jobul. Tot atunci am aflat despre un tip cu profesia de muzician care si- a gasit doar un job de stivuitorist si care a facut un accident de munca in prima zi pe santier. Scoala poate fi facuta oriunde daca este facuta in conditii de siguranta, fara discriminare si are rolul de a- i pregati pe copii ca atunci cind vor fi adulti sau maturi sa stie sa- si asigure ” supravietuirea” in conditii decente. In consecinta ar trebui plecat de la cum va arata viata de adult a copiilor de acum, cam ce vor face ei peste 20 de ani. Pensionul modern poate fi o varianta pentru domnisoarele cu bani iar mersul cu bicicleta prin parc pentru baieti. Se mai pun intrebarile: ce este decent si cum va fi extesia creierului uman cu microchipuri? Microcipurile astea ar putea rezolva toate problemele astea de invatare

  2. Bun venit pe blogul ăsta!

    În primul rând, școala, așa cum este acum, nu te pregătește pentru viață decât într-o foarte mică măsură. Printre altele, nu îți asigură un loc de muncă, decât într-un stat socialist. Ce face ea este să te supună unui algoritm de învățare care să-ți permită acumularea de informații și uneori deprinderi în diverse domenii. Adică îți oferă mai multe șanse, teoretic îți mărește potențialul, transformându-l într-o resursă activă. Faptul că dispui de timp și de forță fizică, de exemplu, este o resursă (pe care tu o poți vinde unui patron, contra unei sume de bani lunare). Faptul că ai și o calificare în câmpul de muncă este o resursă suplimentară. Toate acestea sunt resurse de care dispui și pe care școala te poate ajuta să ți le amplifici (mai ales cele intelectuale). Mai departe însă rămâne în seama ta să-ți valorifici aceste resurse la maximum, adică să le vinzi cât mai scump. Chestia asta ține de cum știi să faci afaceri (banii sunt tot timpul rezultatul unei tranzacții), pentru că și angajarea este tot o afacere (una de tipul: eu dispun de 8 ore libere pe zi, pricepere la cusut și migală, și vreau să-ți vând ție, care ai o fabrică de confecții, aceste lucruri contra unei sume de 1000 de lei pe lună), dar școala nu te învață cum să faci aceste afaceri (deși poate ar trebui).

    În al doilea rând, eu nu cred în microcipuri. Și, la modul general, nu cred că există vreo mașinărie care să-ți poată rezolva, ca prin farmec, problemele tale interne. Soluții în afara noastră nu există. Ca dovadă, calculatoarele au cunoscut o evoluție fulminantă, dar degeaba ai un i7 lângă tine, în timp ce Einstein avea un pix și o hârtie, că dacă nu te duce mintea, calculatorul nu te ajută cu nimic. Iar ideea asta cu mașini care să ne facă să învățăm mai bine sau să fim mai deștepți este ușor ruptă din filmele de science-fiction.

  3. da, da. Exista vreun lucru nepretuit in viata asta? Un exemplu ar fi tocmai dorinta creierului uman de cunoastere. Intelegi? Asta se invata la scoala. Cum sa cunosti viata de pe pamint si din cosmos. Ca sa poti face alegeri decente si inteligente. O analiza sumara arata ca negocierea este aparenta. Ti se pare ca negociezi. In fapt, alegi. Alegi fie ceea ce cunosti fie ceea ce intuiesti. Intelegi, pasul urmator este intuitia.

  4. Îmi place subiectul abordat. Eu cred foarte tare în puterea exemplului. Copii când sunt în formare imită foarte mult și preiau expresii, gesturi de la cei din jur. De fapt, eu cred că omul și modul lui de a fi e format dintr-un set de valori și credințe dar mai ales dintr-un set de obișnuințe.
    Unele obișnuințe ni se întipăresc încă din copilărie și cu cât sunt mai vechi cu atât sunt mai greu de corectat.
    Mi-a plăcut mult ”locul, sfințit de om, care te resfințește”. Da, e o anume energie într-un loc.

  5. Dacă dimineața te încalți cu niște pantofi comozi și seara te strâng, nu înseamnă că ți s-au micșorat pantofii, ci că ți s-au umflat picioarele.
    Motivul pentru care unii părinți aleg altfel de școlire pentru copiii lor nu poate fi pus pe seama unui elitism, teribilism, snobism al acestora, ci pe seama carențelor învățământului instituționalizat care păcătuiește exact prin ce-ai remarcat tu: stratificare pe grupe de interes, aptitudini, posibilități individuale pentru copii de aceeași vârstă. Aș adăuga eu că cea mai mare bubă a școlii românești e a memora în detrimentul lui a înțelege.

  6. @alenia veronica

    Ciudată combinația asta dintre intuiție și microcipuri. Iar la școală, cu tot dragul, nu faci decât parțial ce zici tu că faci, adică îți astâmperi setea nemărginită de cunoaștere. Parțial te și robotizezi. Ce zici tu ar merge într-o societate ideală, cu un sistem de educație perfect, ori nu e cazul. Iar chestia cu alegerile – ce alegeri a avut muzicianul din exemplul tău? Unii au alegeri, poate găsesc un job mai ușor și sunt mulțumiți cu un apartament în loc de o vilă, și atunci e ok. Dar din ce zici, el nu pare să fi avut astfel de alegeri la dispoziție. Și atunci problema se tranșează în următorii termeni: cât de bine reușește să-și vândă resursa numită „pricepere la muzică” pe care o deține? Dacă ai abilitatea asta, atunci nu mai ești la cheremul valurilor vieții, altfel depinzi de alegerile pe care aceste valuri ți le aștern în cale. Și care uneori s-ar putea să-ți fie extrem de favorabile. Dar alteori nu.

    @Elena

    Totuși, care e legătura dintre puterea exemplului și homeschooling?

    @Renata

    În detrimentul lui a înțelege, care aduce cu sine a face conexiuni (între materii diferite) și a aplica în practică teoria învățată, dar și în detrimentul lui a-ți imagina sau a fi creativ. Se promovează învățarea după o anumită schemă (explicată de profesor la tablă), care creează automatisme, în loc ca elevii să fie stimulați să găsească soluții originale, ingenioase, proprii, cu riscul de o da în bară sau a părea ridicoli uneori.

    Cât despre motivele pentru care cineva alege să își educe copilul acasă, numai el le poate ști. Nu cunosc personal cazul soților Bucur, așa că nu discut decât la modul general.

  7. Eu am văzut o legătură. De exemplu vede că un coleg copie la test sau tema (uneori ia și o notă mai mare decât cel de la care a copiat). În școli se dezvoltă mult spiritul de competiție, de care e mai bun. El atunci e în formare, iar multe întâmplări îl pot afecta pe viață. Psihicul e în formare. Preia exemple de comportament, expresii vulgare, contează mult mediul în care se formează un copil. Atunci el este vulnerabil. Când crește și poate discerne mai ușor e altceva. Face raționamente mai complexe. Nu doar imită. Câți copii nu spun prostioare fără a înțelege gravitatea a ceea ce spun ci doar pentru că au auzit și li s-a părut interesant?

  8. Îmi vei spune că sunt atâția oameni de valoare și cultura care au învățat în scolile normale și nu i-a afectat nimic. Că homescholingul nu e o alternativă bună, ci doar un moft. Fiecare e liber să își educe copilul cum crede că e mai bine. La scoală unele materii care nu sunt de bază pentru că au profesori mai drastici si cer mai mult ocupă mai mult din timpul de studiu, iar alții la materii importante nu cer nimic și pun note ușor pe te miri ce. Acasă poți pune accent pe ce materie vrei.
    Dacă vorbim de PUTEREA EXEMPLULUI as putea să îți spun despre familiile destrămate cu probleme (violență, consum de alcool) când copii lor ajung la fel urmând indeaproape exemplul parental. Se stabilesc limitele normalității. Aici aș putea să scriu o carte.

  9. Lotus, în școală, decât să miroși a creativitate, mai bine miroși a tutun.
    Exemplu real. Profesoara de desen le pretinde elevilor să aibă nițel talent la desen și le dă note în consecință.La tema frunză de toamnă, ăia care au desenat frunza cât să semene măcar cu un pește frumos colorat au luat notă mare. Ăia cărora le-a ieșit mai ca un tanc sau ca o broască, notă mică. Părinții copiilor cu notă mică fac scandal la dirigintă că nebuna le strică media, că desenul nu e materie. În trimestrul următor noul profesor de desen le dă o primă temă ciudată: să dilueze cu apă o picătură de cerneală, s-o lase să picure pe coală, apoi să încline coala în toate planurile posibile, așteptând să vadă ce desenează , prin curgere, picătura. Pe fiecare coală desenul aleator aduce a ceva. Copiii trebuie doar să mai adauge câteva linii, până devine un desen coerent. Toată lumea ia notă mare fiindcă hazard + imaginație a funcționat la toți. Din nefericire, le dă și pentru acasă aceeași temă, cu picătura de cerneală sau acuarelă diluată etc. Ce se plâng părinții la prima ședință? Că nebunul ăla nu poate fi numit profesor de desen, că-i pune pe micuți să verse niște apă colorată pe foi și să vedem ce-o ieși. Că NU-I ÎNVAȚĂ NIMIC despre desen.
    Școala e privată, nu de stat.

  10. ma gindeam sa nu mai am limbarita si sa iau o tura pe tusa. despre ce vorbiti voi aici as spunea ca poate era relevant acum 100 de ani. acum progresul tehnologic este atit de mare incit toti acesti copii isi vor gasi de lucru in urmatorii ani doar in 2 arii mari: unii in domeniul social- administrativ- economic si unii in domeniul tehnic computerizat. sunt deja plictisita de ideile fixe ale unor parinti despre cum circula ideile, stiinta si alte cele prin capul copiilor lor. din pacate dragilor foarte putini dintre ei vor deveni artisti celebri si foarte multi dintre ei vor invata sa exploateze o tehnologie foarte avansata. Creativitatea reala in zilele noastre este sinteza a miliarde de retele neuronale gestionate de supercomputere. asa ca nu va mai faceti iluzii.

  11. bucatar coafeza egal social, administrativ, economic. Depinde ce intrlegi prin creativitate Treptele formarii profesionale , etc, etc. In fine nu are rost, in general cred ca acest deficit de invatare isi are radacini adinci in educatia precara a parintilor care au facut din scoala un obiectiv de bifat

  12. @Renata

    Deci în primul caz profesorul n-a apreciat creativitatea copiilor (bine, nici părinții nu s-au prins că pot folosi creativitatea drept motiv de anulare a notei mici), iar în al doilea caz părinții? Nici nu-i de mirare, dacă ne gândim că părinții au fost și ei educați în același sistem de învățământ. Iar o parte dintre ei au ajuns profesori.

    @alenia venonica

    despre ce vorbiti voi aici as spunea ca poate era relevant acum 100 de ani

    Dacă era relevant acum 100 de ani, atunci de bună seamă este relevant și astăzi.

Leave a Reply to Lotus Cancel reply