Imaginea mea

În seara asta am aflat că o parte a elevilor de la liceul Gheorghe Şincai din Cluj aveau un grup privat pe Facebook, unde se manifestau liber. Manifestări ce includeau postarea de glume şi imagini mai mult sau mai puţin zeflemitoare, mai mult sau mai puţin răutăcioase, mai mult sau mai puţin vulgare la adresa profesorilor lor. Care profesori, după ce s-au infiltrat în respectivul grup şi au luat la cunoştinţă de aceste batjocuri, au reacţionat. Înţeleg că 200 de elevi au acum nota scăzută la purtare (unii la patru) iar doi urmează să fie daţi afară din liceu (cu posibilitatea de transfer).

Şi am aflat despre tărăşenia asta în urma unei postări a Ancăi Giura, care ne întreba pe Facebook cum am reacţiona noi într-o astfel de situaţie, ca profesori. Iniţial am vrut să-i răspund acolo dar apoi m-am gândit că merge de-un articol, cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, am scris destul de rar pe acest blog.

umbră

Ca profesor, dacă aş afla că o parte din elevii mei vehiculează între ei astfel de glume şi injurii la adresa mea, nu i-aş penaliza cu nimic. Aş încerca să nu mă supăr pe ei, iar de nu mi-ar ieşi prea bine chestia asta, aş fi foarte atent ca sentimentele personale să nu influenţeze modul în care-i notez la ore. În nici un caz nu aş propune scăderea notei lor la purtare. Şi aş proceda în acest mod din trei considerente.

Primul considerent este că o astfel de atitudine a elevilor denotă, înainte de toate, un eşec al meu ca profesor. Iar dacă eu ca profesor nu am reuşit să fiu mentorul şi omul care să trezească respectul şi chiar admiraţia măcar a elevilor proprii, dacă nu şi a altor persoane, atunci poate că nu merit să fiu respectat. Caz în care vina pentru aceste glume cade asupra mea. Iar dacă vina este a mea, ar fi stupid să îi pedepsesc pe elevi.

Al doilea considerent este libertatea de conştiinţă şi exprimare. Orice om poate gândi orice, despre oricine. Prin urmare, un elev are libertatea de a gândi absolut orice cu privire la persoana mea, şi de a-şi face cunoscute aceste gânduri oricui doreşte. Iar când opiniile lui sunt exprimate acasă, adică în familie, sau într-un grup privat de pe Facebook, adică între prieteni, nici măcar nu pot fi considerate ca atentând la imaginea mea publică. A mă supăra pe cineva pentru că gândeşte ceva despre mine, indiferent ce, şi a trece apoi la represalii, ar fi o dovadă de obtuzitate mentală din partea mea.

Al treilea considerent ţine de diferenţa dintre esenţă şi superficial. Chiar presupunând că cineva s-ar duce la televizor să mă înjure în văzul lumii, cu ce m-ar afecta lucrul ăsta? Dacă ceea ce spune despre mine e fals, atunci cum m-ar putea atinge cuvintele lui? Aş deveni oare infamul pe care el îl descrie? Aş căpăta viciile pe care el mi le atribuie? S-ar altera linia vieţii mele în funcţie de convingerile lui? Aş fi mai puţin nobil pentru că el mă consideră murdar? De ce mi-ar păsa ce crede întreg universul cu privire la mine? Şi dacă întregul univers se află într-o eroare, de ce ar fi asta problema mea?

N-ar fi. Dar îmi dau seama că nu toţi gândesc aşa. Pentru unii, nu contează atât de mult ceea ce eşti. Mult mai important devine ceea ce cred alţii că eşti. Şi atunci, într-adevăr, o astfel de intervenţie publică la adresa ta este foarte deranjantă. Te afectează. Sau, mai bine zis, îţi afectează imaginea. Este logic, deci, că nu îţi convine, şi vrei să iei măsuri pentru a restabili acea imagine imaculată pe care o aveai înainte. Dar a confunda fiinţa ta autentică cu imaginea pe care o au alţii despre tine, structura diamantină a sufletului tău cu mirajul ce apare în ochii celor ce te privesc de departe este, în opinia mea şi probabil a oricărui om întreg la minte, încă o dovadă de prostie.

Şi acesta este, în sinteză, răspunsul la întrebarea dată. Nu i-aş penaliza pentru că nu sunt într-atât de prost. Şi, poate, pentru că nu am un orgoliu cât Casa Poporului, acumulat prin ani de tocire a coatelor în tot felul de instituţii superioare de învăţământ şi ani de Să trăiţi domnu' profesor, tot respectul! după aceea, care să mă orbească.

Partea ironică este că în general elevii simt aceste rigidităţi sau şabloane din gândirea profesorilor. Pun pariu că un profesor dezgheţat în cuget şi simţiri nu ar deveni ţinta ironiilor lor. Ci, eventual, subiect de admiraţie şi model în viaţă. Iar asta fără să facă vreun efort pentru a-şi consolida (sau păstra nealterată) imaginea.

Later edit: Ulterior am aflat că numărul elevilor sancţionaţi s-ar ridica undeva la 59. Tot ulterior am dat peste un articol superb pe tema asta, pe care vi-l recomand: scrisoarea profesorului Teohar Mihadaș către colegii lui dascăli.

sursă foto

14 comentarii

  1. am ascultat chiar emisiunea la Europa Fm cu Vlad Petreanu și Moise Guran, profesorii în marea lor majoritate nu fac față unei noi realități, părerea celor de la radio era mai stinsă, dar tot pierdută

  2. Nu fac faţă din cauza realităţii sau din cauza lor? E imposibil să mai creezi o punte către elevul de azi, vrei să zici?

  3. Că nu e imposibil. :) Şi mă întreb care cale are şanse mai mari de succes: cea cu „ai nota 4 la purtare pentru că ai râs de mine în grupul tău de prieteni”?

    1. Acea cale prin care te urmăresc. Asta nu ține de servicii, ci de un soi de autocritică, pe care cei mai mulți dintre oameni nu o au.
      Ce morală să transmit copiilor mei în afară de cea pe care o manifest?
      Ei nu se prind că eu mint?
      Finally… the true is better…
      …pentru toată lumea. for everyone
      Cambridge no.5

  4. Sunt de-acord cu tine, cu câteva mențiuni legate de paragraful: „Primul considerent este că o astfel de atitudine a elevilor denotă, înainte de toate, un eşec al meu ca profesor.” Noi făceam mișto și de profesorii care ne erau dragi și pe care-i respectam. Ba se întâmpla să mai aibă câte unul nasul mare sau strungăreață, ba mai aveau câte-un tic verbal, uneori chiar îi introduceam în jocuri de genul „who would you rather”. Râdeam de ei, dar asta nu ne făcea să-i respectăm mai puțin. Îmi aduc aminte de profesorul de latină din liceu – un om extrem de învățat, cu studii de latină, greacă veche, franceză, germană, istorie, filosofie, teologie. Îl respectam mult, ne era tare drag să-l ascultăm. Cu toate astea, glumeam foarte des pe seama lui, pentru că era cam certat cu apa și cu săpunul. Când au ajuns glumițele și la urechile lui, omul a început să se autoironizeze și să ne „trolleze” cu câte-o subțioară pe la nas.

  5. @Scorchfield

    M-am tot uitat, şi n-am văzut nici o contradicţie între frumoasele tale cuvinte şi textul articolului. :)

    @Andra Ciubotaru

    Se dă situaţia: profesorul e foarte mişto, dar are nasul cârn. Elevii îl admiră în taină, dar fac caricaturi cu nasul lui. Profesorul vede caricaturile şi începe să-i troleze. Încerc să suprapun imaginea asta peste cea discutată în articol, şi nicicum nu-mi dă fără rest. :)

    Eu n-aş zice că miştoul vostru cu privire la proful de latină era un eşec al lui ca profesor. Ci un eşec al lui ca model de igienă, ceea ce-i altceva. :lol:

    Bun venit pe la mine.

  6. Cateva intrebari la care ai putea incerca sa iti raspunzi:

    – Daca e dreptul lor sa batjocoreasca pe oricine, de ce au facut-o intr-un grup inchis?
    – Nu arata asta ca si ei erau constienti ca nu e ok ce fac?
    – Nu crezi ca fiecare trebuie sa invete ca faptele au consecinte?
    – Cum crezi tu ca inveti mai repede sa te pazesti de foc, cand iti spune cineva sa nu atingi, sau cand bagi mana in foc si te arzi?

    Nu e nevoie sa imi raspunzi aici, parerea mea e deja formata si se bazeaza pe bataia (serioasa, daca inca o tin minte) primita pe la 6-7 ani, cand am ras de fratele lu’ bunicu.

  7. Îmi pare rău pentru trauma suferită în copilărie. Sper că vei reuşi să treci peste ea la un moment dat. :lol:

  8. Ca să-ţi dau şi un răspuns mai pe larg:

    1. Nu am zis că a-ţi bate joc de cineva e un lucru bun.

    2. Dar n-ar trebui să te afecteze opinia altora despre tine (incluzând bătăile lor de joc la adresa ta). Pentru că de ce?

    3. Nu cred că profesorii în cauză au reacţionat astfel din iubire pentru elevi şi aspiraţia de a-i forma în oameni integri. La fel cum nu cred că au fost imuni la injuriile ce li s-au adus.

    4. În timp ce pe un copil de 7 ani bătaia îl poate învăţa să nu mai fure, am serioase dubii că scăderea notei la purtare va schimba cu ceva în bine traiectoria acestor elevi.

    5. Chiar dacă cel mai uşor te păzeşti de foc după ce te-ai ars, o lume în care nimeni nu bagă mână în foc de frică să nu se ardă este departe de o lume ideală. Iar relaţia elev-profesor poate evolua pe coordonate mult mai profunde decât respectul impus prin frica de represalii.

    Dacă nu înţelegi lucrurile ăstea simple atunci nu ştiu ce să-ţi mai zic.

  9. …se pare ca imaginea ta despre profesori este total diferita de imaginea pe care o ai despre politicieni si …presedinti de multinationale. Pe langa aceasta dulce tachinare…recunosc ca imi place articolul…si ideile prezentate in el.

  10. Păi şi vrei să zici că sunt la fel? Un dascăl care-şi consacră viaţa formării de caractere şi educării tinerilor, uneori cu preţul ridicolului (elevi nesimţiţi, salariu de mizerie etc), poate fi pus în balanţă cu un politician (sau afacerist) care-şi vede de propriile interese şi urmăreşte să se căpătuiască cu orice preţ, inclusiv al călcării peste grumazul semenilor lui? Eu nu îi văd la fel.

  11. Pare logic ce spui si nu vreau sa te contrazic, in plus suna si frumos…ironia mea subtila venea din faptul ca iti place sa construiesti sabloane mentale …gen :politician/director sau presedinte de multinationala =evil/ rau, profesor = …s.a. De cand lumea se spune ca nu exista padure fara uscaturi, desi e adevarat ca unele paduri abunda in uscaturi pe cand altele sunt aproape fara. :)
    Oamenii nu sunt perfecti…unii au mai multe defecte decat calitatii, altii au mai multe calitati decat defecte… fiecare om rau are si calitati la fel cum si fiecare om bun are defecte…. Majoritatea pun reflectorul pe defecte…articolele/stirile par a lua nastere mai curand din defectele gasite la altii decat din calitati si fapte bune. Oare de ce? De ce nu ne inspira cu ce lucruri admirabile se mai fac? Oare se mai fac si lucruri admirabile?

  12. Ba da, dar ştirile negative par să facă rating mai bun. Poate ne sunt oarecum şi băgate pe gât. În ce priveşte şabloanele mele, ele nu sunt şabloane. Nu am zis niciodată că toţi politicienii sunt corupţi. Sau că toţi afaceriştii. Dar să nu crezi că tipul ăla cu apa era foarte ok. ;)

Leave a Reply