Le spun generic pocăiţi, şi sper să nu jignesc pe nimeni cu formularea asta, dar chiar le nu ştiu cultele: penticostali, martori ai lui Iehova etc. Ceea ce ştiu e că zilele trecute m-am trezit cu doi, bărbat şi femeie, uşor scăpătaţi, bătându-mi la uşă. Am deschis iar ei m-au invitat la ceva sindrofie de-a lor, mare eveniment, în cinstea învierii lui Isus Hristos. Care se ţine pe tot globul şi e foarte importantă, pentru că mântuitorul şi-a dat viaţa pentru noi toţi, poezie cu care mi-au înmânat efectiv invitaţia tipărită.
Eu am luat-o şi am reacţionat în cel mai bun mod posibil într-o astfel de conjunctură: le-am zâmbit şi le-am spus, pe un ton cald: „Mulţumesc pentru invitaţie!” Când am închis uşa, feţele lor afişau un zâmbet per ansamblu satisfăcut, chiar dacă uşor descumpănit.
Şi gata. Asta-i tot, şi cu asta se termină articolul. Pentru un articol mai lung, cu potenţial kilometric, încercaţi orice altă variantă de răspuns.
Nu era o invitație la sărbătorirea învierii, ci era pentru comemorarea morții lui Isus. Știu asta pentru că fac parte din cultul respectiv de ”pocăiți”. Iar reacția ta a fost cea a unui om bine crescut, că puteai să faci și urât.
Păi nu aş fi făcut urât. Dar din experienţa mea de până acum cu cei care mi-au bătut la uşă sau m-au abordat pe stradă, ar fi urmat o discuţie lungă, în care ei încercau să mă convertească de la ortodoxism, să mă facă să conştientizez căteva lucruri (cum ar fi că Pământul secolului nostru este în puterea lui Lucifer iar noi suntem nişte păcătoşi) şi să-mi îndese binele cu forţa pe gât. Tu, sincer, nu pari să fii genul.