Politica ce ne dezbină

Voiam să scriu „poltica care ne dezbină” dar am realizat că ar fi o formulare neinspirată, din cel puțin două motive. Primo, pentru că include o cacofonie, și secundo, deoarece politica nu este o ființă vie, deci varianta cu „ce” e mai adecvată. Omul care, obiectul ce. Ființa care ființează, lucrul ce există.

Ponta versus Iohannis

Am văzut recent oameni care se contraziceau pe rețelele sociale (în speță Facebook) din cauza opțiunilor lor politice. Unii se contraziceau între ei chiar dacă susțineau același candidat. Și discutau înfierbântat pe teme de ce ar trebui sau nu să facă acel candidat, de ce s-a dus la o televiziune și nu s-a dus la alta etc. Uneori, de la aceste mici divergențe până la certuri și unfriend nu-i decât un pas. Și sigur că modelul se regăsește cu necesitate și în viața reală, pe care cea virtuală o oglindește într-o anumită măsură.

Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să lăsăm ca o neînțelegere insignifiantă să distrugă o prietenie de durată sau cu potențial. Niciodată doi oameni nu vor gândi identic legat de absolut toate subiectele, așa că nu are rost să ne fixăm pe divergențele de opinie, creând un teren propice escaladării lor, când deja avem un fond comun pe care am construit acea relație. În relațiile de prietenie mai ales, nu ar trebui să existe dezbinare.

Însă nu același lucru îl pot spune despre politică. În ce privește treburile țării, avem implementat un sistem democratic, în care puterea este împărțită între diverse instituții ce joacă un rol de check and balances între ele. Prin urmare, în politică avem nevoie de „dezbinare”, înțeleasă în acest mod, democratic. Mai multe capete, mai multe idei și mai puține riscuri de a face ce vrei tu, în particular tâmpenii.

Este motivul pentru care nu-l voi vota pe Victor Ponta duminică. Voi alege candidatul ACL, care îmi oferă o minimă speranță că situația din țara noastră are șanse reale de ameliorare. Ceea ce-i cu mult mai mult decât ce-mi oferă celălalt candidat, adică certitudinea unei guvernări dezastruoase și în interesul baronilor PSD. Care baroni, vorba aia, au mari probleme cu justiția: 38 de nume cu dosare penale, condamnări & co. Și care, bineînțeles, vor să ne și mai ales să se unească.

Sau ce. Baronii pesediștii ce vor să se unească. Da, cred că asta e cea mai inspirată formulare. Din cel puțin două motive.

4 comentarii

  1. Pingback: De ce să votez?
  2. problema la români în general este aceea că iau totul prea personal. faptul că ţie îţi place o culoare şi mie îmi displace, să luăm un exemplu, este până la urmă o chestiune de preferinţe, nicidecum de contestarea omului. dacă mie îmi displace culoarea ta preferată asta înseamnă doar atât şi nimic mai mult, fără legătură cu omul. dar… cine să mai ştie asta când ne înflăcărăm? majoritatea oamenilor au în subconştient sloganul “cine nu e cu noi este împotriva noastră”. este mai uşor aşa…

    iar polemica pe facebook, politica pe facebook este una amuzantă până la un punct şi extrem de falsă, dezinformativă de multe ori. :) dovada cea mai concludentă: sprijinul masiv-din vorbe- pentru monica macovei, care în vot a fost mult mai mic.

  3. Publicul de pe net nu-l oglindește pe cel din viața reală. Pe net intră în general tineri din mediul urban, cu ceva școală. Blogosfera, comunitățile de pe Facebook sunt elite. Marile mase de oameni de la sate, de exemplu, nu intră pe net și votează în continuare cu PSD. Pensionarii, de-un alt exemplu.

    În concluzie, opinez că „politica de pe Facebook” nu-i deloc falsă. Dimpotrivă, e un semnal prețios, cu condiția să îl interpretezi corect.

    Apoi, Monicăi Macovei e posibil să i se fi furat/anulat voturi.

Leave a Reply to psi Cancel reply