Miracolul prieteniei

Mă bate o mai nouă cunoștință virtuală la cap că de ce nu mă focalizez mai des pe latura pozitivă a lucrurilor. Că de ce spun despre fetele care-i adoră pe Fănel și Tony Poptămaș că-s naive. Că de ce critic cutare personaj sau idee. Și nu pot zice că n-are dreptate: obiceiul de a critica te va face, pe nesimțite, să ajungi să vezi doar părțile negative din oameni. Drept care astăzi avem un articol pozitiv, pe tema prieteniei.

omul și tigrul

Se spune că prietenul la nevoie se cunoaște. În realitate, prietenia este o relație dintre doi oameni, sau dintre un om și un animal, ori chiar un om și o plantă, bazată pe niște lucruri pe care cei doi le au în comun. Ea este în primul rând o relație afectivă; în lipsa afectului, simplul ajutor reciproc nu-i altceva decât un parteneriat - adică o formă de troc. Ea implică, de asemenea, respect reciproc.

În timp ce dușmănia dintre doi oameni se bazează pe anumite incompatibilități sau direcții în care cei doi au opinii divergente, prietenia ia naștere pe baza unor similarități sau puncte pe care ei le au în comun. Prietenia este în general preferabilă dușmăniei și, deseori, doi oameni vor avea atât opinii divergente pe anumite subiecte, cât și opinii similare pe altele. Și atunci, de ce să nu ni-i facem prieteni, pe baza lucrurilor care ne apropie, în loc să ni-i facem dușmani, pe baza celor care ne despart?

Un prieten va fi mai ușor de convins de un anumit lucru (sau că greșește într-o anumită direcție), deoarece va exista o punte de legătură între noi și el, iar cuvintele noastre nu vor mai fi respinse din start, cum s-ar întâmpla în cazul unui necunoscut. Cel puțin, este mai ușor să-l facem să înțeleagă perspectiva noastră asupra unor lucruri.

steag alb

În plus, prietenia este o delicată relație de acceptare și susținere. Nimic nu se compară cu a avea pe cineva căruia să-i poți spune deschis absolut orice, cu bune și cu rele, știind că el va cerne ceea ce este rău de ceea ce este bun și nu te va judeca. Să ai un umăr pe care să poți plânge după ce afli că iubitul te-a înșelat, fără teamă că te va numi prostuță, cum a făcut acum câteva luni boul de Vasile, care nu știe decât să critice!

În concluzie, dacă activați în online și ajungeți pe blogul unei persoane, citind un articol ce exprimă alte convingeri decât ale voastre, decât să vă certați cu el, devenind în final dușmani la cuțite, mai bine încercați să vă apropiați de acea persoană pe un alt subiect.

Și pentru a nu mă limita la teorie, voi realiza un demers inedit. Dacă există persoane care s-au simțit vreodată lezate de articolele mele, sau care doresc să-mi devină prietene, le invit să lase dinjos un comentariu și sunt dispus să încerc. Indiferent cine sunt ele, cred că putem găsi un teren comun. Și apropo, știți zicala cu bărbatul și femeia nu pot fi prieteni între ei, ci doar iubiți/amanți? Sunt dispus să demonstrez contrariul. Chit că nu înțeleg de ce calitățile de iubit și respectiv prieten trebuie să fie mutual exclusive.

Deci, poftiți la împrieteneală! :)

surse foto: 1, 2

19 comentarii

  1. Mărturisitoare sunt că aşa e, două fiinţe se pot lega cu prietenia chiar dacă sunt aparţinătoare aceluiaşi regn, de sex diferit, aşadar declar de faţă cu toată lumea că m-am atins de Lotus cu prietenia în urmă cu nişte ani, iar cei care nu ştiu vor afla acum că e un tip pe care te poţi rezema cu bizuitul, ridică urechea atunci când ai vreo nevoinţă.

  2. Mulțumesc!

    Apropo, ai observat că acum îți poți edita comentariile, o scurtă vreme după ce le-ai scris? La tine m-am gândit când am instalat pluginul pentru așa ceva, că știu că ești fana cuvintelor corecte, și când aveai câte o greșeală de tipărire din cauza grabei, reveneai cu o erată. :)

    Și nici nu m-ai felicitat pentru câștigarea concursului organizat de Cudi & Ketherius. Așa prietenă îmi ești? :P

  3. Da, am băgat de seamă de mai demult, după ce m-am învăluit cu nedumerirea, şi iată acum încă o dezlegare care mă umple de duioşie, pentru că nu ştiam că ţi-am fost în gând legat de chestia asta.
    Doar că nu sunt aşa cum zici, fană, eu sunt Stăpâna lor. Glumesc, aşaşiaşa.
    Aşadar, primeşti cu felicitările într-un preatârziu? Unul nu însă atât de.

  4. Mie da. Felicitari din nou.
    Nu poți să faci comentariile neînșiruite, să poată da omul un reply pe unde-l apucă mai sus?

  5. Ba da, dar le-am setat special așa, că așa mi-am dorit eu. Prefer acest stil înșiruit, cu o discuție mai cursivă, unor dialoguri doi câte doi, rupte între ele.

  6. Da, Lotus! Poti conta pe mine ca prietena pentru ca noi avem toate datele pentru o prietenie…pana si Nietzsche ne-ar fi dat consimtamantul. ” Un barbat si o femeie pot deveni prieteni, dar intre ei trebuie sa existe un dram de antipatie pentru ca prietenia sa reziste.” – Nietzsche

  7. Am vrut sa imi setez un avatar…dar toate cele care simbolizau gingasie, feminitate, frumusete, un semnul intrebarii rasturnat…erau luate de un tip…pe nume Lotus! :)

Leave a Reply to Cudi Cancel reply