Mai țineți minte articolul în care vă spuneam cum mi-am luat cu 10 lei o duzină de tricouri? Ei bine, marți veneam frumos acasă când, trecând printr-o zonă verde mai izolată, observ la picioarele mele niște bobițe negre. La o privire mai atentă, constat că sunt boabe de mure. Și că spațiul din jurul meu e înțesat cu astfel de tufișuri spinoase. M-am oprit preț de câteva minute și, neavând plasă, am mâncat mure. După care mi-am reluat drumul.
Întrebându-mă ce faptă bună am făcut recent de mi-a oferit Universul mure gratis, ajung într-o zonă cu blocuri. Și văd în fața mea, la marginea drumului, o femeie care vinde roșii, legume, verdețuri. De grădină, culese de ea, nu din acelea de magazin. Rămân puțin pe gânduri dacă dacă să cumpăr sau nu, când realizez că n-am nici un ban la mine. Așa că dau să merg mai departe. Dar femeia începe să mă îmbie.
„Nu cumpăr, că nu am bani la mine. Poate iau mâine.” zic eu. La care baba: „Lasă că ți le dau așa. Îmi dai tu banii când ne-om mai întâlni, că nu mi-i frică de oameni.” Mă uit mai atent la ea: n-o cunoșteam și după toate probabilitățile nici ea nu mă văzuse în viața ei. Îi spun încă o dată că revin a doua zi cu bani și fac un pas să mă îndepărtez, dar ea insistă. Scena era hilară: eu voiam să plec și ea încerca să mă aducă înapoi, să-mi dea roșii fără bani. Până la urmă mi-am zis „de ce nu?” și m-am apropiat.
Mi-a dat o pungă și mi-a zis să-mi aleg de care vreau. Am selectat cele mai coapte roșii și am vrut din nou să plec dar ea a pus punga pe cântar, s-a uitat atentă la ecran și a zis: „800 de grame. Mai trebuie! ” „Mai puneți-mi dvs ce considerați”, i-am răspuns eu. Mi-a mai pus două roșii, a cântărit, un kg și ceva, acum e bine. Iau punga aceea și-mi aduc aminte că n-am plasă. „Nu-i nimic mamă, îți dau eu plasă” - și scoate o plasă mare, în care îmi pune punga plină de roșii. Înainte să plec mă întreabă: „Varză nu vrei?”
Aseară am trecut din nou pe acolo și mi-am plătit datoria. 3 lei kilul de roșii plus încă 3 lei, că am mai luat unul, mari de nu le poți cuprinde în palmă.
Foarte frumos ! E SF ?
Nu, e pe bune.
Lotus, te invidiez sincer pentru trecerea pe care o ai la vânzătoare ambulante. Eu am avut o experiență traumatizantă în piața de legume. M-am dus să cumpăr cartofi iar precupeața a aruncat cu ei după mine. La propriu. Pentru că am fost critică cu privire la calitatea mărfii ei. Avea 3 categorii pe tarabă, cu 3 tipuri de preț iar eu i-am ales pe cei din cea mai bună și mai scumpă categorie. Însă, când m-am uitat în vasul de cântărit, am văzut că aveam din categoria mici și stricați. I-am spus că nu sunt cartofii pe care mi-i doresc și a luat foc. De atunci, nu mai calc prin piață. Cumpăr doar din hypermarket
Păi cam nasoală piață acolo pe la tine. Dar dacă cea care vindea cartofi era, cum zici, precupeață, atunci tot o brânză. Eu urmăresc să cumpăr cât mai multe lucruri direct de la țărani, nu de la intermediari. Roșiile ăstea de exemplu au gust, sunt de grădină. De ce să iau un aliment, să zicem brânză, din hipermarket la 30-40 de lei/kg, plătind totodată și E-urile introduse în el, când pot cumpăra aceeași brânză de la țărani, cu 15-20 lei negociabili? Sigur că și în piață te poți pricopsi cu tot felul de prostii dar dacă găsești o sursă bună, e și mai ieftin, și mai gustos, și mult mai sănătos.
Pe de altă parte, eu aș arunca cu banane după tine.
Pentru mine piața e un loc periculos. Și cum îmi place și mie să mănânc sănătos apelez la persoane drăguțe care fac „treaba murdară” pentru mine
Ce porniri violente ai! Nu păreai. Oare să fiu eu cea care scoate ce e mai rău din tine și te instigă la violențe bănănoase?
glumeam și io
Ce piaţă magică e asta?
Aia m-am întrebat și eu.
În vara în care am intrat la facultate, mi-am dorit mult un rucsac smecher pentru naveta. Pentru a strange banii necesari, am vandut zi de zi, in piata, marfa din gradina bunicilor. Si astazi ma saluta cersetorii orasului, care nu uita cate legume le-am dat pe gratis. La fel si batranii, care ma abordau cu “auzi, da’ tu nu esti nepoata lu’ Costica?”. Se intelege, am ajuns vedeta low cost la taraba. Si dupa mai bine de un deceniu, cand ies prin oras, ma recunosc, ma abordeaza, ma intreaba daca mai fac piata, daca mai vand ardei iuti etc. Daca imi ofereau un pret mai mic pentru legume, imi parea rau sa-i refuz, asa ca nu mi-a fost usor sa strang banii pentru rucsac. Tin minte ca am cutreierat campurile satului dupa flori salbatice, pe care le potriveam cum simteam eu ca-i mai frumos in buchetele. Si le asezam si pe acestea pe taraba. Oamenii veneau, zambeau si mi le cumparau. Cu vreo 50 de bani buchetul. In cele din urma, in prima zi de studentie m-am urcat in tren cu rucsacul meu smecher in spate, iar astazi se baga-n seama cu mine toti evitabilii orasului. Dar, hei, nu ma plang!
Înseamnă că ești un om foarte frumos.
M-am gandit de vreo cateva ori ca s-ar cadea sa te contrazic, dar m-am razgandit. :p
Las-o așa. N-o să-ți lipească multă lume pe net epitetul de om frumos.
Ia uite cum ce ar fi putut părea ficţiune a luat forma realităţii!
Da’ varză de ce n-ai luat?
Nu îmi trebuia. Altfel, poate aș fi luat.