Inception (2010)

Am văzut, relativ recent, Inception. În sfârșit l-am văzut și eu. Și nu m-a impresionat.

Filmul are ca temă visul. Mai exact, posibilitatea de a intra în subconștientul cuiva care doarme și de a-i fura o idee sau de a-i insera una nouă. Evident că nu oricine poate face asta, și nu în orice condiții: este nevoie de un arhitect care să creeze scenariul visului iar victima, hoțul (cel care dorește să fure/implementeze o idee) și arhitectul trebuie să adoarmă împreună, sedați și conectați la un fel de aparat.

titirezul din Inception

Mi-a plăcut ideea amuletei: un obiect personal pe care nu îl dai nimănui și care îți poate revela faptul că ești treaz sau visezi. Un titirez, un zar, o ancoră. Și dacă v-aș spune că unul dintre personajele poveștii alege să-și închidă acest obiect într-un seif pentru a nu-l mai vedea niciodată, îmbrățișând iluzia oniricului în locul unei realități fade, v-ați putea aștepta la multiple simbolistici profunde. Din păcate, filmul o ia pe meandrele concretului, și mai exact ale unui thriller clasic.

Ceea ce n-ar fi o problemă: se poate și așa. Dar acțiunea în sine este lamentabilă. Pe bune, am văzut producții mult mai slabe cu acțiune peste. Sigur, se poate argumenta că-n vis luptele nu se desfășoară chiar ca-n viața reală, dar noi nu suntem într-un vis ci într-un thriller, că asta a decis regizorul. Apoi, ideea de la bază nu a fost dezvoltată pe măsura potențialului ei fabulos. Filmul se derulează liniar, matematic, pe două coordonate: explicarea regulilor din universul imaginat de Nolan (cum putem fura vise, cum ne putem proteja, care este corespondența dintre realitate și lumea din vis etc) și desfășurarea acțiunii (demnă de un James Bond). Iar ideea în sine este redusă la un model recursiv, de tip vis în vis, chiar vis în vis în vis. Se putea mai mult, chiar mult mai mult.

Dar lucrul care mi-a pus capac, și nu doar mie, a fost recurgerea la un clișeu atât de previzibil și abuzat încât colorează totul într-o nuanță de ieftin-comercial: eroul principal trebuie să aibă un blocaj psihologic, care trebuie să ia forma unei soții demult pierdute, ce-i apare în vise și-i dă peste cap planurile. Și cu care, în final, povestea trebuie să se rezolve cumva. Mai menționez că nu mi-a plăcut în mod special DiCaprio, pe care nu-l consider potrivit unui astfel de rol, în timp ce personajul arhitectului, interpretat de tânăra Ellen Page, asupra căreia n-am nici o obiecție, a fost gândit aiurea.

Altfel, sigur că filmul e interesant și merită văzut. Doar că la pretențiile pe care le ridică, nu îl comparăm cu media ci cu vârfurile. Iar Inception, deși original, nu este un film de vârf. Decât dacă, cumva, am rămas și noi fără titirez.

8 comentarii

  1. Pentru mine e un film bun cu niste scapari hollywood-iste – cum ar fi happy endingu’.

    Obisnuiam sa il iau in deradere pe DiCaprio, pana cand am realizat ca nu l-am vazut decat in filme bune (bine, Titanic nu se pune :D ).

    Si, sa nu uitam, am titirez!

  2. Ultimul film cu DiCaprio vazut e Djano Unchained, in rolul lui Candie cel rau. Bun film. Personajul meu preferat – Dr. King Schultz.

  3. Eu cred că un rol cumva reprezentativ pentru DiCaprio este cel de aici. Dar recunosc că n-am văzut multe filme cu el.

Leave a Reply to Anamaria Cancel reply