Am avut o epifanie pe care vreau să v-o împărtășesc.

Acum circa doi ani am scris un articol chipurile despre cum mi-am vopsit cazanul din baie, de fapt o încercare (destul de subțire de altfel) de fabulă a-la Nastratin Hogea despre încadrarea omului comun în tiparele societății. După care au început să-mi intre vizitatori căutând pe Google cum se face baie, de unde să-și cumpere cazan sau având alte asemenea preocupări cât se poate de serioase. Ușor de dedus că aș putea extrapola, dând o mulțime de alte exemple similare cu articole diferite.

Și evident că nu sunt singurul care se uită prin statistici.1 Sonia de pildă afirmă în articolul ei de sâmbătă următoarele:

Scriu toate aceste lucruri și mă gândesc la tot felul de căutări care trimit cititori pe blogurile noastre. Ne amuzăm de multe ori, dar uneori oamenii scotocesc internetul pentru că au probleme reale și cu adevărat serioase.

Internetul este un suport pentru stocarea și distribuirea de informații. Partea frumoasă e că-i aproape gratis (mai mult te costă timpul decât banii în sine), foarte accesibil și cu perspective de viață nelimitată. Partea nasoală e că la ora actuală nu există nici o modalitate de a sorta, tria, ordona, clasifica sau aranja cumva toată această informație pe care o conține. Miliarde și miliarde de octeți purtători de cifre și litere, adunați grămadă în spațiul comun al nediferențierii; iată faza în care ne aflăm.

Cândva, acest spațiu era accesibil doar celor privilegiați. Ulterior el a devenit o colecție de informații utile din toate domeniile. Mai nou, este tărâmul ce i-a primit cu brațele deschise pe jurnaliști după ce hârtia i-a exilat de pe teritoriul ei, spațiul sacru pe care se așterne literatura, panou publicitar pentru paidvertoriale de toate genurile și, cum să nu, maculatură pentru oricine vrea să mâzgălească orice.

Și astfel intră Gigel pe net să caute niște termopane ieftine și ajunge să citească o poezie despre ferestre către cer, în timp ce Alexandra, interesată de simbolistica culorilor, aterizează pe bloguri2 ce promovează vopsele nemțești. Și așa mai departe. De ce? Pentru că nu au la dispoziție nici o metodă de a găsi ceea ce-și doresc de fapt.

Și asta este revelația mea. Că suntem, dacă vreți, înaintea Genezei: avem un ou, e adevărat că nu cosmic dar totuși planetar, însă deocamdată el este haotic, neordonat, lipsit de direcții de dezvoltare. Însumează multe posibilități, are deci potențial dar cam atât.

Pentru cei care doresc o concluzie mai puțin filozofică, Google este irelevant. Pentru restul: la început a fost internetul...

sursă foto

1. de fapt eu mă uit destul de rar [↩]
2. așa-zis bloguri; din punctul meu de vedere ele nu sunt bloguri decât în sens tehnic, la modul că rulează pe wordpress, sortează cronologic articolele publicate, permit adăugarea de comentarii etc [↩]