Prin 2010 blogosfera era mai săracă decât azi pentru că eu nu făceam parte din ea. Odiseea mea blogosferică a început pe la sfârșitul acelui an și respectiv începutul lui 2011, cu un blog intitulat „Sfintele Bancuri”, pe care voiam să pun reclame Google1 și să mă îmbogățesc. Visele mele de glorie și înavuțire au fost sfărmate când Google a decis, în totală necunoștință de cauză și pe baza unei erori, să-mi respingă înscrierea în programul lui publicitar, fapt care a dus la închiderea blogului în cauză. Dar după aceea am deschis altul2 și apoi altul. Și, în timp, ceva s-a produs iar eu am fost deviat de la calea cea dreaptă, ajungând să uit de motivațiile pecuniare originale și să scriu din alte considerente.3
Ceea ce nu înseamnă că nu am făcut bani pe internet. Ba am, de exemplu fructificând faptul că acum câțiva ani nickul meu era legat de unul din cele mai mari huburi DC++ din România4, cu peste 9000 de utilizatori online seara. Cum am ajuns să-l cresc, să-l găzduiesc gratis și să-l monetizez e o poveste separată dar pot spune că el a constituit o sursă de venituri pasive pentru o perioadă de timp. Astăzi acest capitolul e aproape încheiat dar dacă aveți un client de DC++ instalat5, puteți și acum intra pe dc.net-flux.ro și o să găsiți ce-a mai rămas din el6. Am făcut bani și din alte lucruri, cum ar fi din activarea pe un agregator de tristă amintire, unde am ocupat locul I cu coroniță mai multe luni la rând, cum se exprima într-un articol proprietarul lui. Dar nu din scris pe blog. Nu că ar fi existat foarte multe oportunități aici, neavând, după cum vă spuneam, trafic considerabil.
Totuși, cu trecerea timpului, advertizerii7 au realizat că pe lângă cititorii obișnuiți, pe bloguri intră și Google, care indexează și ține cont de linkurile întâlnite, privindu-le ca pe niște recomandări. Acest lucru nu depinde de traficul blogului în cauză ci de PageRank-ul8 lui. Așa au apărut peste noapte specialiști SEO, platforme de făcut bani pe blog și advertorialele pe care astăzi le întâlniți la tot pasul, blogul și articolul. Așa a devenit cu putință ca blogeri care nu au vizitatori dar au PageRank să poată face bani vânzând linkuri în blogroll-ul și articolele lor. Pentru mine subiectul a fost lipsit de interes până anul ăsta într-o vreme, când m-am decis să experimentez, după o idee descrisă aici. Azi am două luni și ceva de când postez articole sponsorizate, pe niște bloguri secundare, până acum sub un alt pseudonim9. Concluziile acestei activități le aveți în cele ce urmează.
În primul rând, postarea de advertoriale este o chestie foarte accesibilă. Premiza este să ai cel puțin un blog cu PageRank minim 1. Mai departe, îți găsești clienți din diverse surse, cele mai simple fiind platformele de advertoriale. De asemenea, este o activitate bănoasă. Sumele câștigate n-o să te propulseze în Forbes dar dacă petreci mult timp pe net, te miști bine și scrii repede, respectiv ai două-trei bloguri (sau unul cu PageRank mărișor), te poți apropia de minimul pe economie.10 Eu zic că e ceva, având în vedere că munca depusă e scrisul, pe care îl prestezi când ai tu chef, la tine acasă, fără să fii nevoit să suporți crizele unui șef isteric. Ca fapt divers, e mai mult decât câștigă un jurnalist, indiferent că ne raportăm la numărul de cuvinte scrise sau timpul efectiv de muncă.
În plus, nu-ți trebuie diplomă de lingvist, advertizerul nefiind interesat de figurile de stil folosite ci de linkurile și cuvintele cheie existente, adică cerințele sunt de ordin tehnic. Asta înseamnă și că poți scrie foarte repede11. Comparativ cu o competiție de tip Superblog, postarea de advertoriale este o metodă de a obține venituri mai mici dar sigure și într-un mod extrem de facil. Desigur, în esență și aceste competiții sunt făcute din același aluat; comercianții nu vor reuși niciodată să înțeleagă arta altfel decât încercând să-i acorde o valoare așa că cerințele de creativitate de la Superblog ne apar, privite dintr-un anumit unghi, ca un fel de perdea pentru natura reală a acestui concurs. Dar cel puțin te ajută să nu-ți dezamăgești cititorii, motivându-te să scrii texte cât mai faine. Pe de altă parte, la SuperBlog nu ești sigur de vreun câștig material.
Un element deseori ignorat dar care merită discutat e legat de etica acestor advertoriale, sau mai bine zis a publicării lor. Ei bine, lăsând la o parte cazul că ai trafic masiv, ceea ce ți se cere este să pui un link. De exemplu, nu e necesar să afirmi că preferi un anumit tip de ciocolată, deși unii advertizeri o să-ți ceară o formulare de genul ăsta. E suficient să scrii un articol pe tema dulciurilor, redactat după pofta inimii și a buzelor tale, și să inserezi linkul dorit pe un cuvânt cheie din acel articol. Ok, de multe ori ți se va solicita un text „care să nu sune a reclamă, ci ca și cum ar fi propria ta opinie”, dincolo de asta, dacă înțelegei substratul mecanismului de promovare pentru acest tip de advertoriale, te poți descurca fără să-ți minți cititorii, ba chiar poți marca articolele sponsorizate, de exemplu cu o etichetă pe care o menționezi în pagina Despre a blogului tău, astfel încât cei care doresc vor putea să le diferențieze de restul postărilor de pe blog. În aceste condiții, am putea spune că singurul lucru pe care îl încalci este pachetul de recomandări Google pentru webmasteri, despre care nu știu cine s-ar încumeta să argumenteze că-i un pachet de principii etice și morale. Riscul este cel mult ca Google să te penalizeze pentru linkuri plătite, dacă cumva te prinde.
Din păcate, chiar dacă la capitolul etică stăm bine, marea problemă a acestor advertoriale este că îți sabotează blogul prin aceea că textele tale vor avea de suferit la capitolul calitate. Da, știu că am afirmat mai sus că teoretic poți scrie ce vrei, însă, din experiența mea, este foarte greu să menții ștacheta la același nivel la care era când scriai liber. Asta mai ales când trebuie să publici un articol pe tema unui magazin de scule și unelte, cu un link pe expresia „click aici pentru a vedea un site foarte bun de șuruburi și piulițe fi-10”, iar acel articol e al patrulea pe care îl scrii în ziua respectivă. Și cum pe nivelul ăsta o să fii tentat să scrii cam tot ce prinzi, cantitatea o să îngroape calitatea iar motivația o să sufoce treptat aspirația așa că, exceptând cazul că te cheamă almanahe, blogul va avea de suferit. Sigur, poți încerca să nu sacrifici nimic, poți depune eforturi, dar este dificil.
Ceea ce e interesant e că acest lucru nu s-a aplicat în ce mă privește. De ce? Datorită blogurilor pe care am scris. De exemplu, unul dintre ele a fost preluat de la cineva care obișnuia să posteze pe el diverse videoclipuri și știri mondene (de genul ce-a mai făcut cutare vedetă), asta înainte de a-l lăsa în paragină acum câțiva ani.12 Începând să scriu pe el articole plătite dar oarecum creative, practic am urcat nivelul conținutului de acolo.13 Și aici cred că avem o cheie esențială a scrierii de advertoriale fără să-ți strici blogul. Evident, nu-i poți cere unui român care câștigă 700 de lei pe lună să nu-și dubleze veniturile scriind pe blog. Chiar dacă își va pierde cititorii, el va reporta un succes în viața reală. Dar de ce nu ar face acest lucru pe un alt blog, creat special în acest scop?
În opinia mea, degeaba dai advertizerilor aurul și diamantele tale cât timp ei sunt interesați doar de greutatea lor. Mai bine le dai niște pietre simple și păstrezi pietrele prețioase pentru tine și cei care le pot aprecia. Ideea unui blog auxiliar, sau a mai multora, unde să scrii contra-cost, apare ca o modalitate de a-ți păstra nealterate stilul și motivațiile de pe blogul principal, să-i zic de suflet. Da, implică ceva timp și energie să crești încă unul-două-trei bloguri, dar nu chiar așa de multă și doar până obții un PageRank peste 0. Dacă vi se pare greu, vă puteți raporta la modelul meu. De altfel, consider că a avea un astfel de blog unde scrii în alte scopuri decât cele pecuniare constituie o supapă pentru inima și sufletul tău, banii aducând cu ei de multe ori o anumită integrare și schimbare de perspectivă nu prea luminoasă.
Poate acum întrezăriți și motivul pentru care am postat mai rar pe aici în ultima vreme. Din primăvară încoace am deschis fo' duzină de bloguri noi, pe care am început să le cresc, sigur că majoritatea sunt bloguri mai mult în sens tehnic, la modul că au o arhivă, permit comentarii etc, dar nu au neapărat un conținut extraordinar. Totuși, sunt perfecte pentru advertoriale. Deocamdată însă nu le pot folosi în acest scop fiindcă Google n-a mai publicat un update de PageRank din februarie așa că ele au PageRank zero. Ca urmare a acestei întârzieri, în paralel cu creșterea lor, am început să scriu advertoriale pe cele două bloguri de care vă ziceam mai sus, pe care le administrez datorită unor conjuncturi să zic speciale. Dar o să vină și update-ul de la Google.
Toată activitatea asta s-a dovedit consumatoare de timp, chiar și pentru mine. Este unul din motivele pentru care nu particip la Superblog; poate m-aș fi băgat pe un blog din ăsta secundar, să văd cum e. Un alt motiv este că nu vreau să le iau premiile Danei Lalici și Almei, pe care deja am pomenit-o mai sus. Că totuși sunt prietenele mele. Și dacă tot suntem la emoticoanele Yahoo, să vă zic și de unde vine titlul articolului. Dacă uniți primele litere de la Blog + Mânz + Varză + Viezure, obțineți BMW. Dar pentru a vă cumpăra unul, aveți evident nevoie de Bani.
În concluzie, advertorialele constituie o metodă testată de a câștiga ceva bani, lei sau chiar euro, în funcție mai ales de cel care scrie, dar și o „bună” ocazie de a strica un blog. Tot în concluzie, am început să scriu contra-cost. Nu o să vedeți astfel de articole pe blogurile mele principale, care la ora actuală sunt Simplu și CineMatinal. La fel, n-o să le vedeți pe Blog Matinal, pe care s-ar putea să-l reactivez la un moment nedefinit din viitor și să mă mut pe el. Dar e posibil să le vedeți pe alte bloguri. Din punctul meu de vedere ele nu sunt bloguri ci business, dar asta nu vă scutește de posibilitatea de-a da peste ele, așa că m-am gândit c-ar fi corect să vă informez.
Vă invit de asemena să vă exprimați opiniile dinjos sau la voi pe blog. Aș fi interesat să citesc articole pe tema asta, până acum am văzut o grămadă de advertoriale dar foarte puține texte despre sau pe marginea lor.
Cam asta.
- Google Adds cum se mai numesc ele [↩]
- care nici el nu mai este la ora actuală [↩]
- este unul din motivele pentru care le spun celor care n-au blog că dacă și-ar face, ar putea câștiga bani cu el [↩]
- și chiar din lume, țara noastră situându-se pe primul loc la număr de huburi și probabil utilizatori la acea vreme; între timp ne-au devansat rușii [↩]
- cum sunt StrongDC++ și ApexDC [↩]
- cam 1000 de utilizatori seara; uneori mă puteți vedea și pe mine acolo, dar destul de rar; de asemenea mai am câteva huburi minore [↩]
- nume generic pentru toți cei preocupați să cumpere publicitate [↩]
- o notă de la 0 la 10 pe care Google o acordă fiecărui site [↩]
- dacă vreți să fiți cât mai eficienți, veți avea nevoie de mai multe nickuri/conturi/identități, din motive pe care rămâne să le intuiți singuri [↩]
- sunt câțiva de dacă în această frază [↩]
- deși am văzut persoane care stăteau câteva zile la un advertorial [↩]
- iată un pont: nu găsiți voi un prieten care s-a lăsat de bloging și e dispus să vă dea vouă blogul ori să vă lase să scrieți pe el? [↩]
- Apropo de care chestie, știți bancul cu Ițic și Ștrul, care îl întreabă pe Rabin dacă au voie să fumeze în timp ce se roagă? Când se întâlnesc, Ițic zice că el a primit aprobarea. Ștrulă îl întreabă cum a făcut iar Ițic îi spune că l-a întrebat dacă are voie să se roage în timp ce fumează. [↩]
Huhhhh! Când am văzut link-ul către mine, m-am speriat! Nu tare, ştiu deja că ne-a fost ursit(de la urs) să ne împrietenim. Bun! Şi acum terminăm cu pisiceala şi (sub)sriu punctual:
1. SuperBlog e mai darnic în premii decât anul trecut. Mai consitent, de fapt. Ceea ce mă duce cu gândul că au o strategie îmbunătăţită acum, ceea ce e lăudabil. I-adevărat, la caimac ajunge numai unul, iar caimacul e rezistent fiindcă nu se mai împarte la 3. Excepţie face Ger(o, vital!), care dă premii la primii 8, parcă, clasaţi.
2. Discutăm altădată, că mi-e un picuţ somn. Ştii că revin…
Aaaaaaaa….şi nu se încarcă “like”-ul; uitam.
O să crească poate premiile o vreme, nu pentru că ar merge publicitatea tot mai bine (cred că merge tot mai rău) ci pentru că blogurile constituie un teren virgin. N-am urmărit încă nimic așa că nu știu cu cine concurezi, dar bagă mare!
Cu like-ul, am observat și eu că se încarcă mai greu. Am dat refresh acum și s-a încărcat a doua oară. Să vedem. Mersi de info.
Nu se încarcă nici de pe tabletă butonul de like. Credeam că poate am eu probleme cu încetineala de care suferă laptopul meu.
Nu oricine ajunge să dea like pe pagina asta, gen..
Nici dacă dai refresh la pagină?
Nici! Și nici nu pot să adorm. Nu din cauza butonului tău de like. am băut o cafea de seară și cum eu nu obișnuiesc să fac asta, iată-mă. Brează, trează…
La cafeaua de dimineaţă! Aşa ţi-am citit postarea – interesantă, chiar dacă nu am luat nicio clipă în considerare că se pot face bani din blog.
Si eu tot la cafea am citit-o. Interesanta, chiar daca nu imi spune exact ce ma interesa pe mine cel mai mult si naume cand va fi urmatoarea actualizare de Page Rank. Dar cred ca asta nu o stie nimeni cu siguranta, nici macar tu. Ma flateaza ca ma vezi in postura de a lua un premiu, oricare, la SuperBlog si poate ca dupa ce il termin ( concursul) o sa fiu in masura sa spun, financiar, nu altfel, daca efortul a meritat. Ca din alte puncte de vedere pot spune de pe acum
Articolul asta e interesant, in sensul ca da informatii cuiva care e nou in domeniu si inca mai viseaza ca orice zboara se manaca. As fi vrut ca tu sa il fi scris acum 1 an si eu sa il fi citit.
acuma vrei să spun că nu am intrat în superblog tocmai pentru a lăsa frişca celei care o merită de fapt?
probabil că sunt unul dintre cei mai năuci bloggeri posibili: investesc în blog, dar nu fac bani cu el. nu ştiu până când o ţine…
@Punct şi virgulă
Lăsând la o parte faptul că în orice domeniu se pot face bani, internetul distruge barierele fizice, reducând conceptul de distanță la un click. Sigur că trebuie să existe diverse metode de a fructufica asta și financiar. În ce mă privește, încă nu le-am găsit pe toate.
În ultima vreme am făcut și alte referiri, mai mult sau mai puțin directe, la fenomenul advertorialelor. Fenomen pentru că din ce observ, sunt puține bloguri care nu le găzduiesc. La case mai mici, e ușor să le identifici. La case mai mari, adică blogeri cu cititori mulți, A-listeri cum li se mai spune, intrăm la apă și la capitolul etică. Zoso are spre exemplu un articol în care afirmă că publică advertoriale nemarcate. Încet-încet o să se separe netul în bloguri-bloguri și bloguri-presă.
Faptul că unii nu au cunoștință despre aceste advertoriale (care împânzesc acum netul) vorbește pozitiv despre ei și cei pe care-i au în blogroll.
@Dana Lalici
Știi vorba cine spune nu știe, cine știe nu spune?
Uitându-mă așa pe lista cu blogări pe care-i admirăm, parcă un anumit Liviu scria prin iulie cum că a început update-ul de PageRank de la Google. Eu sincer nu știu când va fi. Dar cum actualizările de Panga/Pinguin de anul ăsta au fost destul de serioase și au dat multe lucruri peste cap, posibil ca Google să-l fi sărit în vară pentru a-și optimiza noii algoritmi fără să dea posibilitatea SEO-iștilor să îi șunteze artificial. Au mai fost astfel de întârzieri în trecut.
N-am citit încă ce-ai scris pentru Superblog dar știu că scrii bine. Și apoi, pe cine să susțin dacă nu pe cei din blogroll? Din câte știu, voi două participați. Mai este cineva?
@psi
Da, dacă mă băgam, nu o făceam pentru creativitate și ce mai zic ăștia. Aplicam cu un blog secundar, puneam toate logo-urile în articole, scriam pe înțelesul sponsorului și le suflam celorlalți participanți premiul. Sau cel puțin asta era ținta mea clară.
Din fericire nu prea mai ţine şmecheria cu ce-i interesează, copypastează. Tocmai ce a fost punctat la Toyota cu 20 (din 100) puncte un astfel de articol.
Ahaha, deci suntem la nivelul la care începe să se facă distincția între copie și original?
Scriți, copii, numa’ scriți…
Ai fost asa de explicit incat era cat pe-aci sa pricep si eu! O concluzie am tras: ca nu e bine sa amesteci placerea cu afacerile. Deci trebuie sa ai un blog de suflet si mai multe pentru bani. Pai si cand naiba sa te ocupi de toate? Am vrut de multe ori sa fac pasul spre advertoriale dar m-am oprit in ultima clipa. N-am nimic impotriva lor sau a celor care le scriu dar mie nu-mi iese si pace, parca as primi o noua sarcina de serviciu care ma inhiba. Cum naiba sa laud eu o Toyota daca n-o stiu decat din poze?
PS. Tot nu-ti merge butonul de like, cred ca te saboteaza concurenta!
Deci mey. Să vedeți fază. Am primit ca temă să scriu un articol despre Toyota. Ceea ce eu cum să vă spun, nu prea știu ce să scriu. Adică în afară că e o mașină benga, cine n-ar vrea să aibă o Toyota? Hai să fim serioși. Eu m-aș mulțumi și cu o Dacia nouă, Duster, dan orice caz ăstea noi are un motor mai bun și caroseriilee și dacă apeși pe accelerație, prinde viteză mare în două secunde!!
Problema îi că habar n-am ce să scriu. Că n-am văzut-o decât în almanahe. Și eu oricum nu prea citesc, mai mult mă uit la poze. Cred că de la filmele pentru adulți mi se trage. Așa că ce să scriu? M-aș lega de caroserie, sau de cauciucuri. Că îmi place cum scârțâie când pui frână. Sau de airbaguri, mai ales că Toyota are 4. Că dacă ai o Toyota, sigur ai lângă tine și o blondină siliconată. Deci în total 4 airbaguri. sau cum li se zice că nu stau prea bine la capitolul gramatică. Că aveam un prof în liceu care nu prea ne învăța nimic, mama lui de nemernic că din cauza lui n-am eu bani să-mi cumpăr o mașină ca lumea, că n-am învățat când o trebuit!
Cred că în concluzie m-am gândit să nu mai scriu nimic.
Și undeva pui un link spre site-ul respectiv. Chestie de 10-15 minute, pe un blog de maculatură.
PS: Poate e de la temă. N-am avut timp să mă uit.
Nu mă cheamă almanahe, și pe ea o chem la o pipă imediat, dar nici blogul meu nu a avut de suferit! Dimpotrivă, aș putea spune, dar poate nu vedem lucrurile din aceeași perspectivă?! Nu m-ar mira… Și-aș mai putea să-ți numesc bloguri și oameni, dar mai bine-ți spun că nu-ți merge butonul like
Știu, mi-a mai zis lume. Poate o să schimb tema, dar n-am avut timp.
Pfuai! Da’ cât de bine le-ai zis. Am înţeles că am blog, dar nu fac bani, deci sunt varză la capitolul ăsta, nu-mi rămâne decât să nechez precum râde-un mânz, că de eram iapă … ehe! Iar viezurele alături de mânz, barză şi spagă ne-arată de la cine-am învăţat corupţia. Într-o epocă apusă demult, se zicea că mituitorul şi mituitul “trafichează” şperţul. No, amu io trebe să am în vedere traficul şi şperţul, că-i bai. Sau nu.
Totuși, există acum o metodă de a face ceva bani scriind pe bloguri. Metoda e pe bune, nu trebuie să plătești, nu trebuie să urmezi ceva sistem MLM, trebuie doar să ai blog cu PageRank peste 0. Sunt foarte mulți cei care au aplicat-o, din păcate pe blogurile lor principale, distrugându-și-le.
În ziua de azi e necesar să cumperi mâncare, să-ți plătești facturile, deci eu zic că te poți angrena în așa ceva. E un business în plus, o extra-activitate pe net, dar o poți face păstrându-ți nealterat blogul. Implică ceva timp și energie să crești alte 2-3 bloguri pentru așa ceva dar pe viitor vei avea 2-3 bloguri pe care să scrii în loc de unul (iar site-urile sunt ca vinul, cu cât trece timpul cu atât devin mai valoroase) și un loc al tău, pe care ai început să scrii din alte considerente decât banii, și unde nu faci rabat de la calitate. Asta dacă vrei totuși să faci niște bani pe net, lucru pe care n-am de ce să nu-l recomand.
Acum, depinde cât de mult ții la acel loc.
“Do Not Expect A Further Google Pagerank Update in 2013 ” zice o sursa si il indica pe dl Google
Asta inseamna ca cei care vor adventoriale isi vor alege bloggerii in functie de……?
Încă nu-s la curent cu ce spui. Presupunând că se va proba, deocamdată advertizerii își vor alege bloggerii după aceleași criterii de până acum, adică 99% după PageRank-ul actual. Dacă Google va renunța la a mai afișa public acest PageRank (despre care noi știm că e doar o reflexie aproximativă a unei note mult mai granulare pe care o acordă Google fiecărui site dar pe care n-o face publică), atunci putem specula că există două variante.
Primo, Google șterge toate PR-urile publice, adică va afișa zero pentru orice site. Atunci evident că advertizerii vor trebui să găsească un alt criteriu deoarece prin PR nu vor mai putea face nici o diferențiere de calitate și relevanță între două bloguri.
Secundo, Google anunță oficial că nu mai actualizează PR-ul, care rămâne înghețat la valoarea de acum pentru toate site-urile. Și în acest caz, cei care se ocupă de SEO vor fi nevoiți să găsească o alternativă la PR, deoarece e posibil ca un blog care a rămas cu PR zero să fie de fapt foarte relevant în Google (intern, Google își actualizează permanent scara de valori, altfel n-ar mai putea funcționa, n-ar mai știi ce site-uri să afișeze pe prima pagină la căutările internauților) și invers, e posibil ca un blog care a rămas cu PR mare (pentru că nu s-a mai actualizat) să fi decăzut în Google între timp.
În concluzie, pentru moment și până nu va exista un anunț oficial în acest sens, nu se va schimba nimic. Dacă se va sista PR-ul în mod clar și oficial, se va căuta un înlocuitor. Care anume va fi acela nu știu, dar și aici putem specula. Gândul mă duce la ZeList sau la MozRank. Însă aș zice că, cel mai probabil, vor sări o grămadă încercând să acopere golul lăsat de Google, de exemplu prin crearea unor site-uri/platforme/servicii care numără linkurile de pe web și le calculează importanța, adică duplică algoritmul de calcul al PR-ului clasic. Și, dacă aș fi la conducerea M$, n-aș lăsa o asemenea oportunitate să-mi scape, gândește-te cât de mult ar avea Bing de câștigat la faza asta.
Este și motivul pentru care nu cred că Google va renunța așa ușor la PR, dincolo de zvonurile care circulă și pe care încă nu le-am citit…
Multumesc de lamuriri.
Mie imi pare ca tipul asta stie ce spune sau macar se informeaza, cat de credibil e – totusi-n-am cum sa imi dau seama
http://www.hobo-web.co.uk/google-pr-update/
Take a look
Da, am văzut între timp: l-a întrebat cineva pe Matt Cutts (șeful departamentului anti-spam de la Google), pe Twitter, dacă va fi un update de PR mai devreme de 2014, și el a răspuns „aș fi surprins dacă acest lucru s-ar produce”. De aici, o grămadă de titluri cum că PageRank-ul moare.
Uite discuția de pe Twitter, e din 6 octombrie, probabil n-or fi văzut-o ăștia decât acum.
Omu’ cu multe bloguri, niscavai, mai bine zis, tot în avatarurile astea decisive te găsesc, mânz, varză, viezure şi-ale lor semnificaţii? că traseul ţi l-am aflat acum, am aflat şi despre scena cuvintelor, şi despre periplul blogoristic, blogosferic, despre perimetrul şi locurilor tale, despre gama mişcărilor de gânduri, aşadar fiind timpul să treci la altele.
Iar acu’ să văd dacă funcţionează butonu’ ăsta de dat laicuri, de zice lumea pe-aici că nu.
Şi nu fu şi la mine.
Periplu blogoristic, ce frumos sună! Și da, știu de buton, mă gândesc să schimb tema când mi-oi face timp. Uite un clip pentru tine:
De suflet, atingător; mulţumesc pentru.
Kent taci dis nana nana kent taci dis.