Tocmai mă uitam la Scorchfield pe blog, are o mie de cuvinte sub titlul Mystic Politics; în caz că nu v-ați prins, este o imagine. De fapt un mozaic de imagini: despre politică, reptilieni, grupul Anonymous, CISPA și altele. Extrag de acolo poza a doua:
Și mă gândesc retoric: mistica n-are prea multe în comun cu politica. Politica în schimb se îngemănează foarte bine cu mistica, ca și cu religia sau cu altele. Iar motivul pentru care politica e bună prietenă cu toate reiese foarte clar din această imagine. Omorâții pe cei care sunt radicali, iată un raționament foarte periculos pe care politicianul îl poate folosi în a direcționa masele.
De când omului i s-a spus că e egalul oricui, poporul a devnit o stihie oarbă, așteptând indicații. Ideea aceasta a egalității între tot și toate este cu un mare semn de întrebare. Este oare copilul egalul adultului? În viața de zi cu zi, un om inteligent nu este niciodată egalul unui prost iar un om școlit va știi că 1+1 fac 2 chiar dacă neșcolitul care trece prin fața lui va zice că rezultatul e 3. Și chiar de vor trece 100 de blonde pe acolo, tot 2 va fi rezultatul, căci nu se schimbă legile adunării în funcție de numărul celor ce-au chiulit de la matematică. Ba chiar, dacă ne gândim, cui îi place matematica? Majoritatea este, prin definiție, mediocră.
În democrație însă, votul unui prost cântărește la fel de mult ca cel al unui înțelept. Și aici e păcăleala cu egalitatea și cu democrația. Și cu libertatea, haha. Probabil cea mai subtilă și sigură formă de a înrobi pe cineva este să-l convingi că e liber. Dar nu așa, liber la modul firesc. Foarte liber. Extra-liber. Super-liber. Și că în consecință poate face orice. Nu cumva în numele păcii s-au declanșat atâtea războaie și-n numele religiei s-au săvârșit atâtea fapte odioase?
Deci omului i s-a pus în mână arma democrației și a libertății. În realitate calul are nevoie de un vizitiu; dacă omul ar fi cu adevărat liber n-ar avea nevoie, dar el nefiind, undeva va exista și un căpăstru, chiar dacă nu va fi evident ochiului liber. Și astfel politicianul a devenit artist, istoric, filolog, dar mai presus de toate, sofist. Vă întrebați dacă există un adevăr în teoria conspirației? Sigur că un sâmbure de adevăr trebuie să existe, ar fi și absurd să nu fie.
Soluția însă nu constă în a-i ucide pe radicali. Sau pe politicienii corupți, că-i fix același lucru. Și nici în a instaura dictatura, care-i tot același lucru, dar pe dos.
Deci îți place site-ul!
Păi dacă la pagina de pe Flickr te referi, tocmai am aruncat o privire, da.
Da, la Mystics and Politics.
Omul nu MAI stie cum sa-si gestioneze libertatea. Problema liberului arbitru a fost mega-dezbatuta si nu stiu daca ma pricep sa expun ultimele concluzii, insa imi e clar ca modelele de organizare politica (si sociala) pentru grupuri mari de oameni (comunism, sclavagism, democratie, feudalism etc) si-au dovedit cu varf si indesat inaplicabilitatea. Si asta tocmai din cauza factorului uman.
Extremele sunt periculoase, ele au vocatia violentei, iar violenta nu a fost si nu va fi niciodata un lucru bun.
Cert e ca nu exista model perfect, sau aplicabil si cu rezultate multumitoare, atata vreme cat nu exista coercitie – omul va fi mereu tentat sa diverse, daca nu e conditionat.
Fara o schimbare radicala din punct de vedere spiritual, al nivelului de intelegere al lumii, sansele sa devenim mai buni sunt minime.
Un destept nu consuma mai mult decat un prost, dar un bogat consuma mai mult si mai inutil decat un sarac. Aici e schema, smecheria, cheia. Consumul – asta genereaza rahaturile descrise mai sus. Nu e nimic meta. Consumul. Nevoia nejustificata logic, ci afectiv. Nevoia creata, nu cea innascuta.
@vicontele de Bragelone
Păi sunt de acord că o schimbare nu poate să vină decât din interior. Și sunt de acord și cu ce scrii despre consum (cu observația că bogatul nu atât consumă pe cât pune deoparte anumite resurse, pe care le face inaccesibile altora), însă eu nu m-am referit aici la el, ci la ideile de libertate și egalitate. Nu simplifica, societatea e complexă, cu multe componente. De exemplu datorită faptului că există multă prostie, mass-media e o armă extrem de eficientă și prin intermediul ei se poate decide cine va câștiga alegerile, și de regulă le câștigă cei care mențin această societate de consum.
Zilele trecute am ascultat un interviu cu Dan Puric (mi-au recomandat mai mulți și în sfârșit am făcut și eu „cunoștință” cu el) și chiar mi-a rămas în minte ceva din ce a zis: ideea că suntem egali biologic, dar nu și spiritual (și aș adăuga că nici intelectual).
Și acum îmi zbârnâie un mare DAAAR în cap. Daaar de unde știm noi că avem criteriile bune prin care evaluăm egalitatea? În trecut, erau foarte convinși că nu sunt egali biologic (exista sângele nobil, care era mai presus..), și poate se considerau egali în alte privințe.
În ceea ce privește libertatea, cred și eu că oamenii nu știu (au uitat) să fie liberi.
Mie îmi place Dan Puric. Revenind la subiect, egalitatea era teoria de bază a comunismului. Toți suntem egali între noi. Am întâlnit chiar un profesor de filozofie/psihologie, fost deputat, care susținea că bărbații sunt egali cu femeile. Inclusiv emoțional, psihic. I-am zis că greșește; n-a vrut să creadă. Dacă era o oglindă acolo, i-aș fi putut sugera să se dezbrace în fața ei, alături de o fată; poate așa i s-ar fi aprins un beculeț. Până și fizic suntem diferiți.
În comunism eram toți egali, dar egali cu zero. Adică sclavi. Acum iar suntem toți egali, dar egali la superlativ: suntem dumnezei. Sclavia acum a devenit mai subtilă, suntem sclavi ai societății de consum, sclavi ai ideii de libertate. O reclamă rulează la televizor și spune: alegerea este a ta! Lanțul de fier s-a transformat într-unul din aur, acum mergi fericit la magazin că tu alegi.
S-ar părea că am fost la o extremă iar acum am ajuns la cealaltă. Poate adevărul să fie undeva la mijloc. Acolo unde întâlnim și bunul simț.