Muncesc, deci exist

Câteodată nu am chef să postez. Dar e bine să postezi. Pentru trafic, adică. Drept care m-am gândit să scriu ceva. Nu știu exact ce, dar sunt sigur că până termin de scris îmi va veni în minte și un titlu pentru articol. După care îmi voi da seama și de tema lui. Și dacă tot nu-mi pică fisa, îl voi citi la final și ceva-ceva tot scot eu din el.

Chestia e că în ziua de azi nu prea ai chef să scrii. Puțină lume scrie. Și presupun că cei care o fac sunt de regulă persoane „privilegiate”: care au un serviciu ce le permite să piardă vremea pe net, care sunt de formație umanistă, profesori, filozofi, din ăștia. Mai sunt trolii. Și apoi frustrații. Poți scrie și din frustrare, e o motivație, pot ieși articole cu nerv. Dar nu cred că poți scrie din rutină. Sau din oboseală. Sau din prea multă muncă - decât dacă efortul depus, prin acumulare, produce undeva un declic. Există teoria conform căreia dacă pui niște cantități imense de piatră într-o presă cosmică și le tasezi, până la urmă va curge din ele o lacrimă. Dar parcă e prea lung drumul ăsta.

 

Ce păcat că este vineri. Și urmează weekendul. Și suntem din nou amăgiți. O supapă, un mic pupic pe obraz de la o fată altfel prea preocupată cu alți bărbați, ne mai amăgește, ne mai ține adormiți. Ce frumos sună cuvinte ca libertate, democrație, capitalism în acest context! Miriade de oameni care dorm și visează că sunt liberi. Visul frumos alimentează un bici invizibi; acesta nu e mai lax ci doar mai subtil.

Weekend plăcut, dragii mei!

9 comentarii

  1. Mai sunt si cei care scriu pentru ca SIMT. Ca pot spune oamenilor lucruri frumoase. Sau amuzante
    Si da , au timp. Sau folosesc timpul liber pe care altii il petrec in cluburi sau la o bere, la un suc, scriind
    Viata te pune in tot felul de ipostaze. Nu le poti inchide intr.un borcan si nu poti trage la sorti sa vezi care-s motivatiile si circumstantele pentru ca unii oameni fac anumite lucruri

  2. Ba da, poți. Sau cel puțin poți să te întrebi. Poate n-ai experiență cu viața dar ai văzut filme. Din filme înveți multe. Eu de exemplu tot văd eroi principali care trec prin evenimente tragice și apoi se îngroapă în muncă ca să uite. Sau în băutură. Ca să nu mai simtă.

    Altfel, cred că toți cei care scriu o fac pentru că simt. Scrisul este un bun barometru al simțirii: cum cât scrii mai mult cu atât înseamnă că simți mai intens. De asemenea se cere ca articolele pe care le scrii să fie corecte gramatical sau măcar să conțină cel puțin o idee în ele. Din acest motiv excludem blogării de social media sau cum îi zice: ei nu scriu. Așa că nu la ei mă refeream mai sus, nici măcar prin omisiune.

    În schimb, ideea pe care am încercat s-o exprim în articol e că sistemul sclavagist ce poartă numele Societate Modernă de Consum este un bun anestezic pentru suflet. Poate mă înșel; de aia am băgat articolul la rubrica „Subiectiv”.

  3. da, societatea modernă de consum este un anestezic (nu neapărat bun) pentru suflet.
    eu scriu în fiecare zi. timpul e cel pe care mi-l dăruiesc în fiecare zi pentru aceasta, căci fără scris m-aş usca. este felul meu de a arde. nu ştiu dacă este bine sau nu, eu o fac. curios (sau nu) scrisul creşte în calitate şi profunzime pe măsura exerciţiului, aşa se spune. şi mă refer la cei care scriu, nu doar postează.
    cum jumătate de weekend s-a dus, nu-mi rămâne decât să îţi urez o duminică bună.

  4. nici un anestezic pentru suflet nu este bun… :)

    ps: ai dreptate cu perfecționarea scrisului pe măsură ce scrii. am observat și eu.

  5. Eu sigur scriu din frustrare, de multe ori. Sau din entuziasm. Sau ca să nu uit. Și aș scrie mai mult, în fiecare zi. Dar n-am timp. Și când am, parcă n-am chef. Deși, până la urmă, ține și asta de a-ți forma un obicei: să stai cu tine timp de 10 minute și să scrii. Rutina nu e ceva negativ neapărat.
    Cred că mai mult de zece minute nu ar trebui să ne ia, pentru un articol de lungime medie, dacă l-am scrie așa cum ne-ar veni. Deci este timp, dar nu-i momentul :)

    Na, pentru mine weekendul și-a cam pierdut semnificația. De multe ori, lucrez în weekend, și am liber în timpul săptămânii în cate o zi, când n-am cursuri pe la facultate și nici alte activități extra. Cred că îmi va fi destul de greu când voi reveni și eu ca tot omul la programul tipic capitalist. Poate voi prețui zilele de weekend. Momentan, s-a format un adevărat cult anti-Luni, dar mie mi-e dragă ziua asta, sunt complet liberă :D

  6. Ai dreptate cand spui de sclavagismul programului. Dar daca nu l-am avea, ce am fi? Sunt sigura ca majoritatea ar capota si ar cere integrarea intr-un sistem organizat. Pt ca avem suflete de sclavi, d-aia.

  7. @Colorbliss

    Sfârșit, mijloc de săptămână, sistemul e același. Dar probabil un program flexibil, nearticulat, cum ai tu, e un plus. :)

    @Cuvânta

    Cred că sunt două componente. Ca și la hipnoză. Îți trebuie un subiect labil psihic. Dar nici hipnotizatorul nu-i chiar fără vină…

  8. La începutul articolului te temeai că nu ai un subiect: mie mi se pare că ai atins multe lucruri importante: motivația scrisului, tipuri de bloguri, inspirație (indiferent la ce ne referim), esență, viață socială vs. viață virtuală, iubiri, dezamăgiri, pasiuni (fie și cinefilia), libertate vs. constrângere. Și or mai fi.
    Cred, deci, că abia ai scris ”episodul pilot”.

  9. La începutul articolului chiar nu aveam un subiect. :) În afară de subiectul care scria, adică eu. Eram obosit, o oboseală subtilă, pe care nu o simți fizic dar care îți taie filmul. Și m-am apucat să tastez fără să știu titlul sau despre ce voi scrie. Apoi am făcut din asta o temă. La foileton nu m-am gândit; cu siguranță însă voi încerca să ating unele din subiectele menționate de tine pe viitor, dacă voi mai scrie. Din simplul motiv că probabil cam asta înseamnă să scrii. La mine sunt, oricum, tentative.

Leave a Reply to Lotus Cancel reply