Like we did last summer. Aşa suna o piesă de prin anii 80. S-ar putea să fi încurcat un cuvânt sau două dar muzica rezultată e la fel de actuală, ritmul unei civilizaţii pe fugă, grăbită să ajungă... unde? Nu se ştie exact unde anume, în trecut ni se spunea că există o destinaţie, acum nu mai ştim, cert este că suntem grăbiţi. Nu este graba de a ajunge undeva, este starea de grabă, este ceva static. Un paradox.
Osutăpatruzeci de caractere, asta e acum limita logosului, limita în care ne trăim viața. Un sandwich pe fugă în pauza de la serviciu (și un premiu pentru copilul care termină primul din farfurie acasă), o aventură de-o noapte (cine mai are timp de relații?), o reclamă de 20 de secunde promovând o nevoie (când ați văzut ultima oară promovat un produs?) și treptat începem să simțim cum până și zilele se contractă. Nu știu de ce dar parcă soarele nu mai răsare exact la locul lui, bolta cerească e mai scurtă cu câțiva centimetri iaz weekendul a devenit cea mai lungă parte a săptămânii.
Aș vrea să scriu mai multe dar n-am timp. În caz că nu ați aflat, timpul înseamnă bani, timpul a încetat să mai însemne timp, este acum o valoare, un obiect. L-am putea vinde la piață de am avea timp s-o facem. Din păcate n-avem.
În mod cert, nu-mi place twitter-ul...
frumos si adevarat in acelasi timp….’ritmul unei civilizaţii pe fugă, grăbită să ajungă… unde?’ nice
Mulțumesc de aprecieri.
Mi-am permis să-ți adaug la nume linkul spre blogul tău. În plus, dacă dorești îți poți face cont (folosind adresa de mail de pe care comentezi) pe gravatar.com, unde poți urca un avatar. Acel avatar o să îți apară apoi la toate comentariile pe care le lași pe bloguri wordpress…
Cred că înţeleg ce simţi, simt şi eu că e privită cu ochi buni starea de grabă, starea de stres, şi sunt privite cu ochi răi stările de relaxare şi linişte. Atât de aspri suntem unii cu ceilalţi, din păcate.
Da, ni se scot ochii cu bani şi valori materiale, am ajuns să cuantificăm totul, până şi ceea ce nu există, ca timpul,vorba ta. Urât şi nefericit obicei.
Fecirirea stă pitită săraca în cutia cu amintiri, iluzii şi e confundată cu Pandhora.
Nu simt, iau pulsul naţiunii.
Mi-a arătat cineva un proiect informatic, o analiză a cuvintelor folosite pe twitter, şi mă gândeam ce spun despre noi sandwich-urile pe care le mâncăm în grabă. Sigur că ce mănânci scoate în evidenţă propriile preferinţe culinare dar eu cred că nu poate pune problema de aşa ceva, dacă îmbuci totul pe fugă nu mai poţi degusta, gustul devine fad… 
Şi văd peste tot în jurul meu oameni grăbiţi. N-au timp să aibă timp.
Comentariu copy/paste
“- Buna ziua – zise micul print.
– Buna ziua – zise negutatorul.
Era un negutator de hapuri perfectionate, care potolesc setea. Inghiti cate unul pe saptamana si nu mai simti nevoia sa bei.
– Pentru ce le vinzi? zise micul print.
– Aduc o mare economie de timp – zise negutatorul.
Expertii au facut un calcul. Economisesti cincizeci si trei de minute pe saptamana.
– Si ce poti face cu aceste cincizeci si trei de minute?
– Face fiecare ce vrea …
“Eu – isi spuse micul print – daca as avea de irosit cincizeci si trei de minute, as porni in liniste spre o fantana …”
Foarte frumos! Puteai să-l faci articol, așa scurt cum e…