Ce ne defineşte?

Pornesc de la un text al lui Hapi de pe Facebook:

Ati observat ca atunci cand cineva face o greseala, mai ales daca e o persoana cu functie cat de cat , un medic, avocat, director, toata lumea se dezice de el? Nici un lucru bun nu mai conteaza, nu exista prezumtii de nevinovatie, toti sugereaza ca "si-au dat seama ca ceva nu e in regula" . Adica o greseala anuleaza caracterul unui om?

Dacă ne referim la mass-media, reacţiile de acest tip sunt previzibile şi de înţeles. Sigur că Xulescu se va dezice de cineva care a comis o greşeală, neriscând să fie asociat în conştiinţa publică cu acea greşeală. Un politician se va dezice de prietenul lui politician care şi-a luat-o în cap, un jurnalist se va dezice de prietenul lui jurnalist care l-a înjurat pe patronul postului etc, ei fac asta în primul rând pentru imagine şi pentru a-şi păstra avantajele/funcţia.

Dar cred că despre astfel de oameni este de prisos să vorbim1 iar reacţiile lor  nu ne interesează. În schimb mă întreb cum reacţionăm noi, oamenii obişnuiţi, la greşeala cuiva apropiat sau nu.

În principiu există două moduri de a-l privi pe cineva: fie în funcţie de cel mai mare rău pe care l-a făcut cândva, fie în funcţie de momentul cel mai sublim pe care l-a manifestat vreodată. Primul mod este foarte comun dar şi imatur: ne imaginăm naiv perfecţiunea, un Făt-Frumos călare pe un cal alb, şi prima pată pe cămaşa-i care ar trebui să fie imaculată ne dezamăgeşte total. Al doilea mod de a privi este transfigurator, ne raportăm la potenţialul din om. Între aceste două viziuni, una demoniacă şi cealaltă angelică, se află realismul bunului simţ, în care îi apreciem pe cei din jurul nostru după nota lor dominantă.

Un om care s-a manifestat şi urât şi frumos a dat dovada faptului că poate fi şi alb şi negru. Dar ce anume îl defineşte? Dintre bine şi rău, dintre sus şi jos, ce anume îi este propriu omului? Nu vă aşteptaţi să răspund, n-o s-o fac. Fiecare decide cum doreşte să-i privească pe ceilalţi. Şi, chiar de-i veţi judeca după greşeli, eu n-o să v-o iau în calcul... :)

  1. Cu excepţia cazului lui Robert Turcescu, care va participa la Eurovision. Culmea, scriu şi eu o dată un articol pentru trafic şi exact pe ăla nu mi-l indexează Google, e o conspiraţie la mijloc, poate o va face acum că i-am pus link. []

19 comentarii

  1. Pai asa reactionam si noi Lotus, la o adica
    Hai sa ne imaginam ca Georgel Icsulescu, unchiul tau e magistrat cu 25 de ani de cariera in spate . Tu il iubesti si il respecti si esti mandru de el. La un moment dat unchiul tau face o gafa memorabila, sau pur si simplu e implicat intr-.o situatie care ii scapa total de sub control, doamne fereste, da cu masina peste doi pietoni. Ca in cazul lui Huidu (mi-a venit acum in minte dar nu ma gandeam la cazul asta cand am scris)
    Brusc, media e impanzita de ce a facut unchiul tau, toate bubele ies la suprafata “c-a urcat beat la volan, ca ar fi luat spaga si ca nu era nici atat de bun in meserie”
    Ce faci tu? Il aperi? Il vorbesti de bine in fata tuturor celor care vor ajunge sate deteste si pe tine ca esti ruda cu un om care “a nenorocit pe altii” ….Stii, la situatiile astea ma gandeam….

  2. Deci, ce ne defineste? Dupa ani de zile de asa-zisa “maturitate” tot mai reactionam multi dintre noi exclusiv in functie de context si ne temem sa fim solidari cu cine dorim ca sa nu ni-i indepartam pe cei apropiati!

  3. Este normal oare sa-ti faci o parere despre un om si sa ti-o mentii toata viata, indiferent de ce se intampla? Eu cred ca nu.
    Ne formam si re-formam parerea despre un om permanent, in functie de faptele sale. Daca face ceva bun, avem o parere buna, daca greseste ne indepartam de el.
    Niciodata nu iubim un om pt persoana lui, ci pt ce reprezinta, iar cand nu mai reprezinta valorile in care credem, parasim omul. Rareori se intampla sa alegem un statut de respins social doar pt a fi alaturi de omul alta data drag. Insa se mai intampla si din astea.

  4. @Hapi

    Eu nu mă refer aici la tam-tam-ul care se face pe marginea lui X a făcut y ci la cum îi privim pe ceilalţi, interior, la aşteptările pe care le avem de la ei şi la cum ni se schimbă perspectiva pe care o avem asupra lor în momentul în care aceste aşteptări ne sunt înşelate. Sau dacă ni se schimbă.

    Dacă noi continuăm să avem o părere bună despre X dar mai departe ne dezicem de el în public, asta-i deja o altă discuţie, atunci suntem încă sclavii planului social, ai bârfelor. Nu creditez teoria cruciadelor, nu cred că poţi convinge cu adevărat pe cineva de ceva şi nu cred că-i relevant. Dar nu te opreşte nimeni să faci opinie separată de majoritatea. După cum nu te obligă nimeni să te dezici de cineva doar pentru a da bine la public.

  5. @Cuvânta

    Roata se învârte şi axul stă. Oamenii nu se schimbă chiar aşa uşor, de fapt oamenii se schimbă foarte greu în profunzime. De cele mai multe ori suntem sume de bine şi de rău, eu astăzi când am făcut o prostie nu sunt altul decât cel de ieri, dinainte de a face prostia respectivă.

    A considera că Adolf Hitler a fost o fiinţă bună este tâmpenie. Evident că nu despre asta scriam.

  6. Asta e o chestiune foarte complicata depinde de cum suntem formati sa categorisim faptele si oamenii .
    Pana la urma si dreptatea e “relativa” si cine stie de cate ori am gresit si eu cu “dreptatea” mea cand am judecat pe cineva.

  7. “Ne formam si re-formam parerea despre un om permanent, in functie de faptele sale” Cuvanta eu nu sunt asa si din fericire nici cei care ma inconjoara…..

  8. Discuţia s-ar putea reduce şi la întrebarea dacă omul este, în esenţă, un animal sau un zeu. O brută care uneori dă dovadă de sentimente nobile sau un zeu care uneori mai are scăpări. Desigur, vorbind la modul foarte general.

    Eu nu cred de exemplu că răutatea îi este specifică omului. Există şi excepţii, ca peste tot, dar majoritatea actelor de violenţă, răutate etc provin din ignoranţă, din neştiinţă, din frică… Dacă sapi adânc în acel om violent, poate găseşti şi acolo o urmă de uman. Din păcate societatea nu ştie să se descurce cu oamenii sănătoşi, darămite cu cei bolnavi, pe care îi stigmatizează…

  9. Eu cred ca tu esti o bruta pentru ne supui la subiecte grele in zile in care omul poate sta linistit sa se uite relaxat la anatomia lu Grey, ultimul episod aparut…..

  10. Nu cred ca ati inteles ce vroiam sa spun, dar in fine.
    Daca voi ati trece peste un tata alcoolic care isi bate mama doar pt acum 10 ani era baiat de gasca, sau peste un politician care a furat miliarde doar pt ca acum 2 ani a participat la un miting, treaba voastra.
    Oamenii sunt permanent responsabili pt faptele lor si un trecut frumos nu justifica un prezent plin de fapte rele.

  11. @Hapi

    Noa scuze, nu-s la curent cu difuzarea serialului… :)

    @Cuvânta

    Evident, nu mă refeream la astfel de cazuri. Citeşte la începutul articolului de unde a pornit discuţia: de la oameni despre care aveam o părere bună sau foarte bună şi care la un moment dat au avut o scăpare. De altfel am specificat că a încerca să-l transfigurezi pe Adolf Hitler într-un sfânt e prostie.

  12. [ Hapi, ce-mi faci, tocmai azi – cand ma gandeam ca o las balta cu serialele o vreme ? :)) ]

    In momentul in care pornesti din start de la premisa ca nimeni nu e perfect, toti suntem oameni si toti gresim – unii intr-un mod, altii in altul, cred ca nu poti sa desconsideri asa rapid o persoana doar pentru ca a gafat brusc si dintr-o data, intr-un mod ,,neasteptat”.
    Si eu am gresit, si eu am dezamagit. Asta nu ma face o alta persoana, mai rea, doar pentru ca pana atunci am fost altfel: sunt tot eu, pusa intr-o situatie neplacuta careia nu i-am facut fata cum ar fi trebuit (raportat la asteptarile altora sau chiar ale mele). Incerc sa ma raportez asa la cei din jur, avand in minte chestia asta.

    Mai mult, am ajuns sa cred ca nici macar comportamentele alea stabile, care persista in timp, nu definesc cu adevarat si neaparat un om. Adica, de multe ori, acestea se manifesta in urma unor constrangeri – care daca ar disparea, ar anula sau transforma comportamentele respective. Si nu poti zice ca ,,vai, e alt om acum!!”. Nu, e fix acelasi om, intr-un context diferit care ii permite sa se manifeste diferit.

    Stii experimentul lui Zimbardo, ,,the Stanford Prison Experiment”? Una dintre concluzii era ca acele comportamente (nocive, ,,rele”, crude) nu sunt specifice oamenilor ,,rai” sau anormali, ci si persoanelor care, in general, pot functiona perfect normal dpdv moral.
    Deci nu stiu… ma gandesc ca poate e mai bine sa nu judeci omul dupa un comportament in sine, ci dupa ceea ce se ascunde dincolo de el, in ,,the black box” – aia e esenta lui – gandurile, emotiile pe care le are.

    Mai degraba un om ,,bun” e unul care regreta o greseala, se simte vinovat sau vrea sa repare raul comis, decat unul care nu a gresit, a facut ce trebuia, dar cu o doza buna de cinism/ipocrizie/falsitate.

  13. Uite un comentariu mai lung şi mai argumentat. Şi care merge în direcţia celor scrise de mine în articol. În sfârşit! – începusem să mă îngrijorez… :)

  14. Da, asa-i. Asta e partea dificila – uneori foarte dificila. Totusi, inainte de a pune ,,verdictul”, macar o incercare de a vedea dincolo de comportament, cred ca nu strica :)

  15. De la cei pe care ii urcam pe piedestal, care ne sunt modele, asteptarile ne sunt mai mari, la fel si dezamagirile cand ei gresesc.E vina noastra ca le-am pus aura de sfinti cand erau si ei doar oameni…
    De la anonimi, sau chiar saraci cu duhul, nu asteptam nimic, aproape ca nu-i vedem, deci nu ne impiedicam de pacatele lor…
    Iar cu noi suntem ceva mai blanzi, ne gasim circumstante atenuante la orice greseala, ca doar nu suntem pe piedestal!

  16. Ai dreptate. Dar oare ne formulăm corect aşteptările? Ce înseamnă un sfânt, sau mai exact de ce un sfânt nu ar trebui să greşească niciodată? De unde atâta imaturitate a ochilor noştri, a modului în care privim? :)

    Tu nu ai greşit vreodată? Nu ai dat niciodată cu bâta-n baltă? Cu oiştea-n gard? Eşti cumva o altă persoană decât cea care erai înainte de a greşi? :)

Leave a Reply to Lotus Cancel reply